Ciprul este cea de-a cincea victimă a crizei euro: după Irlanda, Portugalia, Grecia şi Spania, a venit şi rândul insulei să ceară un plan de ajutor creditorilor internaţionali (UE, BCE şi FMI).

După alegerea lui David Cameron în 2010, euroscepticii în media şi Partidul Conservator par mai influenţi ca niciodată. Ei cer ca puterile să fie “repatriate de la Bruxelles la Westminster” şi mai ales să fie organizat un refendum în privinţa relaţiilor între ţara lor şi Uniunea Europeană. Marea Britanie şi UE sunt într-un moment decisiv al relaţiilor lor. Vor ajunge oare la un nou echilibru sau se îndreaptă spre un “Brexit”, ieşirea britanicilor din UE?

Criza economică şi temerile pentru viitorul monedei euro au plasat Germania în poziţie dominantă în UE, fără ea nimic nu se decide. Dar în timp ce cancelarul Angela Merkel încearcă să-i convingă pe partenerii săi de nevoia unei rigori care a însemnat succesul ţării sale, ea este criticată pentru lipsa sa de solidaritate, ba chiar de angajament european. Germania şi Europa, o relaţie complicată? Decriptare.

Financiară, economică şi socială: criza în care se zbate Grecia din toamna lui 2009 este cu siguranţă cea mai gravă din Europa după al Doilea Război Mondial. Căci în afară de destinul unei ţări care trebuie să facă sacrificii enorme, în joc se află viitorul monedei unice şi sensul însuşi al construcţiei europene.

La şaizeci de ani de la declaraţia cu care Robert Schuman pusese bazele construcţiei europene, Uniunea şi una dintre principalele ei realizări, moneda euro, traversează o criză profundă. In timp ce edificiul european se clatină, mai mulţi intelectuali europeni se interoghează asupra viitorului acesteia.

2012: zona euro este în criză de 2 ani şi nicio soluţie nu se întrevede la orizont. Între rigoare şi creştere, liderii europeni încearcă să gasească un bun echilibru, în timp ce ideea unei uniuni politice este avansată în primul plan.

Măsurile de austeritate ale guvernelor succesive nu ar fi fost suficiente pentru a evita consecinţele exploziei balonului imobiliar: pentru a-şi salva băncile, Madrid a trebuit să ceară ajutor Europei, care se teme că salvarea va distruge un euro care deja are probleme.

De la întoarcerea sa la putere în mai 2010, primul ministru Viktor Orbán duce ceea ce el însuşi a numit o "revoluţie naţională". În program: un control strict al puterilor legislative, judiciare şi economice, o preluare a presei şi un discurs naţionalist. O politică îngrijorătoare pentru Europa, fără ca totuşi UE să reacţioneze evident.

Toamna lui 2011: după “summitul ultimei şanse” din 21 iulie, moneda unică este încă ameninţată de implozie. Criza datoriei se întinde din Grecia în Italia, şi începe să atingă inima zonei euro. În faţa presiunii crescute a pieţelor, Germania încearcă să impună o disciplină bugetară care suscită neîncrederea partenerilor săi.

Primăvara 2010 - vara 2011: criza euro durează de mai bine de un an şi pare să se agraveze în ritmul planurilor de salvare, a neliniştilor în privinţa ţărilor cele mai fragile şi a atacurilor pieţelor financiare. În faţa problemelor economice, răspunsul politic este nesigur şi suscită numeroase semne de întrebare referitoare la viitorul însuşi al UE.

Pentru a face faţă crizei, mai multe ţări din zona euro şi-au lăsat cheltuielile publice şi datoria publică fără supraveghere şi s-au îndepărtat de criteriul de convergenţă. Unii, cum ar fi grecii, au trecut pe lângă faliment, punând în dificultate moneda comună europeană.

În timp ce lumea arabă este zdruncinată de un vânt de Libertate care emană dinspre o generaţie tânără care se sufocă, Europa pare a fi incapabilă să ia iniţiative şi să-şi asume rolul pe care poziţia şi istoria sa i-l impun.

Presseurop a invitat 10 autori europeni, scriitori şi analişti, semnături cunoscute dar şi voci noi, să scrie despre Europa. Cei care văd dincolo de succesiunea de evenimente, cei care îşi imaginează un alt viitor sau cei care trăiesc actualitatea ca fiinţe umane şi ca cetăţeni.

Să vorbim pe o singură voce. Această veche ambiţie a Uniunii Europene trebuia să se concretizeze după crearea postului de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe şi punerea în practică a unui Serviciu European de Acţiune Externă. De la nominalizarea lui Catherine Ashton, în noiembrie 2009, la instalarea SEAE, pe 1 decembrie 2010, gestionarea a fost câteodată dificilă: statele şi instituţiile au vrut să-şi afirme influenţa asupra noului dispozitiv, şeful diplomaţiei a dat câteodată impresia că nu ar măsura amploarea misiunii sale. Într-un mediu mondial care repune pe tapet locul pe care îl ocupă de secole, Europa va trebui să utilizeze corect noile sale mijloace diplomatice. O provocare care suscită numeroase dezbateri, puteţi citi în acest dosar.

Lovită în plin de criza sistemului bancar, de explozia balonului imobiliar şi de greutatea datoriei sale publice, Irlanda este în pragul falimentului. În faţa riscului de contagiere a altor ţări din zona euro, începând cu Portugalia, cele 27 încearcă să găsească un remediu.

De când guvernul francez a decis, la sfârşitul lunii iulie, să dezmembreze taberele ilegale de romi şi să expulzeze membrii acestei comunităţi originare din Bulgaria şi România, reacţiile au fost nenumărate prin Europa, iar dezbaterea virulentă. Rasism, politică securitară, drepturile minorităţilor, integrarea unei populaţii discriminate, valorile morale ale UE, utilizarea subvenţiilor europene, etc....Mizele sunt numeroase şi ne permit să înţelegem de ce această măsură cu uz intern opune Franţa, Comisiei Europene şi Parlamentului European.

Sunt între 4 şi 12 milioane şi sunt stabiliţi în Europa de secole. Că îi numim ţigani, romi, sinti sau lingurari, formează cel de-al douăzeci şi optulea stat al UE, cel mai sărac şi cel mai puţin alfabetizat. Arătaţi cu degetul de guvernanţi care au nevoie de ţapi ispăşitori, reprezintă o “problemă” pe care niciun guvern nu a reuşit să o rezolve.

Mişcările populiste, xenofobe sau naţionaliste cunosc un nou avânt în mai multe ţări europene. Dacă, în Est, ele sunt fidele ideologiei fasciste, în Vest ele au ca ţintă, în particular, multiculturalismul şi islamul.

Croaţia, Macedonia, Bosnia-Herţegovina, Albania şi Kosovo: deja candidate pentru a adera la Uniunea Europeană sau având vocaţie pentru a se poziţiona ca şi candidate, statele balcanice au demarat un proces de tranziţie politică şi economică. Dar între tentaţiile unei retrageri naţionaliste, o corupţie prezentă la nesfârşit şi ezităriile de la Bruxelles, drumul este în continuare plin de obstacole.

Comunitatea internţională şi-a dat întâlnire la Copenhaga între 7 şi 18 decembrie. Obiectiv: să găsească un acord pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră şi să lupte împotriva încălzirii planetei. Uniunea Europeană îşi doreşte să joace un rol major la această conferinţă pe tema climatului, care se va axa pe o serie de subiecte, de la energiile regenerabile, până la ajutorul oferit ţărilor în curs de dezvoltare. Care este însă voinţa actorilor politici şi economici, rămâne de văzut.

Versiune scurtată a Tratatului constituţional respins de francezi şi olandezi în 2005, tratatul de la Lisabona are ca scop facilitarea funcţionării unei Uniuni cu 27 de ţări membre, şi chiar mai mult decât atât. După un parcurs zbuciumat, tratatul a intrat în sfârşit în vigoare în 1 decembrie 2009. Cu el se desenează o nouă Europă, chiar dacă procesul este o cursă cu obstacole, aşa cum dovedesc de altfel articolele din acest dosar.

Confruntată cu cea mai gravă criză financiară şi economică de după război, Uniunea Europeană reacţionează într-o manieră mai mult sau mai puţin coordonată. Lovite în grade diferite, ţările membre caută soluţiile care le-ar permite să regăsească creşterea economică fără a fi obligate să-şi sacrifice ceea ce au obţinut atât de greu.

Manifestaţii; mese rotunde, revoluţii: în 1989, Estul Europei a pus capăt regimelor comuniste prezente în această zonă după cel de al Doilea Război Mondial şi a provocat căderea cortinei de fier. De la Varşovia la Bucureşti, trecând prin Praga sau Budapesta, popoarele au descoperit o nouă manieră de a trăi: democraţia, călătoriile, capitalismul, capacitatea de a alege, dar şi şomajul, corupţia şi imigraţia. La 20 de ani după, în ciuda adeziunii la Uniunea Europeană şi la NATO, tranziţia nu s-a terminat.

De la alegerea prezidenţială din 13 iunie 2009, partizanii candidatului reformator Mir Hossein Moussavi, care contestă realegerea conservatorului Mahmud Ahmadinejad, neagă şi provoacă regimul islamic pe stradă şi pe Internet. În timp ce cenzura şi represiunea se instalează în Iran, Europa, care a jucat mult timp rolul de mediator între Teheran şi Statele Unite, nu găseşte nici o posibilitate de a se exprima printr-un consensus.

Din 4 în 7 iunie, 375 de milioane de alegători din 27 state membre ale Uniunii Europene vor alege cei 736 deputaţi ai Parlamentului European. Este pentru a şaptea oară de la primele alegeri prin sufraj universal direct din 1979. Regăsiţi în acest dosar toate articolele privind cele mai importante alegeri transnaţionale organizate vreodată, publicate pe site-ul Presseurop.