… În ultimele două decenii, birocraţii de la Bruxelles şi-au construit un cuib drăguţ, cald şi primitor, unde trăiesc în bunăstare şi fără stres. Un oficial UE a spus: “Nu a existat niciodată o recesiune la Bruxelles”.

În afară de multe privilegii şi bonusuri, eurocraţii sunt de asemenea protejaţi de o “imunitate blindată” inclusă în tratatele UE (deci efectiv irevocabilă din moment ce orice schimbări ar însemna renegocierea tratatelor) care le garantează imunitate nu doar cât ocupă posturi în cadrul UE ci şi după.

Cei suficient de norocoşi cât să fie angajaţi în instituţiile UE nu trebuie să se teamă de sărăcie. UE îşi cheltuie banii cu mână largă, fără nicio consideraţie pentru costuri sau opinia publică.

Afacerea, deja evocată de EUobserver, priveşte societatea britanică G4S-UK, care a câştigat, împotriva tuturor aşteptărilor, contractul de 10 milioane de euro cu Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), pentru a proteja instalaţiile Uniunii în Libia. Ea nu dispunea până atunci, precizează Rue89, "de niciun contract de securizare a vreunei delegaţii europene", faţă de alte societăţi care au participat la licitaţie, societatea maghiară Argus şi cea britanico-canadiană Garda World.

Pentru site-ul francez, afacerea ridică problema unui conflict de interese în SEAE, condus de englezoica Catherine Ashton.

Unii [...] bănuiesc că Marea Britanie utilizează cu bună ştiinţă de influenţa sa în cadrul SEAE pentru a favoriza principalele sale întreprinderi militare particulare.

 

necunoscutele se referă la voinţa noului preşedinte de a reduce cheltuielile […] Ele se referă de asemenea la capacitatea lui François Hollande de a renunţa la euroobligaţiuni şi de a modifica rolul BCE.

Totuşi, nuanţează Anne-Marie Le Gloannec,

compromisurile par probabile: tratatul [pactul bugetar] nu va fi renegociat ci va fi mai degrabă vorba de a se înţelege asupra unui pact de creştere structurală ale cărui linii mari au fost de altfel schiţate de François Hollande, atât pentru Europa cât şi pentru Franţa.

“Totul îi va apropia” pe cei doi conducători asigură şi La Croix:

principiile, mai întâi. Într-o Europă unită, nimic nu este posibil dacă Franţa şi Germania ne se înţeleg. Pragmatismul, de asemenea. […] Criza politică din Grecia cere să nu ne pierdem în certuri de principiu. Puţin realism, împrumutat din viaţa interioară a fiecărei ţări.

Pe de altă parte, în Germania, Süddeutschte Zeitung se întreabă:

este acesta sfârşitul tandemului franco-german? Deloc! Hollande se va modera, Merkel se va mişca. […] François Hollande nu are o viziune care să ne facă să ne gândim la Napoleon sau la Mitterrand.

Într-un alt comentariu, cotidianul consideră că François Hollande este

o nouă şansă pentru Merkel. Ei [cu Angela Merkel] vor intra în istorie drept cei care au menţinut euro sau i-au făcut lichidarea. Sunt condamnaţi la succes de la prima lor întâlnire. Această presiune poate da speranţă întregii Europe.

Principalul motiv al acestui vot, precizează European Voice, este anunţul din 9 mai referitor la plecarea preşedintei EFSA. Diána Bánáti îşi părăseşte postul pentru

a se alătura International Life Science Institute Europe (ILSI), un grup de cercetare. Parlamentul a cerut auditorilor europeni să investigheze unele probabile conflicte de interese din cadrul EFSA, îndeosebi asupra legăturilor dintre Diána Bánáti şi industria agroalimentară.

Decizia Parlamentului a fost salutată de către Monica-Lisa Macovei (Partidul Popular European), raportorul Parlamentului pentru exerciţiul financiar al anului 2010, care s-a remarcat adesea prin lupta ei împotriva corupţiei. "Transparenţa şi buna gestionare a conflictelor de interese au devenit vitale pentru guvernare şi pentru cetăţeni. Conflictele de interese trebuie să devină un criteriu important în procedura de descărcare de gestiune pentru toate instituţiile europene", a declarat aceasta în România liberă.

De acum încolo, notează European Voice, "cele trei agenţii au până în luna septembrie pentru a da explicaţii mai ample referitoare la cheltuielile lor pe 2010, urmate de un vot în Parlament cel târziu la toamnă, pentru a le fi aprobate sau respinse conturile".

La Paris, cotidianul Le Figaro reaminteşte elementele inevitabilei înfruntări care va avea loc între Angela Merkel şi noul preşedinte francez:

Berlin nu-şi ascunde enervarea în faţa voinţei reafirmate de echipa lui Hollande de a renegocia pactul fiscal, pentru a îi adăuga un capitol referitor la creştere. Încercând să liniştească anturajul cancelarului referitor la acest subiect, consilierii candidatului socialist au lăsat să se înţeleagă faptul că era vorba de un "discurs electoral".

Cancelarul ştie că situaţia lui François Hollande nu îi permite multă marjă de manevră pentru a negocia şi că "va încerca să se impună cu orice preţ pentru a marca puncte", scrie cotidianul conservator. Şi totuşi, ea nu ar trebui să cedeze asupra obligaţiei de a semna tratatul ca atare, chiar dacă ar trebui să îl repună în discuţie mai târziu. Ar trebui deci ca noul preşedinte francez să facă primul pas, semnând pactul bugetar aşa cum este. Un gest care ar fi contrar campaniei sale conduse împotriva austerităţii în Europa.

Cu toate acestea, observă Le Figaro, cei doi lideri au câteva puncte în comun: "Singura surpriză plăcută, atunci când cancelarul îl va primi pe noul preşedinte francez la Berlin, ar putea fi cea a unei întâlniri" între doi conducători care îşi cultivă un caracter de "normalitate şi simplitate"…

Departe de a fi anecdotică, această legătură personală este soclul încrederii care permite depăşirea divergenţelor între Paris şi Berlin. Şi găsirea unui consens care să angreneze toată Europa în motorul franco-german. Dacă Hollande şi Merkel demarează cu acelaşi picior, totul devine posibil.

La Berlin, Die Tageszeitung se îndoieşte puternic de faptul că François Hollande poate să meargă foarte departe în promovarea programului său pentru creştere. Cu siguranţă, scrie cotidianul de stânga, mai-marii de la Bruxelles care privesc cu invidie la postul lui José Manuel Barroso, precum Martin Schulz, preşedintele Parlamentului, sau Viviane Reding, vice-preşedinta Comisiei, s-au grăbit să-l "linguşească pe noul om la putere de la Paris" pledând cauza unui pact pentru creştere. Dar…

în cele din urmă, este vorba de un compromis clasic, în stilul caracteristic de la Bruxelles: i se întinde mâna noului venit printre cei Douăzeci şi Şapte pentru ca, ulterior, acesta să fie atras spre ei. Pentru Bruxelles, un pact de creştere total castrat are mult farmec, pentru că ar lăsa neschimbat pactul bugetar al cancelarului Angela Merkel. Probabil că nici nu ar speria pieţele. Astfel, toată lumea ar fi satisfăcută: şi Merkel, şi Hollande; şi cetăţenii, şi pieţele. Deputatul european Elmar Brok (CDU) rezumă opinia a numeroşi oameni politici europeni: "În iunie, cel târziu, Hollande ar trebui să se fi aliniat".

Poziţia de lider a Germaniei nu este gata să fie cedată în curând şi, bazându-se pe susţinerea pieţelor, discursul neoliberal persistă la Bruxelles şi la Berlin, afirmă TAZ. Dacă mai luăm în considerare şi criza grecească…

…summitul UE din iunie ar putea foarte bine să devină încă o dată un summit grec şi să-i unească pe Merkel şi Hollande. Cât despre a vedea ce mai ramâne din programul socialist, numai cerul poate şti.

Parafrazându-l pe John Kennedy, semnatarii petiţiei cer

Comisiei Europene şi guvernelor naţionale, Parlamentului European, ca şi Parlamentelor naţionale să creeze o Europă  “a cetăţenilor angajaţi activ”, dar şi să pună la dispoziţie condiţiile financiare şi juridice pentru a stabili un “An European al voluntariatului pentru fiecare”, drept contra-model al abordării “top-down” care predomină în prezent în Europa, o Europă a elitelor şi a tehnocraţilor. Scopul fiind aici de a democratiza democraţiile naţionale cu scopul de a reconstrui Europa pe baza acestui strigăt de reunificare: “Nu întrebaţi ce poate face Europa pentru voi, ci ce puteţi face voi pentru Europa – Faceţi Europa!”.

Dorind “adunarea cetăţenilor obişnuiţi care acţionează independent” iniţiatorii textului fac din proiectul lor “au act de autocreare datorită căruia Europa ar obţine o nouă constituţie ‘de jos’”.

După o posibilă pierdere a partenerilor stabili Franţa şi Olanda (guvernul olandez a demisionat ca urmare a scandalului în privinţa austerităţii), cultul lui Merkel pentru disciplina fiscală a luat foc ieri după ce preşedintele BCE Mario Monti a declarat că nu poate fi atinsă consolidarea fiscală doar cu tăieri şi taxe, şi cere “măsuri structurale pentru a favoriza creşterea economică”

Rezumând această poziţie prin titlul “Mai mult curaj pentru creştere”, cotidianul din Torino notează că –

În timp ce aşteaptă verdictul alegerilor franceze, Merkel îi acordă atenţie lui Draghi, ajungând la o recunoaştere oficială a faptului că “avem nevoie de creştere, susţinută de reforme structurale”.

 

creşterea în putere a extremei drepte arată că în multe ţări, politica nu a găsit încă răspunsuri la soluţiile simple ale populiştilor. Limbajul UE şi al guvernelor naţionale nu reuşeşte să impresioneze alegătorii care acceptă cu uşurinţă sloganurile populiştilor.

Pe un plan mai pragmatic, această tendinţă este o veste proastă pentru cancelarul Angela Merkel, după cum remarcă Süddeutsche Zeitung:

pentru guvernul german, căderea guvernului olandez este amară. El pierde astfel un aliat important în politica de austeritate. Şi în curând Angela Merkel  şi-ar putea pierde sprijinul său cel mai important. Preşedintele francez a pierdut primul tur al alegerilor prezidenţiale împotriva contracandidatului său François Hollande [...] Mulţi spanioli se roagă în gând pentru victoria socialiştilor francezi. [...] Ambianţa este similară în Italia. Din acest punct de vedere, faptul că am dat mai mult timp acestor ţări pentru a-şi reduce cheltuielile nu schimbă mare lucru.

 

Claude Guéant şi Hans-Peter Friedrich consideră că suspendarea tratatului Schengen se justifică atunci când securitatea este insuficientă la frontierele externe ale UE, şi problemele de securitate internă privesc suveranitatea naţională, explică ziarul din Munich.

Süddeutsche Zeitung, care presupune că stabilirea controalelor are de asemenea ca scop împiedicarea migraţiei economice, subliniază riscul unei politici anti-europene:

Cât valorează o deschidere fără rezerve? […] Ce valoare are libertatea circulaţiei dacă guvernele europene pot să o limiteze în mod liber? Dacă statele membre se retrag pe terenul lor naţional în caz de probleme, îşi manifestă convingerea că mica lume a statului naţional este mult mai bună decât Europa. În acest caz nu ar trebui să ne mirăm dacă partidele naţionale, populiste şi de extremă dreapta progresează peste tot în Europa. Închiderea temporară a frontierelor interne este o publicitate continuă pentru duşmanii Europei.

Comisarul european pentru Impozitare şi Uniune vamală, Algirdas Šmeta, propune o revizuire a regulilor statistice şi nominalizarea directorilor de agenţii naţionale pe criterii non politice. Potrivit cotidianului:

Ei trebuie să fie independenţi în luarea deciziilor cu privire la modul de elaborare, de producere şi de difuzare a statisticilor, precum şi în gestionarea institutelor de statistică.

Fiecare stat membru va trebui să se angajeze la “cel mai înalt nivel politic” să respecte Codul de bune practici al statisticilor europene, precizează Adevărul. Acest document va fi contrasemnat de Comisie iar Eurostat va fi însărcinat cu supervizarea respectării angajamentelor luate. Cererea de astfel de date a crescut şi mai mult ca urmare a regulilor privind coordonarea politicilor economice, din Uniune.

Da, este util, pentru că noul Tratat Fiscal European este un instrument fundamental dacă Germania şi alte state nord-europene doresc consolidarea mecanismelor de salvare şi protejare a zonei euro. Şi nu, nu este util, pentru că Tratatul stabileşte reglementări care sunt aproape imposibil de îndeplinit în mod normal, chiar şi de către statele care le impun acum.

Publicaţia Expresso continuă:

(...) În cel mai bun caz, Tratatul va fi util pentru a garanta angajamentul şi solidaritatea celor mai puternice state faţă de statele salvate sau de cele expuse riscurilor. (...) Şi va demonstra că zona euro poate continua să existe fără a exclude niciun stat membru. În plus, va contribui la înăsprirea disciplinei bugetare în ţările care au ignorat aproape întotdeauna aceste principii.

Într-un articol de opinie publicat tot în Expresso, sociologul Pedro Adão e Silva avertizează că efectele acestui Tratat sunt evidente:

Dacă Tratatul este luat în serios, statele membre cel mai puţin dezvoltate vor fi private de mecanismele de politică economică necesare relansării; în plus, instrumentele financiare caracteristice sistemului federal vor continua să lipsească. În final, vom renunţa la suveranitatea naţională fără a primi în schimb nimic compensatoriu.

 

Ministrul bulgar al Afacerilor Externe, Nikolaï Mladenov, a subliniat că cele două ţări discutau despre delimitarea teritoriilor din Marea Neagră încă de acum 20 de ani. "Subiectul nu constitue deloc o problemă în cadrul relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări", a asigurat acesta, citat de presa bulgară, care se arată totuşi surprinsă de apariţia acestei neînţelegeri.

De cealaltă parte a Dunării, acest "timing" nu miră deloc cotidianul Adevărul:

Porţiunea de platou continental din Marea Neagră aflată în dispută între România şi Bulgaria este situată într-o zonă prin care este proiectată trecerea conductei South Stream [proiect susţinut de Rusia]. În cazul soluţionării favorabile României a litigiului, s-ar asigura peste 50 de metri lineari comuni cu platoul continental al Turciei, ceea ce ar constitui un avantaj prin crearea unei conexiuni directe cu Turcia în cazul în care proiectul Nabucco [gazoduct concurent al South Stream, susţinut de UE] ar fi finalizat.

Şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu, a dorit totuşi să calmeze spiritele:

Nu trebuie nimeni să se supere, nu trebuie nimeni să se enerveze pentru că sunt domenii de interes naţional pentru ambele state şi care la un moment dat ar trebui totuşi să fie rezolvate pentru că iată apar, să spunem, probleme de exploatare, de concesiune.

creeze un fel de ‘club’ care se angajează să dezvolte formule permiţând să regăsească speranţa unei Europe unite, în aceste momente de criză.

Acest grup ar trebui să se reunească de cel puţin încă patru ori, în fiecare lună, şi va aborda subiecte cum ar fi coordonarea crescută a politicii fiscale şi economice, eforturile pentru a stabilza euro şi creşterea, dar şi controlul frontierelor sau politica de securitate, şi care va sfârşi prin a prezenta un document cu concluziile sale.

ABC aminteşte că încă de pe 9 martie, în timpul unei reuniuni informale a miniştrilor europeni ai Afacerilor Externe, Guido Westerwelle

s-a arătat partizan al redeschiderii dezbaterii asupra necesităţii unei Constituţii europene, o idee asupra căreia nu există consens printre cele Douăzeci şi Şapte de state membre.

Apelul lui a primit un sprijin considerabil din partea Franţei şi a altor opt ţări europene, care au acceptat să se întrunească pentru a discuta despre relansarea proiectului.

Celelalte ţări favorabile planului D-lui Westerwelle sunt, printre altele, Belgia, Olanda, Polonia, Portugalia şi Spania. The Times observă că:

Planul a fost criticat ca fiind prematur de către Suedia şi de guvernul tehnocrat italian, şi respins de către Ministerul de Externe de la Londra.

Ministrul de Externe suedez, Carl Bildt, declară:

Nu cred că prioritatea actuală a Uniunii Europene este să lanseze o nouă dezbatere constituţională.

Potrivit mai multor oficiali care au participat la discuţii, târgul politic îl implica pe Michel Barnier, comisarul francez pentru Piaţa internă şi spaima Trezoreriei Marii Britanii, înlocuind-o pe baroneasa Ashton ca şef al politicii externe a Uniunii Europene.

Cotidianul londonez arată că planul de regrupare a fost dezvoltat cu echipa lui José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, dar entuziasmul s-a diminuat din cauza temerilor că Parlamentul European se va opune mişcării. Un purtător de cuvânt al lui Barroso, a negat planul, totuşi, spunând că preşedintele CE “nu a avut niciodată şi nu are intenţia de a propune această schimbare”. Acestea fiind spuse -

… mai multe persoane implicate spun că reorganizarea Comisiei a fost o opţiune serioasă şi credibilă în timpul intensei activităţi diplomatice înaintea summitului din decembrie. Britanicilor “li s-a înmânat capul lui Barnier pe tavă”, a spus cineva.

Financial Times notează că –

Îndepărtarea dlui Barnier ar fi fost primită cu aplauze de mulţi din City şi Westminster dar unii oficiali ai Marii Britanii au conchis că ar fi dus doar la o amânare temporară. În schimb, Dl Cameron a încercat şi nu a reuşit să asigure că, în noul tratat, au fost scrise garanţii permanente pentru a proteja serviciile financiare.

Această proastă surpriză pune presiune pe coaliţia formată din partidul liberal VVD şi partidul creştin democrat CDA, cu sprijinul extern al partidului populist şi anti-european PVV, căci acesta din urmă a semnalat deja faptul că nu mai doreşte urmarea liniei impuse de Bruxelles. Este deci, aşa cum titrează De Volkskrant, "o sarcină infernală" pe agenda guvernului.

"Guvernul este jenat de două lanţuri", notează la rândul său NRC Handelsblad, cel al "perspectivei europene" şi cel al "perspectivei economice". Cu foarte puţin spaţiu de manevră între ele. Cotidianul adaugă că atitudinea foarte dură afişată de "guvern, şi mai ales de ministrul de Finanţe Jan Kees de Jager (CDA)", faţă de cele mai îndatorate ţări ale zonei euro, îl pune de acum înainte într-o poziţie delicată, deoarece:

Nu există practic nicio altă soluţie decât înghiţirea medicamentului impus până acum altor ţări. [...] Am putea să ne aşteptăm la foarte puţină înţelegere dinspre Est iar Sudul va simţi o bucurie diabolică.

Mai ales că Olanda nu se va putea baza nici pe înţelegerea Comisiei. Ea l-a susţinut în permanenţă pe comisarul european pentru Afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, în rolul său de "profesor sever şi inflexibil" asupra criteriilor de stabilitate, scrie şi De Volkskrant, şi aceasta chiar dacă în aceeaşi situaţie se află şi alte ţări:

Madrid se confruntă cu un deficit de 8.5%, care va trebui redus anul viitor la cel puţin 3%. Sunt deja mai multe săptămâni de când primul ministru spaniol, Mariano Rajoy, se ceartă cu cei de la Bruxelles aducând argumente pentru a obţine ceva mai mult timp pentru consolidarea finanţelor publice.

În fine, cronicarul Rob de Wijk subliniază în Trouw că a venit timpul ca Olanda să înceteze să mai dea lecţii "ţărilor usturoiului", aşa cum sunt denumite aici statele din Sudul Europei, căci:

Prestaţiile Olandei sunt cele mai proaste din toate ţările europene bogate. Recesiunea este aici la fel de puternică ca în ţările usturoiului pe care, în schimb, în permanenţă şi de sus, nu încetăm să le presăm să ia măsuri.

Am credinţa fermă că Irlanda are tot interesul ca acest tratat să fie aprobat, prin aceasta consolidând şi continuând progresele constante pe care le-a realizat ţara anul trecut.

Remintind că Irlanda a mai respins în trecut alte tratate europene, cel de la Nisa şi cel de la Lisabona, în 2001 şi respectiv în 2008, iar mai apoi le-a aprobat în 2002 şi 2009, The Irish Times trage concluzia că "oamenii sunt obişnuiţi să răspundă "Nu" întrebărilor care le sunt puse". Şi totuşi îl aplaudă pe Taoiseach pentru "convingerea lui plină de entuziasm că poporul […] va face alegerea potrivită". Susţinător puternic al UE, cotidianul din Dublin consideră că:

o respingere ar însemna o perspectivă îngrozitoare pentru ţară. Deoarece tratatul nu necesită o ratificare din partea tuturor statelor participante pentru a intra în vigoare, un "Nu" irlandez ar face ca statul să rămână în urmă, în timp ce restul zonei euro ar avansa în sensul integrării. Irlanda ar putea rămâne oficial un membru al zonei euro, dar ar fi, în mod periculos, exclusă din centrul procesului de decizie care a devenit deja, de facto, avangarda UE. Şi mai important, un "Nu" ar bloca pe viitor accesul Irlandei la banii şi mecanismele de salvare, scutul protector care este crucial pentru menţinerea noastră pe pieţe şi pentru redresarea economică.

Pentru The Irish Examiner, toţi trebuie să înţeleagă "consecinţele votului lor şi ceea ce înseamnă decizia lor pentru noi şi copii noştri".

Cei care doresc să i se împotrivească, în loc să se limiteze la a-l respinge pentru că sunt pe bună dreptate supăraţi datorită consecinţelor nefaste şi nedrepte ale pierderii independenţei economice, trebuie să propună o alternativă viabilă pentru finanţarea acestui stat falimentar. Acesta ar trebui să fie testul de bază al oricărei propuneri diferită de cea a ratificării.Este vorba de o dilemă exclusivistă: fie acceptăm, fie nu, indiferent de cât de neplăcută poate fi această limitare a existenţei. Este dificil de imaginat că ceilalţi colegi europeni, atât de hărţuiţi pe toate fronturile, ar să nu aibă obiecţii şi să facă un acord special pentru un stat mic şi complet dependent de finanţarea UE, indiferent de cât de draconice sunt condiţiile acestor împrumuturi.

Prevăzând că guvernul va spune că un vot negativ va conduce la un "rezultat groaznic", The Irish Independent scrie că:

Faptul că problema este mai uşor de înţeles decât implicaţiile Tratatului de la Maastricht sau Lisabona este o oarecare consolare. Guvernul a minţit pretinzând că aceste tratate nu ar avea prea multă importanţă. Faptul că electoratul a simţit că i se ascunde ceva a contribuit la înfrângerea suferită – cel puţin prima dată.Cu puţin efort, Pactul fiscal poate fi chiar înţeles. Fiecare poate să-şi imagineze ce s-ar putea întâmpla dacă pactul ar fi respins. […] Cealaltă mare ironie este că Pactul fiscal conţine puţine lucruri noi care să nu fie deja înscrise în legislaţia irlandeză în urma înăspririi regulilor zonei euro în cursul anului trecut, cu excepţia, poate, a înscrierii acestora în Constituţie.

Noua arhitectură a euro este amenințată de o malformație a nașterii: este posibil ca la final doar 16 state să se regăsească în lanțul austerității dorite de Germania.

Berlin ar fi preferat cu siguranță să evite o consultare populară asupra Europei în Irlanda, afirmă și Süddeutsche Zeitung,

dar de data aceasta, este mai puțin o problemă a comunității euro, cât a Irlandei. […] Este în interesul personal al irlandezilor să accepte acest pact [fiscal]. Dacă nu, nu vom putea să-i ajutăm.

Motiv pentru care, mai degrabă decât despre regula de aur, este vorba despre identitatea irlandezilor, afirmă Die Zeit.

Potrivit eurobarometrului, irlandezii sunt cei mai eurofili din Uniune. Dar dragostea pentru UE nu are egal decât în respingerea Angliei: este vorba de a-și afirma diferențele față de britanici. Țara va trebui să trăiască cu o decizie care va marca imaginea sa pentru o întreagă generație. Fie devin europeni în întregime și renunță la a fi o excepție în vestul insulelor britanice. Fie rămân pe jumătate înăuntru, pe jumătate afară ca vecinii lor britanici – și se sudează mai mult cu anglosaxonii, scoțienii și galezii.

 

Studiul realizat cu participarea a 500 de persoane din trei regiuni – Austria Superioară, Austria Inferioară şi Burgenland – are tendinţa de a arăta că deschiderea frontierelor, acum 20 de ani, nu mai este resimţită ca o ameninţare pentru stabilitatea socială a ţării, constată cotidianul. Turismul şi comerţul au contribuit la ameliorarea coabitării transfrontaliere.

Locuitorii din regiunile frontaliere ale Republicii Cehe, Slovaciei şi Ungariei vin mai ales pentru a cumpăra. Aceasta creează o nouă putere de cumpărare în aceste teritorii din Estul Austriei, care sunt mai slabe din punct de vedere economic. Deci nu este de mirare că populaţia locală face un bilanţ pozitiv din perspectiva pieţei muncii. 48% din cei chestionaţi în Austria Superioară, 40% în Burgenland, 36% în Austria Inferioară, în apropierea Slovaciei şi 34% în regiunea de lângă frontiera cehă vorbesc despre o "evoluţie pozitivă" a pieţei muncii.

Singura reţinere la această nouă simpatie este o impresie a austriecilor referitoare la creşterea criminalităţii venite din Est. Această percepţie este totuşi dezminţită de statistici, afirmă Die Presse.

Întrebarea se pune chiar dacă versiunea guvernului este adevărată şi este vorba de un complot stângist-liberal: de ce Ungaria este mereu ţinta? […] Nu ar trebui să uităm că, aderând la Uniune, am acceptat nu numai să respectăm dreptul comunitar dar şi valorile democratice. […] Această moţiune nu are pentru moment nicio consecinţă juridică, Parlamentul a lăsat timp guvernului maghiar să acţioneze. Ar trebui să se profite de asta.

Fără surpriză, Magyar Hìrlap se ia şi el de eurodeputaţii socialişti maghiari. Într-un comentariu numit “O farfurie de linte”, Zsolt Bayer, jurnalist membru al Fidesz, partidul lui Viktor Orbán, şi prieten personal al acestuia din urmă, se întreabă:

Cum este posibil să existe un grup comunist în Parlamentul European […] Nu sunt mai buni ca naziştii. […] Comportamentul socialiştilor maghiari este inimaginabil într-o altă ţară. De exemplu, în timpul sancţiunilor împotriva Austriei în epoca lui Haider, şeful partidului socialist austriac ceruse să se oprească vânătoarea împotriva ţării sale.

Cotidianul românesc notează că, potrivit raportului, Bucureşti şi Sofia au făcut progrese, dar lupta împotriva corupţiei la nivel înalt este încă lentă, mai ales în România. Aceasta trebuie să consolideze responsabilitatea magistraţilor şi să descurajeze corupţia prin aplicarea de măsuri exemplare şi prin confiscarea averilor obţinute în mod ilicit. MCV cere şi punerea în practică a strategiei naţionale anticorupţie şi excluderea din Parlament a deputaţilor şi senatorilor condamnaţi pentru corupţie.

În ciuda progreselor, ministrul desemnat al Afacerilor Europene, Leonard Orban, spune că Olanda, principalul opozant al intrării României şi Bulgariei în Schengen, nu îşi va schimba părerea înainte de prezentarea raportului definitiv al MCV, în această vară.

În Bulgaria, anunţul concluziilor raportului MCV a fost puţin eclipsat de noutăţile asupra intemperiilor şi doliul naţional decretat în memoria victimelor inundaţiilor în satul Bisser (8 morţi), în sudul ţării. Dar asta nu a împiedicat ziarul online Mediapool să califice raportul drept “foarte critic”, subliniind că, pentru prima dată, nu a fost menţionată în raport “voinţa politică” a Sofiei de a combate corupţia şi de a efectua reformele necesare în domeniul justiţiei.

Dacă ar fi vorba doar despre o lipsă de sensibilitate istorică, prin care germanii îi bruschează pe greci, am putea să remediem acest lucru cu puţină îndemânare diplomatică. Dar nu este cazul. Propunerea ilustrează faptul că, în mod clar, comunitatea monetară nu mai este dorită. Acum este vorba despre cel bogat împotriva celui sărac, a celui puternic împotriva celui mai slab. […] Grecii au deja troica FMI, UE şi BCE, nu mai au nevoie de o persoană în plus care să le refacă pe tablă conturile. Noul pachet de ajutoare care este în debateri la ora actuală ar trebui să creeze un echilibru între reforme şi creşterea economică. Pentru asta este nevoie de mulţi bani, mult timp şi – da – de asemenea de încredere.

 

Pentru cotidian, summitul de la Bruxelles nu instaurează chiar o diviziune a Europei, dar poate fi măcar considerat ca un evement care scoate la iveală "diferitele puncte de vedere asupra integrării, unde toată lumea poate să-şi aleagă locul". În acest cadru,

Republica Cehă nu a ales să stea la masa rotundă, ci în anticameră […]. Ea a preferat să 'asculte' prin pereţii unei săli minuscule, de unde va fi dificil să influenţezi evenimentele din Europa.

Primul ministru polonez, Donald Tusk, precizează că nu este "100% mulţumit de acest compromis", dar că Polonia va semna totuşi pactul. Dziennik Gazeta Prawna descrie summitul din acest week-end în culori întunecate, trăgând următoarele concluzii:

În primul rând, Europa nu mai funcţionează. Pactul fiscal este documentul întemeietor al noii UE, în care ţările care nu fac parte din zona euro vor deveni membrii de zona a doua. În al doilea rând, oferă o ocazie excelentă pentru a scăpa de mitul conform căruia noi [Polonia] am sta în cârca Germaniei şi am profita de pe urma ei. Germania nu-şi va sacrifica cooperarea cu Franţa pe seama discursului de la Berlin al ministrului de Externe Sikorski, în care acesta invoca o conducere germană şi mai puternică. În al treilea rând, putem felicita Franţa şi Germania pentru că urmează o politică eficientă cu obiective naţionale bine definite. Noi [polonezii] nu facem decât să improvizăm.

Una este ca suveranitatea financiară să fie limitată de situaţii deosebite, precum cele prin care trec Portugalia sau Grecia. Alta este ca suveranitatea politică să fie tratată ca o problemă minoră.

Cu toate acestea, scrie Le Monde, dacă propunerea germană, dezvăluită de către Financial Times, este aprobată de către statele membre cu ocazia Consiliului European, Grecia

ar trebui de asemenea să-şi ia angajamentul, în cadrul bugetului său, să ‘folosească veniturile statului, cu prioritate şi înainte de toate, pentru datorie’, adică pentru rambursarea dobânzilor împrumuturilor contractate. Şi în cele din urmă, această renunţare la suveranitate ar trebui, conform documentului, să fie înscrisă "întru totul" în legislaţia naţională grecească, "de preferinţă printr-un act adițional la Constituţie".

La Atena, acest proiect stârneşte mânie. "Nein, nein, nein", titrează Ta Nea, care se opune cererilor cancelarului german, exprimând un triplu refuz: pentru pierderea suveranităţii ţării, a celei de-a treisprezecea şi paisprezecea luni de salariu şi a salariului minim. Pentru aceasta, cotidianul face apel

la guvern, la partidele politice şi la sindicate pentru a crea un front de negociere puternic faţă de creditorii şi supraveghetorii ţării. Pentru a vorbi într-un singur glas, ar trebui să lăsăm de o parte cu toţii strategiile personale, obiectivele de partid, rivalităţile între grupuri şi preocupările electorale. Nimic din toate acestea nu are importanţă, dacă lupta pentru salvarea naţională este pierdută la final.

La rândul său, în cotidianul To Ethnos, editorialistul Georges Delastik se revoltă împotriva propunerii germane, care

nu poate fi considerată ca venind din partea unei ţări prietene. Documentul prevede condiţiile dictate de către un învingător unei populaţii supuse, şi deci trebuie ca poporul grec să îl considere ca un atac ostil din partea unui stat care doreşte să distrugă suveranitatea Greciei, precum atacul Germaniei naziste a lui Hitler în aprilie 1941. [...] Un Gauleiter [coducător regional în timpul Germaniei naziste] german va decide să închidă şcolile şi spitalele şi să nu mai plătească salariile şi pensiile de la stat timp de una sau mai multe luni. Demni de dispreţ, germanii pregătesc terenul pentru înfometarea grecilor, la propriu. […] Acest document dezvăluie faţa urâtă a zonei euro şi a UE în secolul XXI.

În orice caz, estimează Frankfurter Allgemeine Zeitung, acest proiect este "un divertisment destinat politicii interioare [germane]". Pentru că niciun comisar nu va putea să soluţioneze criza. Reamintind exemplul lui Otto I, regele bavarez care a domnit peste Grecia între 1832 şi 1862, cotidianul consideră că

Am putea să polemizăm dacă grecii ar fi trăit în timpul domniei lui Otto, o dezvoltare economică similară celei din Bavaria. Dar ar fi atât de puţin îndatoraţi precum Bavaria la ora actuală. Pentru că atâta timp cât ajutoarele curg, în ciuda faptului că nu toate promisiunile făcute au fost respectate, niciun comisar de la Bruxelles sau de la Berlin nu va fi capabil să pună pe picioare administraţia Atenei. Este suficient să ne uităm la distribuţia bugetară în Germania. Oraşul Berlin consumă singur miliardele plătite de Bavaria, fără ca statul federal să-i poată convinge pe berlinezi să-şi schimbe cât de puţin stilul lor de viaţă "sexy", bazat pe credite. Şi situaţia va continua în felul acesta atâta timp cât cei care iau sunt mai numeroşi decât cei care dau. Acelaşi lucru se întâmplă şi în UE. Doar ciomagul dobânzilor pieţelor, sau poate ameninţarea credibilă de a spune adio monedei euro, pot impune schimbarea.

Orbán “s-a impus împotriva celor înverşunaţi” consideră Magyar Hìrlap. Cotidianul de dreapta îi califică astfel pe

eurodeputaţii coaliţiei FMI care au primit material pregătit de opoziţia de la Budapesta. […] Primul ministru a refuzat dictatele europene, dar s-a arătat gata de dialog pe toate subiectele. Dar tonul său european nu interesează pe nimeni în rândurile fracţiunii europene a FMI […] a cărui voce este democraţia, dar legea este fondul monetar.

La rândul său, Népszava constată pe prima pagină “un dialog al surzilor în Parlamentul European”. Pentru cotidianul de stânga,

Orbán s-a prefăcut că nu înţelege motivele pentru care este criticat în Europa. […] Ca de obicei, el a amestecat clişeele demagogice şi apărarea patriei.

“Toată lumea s-a aliniat clivajelor politice partizane”, regretă ziarul, care subliniază, de exemplu, sprijinul primului ministru polonez Donald Tusk pentru Orbán, denunţând “ambianţa isterică din Parlamentul European ce priveşte Ungaria”. 

o luptă pentru puterea, atenția și monopolul asupra interpretării tratatelor, care poate să eșueze și să ridiculizeze Parlamentul sau să modifice structurile de putere la Bruxelles.

O părere împărtășită de Financial Times Deutschland, care, totuși, se îndoiește de capacitatea lui Schulz de a-și impune “loviturile”. De exemplu, Schulz vrea să participe activ la summiturile UE, începând cu negocieri pe pachetul fiscal.

El nu va putea totuși să-și mai reprezinte doar grupul, ci pe toți eurodeputații: atât pe naționaliști cât și pe proeuropeni, stânga ca și dreapta, federaliștii precum centraliștii. Nu va putea reprezenta toate aceste opinii în timpul negocierilor. […] Și nu este rolul său.

Cât despre presa poloneză, ea îl omagiază pe președintele ce își încheie mandatul, Jerzy Buzek. Wprost notează că acesta din urmă a adoptat o strategie de evitare a confruntărilor directe și a preferat să caute compromisuri. A demonstrat, de asemenea, că are talent de negociator: el este cel care l-a convins pe președintele ceh Václav Klaus să semneze tratatul de la Lisabona, iar deplasarea sa în Moldova este cea care a contribuit la rezolvarea crizei guvernamentale și a pus pe picioare o coaliție pro-europeană.

Avea pulsul politicii internaționale și știa unde și când trebuia să fii. A vorbit manifestanților din piața Tahrir din Cairo și rebelilor libieni din Tripoli, care strigau “Mulțumesc Europa!” pentru el.

Apreciat și respectat de toată lumea, adaugă Wprost, Jerzy Buzek a fost în schimb criticat pentru gustul său de a fi corect politic și pentru respectul pentru meticulozitatea procedurilor. Dar, până la urmă, se bucură Gazeta Wyborcza, el

a demonstrat cu siguranță că polonezii sunt la înălțime în posturile importante internaționale.

Conducătorii german şi francez nu ştiu încă de unde ar putea scoate banii pentru a salva Spania şi Italia – dacă este nevoie. Nu au nici măcar un plan de urgenţă pentru Grecia (în cazul în care negocierile cu creditorii vor eşua). Le este frică să recapitalizeze băncile şi în acelaşi timp evită întrebările asupra a ceea ce înseamnă salvarea ţărilor euro-ruinate. Strategia lor este una a eşecului.

O decepţie împărtăşită de El Pais, care cere în editorialul său ca "Merkozy" să treacă de retorică. Cei doi lideri "au abordat problema mijloacelor pentru a crea locuri de muncă şi a da noi mijloace pentru creşterea economică". Dacă ar fi să-i credem pe cuvânt, afirmă cotidianul din Madrid,

ne-am regăsi în faţa naşterii unei noi faze a politicii economice europeene, concentrată până în prezent pe monocultura austerităţii şi pe curăţirea finanţelor publice [...]. Dacă lucrurile nu avansează, tratatul care va urma va consacra o inacceptabilă asimetrie între rigoare fiscală extremă, pe de o parte, şi, pe de altă parte, o politică economică comună declarativă.