“Noul bolnav al Europei: Uniunea Europeană”. Acesta este titlul pe care Pew Research Center – un institut american care efectuează sondaje şi compară opiniile locuitorilor din aproximativ 40 de ţări în fiecare an – l-a dat studiului său, efectuat în martie pe un eşantion de peste 7 600 de persoane, în opt state membre UE (Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia, Republica Cehă, Spania, Italia, Grecia).

Rezultatele, comentează Libération, reflectă “povestea de dragoste sfârşită” dintre Europa şi cetăţenii săi: “Din 2012 până în 2013, susţinerea pentru UE a scăzut de la o medie de 60% la 45%”, o degringoladă care conduce la concluzia că “popularitatea Uniunii Europene este la cel mai scăzut nivel [...] în majoritatea ţărilor europene”.

“Totuşi”, după cum temperează editorialistul cotidianului, “în urma rezultatelor sumbre […] rămân mai multe motive de speranţă în soliditatea edificiului”:

în mod paradoxal, europenii se arată ataşaţi de moneda euro. [...] Aproximativ 63% dintre persoanele intervievate în Franţa doresc păstrarea monedei europene, care este preferată şi de 69% dintre greci, de 67% dintre spanioli, 64% dintre italieni şi 66% dintre germani.

“Germanii se disting prin soliditatea crezului european”, explică Libération, notând că 60% din cetăţenii germani sunt favorabili Uniunii Europene.

Departe de tristeţea francezilor: doar 41% dintre locuitorii din Hexagon sunt favorabili Uniunii Europene, fiind pentru “prima dată [când] atitudinile francezilor sunt asemănătoare cu cele ale grecilor”, comentează Bruce Stokes, unul dintre autorii studiului.

În Germania, Die Welt constată că “distanţa în privinţa opiniilor privind Uniunea Europeană” se măreşte în special între Franţa şi Germania.

De altfel, continuă publicaţia,

francezii au mai puţină încredere în instituţiile Uniunii Europene decât italienii şi spaniolii. [...] Încrederea în propriul guvern a scăzut în Franţa şi în ţările din sudul Europei aflate în criză. În schimb, cancelarul Angela Merkel beneficiază de o imagine pozitivă. Spre deosebire de criticile virulente existente în numeroase state UE faţă de planul său de austeritate, 74% dintre germanii intervievaţi cred că Merkel a făcut o treabă bună pentru gestionarea crizei.

Cu ocazia unei conferinţe de presă organizată în La Valletta, pe 7 mai, deputaţii europeni José Bové şi Bart Staes au prezentat raportul Comitetului de supraveghere a Oficiului de Luptă Antifraudă al Uniunii Europene (OLAF) cu privire la ancheta realizată de acesta din urmă asupra fostului comisar european pentru Sănătate, John Dalli. Suspectat de corupţie, acesta a fost forţat să demisioneze de către preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso, în octombrie anul trecut. Raportul a fost preluat astăzi 7 mai pe site-ul Malta Today.

Conform domnilor Bové şi Staes,

Barroso este vinovat, deoarece, forţându-l pe Dalli să demisioneze fără a verifica dacă ancheta OLAF a fost realizată în mod corespunzător, “a stricat imaginea Maltei şi reputaţia lui Dalli”.

Cei doi, relatează The Malta Independent, au afirmat că preşedintele Comisiei

nu a observat că Comitetul de supraveghere al OLAF fusese informat imediat de această afacere şi [că] a permis ca raportul [realizat de OLAF] să fie transmis autorităţilor [din Malta] fără a aştepta încheierea termenului de cinci zile alocate Comitetului pentru a se asigura că procedura a fost urmată corespunzător în timpul anchetei. [...] Iar, potrivit raportului Comitetului, OLAF şi-a depăşit mandatul şi a încălcat probabil legea în privinţa modalităţii în care a obţinut informaţiile în ancheta privind “Dalligate”.

Ideea de a da Comisiei Europene un rol de “jandarm democratic” este “o impertinenţă”, consideră politologul olandez Alfred Pijpers în De Volkskrant. La începutul lui martie, Germania, Danemarca, Finlanda şi Olanda propuseseră să doteze UE cu noi instrumente pentru a lupta împotriva derivelor democratice precum cea din Ungaria. Dezbătută la Luxemburg pe 22 aprilie, în cadrul Consiliului miniştrilor de Afaceri Externe ale celor 27 de state membre, propunerea obţinuse susţinerea majorităţii. “Cu excepţia ministrului ceh care îşi exprimase reticenţele, toţi miniştrii au cerut Comisiei Europene să elaboreze ideea pe termen scurt”, notase ziarul pe 24 aprilie.

De Volkskrant arată că instrumentele actuale pentru a repune democraţiile cu probleme pe drumul cel bun lipsesc.

Singura armă de care dispune Comisia Europeană în prezent este arma ultimă: suspendarea dreptului de vot [în Consiliu] şi suspendarea subvenţiilor vărsate statului în chestiune. Cum această ‘opţiune bombă’ repugnă întregii Uniuni, [statele] doresc măsuri mai puţin grave, cum ar fi recomandări însoţite de sancţiuni sub forma unor amenzi din ce în ce mai mari.

Politologul consideră că este folosită în mod greşit criza din zona euro pentru a transfera tot mai multe competenţe la nivel european şi că este mai bine să se întrezărească o ieşire din UE a democraţiilor cu probleme.

Criza din zona euro este utilizată de conducătorii politici şi comisarii europeni prea zeloşi în aşa fel încât tot felul de organisme naţionale să fie puse sub supravegherea autorităţilor de la Bruxelles, cum se întâmplă cu supravegherea bugetară din ce în ce mai amplă în Europa. [...] În loc să pună în practică o supraveghere generalizată, mai bine ar încerca să ejecteze ţara care nu se comportă bine în afara UE, dacă este nevoie printr-o modificare a Tratatului [european].

A fost un “debut fără niciun complex de inferioritate” scrie La Stampa după primul turneu diplomatic european al lui Enrico Letta. Primul ministru italian, care a fost învestit în funcţie pe 29 aprilie, s-a întâlnit cu Angela Merkel, cancelarul german, pe 30 aprilie, iar cu preşedintele francez François Hollande şi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pe 1 mai.

A trebuit să “se facă cunoscut la Berlin şi la Paris, unde destinul Italiei este decis într-o mai mare măsură decât îşi îmaginează unii”. În ciuda vârstei sale tinere – doar 46 de ani – a “intrat în pantofii unui şef de guvern în câteva ore”, observă cotidianul. Dar încrederea Europei se va dovedi a fi mult mai greu de câştigat, adaugă cotidianul într-un editorial,

Turneul diplomatic timpuriu al lui Letta a fost “o idee bună”, consideră Il Sole 24 Ore, nu numai pentru a sublinia “mai mult statura politică a Italiei pe scena continentală”, dar, de asemenea, pentru a consolida poziţia premierului în faţa disputelor – în special cea cu privire la rambursarea impozitului pe locuinţe cerut de liderul PDL Silvio Berlusconi – care fac să tremure deja marea coaliţie care sprijină actualul guvern. Letta

De partea germană, Die Zeit face o reflecţie asupra “băiatului deştept” care i-a succedat “seducătorului zâmbitor” Berlusconi şi “profesorului curtenitor” Monti.

În ceea ce priveşte ideea unei alianţe cu Franţa lui François Hollande, în scopul de “a obţine o relaxare a Pactului de stabilitate şi [...] a obiectivelor de deficit”, Der Standard consideră că aceasta este “complet exagerată”. Cotidianul austriac afirmă că

În cele din urmă, călătoria lui Enrico Letta în Europa se aseamănă mai degrabă cu un “pelerinaj”, consideră cronicarul de la ABC, Alfonso Rojo. Ducându-se mai întâi la Berlin, noul prim-ministru italian a arătat pur şi simplu că ştie cine conduce în UE.

Prezumţiile de corupţie pentru care a fost demis fostul comisar european pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorilor, John Dalli, sunt pe cale să se întoarcă la ora actuală împotriva Oficiului de Luptă Antifraudă al Comisiei Europene (OLAF), care a investigat acest caz.

Times of Malta relatează că ancheta realizată de OLAF este pusă la îndoială de către Comitetul de Supraveghere al Oficiului. Raportul acestuia, pe care Times of Malta a avut posibilitatea să-l parcurgă rapid, “este păstrat într-un seif în Parlamentul European”. Din acesta reiese că “personalul OLAF a acţionat ilegal atunci când l-a chestionat pe Zammit” şi că “OLAF şi-a depăşit atribuţiile”, de exemplu, “cerând autorităţilor din Malta înregistrări ale convorbirilor suspecţilor”.

Şi tocmai, dosarul OLAF împotriva lui Dalli “se bazează pe apeluri telefonice”, după cum titrează pe prima pagină cotidianul, astăzi, pe 29 aprilie. Ziarul explică faptul că “dovezile clare şi precise” pe care se sprijină acuzaţiile de trafic de influenţă formulate de către OLAF împotriva lui Dalli, se bazează, printre altele, pe o serie de apeluri telefonice dintre acesta din urmă, omul de afaceri Silvio Zammit şi asociata acestuia, Gayle Kimberley “imediat înainte, după, sau chiar în ziua în care au avut loc întâlniri importante”, şi pe “neconcordanţele între ceea ce a declarat domnul Dalli anchetatorilor şi faptele pe care le-au descoperit”.

Dalli a fost forţat să demisioneze în octombrie anul trecut, după ce OLAF a descoperit că Zammit, unul dintre apropiaţii lui, i-a propus unui producător de tutun suedez să intervină în favoarea acestuia, pe lângă comisar, în schimbul unei importante sume de bani.

Cu toate acestea, potrivit Times of Malta, raportul OLAF asupra propriei anchetei, publicat parţial în Malta Today ieri,

nu include dovezi concludente care să demonstreze că fostul comisar european era la curent cu mita care se presupune că ar fi fost cerută celor care fac lobby pentru tutun.

Cele două ţări se înfruntă de mai multe luni cu privire la strategia care ar trebui adoptată pentru depăşirea crizei, iar tensiunea a crescut şi mai mult vineri, 26 aprilie, după scurgerea de informaţii în presă provenind dintr-un document al Partidului Socialist francez, pe tema Europei.

În acest proiect de declaraţie este denunţată într-adevăr “intransigenţa egoistă” a cancelarului german. Deşi textul final, care trebuie să fie aprobat pe 30 aprilie, ar fi mai temperat, suntem departe de “tensiunea amicală” cu Angela Merkel evocată anterior de către preşedintele francez François Hollande.

O atitudine a Franţei criticată de Le Figaro, care în editorialul său consideră că

nimic nu este mai iresponsabil decât a face din Angela Merkel şi politica europeană a Germaniei ţapii ispăşitori pentru dificultăţile care se acumulează în ţara noastră. Această strategie, alimentată la cel mai înalt nivel la Paris, denotă un machiavelism de doi bani care vizează un eşec electoral al cancelarului german în septembrie [alegerile parlamentare se vor desfăşura pe 22], şi faptul că Germania va fi obligată să renunţe la exigenţele de austeritate pentru a satisface o Europă de Sud incapabilă de a se reforma.

Pentru Le Monde, “acest joc mărunt nu este doar infantil, este şi extrem de periculos”, iar aceasta din mai multe motive:

în primul rând, pentru că a arunca asupra Uniunii Europene responsabilitatea dificultăţilor politice şi economice ale Franţei alimentează euroscepticismul. [...] Apoi, pentru că, deşi doamna Merkel se preface a fi indiferentă la atacurile personale care provin partea de sud a Europei, afacerea ia o cu totul altă dimensiune atunci când ofensiva vine de la Paris.

De partea germană, Der Spiegel consideră că acest dezacord al cuplului franco-german reprezintă un obstacol pentru ieşirea din criză.

François Hollande îşi pune speranţele într-un nou guvern, format în urma alegerilor parlamentare germane, care să fie mai deschis şi mai dispus a face compromisuri. De la guvernul actual, el nu mai aşteaptă nimic. La un an de la începutul preşedinţiei lui Hollande, relaţia franco-germană este mai rea decât cele mai pesimiste previziuni provenind din cele două ţări. Berlinul şi Parisul sunt în dezacord pentru aproape toate deciziile politice ce vizează depăşirea crizei.

Raportul de activitate al comisiei de control al OLAF pentru anul 2012 adânceşte “îndoielile asupra muncii Oficiului European de Luptă Antifraudă”, remarcă Die Presse:

În mod normal, activitatea sa nu ar trebui să lase nicio îndoială. […] Dar după demisia forţată a comisarului european pentru sănătate, John Dalli în octombrie trecut, în care OLAF are o parte de responsabilitate deloc de neglijat, impresia potrivit căreia se lucrează cu metode îndoielnice se întăreşte.

Cotidianul vienez consideră că raportul dă imaginea unei organizaţii “care veghează febril să se ascundă de un control exterior […]. OLAF în ansamblul său, şi directorul general Giovanni Kessler, sunt responsabili de asta”. Pe site-ul său, OLAF denunţă “tentative de dezinformare”, asigurând că “ancheta privitoare la fostul comisar Dalli ar putea să ducă la impresii false”.

Pentru cel de-al patrulea număr al Europa, suplimentul pe care îl realizează în comun, Gazeta Wyborcza, The Guardian, Le Monde, El País, La Stampa şi Süddeutsche Zeitung analizează criza de încredere a europenilor faţă de Uniune, care, după cum dezvăluia ultimul Eurobarometru, a atins culmi nebănuite. Acest euroscepticism, scrie cotidianul parizian,

s-a răspândit deja în toată Europa, sub multiple forme: populism, naţionalism, neîncredere, resentiment, revoltă. A fost, pentru mult timp, propriu doar britanicilor. El se află acum la originea revoltei greceşti, a haosului politic italian, a decepţiei franceze, a frustrării nemţilor, asupra cărora se concentrează, în acest moment, ostilitatea tuturor.

Un sentiment împărtăşit de Mario Calabresi, directorul La Stampa, potrivit căruia

suntem în pană, fără a avea o ideee puternică, aptă să redea speranţă şi, mai ales, suntem mai dezuniţi ca niciodată. [...] Criza construcţiei europene şi interiorizarea societăţilor noastre şi a propriului nostru model social au dus la reapariţia egoismelor şi a vechilor ranchiuni. Religia unică a austerităţii nu a cucerit spiritele, dar a îngheţat inimile şi a îndepărtat popoarele.

Motivul, analizează în El País cercetătorii Mark Leonard şi José Ignacio Torreblanca, constă în mare parte în faptul că

prin intermediul pactului bugetar şi al reformele naţionale de mare amploare cerute de Banca Centrală Europeană, eurocraţii au încălcat nenumărate linii de netrecut în materie de suveranitate naţională, şi şi-au extins influenţa cu mult dincolo de normele de securitate alimentară, cu scopul de a controla pensii, impozite, salarii, pieţe ale muncii şi posturi din administraţie. Ori aceste domenii ţin de însăşi esenţa statului providenţă şi a identităţilor naţionale. [...] În acest nou scenariu, guvernele se urmează unul altuia, însă politicile rămând în mod fundamental aceleaşi, iar legitimitatea lor nici măcar nu poate fi discutată.

Va sfârşi oare această tendinţă prin a ucide Uniunea? “Fiecare din noi speră că, o dată cu întoarcerea creşterii economice, euroscepticismul va bate în retragere”, scriu Leonard şi Torreblanca, potrivit cărora, totuşi

entuziasmul faţă de valorile Uniunii nu va renaşte dacă aceasta nu-şi va modifica radical felul în care se poartă cu statele membre şi cu cetăţenii acestora.

Acest “şoc al democraţiilor”, această opoziţie Nord-Sud, incarnează de fapt Europa cu două viteze de care tot se vorbea în trecut în domeniul apărării, politicii externe sau a liberei circulaţii, notează directoarea adjunctă a cotidianului spaniol, Berna González-Harbour. UE

este astăzi un lucru tragic, care nu reuşeşte nici măcar să adopte forma cea mai pacifică a două paralele care, chiar dacă nu se întâlnesc niciodată, măcar nici nu se lovesc. Direcţiile sunt divergente şi ambele avansează, în cel mai bun caz, spre un dezacord.

Între timp, cele şase publicaţii partenere formulează câteva propuneri pentru ca UE să iasă din impas, rezumate de The Guardian. Ele merg de la desfiinţarea unuia dintre cele două sedii ale Parlamentului European, la constituirea unei armate europene, trecând printr-o “Eur-app” pentru tablete şi smartphone-uri, ca şi “găsirea unei idei puternice, care ar da europenilor simboluri şi obiective, care ar provoca emoţii, ataşament şi mai multă solidaritate”.

Şefa Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), Catherine Ashton a eşuat, UE nu a vorbit pe o singură voce în nicio problemă importantă de afaceri externe în ultimii ani. Aceasta este concluzia unui prim raport al Comitetului pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, care revizuieşte organizarea şi funcţionarea SEAE, care a fost înfiinţat în decembrie 2010.

“Am făcut un pas înainte, în timp ce aşteptăm încă mulţi paşi” a spus pentru Rzeczpospolita, şeful comitetului Elmar Brok. Acesta crede că SEAE nu a folosit în mod adecvat mecanismul pentru cooperare consolidată înscris în Tratatul de la Lisabona, care

face posibil ca un grup selectat de ţări să ajungă la un acord în privinţa unor operaţiuni, ca parte a unei politici unice în întreaga UE. Din nefericire, această soluţie nu a fost niciodată folosită, chiar dacă s-ar fi potrivit perfect, de exemplu pentru intervenţia din Libia.

Brok spune că eşecul SEAE este cauzat de o lipsă de unanimitate în privinţa afacerilor externe din Consiliul UE plus lipsa viziunii deschise a lui Ashton sau a abilităţii de a stabili agenda pentru afaceri externe. Cotidianul notează că, din perspectiva comitetului, lipsa de influenţă a SEAE arată o structură imperfectă cu multe competenţe care se încrucişează şi încetinesc procesul luării deciziilor.

Raportul recunoaşte totuşi unele realizări ale SEAE, mai ales când a promovat o înţelegere referitoare la normalizarea relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo, şi s-a dovedit a fi un bun negociator în privinţa programului iranian pentru arme nucleare.

“Un adevărat atac este în curs de desfăşurare împotriva inimii Uniunii Europene”, scrie Christian Rocca, directorul publicaţiei IL, suplimentul cultural al Sole 24 Ore:

un atac lansat din interiorul continentului; un răspuns endogen la criza economică. Europa a devenit propriul nostru duşman, responsabil pentru toate relele naţionale, ţinta tuturor nemulţumirilor corporative. Acest lucru nu a fost dintotdeauna aşa. Până acum douăzeci de ani, Europa era visul, speranţa, pariul unui nou început: eliberarea paşnică a Europei de Est, reunificarea Germaniei, desfiinţarea graniţelor, libera circulaţie a ideilor şi a oamenilor, Erasmus. Astăzi, nu mai există decât Liga Campionilor pentru a ne reaminti că suntem încă o Uniune. În rest, bun venit la Euroland, terenul arid al monedei euro, o uniune monetară în care cuvintele cele mai teribile pe care un european le pot auzi sunt: “Bună, eu sunt de la UE şi am venit ca să te ajut”.

Pentru a ilustra “rupturile evidente” care au apărut în ultimii ani în steagul Uniunii, IL a făcut apel la patru intelectuali europeni – istoricul Niall Ferguson, fostul comisar european Peter Mandelson, eurodeputatul Daniel Cohn-Bendit şi proprietarul Die Zeit Josef Joffe – care să explice de ce, după cum spune Rocca,

astăzi, cea mai mare ameninţare la adresa proiectului european, este pierderea de legitimitate a spiritului european, credibilitatea sa scăzută. [...] De data aceasta, nu va fi suficient să se strige, ca de obicei, “mai multă Europă, avem nevoie de mai multă Europă” pentru a ajunge la liman.

După ce a afectat Comisia Europeană, afacerea “Dalligate” s-ar putea încheia fără ca adevărul să se afle vreodată. Parlamentul European a renunţat la formarea unei comisii de anchetă privind demiterea, în octombrie 2012, a comisarului european al Sănătăţii, John Dalli, suspectat de conflict de interese, relatează Mediapart.

Decizia de renunţare la crearea comisiei de anchetă – organism care urma să identifice inclusiv practici instituţionale incorecte în domeniul activităţilor de lobby – a fost luată pe 11 aprilie de principalele grupuri politice din Parlamentul European: Partidul Popular European (de dreapta), socialiştii şi democraţii, precum şi liberalii. Decizia a fost primită cu neînţelegere de numeroşi eurodeputaţi, în principal din rândul verzilor, cei care propuseseră crearea comisiei de anchetă. Unii eurodeputaţi suspectează Comisia Europeană [care refuză să publice raportul pe această temă elaborat de Oficiul UE pentru combaterea fraudelor – OLAF] şi Parlamentul European că doresc “îngroparea dosarului”. Potrivit Mediapart,

PPE ar face totul pentru apărarea campionului său, [preşedintele CE] José Manuel Barroso, în timp ce socialiştii îl susţin pe Giovanni Kessler, controversatul preşedinte al OLAF, fost deputat italian şi membru al Partidului Democrat din Italia (de centru-stânga). Prin urmare, cele două mari partide au acelaşi interes: să dea uitării scandalul şi să treacă la altceva. [...] Astfel, renunţarea la iniţiativa de creare a “comisiei speciale” riscă să îi surprindă pe mulţi, dat fiind că acest scandal nu a încetat, de şase luni, să strice imagini, să declanşeze mecanisme de apărare din partea celor două grupuri politice care s-au fragilizat şi contrazis unul pe celălalt.

Ziarul apropiat guvernului lui Viktor Orbán îi consacră prima pagină lui Viviane Reding, comisarul european pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie.

Revista afirmă că vice-preşedinta Comisiei reprezintă “un nou tip de identitate europeană”, pentru că vine de la Luxemburg, “ţară postmodernă”, înființată de către Franţa şi Germania, “populată în proporţie de 38% cu străini, în special din Europa de Sud”.

Viviane Reding conduce “campaniile europene împotriva Ungariei pentru a-şi servi ambiţia de a deveni preşedinta Comisiei după Barroso”, a declarat Heti Válasz, care precizază: “Căutând conflicte cu guvernul ungar conservator, ea vrea să-şi asigure sprijinul stângii şi al liberalilor europeni”.

Fostul cancelar german Helmut Kohl a declarat că viziunea fostului prim-ministru Margaret Thatcher asupra Europei a fost o sursă de tensiuni între Londra şi Bruxelles, care se perpetuează şi în zilele noastre.

Fostul lider al CDU, astăzi în vârstă de 83 de ani, a descris-o pe Thatcher, care a decedat pe 8 aprilie, ca fiind “dificilă”, afirmând că relaţia lor în anii 1980, nu a fost niciodată “călduroasă şi de încredere”.

“[Ea] îşi dorea Europa, dar o Europă diferită de cea pe care o vroiau majoritatea colegilor ei europeni. Din punctul nostru de vedere, acest antagonism caracterizează politica britanică referitoare la Europa şi în ziua de azi”, a declarat acesta pentru The Times.

“Cine împarte, parte-şi face”, scrie Gazeta Wyborcza pe prima sa pagină, făcând un rezumat al viziunii premierului David Cameron despre UE, pe care a prezentat-o într-un interviu oferit către cinci ziare europene: Le Monde, El Mundo, Il Sole 24 Ore, Süddeutsche Zeitung şi Gazeta Wyborcza.

După părerea sa, confruntată cu o concurenţă din partea puterilor în creştere precum China, India sau Malaezia, UE trebuie să fie mai “deschisă şi flexibilă”. Cotidianul din Varşovia notează –

cuvântul ‘flexibil’ a apărut de mai multe ori în conversaţii. Este parte a viziunii europene, în care nu toată lumea în Europa face aceleaşi lucruri în acelaşi timp. Astăzi, argumenteză Cameron, Marea Britanie rămâne în afara zonei Schengen, în timp ce Polonia şi Suedia sunt în afara zonei euro.

GW scrie că discursul lui Cameron din ianuarie, în care a cerut reformarea UE a dat naştere la temeri printre politicienii europeni, potrivit cărora alte ţări ar putea să încerce să solicite şi să aleagă elemente diferite ale statutului de membru al Uniunii, subminând astfel Uniunea.

Pentru Christopher Hope, corespondentul politic al The Daily Telegraph, interviul lui Cameron dă sentimentul unei “scuze”, în timp ce ambiţia lui, ca discursul său să-i facă să tacă pe eurosceptici, precum cei din Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP), nu şi-a atins scopul.

Faptul că domnul Cameron a trebuit să-şi [repete strategia de a reforma UE], în cinci limbi, la mai puţin de trei luni, arată că discusul de la Bloomberg a eşuat şi că dezvoltarea UKIP […] a încetinit de fapt foarte puţin.

Pentru a rezolva blocajul referitor la formarea noului guvern, preşedintele Giorgio Napolitano a numit 10 “înţelepţi” – experţi cunoscuţi din mai multe domenii – pentru a crea două comisii care ar trebui să propună reforme economice şi instituţionale.

Mişcarea nu a fost totuşi primită cu entuziasm: Beppe Grillo a spus că “democraţia nu are nevoie de asistente”, în timp ce PDL, al lui Silvio Berlusconi, l-a acuzat că ar cumpără timp în loc să ceară noi alegeri, aşa cum îşi doreşte.

În timp ce votul parlamentului pentru a-l alege pe succesorul lui Napolitano ar trebui să aibă loc în puţin peste o săptămână, este clar acum că va fi supravegheat de guvernul ce îşi încheie mandatul, al lui Mario Monti.

Comisarul european pentru Programare financiară şi buget, Janusz Lewandowski, cere statelor membre şi Parlamentului European să voteze un buget rectificativ de 11.2 miliarde de euro pentru a acoperi gaura de buget a UE pentru 2013.

Această extensie bugetară, prevăzută să permită plăţile restante din 2012, va duce bugetul european la o sumă record de 144 miliarde pentru acest an.

Un acord între Comisie şi Parlament pentru acest buget complementar este o condiţie pentru votul eurodeputaţilor pe bugetul pentru anii 2014 – 2020.

“José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a fost oare, în mod conştient sau nu, instrumentul industriei tutunului atunci când l-a dat afară cu scandal pe comisarul însărcinat cu Sănătatea, pe 16 octombrie, acuzându-l de corupţie?” se întreabă Libération, în timp ce dosarul împotriva lui John Dalli “pare din ce în ce mai fragil”.

Corespondentul la Bruxelles al cotidianului francez a obţinut o înregistrare în care “Swedish Match, o companie suedeză care produce snus, aflată la originea acestui caz, recunoaşte că OLAF, Oficiul de Luptă Antifraudă al Comisiei, i-ar fi cerut să susţină o versiune a faptelor care este complet falsă.”

Cotidianul reaminteşte că suspiciunile provin de la o reuniune care ar fi avut loc la data de 10 februarie 2012 şi care constituie elementul de bază al dosarului.

Potrivit Swedish Match, [în ziua respectivă] ar fi fost încheiat un acord între Silvio Zammit, un prieten de-al lui Dalli, şi o avocată malteză, Gayle Kimberley: 10 milioane de euro în schimbul unei întâlniri între compania suedeză şi comisar, şi 50 de milioane suplimentare pentru ca acesta din urmă să autorizeze consumul de snus. Acuzaţia se bazează pe această reuniune şi pe întâlnirea dintre Dalli şi Kimberley la Malta, cu o lună înainte, în cursul căreia avocata i-a înmânat 3 pagini asupra lipsei de periculozitate a snusului. Dar, deşi Dalli a recunoscut că această din urmă întâlnire a avut loc, el a negat-o întotdeauna pe cea din 10 februarie.

“Cu alte cuvinte, piesa principală a dosarului de acuzare se bazează pe o dublă minciună: cea a lui Kimberley şi cea din partea OLAF”, explică Libération, citându-l pe José Bové, vice-preşedinte al Comisiei pentru agricultură a Parlamentului European, conform căruia “această afacere este din ce în ce mai îndoielnică”.

“Germania vrea să întărească politica externă a UE”, scrie Dziennik Gazeta Prawna după ce Berlin a propus să dea Serviciului European de Acţiune Externă SEAE noi puteri în privinţa politicii europene de vecinătate, a dezvoltării şi cooperării pentru a “asigura o abordare UE coerentă, comprehensivă şi integrată pentru acţiunea externă”.

În prezent, aceste zone se află sub controlul a doi comisari europeni. Propunerea, ce va fi discutată de miniştrii de Externe ai UE la o întâlnire în Dublin pe 22 martie, a primit deja susţinerea a 13 ţări, incluzând Suedia, Spania, Italia, Olanda şi Polonia. Cotidianul spune că pentru Varşovia –

propunerea germană este una pozitivă pentru că ar putea să crească importanţa politicii de vecinătate implicând ţări mediteraneene care au graniţă cu UE şi şase state din Parteneriatul Oriental (Belarus, Ucraina, Moldova, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia). Întărirea stabilităţii lor este în interesul naţional al Poloniei.

Totuşi, planului german i s-ar putea opune Marea Britanie “care respinge toate ideile ce duc la mai multă integrare” şi Franţa “care îşi apără dreptul de a-şi decide propria politică externă şi este hotărâtă să prezinte propria propunere de îmbunătăţire a modului de a acţiona al SEAE”.

În Consiliul European care începe joi la Bruxelles, José Manuel Barroso va prezenta cifre pe care Süddeutsche Zeitung le cataloghează drept “îngrijorătoare”: în 2013, nouă din cele 17 state membre ale zonei euro urmează să se îndatoreze mai mult decât permit criteriile de convergenţă; creşterea economică în Europa aproape că a scăzut la zero, iar un european din opt nu are loc de muncă. Preşedintele Consiliului European, Herman von Rompuy, a propus o dezbatere de câteva ore pentru adoptarea de reforme susceptibile să inverseze această tendinţă, o “terapie de grup”, scrie cotidianul, care le va provoca dureri de cap unora dintre participanţi:

Joi seară, cei 27 de şefi de stat şi de guvern se vor reuni în sala Consiliului European şi vor aştepta ca preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, să le vorbească despre actuala situaţie din Europa. “Grupurile de acţiune” pe care Barroso le-a creat pentru stimularea angajării tinerilor în Spania, Grecia, Irlanda şi în alte cinci ţări vor aduce în curând veşti bune. Dar niciunul dintre colegii lui nu va dori să fie în locul premierului britanic, David Cameron, în momentul în care acesta va auzi că datoria ţării sale în anul 2013 va fi mai mare decât cea a Spaniei şi Irlandei. Apoi, privirile se vor îndrepta spre preşedintele Franţei, François Hollande, când acesta va admite că nu va reuşi să menţină ţinta de deficit pe anul 2013.

În schimb, Germania va face încă o dată dovada că este un elev disciplinat. Financial Times notează că “ministrul german al Finanţelor, Wolgang Schäuble, a anunţat săptămâna aceasta bugetul pe anul 2014”, în avans faţă de data prevăzută. Planul prevede o serie de reduceri bugetare care au rolul atingerii echilibrului până în 2015. “Berlinul încearcă să arate direcţia”, chiar dacă riscă să stârnească iritarea statelor care doresc să limiteze austeritatea şi să încurajeze creşterea economică, explică FT:

Berlinul se teme ca partenerii din zona euro să nu renunţe la austeritatea fiscală dacă vor vedea că şi Germania are o atitudine oscilantă. […] Cu toate acestea, argumentele economice în favoarea continuării austerităţii sunt slabe: în timp ce deficitul public este scăzut, iar datoria suverană este sub control, ritmul economic s-a diminuat. […] Dacă locomotiva Europei ar fi repusă pe linie, aceasta ar trage şi partenerii aflaţi în dificultate. […] Germania are obligaţia de a face mai mult decât pur şi simplu să insiste pentru austeritate în zona euro, căci actuala abordare nu duce nicăieri. Spre exemplu, cea mai bună modalitate de a coordona zona euro ar fi începerea reluării creşterii economice.

Parlamentul European a respins bugetul UE pentru perioada 2014-2020, pe care îl consideră prea auster. Cu 506 de voci pentru contra a 161 de voturi împotrivă şi alte 23 de abţineri, deputaţii europeni au cerut modificări la acest proiect prezentat de către statele membre.

Un vot previzibil, scrie Adevărul:

prezentat drept o victorie a raţiunii, echilibrului şi dorinţei de a merge mai departe, bugetul a fost imediat catalogat de reprezentanţii Parlamentului European ca fiind rezultatul mai degrabă al unei târguieli între nişte vânzători de covoare decât o construcţie realizată de oameni care gândesc cu responsabilitate la viitorul Europei.

Deocamdată, adaugă cotidianul, fiecare grup doreşte să vorbească mai tare şi să fie cât mai vizibil în a face să cadă bugetul UE.

Deputaţii doresc să transmită un mesaj pozitiv contribuabililor, pentru a arăta că le pasă de ei. În lipsa unui acord şi în aşteptarea de a găsi totuşi unul, UE ar putea continua să funcţioneze pe baza unui buget îngheţat la suma anului trecut. Cotidianul trage astfel concluzia:

este însă posibil că acesta să nu fie altceva decât ultimul şi cel mai important episod care să demonstreze cât de urgent este necesar să se pună capăt actualului sistem de luare a deciziilor şi trecerea foarte rapidă la o modificare sau rectificare a Tratatelor existente.

"Guvernele europene au luat poate măsuri pentru salvarea monezii unice atunci când aceasta se afla pe marginea prăpastiei, însă preţul care trebuie plătit este enorm: nemulţumirea crescândă a cetăţenilor împotriva Uniunii Europene", constată cotidianul.

O recentă anchetă a Eurobarometrului arată că încrederea faţă de UE este în cădere liberă în toate ţările, nu doar în cele din Sud, atinse de criză.

"Însă există un 'însă' important", notează Ta Nea: "când întrebarea este de a şti dacă preferă ca ţara lor să iasă din Uniunea Europeană, să abandoneze moneda unică, răspunsul este negativ".

Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne al UE (JAI), care se va reuni în acest 7 martie nu se va pronunţa asupra candidaturilor României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Adeziunea la spaţiul de liberă circulaţie trebuie decisă în unanimitate. Ori Germania şi Finlanda au anunţat că ele se vor opune din cauza corupţiei, în continuare importantă în aceste două ţări.

Ministrul finlandez de Interne, Päivi Räsänen, a declarat chiar că Bulgaria şi România au fost admise prea uşor în UE.

Într-un interviu pentru Der Spiegel, ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich a anunţat că ţara sa va utiliza dreptul de veto faţă de aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, la următorul consiliu Justiţie şi afaceri interne, din 7 martie.

Berlin explică această decizie prin nivelul de corupţie din cele două ţări.

Bucureştiul asigură că a îndeplinit toate condiţiile de aderare la spaţiul european de liberă circulaţie.

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean a declarat că o amânare a aderării României “ar transforma procesul în unul necredibil”, adăugând că în acest caz, ţara sa nu ar mai fi “interesată”.

“Bruxelles obţine prerogative suplimentare de control asupra bugetelor naţionale”, scrie Les Echos, la o zi după acordul încheiat între statele membre şi Parlamentul European. Supranumit “two-pack” (“două componente”) în jargonul comunitar, textul autorizează Comisia Europeană să verifice bugetele statelor membre şi să recomande modificări. Măsura este catalogată de cotidianul economic drept “ultima piatră pusă pe temelia noii guvernări europene”.

Acordul “two pack”, care va intra în vigoare până în vară, este mai “intruziv” decât textele precedente, explică Les Echos, care oferă detalii:

De acum înainte, capitalele statelor membre vor trebui să prezinte proiectul de [buget] pentru anul următor la Bruxelles înainte de a-l trimite spre examinare propriiilor parlamente. Comisia Europeană va putea emite un aviz, dar fără a bloca proiectul de buget. […] Dacă recomandările nu vor fi aplicate, Comisia Europeană va putea să emită avertizări privind sancţiuni financiare pentru ţările care sunt în situaţia de deficit excesiv.

Publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung subliniază că, în aceeaşi reuniune, Comisia Europeană a anunţat că va examina în următoarele luni posibilitatea introducerii de “eurobonduri” [euro-obligaţiuni], mijloace de mutualizare a datoriilor suverane ale statelor din zona euro. În final, notează cotidianul german, decizia pe tema acordului “two pack”

este compatibilă cu Pactul fiscal ratificat în urmă cu mult timp de şefii de stat şi de guvern din statele europene, dar este mai clară şi mai uşor de aplicat. Al doilea decret al seriei de măsuri intensifică metodele de verificare pentru statele membre care beneficiază de asistenţă financiară şi care se află în dificultate. În cazul acestor state, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană au în vedere o “supraveghere extinsă”. Printre măsuri se numără şi asistenţă tehnică directă de genul creării unui “grup special de lucru”, cum s-a întâmplat în timpul crizei din Grecia.

Cotidianul Cinco Días salută acceptarea de către Comisia Europeană a unei iniţiative cetăţeneşti europene (ICE), “pentru prima dată în istoria Uniunii Europene”: pe 11 februarie, organizaţia nonguvernamentală Right2water a depus un milion de semnături împotriva liberalizării serviciilor de aprovizionare cu apă potabilă – o iniţiativă prevăzută într-un proiect de directivă privind serviciile; iniţiativa cetăţenească invită Comisia Europeană să propună reglementări care să transforme dreptul la apă potabilă într-un drept al omului. În opinia cotidianului spaniol, este vorba despre o “turnură democratică” pentru Bruxelles, în contextul în care

pentru prima dată, Comisia Europeană va trebui să “împartă” cu opinia publică dreptul la iniţiative pe care îl exercita în mod exclusiv până în prezent. La doar zece luni după intrarea în vigoare a reglementărilor privind iniţiativa populară, cetăţenii europeni au profitat de posibilitatea oferită de instituţiile care astfel se deschid pentru ascultarea grupurilor de lobby.

Comisia Europeană are la dispoziţie trei luni pentru a se pronunţa asupra acestei propuneri, adaugă Cinco Días.

Şi publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung ia parte la iniţiativa cetăţenească, reamintind că germanii şi austriecii sunt la originea ei şi sunt principalii semnatari. În cele două ţări, distribuirea apei este încredinţată, în cele mai multe oraşe, companiilor publice, iar

ipoteza conform căreia Bruxelles ar intenţiona să oblige oraşele să privatizeze serviciile de aprovizionare cu apă este o obsesie a presei, inclusiv a celei mai serioase.

Este doar o mică iniţiativă, însă ea atacă nebuloasa marilor grupuri de interes care gravitează în jurul Parlamentului European. Cu titlul "Puneţi şi asta în lege", Frankfurter Allgemeine Zeitung prezintă noul proiect Lobbyplag, o platformă participativă în linie care examinează în ce măsură noua directivă asupra protecţiei datelor personale, negociată în prezent de comitetele parlamentare din Bruxelles, este influenţată de marile societăţi Internet.

Dacă doriţi, Lobbyplag este “un serviciu gratuit adresat tuturor parlamentarilor care ar dori să afle de unde provin amendatele pe care de fapt ei le-au introdus în legislaţie", scrie, puţin sarcastic, Richard Gutjahr, co-iniţiatorul proiectului.

Cu deja foarte cunoscutul critic al Facebook, Max Schrems şi patru alţi voluntari, Gutjhar lucrează potrivit modelului iniţiativei ”Europa vs. Facebook”: ei compară propunerile făcute de lobbyşti, deputaţilor, cu amendamentele prezentate de aceştia din urmă.

Concordanţele sunt, în mare parte, uimitoare. Astfel, asociaţia bancară europeană a propus ca o întreprindere să fie autorizată nu doar să stocheze datele clienţilor săi în funcţie de "interesele sale legitime", ci şi de a le transmite altor întreprinderi. Această propunere se regăseşte în "amendamentul 70", prezentat comitetului pieţei interne. Lobbyplag precizează că a fost prezentat de către deputata suedeză Anne Hedh.

În ceea ce priveşte acest subiect, notează EUobserver , ONG-ul Transparency International a remarcat faptul că "mai mulţi deputaţi europeni au copiat amendamente redactate de către uriaşi americani ai Internetului", printre care Amazon şi site-ul de licitaţii Ebay, "direct în textul directivei asupra protecţiei datelor personale".

Ziarele europene sunt de acord cu faptul că bugetul adoptat de cei Douăzeci şi Şapte pe 8 februarie reprezintă o contractare a ambiţiilor Europei şi o schimbare a echilibrului de putere în sânul UE.

Potrivit ziarului Dziennik Gazeta Prawna, rezultatul celui mai recent summit UE este dovada "unei schimbări substanţiale în echilibrul de putere în Europa", cu Franţa, odinioară ţara cea mai influentă din Uniune, "ajunsă în defensivă". Cotidianul subliniază faptul că aceasta este o tendinţă în întregime nouă:

Uniunea se va îndrepta către forma de zonă de comerţ liber visată de către britanici şi susţinută de nemţi mai degrabă decât către "structura federală bazată pe solidaritate" dorită de Paris. [...] În mod surprinzător, o alianţă destul de exotică a fost făurită de Franţa, Italia, Spania şi Polonia întru apărarea transferurilor financiare, [ceea ce a avut drept rezultat] o ciocnire între Nordul bogat al Uniunii şi Sudul şi Estul sărace. [...] Şi totuşi, impunând reduceri, Germania şi-a demonstrat fără îndoială puterea economică. Dictatul Berlinului va fi chiar şi mai greu în cazul în care clubul franco-spaniol-italian-polonez nu reuşeşte să-şi amelioreze competitivitatea şi transferurile îmbelşugate de la Bruxelles s-ar evapora.

În Germania, Die Welt consideră că a rămas încă "prea mult din bătrâna Europă în acest compromis" şi îi critică pe cei care cred că există un "drept al omului european care garantează fluxuri de bani venite dinafară". Ziarul sfătuieşte de altfel guvernul german să lase mai moale parteneriatul istoric cu Franţa.

Cu o rară determinare, Germania s-a impus ca fiind puterea cu greutate în echilibrul puterilor europene, care ştie să le integreze pe cele mai multe şi rămâne deschisă tuturora. Într-adevăr, interesele germane se suprapun mai adeseori cu cele ale Londrei decât cu cele ale Parisului.

La polul opus, El País scrie că "Europa se încăpăţânează să trateze o pneumonie ca şi cum ar fi o simplă răceală [...] şi a obţinut un acord rahitic", care "statorniceşte austeritatea, – şi deci foarfecele – pentru următorul deceniu":

După cinci ani de criză, bugetele europene sunt un fel de busolă a proiectului european. UE pare absentă, ea oscilează între vechiul şi noul regim, fără ca cel dinainte să fi dispărut în întregime şi fără ca cel nou să se fi stabilit pe deplin. În centrul acestui mocirle, Berlin (cu sprijinul Londrei) îşi măreşte puterea şi constatăm o nouă retragere către nivelul naţional sau interguvernamental.

Pentru prima dată în istorie, Europa s-a dotat cu un buget în scădere. Proiectele de viitor în privinţa agendei digitale şi a energiei au fost înăbuşite pentru a face economii.

Acordul asupra bugetului european pentru perioada 2014-2020 păstrează Politica Agricolă Comună (PAC) şi Coeziunea pentru regiunile sărace ale UE, şi taie din cheltuielile pentru creştere şi administraţie.

După un summit demarat cu întârziere, o noapte de negocieri şi de multiple discuţii în care interesele naţionale au prevalat asupra oricărei alte consideraţii, cei douăzeci şi şapte şefi de stat şi de guvern ar trebui să fi găsit un acord asupra bugetului Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020.

Acest Consiliu European s-a rezumat la "o negociere şi la o vânătoare de afaceri profitabile", remarcă Trouw. Cotidianul olandez aminteşte că presiunea exercitată pentru a găsi un acord era importantă, însă să liderii se temeau mai ales de explicaţiile pe care ar fi trebuit să le ofere opiniilor publice naţionale:

În acest context, pentru "a pune capăt scandalului lor bugetar, europenii s-au decis să facă o subtilă distincţie între cheltuielile promise şi cele cu adevărat realiste", explică Le Monde:

Rezultatul summitului ar putea fi, foarte bine, văzut ca "o victorie a Marii Britanii şi a contribuitorilor neţi la bugetul comunitar", consideră El País. Cotidianul din Madrid califică compromisul prezentat de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, drept "un joc de contabilitate imaginativă", şi regretă că:

La Berlin, Die Welt judecă rezultatul ca fiind "nu foarte prost, în măsura posibilului". În mod tradiţional ostil creşterii bugetului UE cu banii contribuabilului, cotidianul salută mai ales reducerile din "dinozaurul din cadrul subvenţiilor UE": ajutoarele acordate în agricultură.

Însă, pentru a fi implementat, previne Le Monde, acest compromis va trebui să fie aprobat de Parlamentul European, care şi el trebuie convins:

“Premierul polonez Donald Tusk negociază un buget UE în Bruxelles care va fi decisiv pentru ritmul dezvoltării civilizaţiei poloneze”, scrie cotidianul conservator, subliniind că “acesta ar putea fi ultimul astfel de mare buget UE, deci un acord bun este crucial”.

Potrivit comisarului european pentru Buget, Janusz Lewandowski, dacă integrarea zonei euro continuă, “următoarele negocieri pe buget nu vor fi la fel de importante din moment ce tot mai multe fonduri vor fi dedicate finanţării nucleului UE, care este zona euro”.

Ţările cele mai puţin atinse de criză, Germania sau Marea Britanie, doresc să impună un buget mai restrictiv pentru perioada 2014-2020. O poziţie contrară celei a ţărilor din Sudul Europei, cum ar fi Spania, Italia sau Portugalia.

Această opoziţie constituie "o profundă diviziune", notează cotidianul din Madrid, care precizează că bugetul ar trebui să atingă totuşi 960 de miliarde de euro. "Pentru prima oară în istoria UE", el va inferior exerciţiului precedent.

"Este ultima ocazie de a atinge o sumă considerabilă din bugetul UE, pentru a ne agăţa de Vest", potrivit cotidianului din Varşovia, la ora deschiderii Consiliului European. Acesta din urmă ar trebui să se închidă cu un acord asupra bugetului UE pentru următorii 7 ani. Dar ce va reieşi cu adevărat din această reuniune rămâne un mister.

Compromisul pe care preşedintele Consiliului, Herman Van Rompuy, îl va pune pe masă – supranumit "buget submarin" de diplomaţii din Bruxelles – este încă acoperit de minciuni, pentru a evita o torpilare încă de la deschiderea discuţiilor. În octombrie trecut, Van Rompuy oferise Poloniei 72,4 miliarde de euro.

În momentul în care discuţii tensionate au loc la Bruxelles pentru a ajunge la un acord pe bugetul UE pentru anii 2014-2020, premierul portughez Pedro Passos Coelho va încerca obţinerea unei dotări a fondului de dezvoltare rurală de 900 de milioane de euro, mai degrabă decât reducerea cheltuielilor cu 25%, cum s-a propus în prezent. Pentru asta, el va explica faptul că ţara sa este cea care beneficiază cel mai puţin de Politica Agricolă Comună (PAC).

Cotidianul se nelinişteşte de dificultatea sarcinii fixată de Portugalia, având în vedere că “mediul căruia i se adresează argumentul lui Passos Coelho, potrivit căruia agricultura creează slujbe, este cel al unei Uniuni tot mai puţin unite”.

“Europa doreşte să ancheteze rudele politicienilor suspectaţi de corupţie”, titrează publicaţia Diário de Notícias în contextul în care Comisia Europeană a dezvăluit un plan de combatere a spălării de bani, a corupţiei şi traficului de droguri. Directiva prevede extinderea monitorizării “persoanelor expuse din punct de vedere politic” care ar putea fi corupte de către reţele de finanţare a terorismului şi de către grupări specializate în spălare de bani. Potrivit cotidianului de la Lisabona -

Noile măsuri plasează în prim-planul activităţilor de combatere a criminalităţii organizate şefi de state, miniştri, parlamentari şi judecători. […] Investigaţiile vor viza rudele apropiate ale politicienilor, asociaţii persoanelor care ocupă funcţii ce îi expun din punct de vedere politic […] şi membri ai organizaţiilor internaţionale.

Propunerea include şi unele sancţiuni, conform publicaţiei EUObserver -

Persoanele fizice riscă amenzi de până la cinci milioane de euro, iar companii precum băncile ar putea fi sancţionate cu reţinerea a 10% din volumul cifrei de afaceri dacă nu respectă reglementările privind combaterea spălării de bani. […] Alte sancţiuni includ retragerea autorizaţiei de funcţionare a unei bănci implicate în astfel de activităţi, interdicţii în cazul managerilor de a ocupa locuri în consilii de administraţie şi dezvăluirea numelor persoanelor care au comis astfel de infracţiuni, pentru a le strica reputaţia.

Pentru a limita cazurile de corupţie şi spălare de bani, directiva obligă bancile şi alţi operatori financiari să aplice proceduri severe de control, detaliate de cotidianul economic spaniol Expansión -

Băncile vor fi obligate să verifice tranzacţiile clienţilor, să aibă registre contabile precise, să efectueze controale interne şi să arhiveze tranzacţiile suspecte. Directiva îi va afecta şi pe avocaţi, notari, contabili, agenţi imobiliari şi proprietari de cazinouri. În plus, aceste entităţi vor trebui să dispună de proceduri pentru a stabili dacă un anumit client este într-adevăr persoana beneficiară, iar, în cazul unor “relaţii comerciale riscante”, vor trebui să ceară permisiunea conducerii pentru a determina sursa fondurilor implicate în tranzacţie; de asemenea, vor trebui să intensifice supravegherea tranzacţiilor comerciale suspecte.

Propunerile intervin într-un moment delicat pentru [premierul spaniol] Mariano Rajoy, adaugă Expansión –

Ziarele El Mundo şi El País tocmai au dezvăluit că principalii lideri ai formaţiunii sale, Partidul Popular, au primit bonusuri care ar putea proveni parţial din 'fonduri ilegale'.