Nu va trebui ca, pentru aceasta, partenerii europeni ai Parisului “să ajungă la concluzia că politica externă a lui François Hollande va avea oarecum o tentă antieuropeană. Ar fi o eroare”, consideră Le Monde. Cotidianul subliniază “o realitate politică pe care nu o putem evita”:

francezii nu au încredere în Europa. Sunt eurosceptici, retraşi, de parcă atribuie proiectului integrării europene toate tarele liberalismului economic. Europa, este, cu siguranţă, o mare piaţă: una dintre forţele sale, secretul atractivităţii sale, motorul însuşi al competitivităţii sale. Dar ea trebuie să fie de asemenea proiect politic, proiect de civilizaţie. D-l Fabius ar putea să nu fie cel mai prost plasat pentru a fi purtătorul de cuvânt al acestei Europe.

În orice caz, subliniază Libération, care aminteşte că Fabius şi Cazeneuve nu sunt “singurii eurosceptici din guvern”:

François Hollande i-a plasat în posturi unde, în realitate, nu vor avea nicio priză la afacerile europene. De fapt, ele sunt gestionate de Palatul Elysée, acestea făcând parte din “domeniul rezervat” şefului statului.

 

“Cu acest scrutin, ţara e pe roşu”, se nelinişteşte I Kathimerini. Cotidianul notează totuşi că, în ciuda faptului că se întăreşte ipoteza unui abandon al monedei unice, “Merkel şi Hollande vor ca Grecia să rămână în zona euro”.

“Previziunile casandrelor internaţionale s-au dovedit a fi adevărate” se plânge To Ethnos titrând despre “alegerile pe un câmp de mine”. “Ţara este în impas. În prezent este nevoie ca partidele să dea răspunsuri clare problemelor ţării”, mai ales o recesiune de 6,2% în primul trimestru şi un şomaj de 21%.

Pentru To Vima, aceste noi alegeri vor fi “un referendum cu Antonis [Samaras, şeful Noii Democraţii, dreapta] contra lui Alexis [Tsipras, liderul Syriza, Coaliţia stângii radicale] dreapta împotriva Coaliţiei stângii radicale, pro-europenii contra celorlalţi”. Totuşi, speră Ta Nea, această criză politică “este o şansă pentru a face să renască şi pentru a refonda social-democraţia. Cele două partide tradiţionale [Noua Democraţie şi socialiştii de la Pasok] trebuie să tragă învăţăminte din eşecul lor.”

Potrivit cotidianului din Frankfurt,

Tema reducerii datoriei, aflată deja în centrul campaniei electorale eşuate a CDU, în scrutinul din landul Schleswig-Holstein, nu mai mobilizează pe nimeni. Ministrul Mediului a fost personificarea acestei contradicţii: este necesar să facem economii, trebuie să facem economii, spunea el, pledând pentru modificarea unei paradigme energetice extrem de costisitoare. În plus, este contradictoriu să vorbim de condiţii asemănătoare cu cele din Grecia, dar să constatăm că Germania nu a fost niciodată într-o situaţie economică mai bună decât cea de acum. Apoi, este contradictoriu ca CDU să se comporte ca şi cum alegătorii ar avea destule datorii, în timp ce francezii şi grecii par să vină de pe altă planetă.

În Franţa, Le Monde apreciază că rezultatul votului german

este o veste proastă pentru cancelarul german şi o veste bună pentru François Hollande, cu care se va întâlni pe 15 mai la Berlin, imediat după ce îşi va începe mandatul. Domnul Holande a devenit, în ultimele săptămâni, promotorul european al unei strategii de reluare a creşterii economice pentru depăşirea crizei din zona euro, în timp ce Merkel acordă prioritate stabilizării bugetare care, în opinia ei, este fundamentul unei ‘creşteri economice durabile’. Victoria lui François Hollande şi ideile pe care se promovează au suscitat aşteptări considerabile în statele europene afectate de criza datoriilor şi chiar dincolo de Rin, în cadrul SPD. Angela Merkel ştie că eşecul electoral suferit duminică este un impuls suplimentar pentru a face concesii în problema pactului privind creşterea economică.

Fost comic celebru pentru polemicile sale şi animator al unui blog foarte popular, Grillo, 64 de ani, şi-a fondat partidul în 2009, pe valul unei serii de spectacole-mitinguri în care denunţa mai multe scandaluri politico-financiare, precum şi viciile "castei", aşa cum este poreclită clasa conducătoare italiană. L'Expresso scrie

ca toate mişcările de proteste, cea a lui Grillo aduce cu ea un vânt de reînnoire benefică [...] dar este de asemenea o reprezentare a spiritului demagogic al celor care visează să-l răstoarne pe Mario Monti, guvernul său, impozitele sale şi rigoarea lui fără creştere economică.

Corriere della Sera îi face ecou:

Desigur, Grillo este un histrion care, în tiradele sale torenţiale, aţâţă şi sentimentele, şi "poujadiste" [de la  Pierre Poujade, lider al extremei drepte franceze care a atacat politicile fiscale susţinute până în acel moment de regimul parlamentar şi “Statul cheltuitor”] şi anti-politice [...] Dar programul este plin de propuneri: de la gestionarea deşeurilor până la refuzul creşterii bazate pe sectorul imobiliar, de la transparenţa administraţiei până la  utilizarea Internetului la nivelul unei ţări occidentale.

 

Simplă şi neavând experienţa discursurilor frumoase, această protestantă născută în RDG a intrat în armonie până la urmă cu toţi germanii, mai ales din Vest, pe care îi considera “răsfăţaţi, puţini laşi şi leneşi”. Ei, la rândul lor s-au “merkelizat” mărturisind un adevărat cult pretinselor sale slăbiciuni – sobrietatea sa şi lipsa de strălucire. Potrivit Ulrich, criza euro a marcat punctul culminant al acestei transformări:

În 2005, Merkel credea că trebuie să le dea avânt germanilor. Astăzi, ea trebuie să-i convingă pe alegători să-i ajute pe ceilalţi, să-şi păstreze sângele rece, şi, mai ales, să continue cuminţi să consume cu zel. Politica sa s-a inversat total. Şi-a terminat ea oare misiunea din Germania; a emigrat ea în Europa? […] Fără normalitatea germană, protejată de acest cancelar foarte normal, Europa ar fi căzut în haos de mult timp.

Departe de a imagina o cădere iminentă a cancelarului, Ulrich conchide:

Este posibil ca Merkel germană să-şi fi depăşit zenitul, în timp ce Merkel europeană să-şi trăiască acum punctual culminant. Poate că nu mai avem nevoie de ea la noi, ci mai degrabă în Europa. […] Are doar 57 de ani. O femeie politician de viitor deci. Rămâne de aflat unde.

 

Această trecere de la guvernul Ungureanu la guvernul Ponta, “marchează o premieră în viaţa noastră politică – schimbarea puterii în timpul ciclului electoral”, remarcă Adevărul. La patru luni de la debutul manifestațiilor împotriva rigorii, programul lui Ponta include măsuri care au “un potențial populist”, consideră cotidianul, precum creșterea salariilor funcționarilor sau a pensiilor. Dar misiunea sa rămâne

cea a Guvernului Ungureanu – gestionarea problemelor curente şi organizarea alegerilor şi, desigur, pentru partidele care i-au trimis la putere, creşterea atractivităţii electorale.

 

Nicolas Sarkozy este cel de-al unsprezecelea conducător european ce a căzut după izbucnirea crizei financiare şi acest rezultat reprezintă mai mult decât un avertisment pentru foştii partizani ai preşedintelui ce îşi termină mandatul, Dna Merkel sau David Cameron. Noua direcţie a Franţei este o lovitură mortală pentru tratatul bugetar care a fost răspunsul Europei în faţa crizei.

“Frau Merkel, vin”, titrează cotidianul Frankfurter Rundschau. După alegerea sa, preşedintele a anunţat că va face prima sa vizită în străinătate la cancelarul german, care va trebui să se obişnuiească să aibă un nou partener, în ciuda diferenţelor lor ideologice:

Merkel nu ar fi Merkel dacă nu ar fi capabilă să-şi schimbe direcţia. Ea nu are probleme ideologice cu social-democraţii [a guvernat cu ei din 2005 în 2009], chiar dacă se numesc socialişti. Hollande nu va proclama revoluţia. Va trebui să înveţe să se adapteze, precum a făcut Merkel în timpul crizei greceşti.

“Hollande câştigă, provocarea începe în Europa”, titrează cotidianul milanez Corriere della Sera, pentru care noul preşedinte francez este “un conducător normal pentru timpuri excepţionale”.

Mesajul acestei luni mai din Franţa, în aceste timpuri de criză, de declin civic şi de anti-politică, este deci plin de speranţă. Pentru Franţa şi pentru Europa care priveşte Franţa. [… Este] de asemenea o alegere a apărării, faţă de Europa sacrificiilor fără echitate şi a austerităţii fără creştere. […] Franţa lui Hollande nu mai visează la socialism într-o singură ţară, ci la un pic mai multă social-democraţie în Europa.

Pentru El Mundo, “Victoria lui Hollande deschide o incertitudine în Europa”: cotidianul conservator se îngrijorează într-adevăr asupra formei pe care o va lua “noua eră” care se deschide “pentru Franţa şi pentru restul continentului.”

Niciodată o alegere prezidenţială în Franţa nu a avut atâtea repercursiuni în Europa. […] Victoria candidatului socialist rupe hegemonia pentru cei de centru-dreapta din ultimul deceniu şi suscită îndoieli în privinţa coabitării cu Angela Merkel, alături de care [preşedintele ce îşi încheie mandatul Nicolas] Sarkozy a vrut acordul de uniune bugetară şi politicile de austeritate [...].

“Un nou început pentru Europa”, consideră De Morgen, pentru care, totuşi, “socialistul Hollande se găseşte imediat pe drumul unei înfruntări cu Germania pe problema austerităţii”. Într-un editorial, cotidianul notează că

întrebarea dacă Hollande va putea realiza acest reviriment european [spre măsuri de creştere], rămâne deschisă. Ne gândim deja la această călătorie la Berlin, unde va trebui să ajungă la un compromis istoric cu o Merkel rigidă. Aceste discuţii se derulează într-un climat agitat, după alegerile parlamentare care au măcinat peisajul politic în Grecia ieri [6 mai]. Europa a devenit mai roşie de ieri. Dar în acelaşi timp, norii furtunii de deasupra continentului au devenit mai întunecaţi.

La Stockholm, Dagens Nyheter constată că, dacă în privinţa imigraţiei şi a minorităţilor, noul preşedinte a ales un drum mai tolerant şi mai deschis decât cel al lui Nicolas Sarkozy, “el ridică probleme neliniştitoare în ceea ce priveşte politica economică”:

Dacă Hollande rupe pactul bugetar, asta va duce la probleme serioase. Europa are nevoie de creştere, dar fără o barieră eficientă împotriva importantelor deficite bugetare ale statelor membre, monedei europene îi va fi greu să supravieţuiască. Asta va afecta uniunea monetară şi capacitatea lor de a lua decizii comune. Iată de ce pare dificil ca Hollande să ceară în mod serios să renegocieze pactul. Este mai probabil ca el să se mulţumească să adauge un protocol mai inofensiv despre importanţa creşterii.

În cotidianul praghez Hospodářské noviny, editorialistul Martin Ehl consideră că o “altă Europa” a ieşit din acest “week-end electoral”. Alegerile prezidenţiale din Franţa şi legislativele din Grecia demonstrează că Bătrânul Continent face faţă “unei noi Revoluţii franceze”. Aceasta zguduie consensul din jurul integrării europene, care traversează cea mai grea criză a sa din anii 50:

Europenii aşteaptă de la conducătorii lor mai mult decât o simplă limitare la tăieri bugetare. După pactul bugetar, Europa va avea nevoie să se gândească la economie în mod inovator.

Cotidian apropiat de cancelar, Die Welt judecă rezultatul din perspectiva coaliţiei aflate la putere la Berlin şi constată că ipoteza unei alianţe între SPD şi Verzi, ca în timpul cancelarului social-democrat Gerhard Schröder, devine din ce în ce mai improbabilă, căci "numeroşi cetăţeni aspiră [mai degrabă] la o mare coaliţie SPD-CDU".

“Nu accept ca persoanele în vârstă să plătească pentru absurdele revendicări ale autorităţilor de la Bruxelles”, a explicat Wilders, referindu-se la calculele Biroului Central ale Planului, potrivit cărora tăierile de 14,2 milioane de euro, care ar implica o pierdere a puterii de cumpărare de 3% pentru persoanele în vârstă, ar însemna o frână pentru creştere şi un şomaj ridicat. Măsurile privesc mai ales îngrijirile medicale, pensiile, salariile din administraţia publică, TVA, ajutorul pentru ţările în dezvoltare şi deductibilitatea dobânzilor pentru împrumuturile imobiliare.

După şapte săptămâni de negocieri “bomba pe care Wilders a pus-o sub guvernul lui Rutte a aruncat Olanda într-o perioadă de incertitudine”, consideră De Volkskrant. Deoarece fără susţinerea PVV, guvernul coaliţiei între creştin-democraţi şi liberali nu mai dispune de majoritate parlamentară. Premierul Mark Rutte va trebui să ceară luni reginei Beatrix să dizolve cea de-a Doua Cameră pentru a organiza alegeri anticipate.

“Noua linie de apărare a PVV – ‘Noi nu vrem tăieri bugetare din ordinul celor de la Bruxelles’ – este insolentă”, scrie Trouw, care aminteşte că în 2010, Wilders semnase acordul guvernamental stipulând un deficit maxim de 2,8%. Cotidianul aplaudă faptul că PVV s-a “demascat” astfel, dar fără bucurie: “Dacă nu era aşa gravă criza, Olanda ar fi scos un suspin de uşurare”.

Acest eveniment este urmarea unui “annus horribilis” pentru instituţia regală. El se adaugă bănuielii de corupţie care apasă peste ginerele suveranului, Iñaki Urdangarin, şi recentului accident al nepotului său cel mare, Felipe Juan Froilán, care s-a împuşcat în picior. În ciuda tăcerii guvernului, politicienii şi media multiplică criticile voalate. Cotidianul barcelonez subliniază astfel că

inoportunitatea acestei călătorii regale a fost atât de clară, în timp ce ţara traversează probleme serioase, încât nici sectoarele care au convingeri solide monarhiste nu îşi pot disimula confuzia.

El Periódico aminteşte rolul crucial al lui Juan Carlos în timpul tranziţiei şi perioadei democratice. Dar dacă “monarhia a adus stabilitate instituţională timp de mai bine de trei decenii, […] afecţiunea şi respectul au slăbit în ultimii ani”.

Cotidianul deschide dezbaterea asupra succesiunii, deoarece Juan Carlos are 74 de ani şi a ajuns pe tron la vârsta de 37 de ani, în timp ce prinţul Felipe are astăzi 44 de ani:

Este, obiectiv vorbind, cel mai prost moment pentru ca Spania să se implice într-o polemică, care să pună sub semnul întrebării monarhia […] Dar monarhia trebuie să se înnoiască ea însăşi.

 

De la alegerile din mai 2010, în urma cărora VV a obţinut peste 10% din voturi, partidul lui Bárta a devenit "simbolul decăderii" politicii cehe, observă cotidianul economic din Praga. Şi totuşi, "Vít Bárta şi gruparea lui politică nu sunt rădăcina răului în politica cehă, doar unul din fructele sistemului care a fost zdruncinat vinerea aceasta, dar ale cărui baze sunt în continuare solide". Partidul VV este "unul dintre cele mai ciudate exemple de pe scena politică locală" şi "metodele lor tragi-comice şi câteodată foarte periculoase excelează prin amatorismul care reiese din felul lor direct de manifestare".

Hospodářské Noviny precizează că tipul de corupţie practicat de către alţi politicieni este mult mai sofisticat şi inventiv, drept pentru care este mult mai dificil de dovedit. "Dacă ar fi aduşi în faţa unui tribunal, întregul sistem politic s-ar prăbuşi", scrie cotidianul, adăugând totuşi că procesul lui Bárta este un mare pas înainte pentru tânăra democraţie a ţării.

"Un mic ‘da’ la Rasquera", titrează cotidianul El Periódico, care consideră că este vorba de:

un proiect inspirat de necesitatea imperioasă a primăriei de a găsi fonduri pentru a-i permite să-şi reducă datoria semnificativă: 1,3 milioane de euro pentru o populaţie care de abia depăşeşte o mie de locuitori.

Dar nimic nu garantează fezabilitatea proiectului care este contestat legal de către guvernul regional şi cel central. "Dezbaterile asupra vidului legal în care se află cultura şi deţinerea marijuanei fără scop lucrativ iau amploare", adaugă El Periódico, pentru care rezultatul referendumului confirmă că:

percepţia socială a drogurilor uşoare a evoluat spre o toleranţă mai mare [după cum o dovedeşte] acest exemplu modest dar semnificativ de democraţie participativă într-o vreme în care cetăţenii se îndepărtează de reprezentanţii lor politici.

Mesajul către naţiune al lui Lucas Papademos era aşteptat de mai multe săptămâni. Data de 6 mai nu este deci deloc surprinzătoare, dar miza este decisivă.

Conform ultimelor sondaje, partidul de dreapta Noua Democraţie este favorit, dar cu intenţii de vot între 13 şi 20 %, ar fi obligat să se alieze cu socialiştii din PASOK sau cu alte partide mai mici.

Cotidianul atenian Ta Nea scrie:

Trebuie să ştim dacă vom vota în mod rezonabil sau dacă preferăm haosul politic. Toate instituţiile de sondaje prevăd formarea unui guvern de coaliţie, pentru că niciun partid nu va obţine majoritatea pentru a guverna. Partidele populiste câştigă teren în sondaje mizând pe anti-austeritate, iar europa ne observă. De data aceasta, nu există loc pentru promisiunile de campanie, şi instabilitatea politică, provenind din oboseala unui sistem politic bipartid vechi de 40 de ani, este o realitate.

Bossi a fost învins de dezvăluirile în privinţa banilor din finanţarea publică a a partidului său, deturnaţi pentru a plăti cheltuielile apropiaţilor săi, inclusiv al moştenitorului său desemnat, Renzo. Un triumvirat îl înlocuieşte ca secretar al partidului, în timp ce i s-a oferit postul onorific de preşedinte.

Potrivit cotidianului torinez, “nu din întâmplare şi-a luat rămas-bun Umberto Bossi la doar 5 luni după Silvio Berlusconi”, care guvernase de trei ori cu Liga:

precum unii văduvi neconsolaţi, unul nu putea supravieţui după sfârşitul celuilalt. Ieşirea lor din scenă schimbă brusc, şi probabil pentru totdeauna, profilul dreptei italiene şi peisajul politic naţional în întregime.

Potrivit La Repubblica, separatistul Bossi este victimă a unui “ricoşeu unic”, el care

timp de ani de zile şi-a exprimat nemulţumirea faţă de ‘Roma hoaţă’ şi faţă de ‘statul vandal’. Pe hoţi îi avea Liga la ea, chiar la Bossi acasă. Iar vandalismul, avea loc în birourile sale, pe cheltuiala contribuabilului.

Totuşi, notează Corriere della Sera, imaginea energicului “Senatùr” care evoca în mod constant secesiunea unei Padanii imaginare era în declin de mult timp:

şeful rebel prizonier al propriei paranoia politice, tot mai obsedat de “complot” pe măsură ce conducerea sa slăbea, a pierdut în fiecare zi un pic mai mult contactul cu lumea vastă a micilor întreprinzători din Nord care pariaseră pe Ligă. […] Cei care crezuseră în revolta fiscală, în eliberarea de birocraţie şi de maşina statală, în libertatea Nordului, nu mai aveau încredere de ceva timp în mirajul Ligii.

Ministerul de Interne deja a decis o reducere a duratei de aprobare a solicitării de viză la maximum zece zile. Este valabilă pentru Qatar, pentru ţările arabe ale Golfului, pentru Turcia şi pentru China.

Bucureşti doreşte de asemenea să pună în practică o viză de cinci ani pentru oamenii de afaceri turci. Citându-l pe ministrul turc al Afacerilor Externe, România liberă aminteşte că Turcia este singura ţară care a semnat o uniune vamală cu UE dar cetăţenii săi au nevoie de vize pentru a intra în Uniune. Din acest punct de vedere, “România reprezintă rezolvarea problemei vizelor pentru cetăţenii turci”, dar o soluţie parţială atâta timp cât ţara nu face parte din spaţiul Schengen. Dacă nu va mai exista un veto olandez, această intrare este prevăzută pentru luna septembrie.

Cotidianul, totuşi, refuză orice interpretare politică şi publică pe prima pagină un desen reprezentând un om care este pe cale să se sinucidă, cu următorul dialog: "Nu mai suport!. – Ce nu mai suporţi, nene? – Să văd ce-o să spuneţi după ce-o să fac ce vreau să fac!".

La rândul său, editorialistul cotidianului To Ethnos, Giorgos Delastik, consideră că:

acest om nu era nebun. A decis să-şi pună capăt zilelor pentru a avea o moarte decentă şi a nu ajunge să facă foamete. Nu este o sinucidere, ci o crimă. El o exprimă într-o scrisoare unde critică dictatura impusă ţării sale, şi care a sugrumat-o în cele din urmă. Astăzi, pensionarii sunt obligaţi să cerşească şi să caute prin gunoaie...

În timp ce Guvernul Viktor Orbán este acuzat de derive autoritariste, demisia preşedintelui Pál Schmitt tocmai a demonstrat că “democraţia funcţionează” la Budapesta, subliniază publicaţia Rzeczpospolita. Potrivit cotidianului polonez,

s-a dovedit că mecanismele democratice au funcţionat cum ar trebui, iar Schmitt a arătat că presa de stânga se înşeală. Dacă Ungaria ar fi fost ţara descrisă de presa europeană, atunci preşedintele nu ar fi trebuit să demisioneze. Era protejat de imunitate, avea o majoritate care îl susţinea şi beneficia de simpatia primului-ministru. (…) Printre numeroasele abuzuri atribuite Cabinetului condus de Viktor Orbán este şi faptul că ar fi distrus presa independentă. Dar tocmai presa de opoziţie (revista HVG) este cea care a dezvăluit acuzaţiile grave la adresa unui preşedinte ales de o majoritate deţinută de Fidesz, iar scandalul a condus la demisia şefului statului. (…) Presa independentă şi-a îndeplinit rolul în mod eficient. Şi, atunci, care este starea libertăţii de exprimare şi a democraţiei în Ungaria? Nu este deloc rea.

Într-un articol publicat în revista HVG, Gaspar Miklos Tamas îl ironizează pe “săracul unchi Plagi”, pseudonim derivat din “Pali”, un diminutiv al prenumelui Pál, şi din cuvântul “plagiat”. Potrivit filosofului, preşedintele demisionar

nu a fost decât ţapul ispăşitor al unei anarhii etice de care nu era responsabil. El s-a comportat aşa cum a învăţat în structurile fostului regim şi, până la final, nu a înţeles decât că, pentru generaţia iluziilor democratico-liberale, era în acelaşi timp amuzant şi dezgustător.

Opinia este împărtăşită de Martin Ehl, în ziarul ceh Hospodarske Noviny. Potrivit editorialistului de la Praga,

Schmitt a fost o simplă marionetă de care Orbán s-ar fi putut debarasa în orice moment. Plagiatul care în final l-a forţat să demisioneze nu a fost decât produsul instituţiilor de presă apropiate de foştii lideri socialişti şi liberali.

Referitor la succesorul lui Pál Schmitt,

numele lui va indica forţa lui Viktor Orbán şi a Fidesz la doi ani după lansarea unei politici naţionale şi internaţionale agresive. Dată fiind situaţia mai puţin fastă a Ungariei în Europa, ar fi mai bine ca premierul ungar să impună o personalitate fără partid, fără ataşament politic şi cunoscută pe plan internaţional. În schimb, dacă Parlamentul va alege o personalitate din cadrul nucleului dur al Fidesz, ne putem aştepta la noi dureri de cap, atât la Budapesta, cât şi la Bruxelles.

 

revoltele au fost alimentate de o serie de factori, inclusiv de lipsa de perspectivă profesională pentru tineri, pentru părinţii săraci, de un defect în sistemul judiciar în ceea ce priveşte reabilitarea infractorilor, materialismul dar şi suspiciunile poliţiei.

Revoltele au demarat ca urmare a morţii lui Mark Duggan, în Tottenham, nordul Londrei, prin împuşcare mortală de către poliţişti, în 4 august. Între 6-10 august, revolta s-a întins la mai multe cartiere din capitală şi la alte oraşe din apropiere. Pentru organismul independent, "singura posibilitate pentru a evita revolte ulterioare este de a face ca aceste lucruri să funcţioneze în societate", scrie The Guardian, adăugând că

recomandările includ amenzi pentru şcolile care nu reuşesc să-i înveţe pe toţi copiii să citească, sprijin şi consiliere din timp pentru familiile cu probleme, promisiuni de locuri de muncă pentru tineri, iar în ceea ce priveşte ciclul şcolar care include şi anii de liceu, realizarea de evaluări periodice a tăriei de caracter.

 

Deputatul Mihail Boldea a fost adus din Kenya în România, arată Adevărul, în timp ce România liberă regretă pagubele pe care le va face această afacere pentru imaginea României: "de parcă am trăi într-un sat de la marginea lumii", scrie ziarul, "făcând de ruşine" ţara care nu este gata să intre în spaţiul Schengen.

Olanda, principalul oponent al intrării României în spaţiul european de liberă circulaţie, cere într-adevăr ca Bucureştiul să poată prezenta, până în 2013, două raporturi pozitive consecutive ale Mecanismului de cooperare şi verificare în privinţa luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate: "şi văd deja zâmbetele pe sub mustaţă ale olandezilor […] Schengen, rămâi cu bine”.

Adevărul observă, în fine, că "evaporarea" deputatului, care a profitat de imunitatea lui parlamentară, dovedeşte că

cei corupţi vor găsi oricând metode de a fenta legea – aşa cum avem Agenţie de Integritate dar prea puţină integritate, aşa cum avem Departament Anticorupţie, dar corupţie cât cuprinde. […] Între trafic, evaziune, contrabandă şi lumea noastră politică s-au ţesut, în timp, legături trainice.

Afacerea îl privește pe influentul și controversatul om de afaceri și lobbyst Roman Janoušek și pe responsabilul Pavel Bém, ale căror conversații telefonice au fost înregistrate de serviciile de informații în 2007, când Bém era primar al Pragăi. Obținute doi ani mai târziu de politicianul ce luptă împotriva corupției, Vít Bárta, aceste înregistrări fac obiectul unei anchete a poliției. Publicate în presă, ele au arătat enorma influență pe care Janoušek o exersa asupra primăriei din Praga.

“Rețeaua de relații pe care le-au construit în jurul lor nu s-a limitat totuși doar la capitala cehă, ci a jucat un rol major în privatizarea țării în anii 2000”, notează HN. Ziarul compară chiar acțiunea celor doi bărbați cu cea a clanurilor mafiote care își împart afacerea în romanul Nașul.

La o zi după publicarea în presă a conversațiilor între Bém și Janoušek, acesta din urmă a provocat un accident de mașină, lovind o femeie de 51 de ani și fugind de la locul accidentului fără a-i oferi ajutor. Câteva minute mai târziu, Janoušek a fost oprit de poliție cu 2,2 g de alcool în sânge.

“Este un film trist despre fostul primar și lobbyst. Istoria lor depășește tot ceea ce am putea inventa pentru un scenariu”, comentează SME. Potrivit ziarului din Bratislava, afacerea Bém-Janoušek incarnează “Gorila” cehă, scandalul care a provocat căderea Conservatorilor în timpul ultimelor alegeri legislative din Slovacia.

Înfiinţat în 1997 pentru investigarea cazurilor de mită oferită politicienilor, îndeosebi pentru obţinerea certificatelor de urbanism şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor, tribunalul:

…îl acuză de minciună pe fostul taoiseach [prim-ministru irlandez] Bertie Ahern. A descoperit că fostul comisar european Pádraig Flynn a fost corupt, şi a dezvăluit că un alt fost taoiseach, Albert Reynolds, a făcut abuz de putere.

Tribunalul declară că primul ministru Ahern nu a spus adevărul referitor la plăţi în valoare de peste 350 000 de euro, care au tranzitat prin conturi bancare care îi aparţineau. Ahern a susţinut dintotdeauna că banii în numerar depuşi nu au fost obţinuţi în schimbul unor favoruri oferite unor societăţi imobiliare, ci era vorba de "împrumuturi personale" din partea unor prieteni care l-au ajutat să treacă peste o perioadă dificilă din viaţa lui, atunci când a divorţat.

Din cele 3 200 de pagini ale raportului reiese şi faptul că fostul comisar UE Pádraig Flynn s-a dovedit a fi vinovat de luare de mită în perioada în care era ministru al Mediului, între 1987-1993. Flynn a acceptat o "donaţie" de 63 486 de euro, din partea unei societăţi imobiliare care dorea să cumpere o fermă în vestul Irlandei. Este condamnată de asemenea implicarea unor personalităţi majore aflate la guvernare, precum fostul taoiseach Albert Reynolds

în obţinerea de avantaje financiare din partea unor oameni de afaceri care făceau lobby pe lângă guvern pentru susţinerea diverselor proiecte comerciale.

Într-un editorial incisiv intitulat "Ruşinos şi revoltant: ne-am săturat", Irish Independent precizează că cele mai "perfide efecte" al corupţiei:

…au fost resimţite în timpul dezvoltării economice a Tigrului Celtic şi imediat după un angajament solemn luat de către Bertie Ahern în 1997, când era taoiseach, referitor la faptul că nu va tolera corupţia şi că făptaşii vor fi prinşi.

Înregistrările au fost obţinute în mod misterios în 2009 de către agenţia de securitate privată ABL, care aparţinea pe atunci liderului partidului Věci veřejné (Afaceri publice, VV), Vít Bárta. La capătul unei campanii axate pe lupta împotriva corupţiei, acesta din urmă a beneficiat de un scor care a dus la intrarea partidului în guvern, în 2010.

Bárta a fost totuşi constrâns să-şi dea demisia din postul de ministru în aprilie 2011, după ce partidul său a fost acuzat într-o altă afacere de ascultări telefonice şi de corupţie. În timpul procesului, care a început în 5 martie, s-a dovedit că toată campania sa electorală fusese finanţată de ...Janoušek.

Potrivit ziarului, care titrează pe prima pagină "telefoanele secrete ale lui Pavel B.", conversaţiile sunt o dovadă a "condiţiilor sălbatice" care domneau la primărie şi dovedesc că Janoušek, care este urmărit, printre altele, în Elveţia, pentru spălare de bani, întreţinea "relaţii strânse" cu funcţionarii primăriei şi că

el avea un cuvânt de spus în subiecte dintre cele mai importante: planul local de urbanism, vânzarea de terenuri, activităţile comerciale ale întreprinderilor primăriei şi politica de resurse umane.

Ediţia 2012 a acestei întâlniri anuale între înalţi responsabili politici şi membri ai mai multor organizaţii gen think tank, creată în 1950 cu scopul de a ameliora relaţiile dintre cele două ţări, a lăsat "o impresie pe cât de cinstită pe cât de sumbră a relaţiei triangulare dintre britanici, nemţi şi Europa lor", notează cotidianul din München.

Marea Britanie observă cu un scepticism crescând operaţiunile care au loc în jurul Greciei ca şi noua forţă germană, o pretenţie aproape hegemonică a Berlinului. În acelaşi stil suspicios, nemţii privesc spre o Mare Britanie care refuză să înţeleagă logica politică, economică şi istorică a Europei unite.

Süddeutsche Zeitung mai scrie că, refuzând să combată aceste temeri ca şi problemele care privesc viitorul Europei, participanţii la conferinţă au ilustrat perfect neîncrederea dintre nemţi şi britanici, două ţări care "mai degrabă sapă tuneluri decât să construiască poduri".

Cu tezele sale despre libertate, noul președinte va polariza Republica. Contrar predecesorilor săi, Gauck nu intenționează să aducă un omagiu pentru Zeitgeist [spiritul timpului]. Astfel, el va deveni în mod obligatoriu un adversar al cancelarului,

consideră Der Spiegel care susține candidatura lui Gauck din iunie 2010. Angela Merkel, care nu susținea candidatura sa, este mult mai sensibilă la pulsiunile unei opinii publice ce se preocupă mai degrabă de justiție decât de libertate. În ciuda acestor lucruri, așteptările sunt imense față de acest președinte, independent de orice partid politic, care vrea să-i împace pe cetățeni cu clasa politică.

O împăcare care pare să fie și ceea ce doresc italienii: potrivit unui sondaj publicat de La Repubblica, cererea pentru un “președinte fără partide” continuă să crească. În ciuda tensiunilor din jurul proiectului de reformă a pieței muncii, 60% dintre intervievați au încredere în Mario Monit, cifră rar atinsă de un prim-ministru. Și tot atâtea persoane intervievate consideră că guvernanții “tehnicieni” sunt mai apți decât “politicienii experți” să conducă o țară. 

În editorialul său, cotidianul de centru-stânga subliniază că

acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple. Când a fost ales Orbán, el era înconjurat de mai mulţi prieteni cu influenţă într-o Europă conservatoare. Toată lumea era optimistă în privinţa faptului că primul ministru maghiar putea să-şi realizeze proiectele. Însă acestea nu existau efectiv. [...]Guvernul, care a vorbit non stop de interese naţionale, a obţinut până la urmă ca, la Bruxelles, Comisia Europeană să impună o pedeapsă exemplară. (...) Da, este o zi istorică. Niciun alt guvern din Europa nu a făcut o asemenea prostie.

Cotidianul de dreapta Magyar Nemzet, la rândul său, împărtăşeşte resemnarea sa:

Ne-a sunat ceasul. [...] Am fost avertizaţi preventiv în scopul de a fi un exemplu pentru toate ţările prea cheltuitoare. Suntem exemplul care nu trebuie urmat. [...] Ce este de râs în această situaţie este că bazele juridice ale acestei decizii au fost aprobate în timpul preşedinţiei maghiare a Uniunii, în 2011.

 

Campania prezidenţială, despre care mulţi se temeau că va devia în polemici picrocholine (Pichrocole, personaj al lui Rabelais, întotdeauna mânios şi gata să războiască pentru orice motiv), îşi ia în sfârşit avântul. Ieri, la Villepinte (în nord-estul capitalei), Nicolas Sarkozy a reamintit util că Franţa îşi are destinul legat de Europa. [În timp ce] François Hollande militează cu pumnii strânşi renegocierea pactului european privind echilibrul bugetar [...] Pentru a reîmpăca francezii cu Europa, această "Europă politică care protejează" şi care nu trebuie să fie un "ciur", Nicolas Sarkozy vrea să corecteze mecanismele defecte, să consolideze convergenţele între state, să protejeze frontierele. Precum aşa-numitele acorduri Schengen, care nu stăvilesc fluxurile migratorii spre Uniune, într-un moment în care ţările membre nu mai au mijloace pentru generozitatea lor.

Din contră, consideră cotidianul de stânga Libération, Nicolas Sarkozy

a încercat ieri să se ridice la înălţimea unui Mitterrand de preşedinte grijuliu să reunească şi să îndrepte spre un obiectiv european. Dar nu este Mitterrand cine vrea. Alegând terenul imigraţiei şi un ton de ucaz, Nicolas Sarkozy trage Europa în jos spre calculele sale electorale.

Site-ul Mediapart, la rândul său, subliniază că preşedintele candidat:

prin aceste ultimatumuri ridicate la nivel de mod de guvernare, el s-a inspirat de la marii lideri populişti europeni. Precum fostul preşedinte polonez Lech Kaczynski, conservator, naţionalist şi autorul mai multor lovituri de teatru pe scena europeană. [...] Sau preşedintele ceh Vaclav Klaus sau liderul maghiar Viktor Orbán.

La Berlin, cotidianul alternativ Die Tageszeitung constată că preşedintele francez Nicolas Sarkozy a mai făcut câţiva paşi spre dreapta:

Încă puţin şi va cădea în braţele Marinei Le Pen, din Frontul Naţional. [...] Angela Merkel va continua ea să afirme că îl va susţine pe al ei Nicolas indiferent cum şi ce s-ar întâmpla? Împreună cu alţi şefi de guvern conservatori, ea a luat poziţie împotriva candidatului socialist François Hollande, deoarece acesta ar dori - nu să torpileze pactul fiscal -, ci doar să-l rediscute. Şi iată că acum Sarkozy ar fi dispus să modifice patru tratate europene. Să înţeleagă în Franţa cine poate.

Potrivit corespondentului cotidianului La Stampa în Bruxelles, Marco Zatterin, "un Sarkozy stresat" încearcă să mobilizeze alegătorii de extrema dreaptă, chiar dacă astfel revine asupra sprijinului exprimat anul trecut faţă de propunerea de reformă, pentru a lăsa controalele de frontieră în mâinile executivului de la Bruxelles. Dacă ar fi re-ales, scrie ziarul,

 

el ar găsi probabil o modalitate de a face cale întoarsă, aşa cum a făcut în 2008, când s-a transformat din eurosceptic în părinte fondator al Europei în decurs de numai o vară.

Slovacia va fi deci al doilea stat al Europei centrale, după Ungaria, care va fi guvernat de un singur partid: "Slovacia abordează o experienţă inedită din 1989 încoace", notează la rândul său Pravda, care constată că "din comunism niciun alt partid nu a mai cunoscut o asemenea victorie". Partidului Smer îi lipsesc exact 7 locuri pentru a atinge majoritatea constituţională care i-ar permite schimbarea legii fundamentale a ţării. "Mandatul său poate fi considerat ca fiind unul puternic, dar nu totalitar", conchide Pravda.

Hospodárske noviny, la rândul său,  consideră că  "triumful Smer" impune o responsabilitate faţă de Bruxelles.

Viitorul prim ministru încurajează salvarea Greciei, pe care o consideră ca pe o salvare a euro, şi este favorabil FESF. În timpul fostului guvern de coaliţie, el era pentru austeritate şi pentru reducerea deficitului datoriei publice prin regula de aur şi responsabilitatea bugetară a pactului bugetar. Însă o declaraţie de intenţie este un lucru iar a te menţine pe fundalul realităţii economice este cu totul altceva.

Această victorie a lui Robert Fico, scrie Plus jeden deň, este înainte de orice altceva consecinţa "debandadei absolute a dreptei, provocată de scandalul de corupţia Gorila şi ilustrată prin faptul că ea a pierdut, până şi în bastionul propriu numit Bratislava, încrederea alegătorilor".