Astfel instalat la cârmă, uneori fără să vrea în mod specific, "Merkozy" a reuşit cumva să evite ca vaporul euro să eşueze pe recifele crizei – cel puţin pentru moment.  Felul în care au gestionat urgenţa şi evoluţiile viitoare au consacrat triumful metodei interguvernamentale, cea îndrăgită de Angela Merkel şi  Nicolas Sarkozy, precum şi de preşedintele Consiliului European şi marele făuritor de compromisuri între membrii acestuia, Herman Van Rompuy. O metodă care îşi are avantajele sale – mai multă rapiditate, eficacitate şi legitimitate în deciziile dintre şefii de stat şi de guvern – dar şi dezavantaje – lipsa de transparenţă şi marginalizarea de facto a ţărilor "mici". Dar, de fapt, o metodă care marginalizează de asemenea instituţiile comunitare (Comisia şi Parlamentul), slăbind în cele din urmă întreaga Uniune. Cea din urmă ajunge într-adevăr să pară în ochii publicului o parte a problemei, şi nu a soluţiei.

Deşi José Manuel Barroso cere un rol mai important pentru Comisie, începând cu controlul asupra respectării noului pact privind moneda euro, instituţia pe care o conduce continuă să apară în ochii comentatorilor şi ai unei părţi importante a opiniei publice ca un club de birocraţi nealeşi care pretind să le dicteze guvernelor suverane purtarea în gestionarea bugetului, sau chiar modul în care acestea ar trebui să pună în aplicare o austeritate considerată inevitabilă.

Aceasta este într-adevăr, principala limitare a celui presupus să întruchipeze guvernul european: deşi au obţinut încrederea Parlamentului European, comisarii nu sunt aleşi de către cetăţeni, ci numiţi de către statele membre. Această lipsă de legături directe aduce mulţi europeni să se îndoiască de legitimitatea democratică a acţiunii acestora. Iată de ce ar fi folositor ca aceştia să fie aleşi, fie direct de către cetăţeni, fie, ceea ce pare mai realist pe termen scurt, de către Parlament din rândul membrilor săi. 

Pentru El Pais, Van Rompuy şi Barroso "atacă în sfârşit miezul problemei financiare de care suferă Europa: o economie paralizată din cauza absenţei totale de credit din cauza neîncrederii băncilor". Comisia, în ceea ce o priveşte, doreşte întărirea controlului bugetar al ţărilor din zona euro, cu dreptul de "a cere [Parlamentelor naţionale] o revizuire a proiectelor de buget, în caz că aceasta consideră că au eşuat în asumarea obligaţiilor faţă de Pactul de stabilitate".

Panorama situaţiei este cunoascută: Grecia se apropie de faliment în ciuda austerităţii şi a banilor de la UE şi FMI; datoriile portugheză şi irlandeză au primit calificativul "junk"  de la agenţiile de notare iar Italia este constrânsă să adopte un plan pentru a economisi 40 de miliarde ceea ce înseamnă că le-a ajuns cuţitul la os. Confruntate cu toate acestea, cele Şaptesprezece ţări din zona euro, Banca Centrală Europeană şi Comisia se ceartă pe tema strategiei ce trebuie adoptată. "Prin absenţa de direcţie politică, ne şicanăm în privinţa condiţiilor de participare a sectorului bancar la noul plan de ajutorare a Greciei. Dar, domnilor miniştri, asta înseamnă că ne ocupăm de o gripă când ne ameninţă cancerul!", deplângea Le Monde la o zi după reuniunea infructuoasă a miniştrilor de Finanţe.

Conducătorii noştri beneficiază totuşi de circumstanţe atenuante, care sunt în acelaşi timp motive pentru a ne nelinişti şi mai mult. Primul, după cum explică Die Zeit, este că trebuie să aleagă între pe de o parte presiunea politică internă pentru a nu mai finanţa planuri de salvare în mod vizibil ineficiente care afectează populaţia fără a jena băncile, iar pe de alta un sector financiar care îşi impune ritmul, slăbeşte statele dar îşi păstrează o anumită greutate: banii săi sunt indispensabili pentru a finanţa împrumuturile statelor.

Cel de-al doilea vine de peste Atlantic. Pe 14 iulie, agenţia Standard & Poor's a ameninţat cu degradarea ratingului Statelor Unite. La Washington, Barack Obama nu a reuşit până în prezent să-i convingă pe republicani să-l ajute în stabilirea unui buget. Criza financiară care cutremură Europa ameninţă deci să slăbească America, ceea ce ar agrava şi mai mult situaţia pe continentul nostru. Fără ca responsabilii americani să pară că ar fi mai la înălţime faţă de europeni.

Indecişi, incompetenţi sau pur şi simplu paralizaţi de miză şi de sentimentul că nu mai sunt stăpâni pe destinul ţărilor lor, conducătorii europeni vor trebui totuşi să dea dovadă de determinare. Trebuie să fie însă foarte înţelept cel care poate spune care este drumul de urmat!

Până acum UE a avut doar statut de observator la Naţiunile Unite. O mişcare asemănătoare pentru a oferi UE ceva de genul statutului de membru cu drepturi depline, propusă de Belgia, a fost repinsă anul trecut. Noul statut va permite şefului de politică externă a UE, Înaltului Reprezentant Catherine Ashton şi oficialilor ei să ia cuvântul. Doamna Ashton a fost “încântată” de mişcarea care, spune ea “va permite pe viitor reprezentanţilor UE să prezinte şi să promoveze poziţiile UE la Naţiunile Unite”, scrie portalul de ştiri cu sediul la Bruxelles.

Potrivit lui EUObserver, pentru a câştiga platforma, UE a fost de acord cu schimbări legate de structura Naţiunilor Unite, transformând-o de la “un ansamblu de state naţionale într-un corp care oferă de asemenea drepturi de reprezentare blocurilor regionale, incluzând, la modul potenţial, Uniunea Africană, Liga Arabă şi Uniunea Sud Americană”.

Preşedintele francez a mers chiar mai departe, recunoscând CNT drept “reprezentant legitim al poporului libian” şi preconizând lovituri aeriene în Libia. “Franţa complet abandonată pe plan diplomatic de la începutul revoluţiilor arabe, se vede de acum înainte ţara care va pune Europa şi comunitatea internaţională în faţa responsabilităţilor sale, morale şi umanitare, în Libia”, comentează Liberation, care estimează pe prima pagină că Sarkozy “îşi înfoaie pieptul”.

Luările sale de poziţie i-au siderat pe “partenerii noştri europeni care ar fi preferat o poziţie comună la o criză care cere, pe plan militar, juridic şi diplomatic, soluţii colective, notează cotidianul francez . Dar Nicolas Sarkozy vroia cu orice preţ să iasă primul la atac pentru a-şi relua-în sfârşit!-costumul de preşedinte voluntar care rezolvă problemele lumii”.

În fapt, constată El Pais, “UE este speriată de posibilitatea de a se vedea pe deplin implicată în conflict”. Mai rău, regretă Le Soir, recunoaşterea CNT de către Franţa a fost luată “fără nicio consultare europeană” în timp ce “ţările Uniunii prevăzuseră un întreg dispozitiv pentru a dezbate situaţia libiană”. Rezultatul: “Un prejudiciu colateral, şi nu unul mic: Europa politică suportă deja cheltuielile războiului din Libia. Pronosticul său vital nu este încă stabilit, dar credibilitatea Uniunii Europene ca actor pe scena mondială, este în mod serios pusă sub semnul întrebării”.

În fine, fostul Prim ministru belgian pledează pentru crearea unui "guvern economic" al Uniunii,  pentru a coordona mai eficace, în faţa crizei, politicile naţionale. "Această idee a unui guvern economic ar face plăcere Franţei, care militează inutil de ani şi ani de zile în acest sens, subliniază cotidianul belgian (...). În schimb, alte ţări rămân neîncrezătoare în acest proiect, mai ales Germania şi Marea Britanie".

- "Nu putem spera ca recesiunea să fie repede depăşită", a avertizat cancelarul Angela Merkel în urările sale. Vom mai auzi încă vorbindu-se de şomaj, de reducerea nivelului de trai şi de lipsa de încredere în viitor. Grecia va încerca să evite riscul falimentului în timp ce Irlanda, Spania ori Letonia vor încerca să iasă din spirala crizei. Viitorul monedei unice îsăşi va putea fi în joc, dacă situaţia se agravează.

- Angajamentul în Afganistan al soldaţiilor olandezi, francezi dar mai ales germani şi britanici devine un subiect de nelinişte în sânul opiniei publice şi începe să fragilizeze guvernele.

- Alegerile din Marea Britanie ar putea aduce în fruntea ţării Partidul Conservator al lui David Camerun, în sânul căruia se pare că euroscepticii au din ce în ce mai multă influenţă. Scrutinurile electorale din Cehia şi Polonia vor determina la rândul lor raporturi de forţă între pro-europeni şi eurosceptici, şi vor avea o influenţă decisivă asupra echilibrului politic în UE.

- Alegerile din Ungaria şi Slovacia riscă să ducă la creşterea tensiunilor dintre cele două ţări. Extremiştii de dreapta ai lui Jobbik, în plină ascensiune la Budapesta, şi Partidul Naţional Slovac, care ar vrea să îşi păstreze poziţiile în sânul guvernului, vor juca cartea naţionalistă pe tema sorţii minorităţii ungare din Slovacia.

- Imigraţia şi problema locului islamului în Europa vor continua să alimenteze tensiunile sociale şi politice şi dezbaterile asupra identităţii naţionale în Franţa; în Olanda va începe campania pentru alegerile legislative din 2011  pe care Partidul Libertăţii, al populistului Geert Wilders, speră să le câştige; vor avea loc alegeri regionale în Italia, unde Liga Nordului va încerca să îşi consolideze poziţiile.

În mod paradoxal soluţia ar putea veni din eşecurile din 2009. Laborioasa intrare în vigoare a Tratatului de la Lisabona, pe 1 decembrie, ar trebui să reprezinte oportunitatea pentru a găsi un mod de funcţionare stabil şi durabil între diferitele instanţe europene. Primii paşi ai ştersului preşedinte al Consiliului Europei, Herman Van Rompuy, sunt încurajanţi, deoarece acesta doreşte înainte de orice să simplifice şi să facă mult mai accesibilă munca în interiorul UE.

După eşecul summitului de la Copenhaga, unde nu s-a putut impune în faţa Statelor Unite şi a Chinei, Europa trebuie să se unească pentru a propune şi a impune de manieră colectivă un model economic şi tehnologic colectiv, care să răspundă unei duble provocări: schimbarea climatică şi criza. Existând deja dovada că nu valorează nimic fără o voinţă comună, cele 27 nu pot face altfel dacă doresc să petreacă anul sau deceniul în bună sănătate.

Dar până atunci, Presseurop urează cititorilor săi în 10 limbi, un an 2010 bun şi fericit.

Eric Maurice

Pentru a pregăti terenul, regele Albert II a desemnat un "intermediar regal" – fostul Prim ministru Wilfried Martens – pentru a "scoate castanele din foc"( a face munca dificilă.  în locul altuia). Astfel, intermediarul are ca misiune "deminarea" anumitor dosare sensibile cum ar fi divizarea circumscripţiei bilingve Bruxelles-Halle-Vilvoorde. In ciuda acestei intervenţii, "a-i da lui Yves Leterme o nouă şansă pentru a desface acest nod gordian est deja un gest destinat eşecului", estimă cotidianul. "Nu doar pentru că a dovedit deja că este incapabil, dar şi pentru că nici una dintre părţi nu-i va acorda vreo victorie comunitară".

Iar dacă aceste epitete puţin măgulitoare se datorează simplului fapt că Van Rompuy vine dintr-o "mică" ţară membră a Uniunii de care celelalte ţări şi media nu se interesează aproape deloc, îndreptate cum sunt către "marile" ţări – Marea Britanie, Franţa, Germania... luxemburghezul Jean-Claude Juncker şi olandezul Jan Peter Balkenende ar fi fost la rândul lor consideraţi puţin carismatici şi ar fi provenit din ţări mici.

Ca şi cum suprafaţa geografică a unui stat ar avea influenţă asupra personalităţii celui care o reprezintă. Iar presa a trecut repede la ironii asupra pretinsei lipse de "carismă" a unui personalităţi ori a alteia "de plan secund". Totuşi, aceştia figurau printre favoriţii la post. Iar dacă belgienii văd în Rompuy omul care a reuşit să menţină unitatea ţării lor, Balkenende şi Juncker au ştiut să se menţină la putere de multă vreme şi se bucură încă de cote de popularitate de invidiat, şi asta în timp ce popularitatea "marilor" lor parteneri lor este în scădere. Secretul succesului lor? Ştiinţa de a practica arta compromisului şi a consensului. Acesta este exact modul de funcţionare ales de Uniune încă de la înfiinţare, pentru a face faţă dreptului la veto pe care îl au naţiunile componente, şi care i-a permis să devină ceea ce este astăzi. J.S.

Dar nu totul este pierdut în regatul lui Elizabeth, după cum se vede în ediţia de azi a ziarului care dezvăluie că favorit la postul de preşedinte al Consiliului European, belgianul Herman Van Rompuy, este "un clown". "Bomba" vine de la sora – dar nu mai puţin adversara politică – Primului ministru belgian. Potrivit cotidianului britanic, în timpul unei alegeri recente, aceasta ar fi contribuit "la producerea unui afiş arătându-l sub trăsăturile unui clovn". Imaginea arăta un Van Rompuy cu un nas roşu şi o căciulă de clovn, precizează ziarul.

Cotidianul belgian îi citează pe ceilalţi candidaţi la postul de Inalt Reprezentant: comisarul britanic pentru comerţ, Catherine Ashton, ministrul suedez al Afacerilor Externe, Carl Bildt, sau fostul şef al guvernului italian, Massimo d'Alema. "Toate acestea au relansat speculaţiile în ceea ce priveşte celălalt portofoliu european, cel de preşedinte al Consiliului", continuă Le Soir. Tony Blair, uitat după ostilitatea înregistrată faţă de candidatura sa, pare să revină în prim plan, şi se vorbeşte mai nou şi de fosta preşedintă a Irlandei, Mary Robinson, sau chiar de Primul ministru olandez, Jan Peter Balkenende.