Pentru influentul săptămânal de afaceri, alegerea este simplă, fie o despărţire de euro, fie mai multă integrare europeană  – chiar dacă doar “tehnocrată şi limitată”:

 

Timp de doi ani în care Europa a fost lovită de criză, liderii săi au fugit de această alegere. Ei spun că vor să păstreze zona euro intactă – exceptând, poate, Grecia. Dar creditorii din Nordul Europei, conduşi de Germania, nu vor plăti suficient pentru a asigura supravieţuirea euro, iar datornicii din Sudul Europei îi resping tot mai mult pe străinii care le spun cum să-şi conducă vieţile.

Dar dacă liderii UE ar alege o scindare a zonei euro –

… bănci şi firme de pe tot continentul vor cădea pentru că activele lor interne şi externe şi pasivele nu s-ar mai potrivi. Ar urma o cascadă de intrări în incapacitate de plată şi procese. Guvernele care au deficite ar fi forţate să taie din cheltuieli în mod brutal sau să printeze bani.

Acesta este unul dintre motivele pentru care, cotdianul conchide “fără tragere de inimă” că “naţiunile din zona euro trebuie să-şi împartă poverile”.

Salvarea euro este de dorit şi se poate face. Rămâne o întrebare: vor simţi germanii, austriecii şi olandezii suficientă solidaritate cu italienii, spaniolii, portughezii şi irlandezii pentru a plăti? Credem că a face asta este în propriul lor interes. A venit momentul pentru liderii europeni, mai ales pentru dna Merkel, să înţeleagă asta.

În momentul în care “pensiile şi dreptul la muncă sunt încălcate şi manifestaţiile şi revoltele se ţin în lanţ dintr-un stat membru în altul”, singura contribuţie pe care o propune manifestul pentru a reconstrui Uniunea de jos ar consta în “dreptul unui an sabatic pentru a face muncă benevolă într-o altă ţară a Uniunii?”, ironizează cotidianul, care întreabă:

Singurul răspuns al acestor prieteni ai Europei, în momentul în care Uniunea tremură ca Titanicul, este deci că ar trebui să petrecem ceva mai mult timp împreună pentru a ne simţi europeni?

Iar ziarul conchide pe acelaşi ton: “Nu este fără îndoială o întâmplare că această iniţiativă este susţinută de grupul Allianz [companie de asigurări germană] – unul dintre principalii creditori ai Greciei.”

“Parlamentul European frânează acordul internaţional pentru combaterea pirateriei online”, titrează El País. Reamintind că o petiţie semnată de 2,5 milioane de cetăţeni europeni tocmai a fost trimisă eurodeputaţilor, cotidianul madrilen apreciază că acordul ACTA va trebui să aştepte “cel puţin un an” pentru a fi adoptat:

Parlamentul European nu este convins că textul acordului respectă suficient drepturile cetăţenilor şi a decis să sesizeze justiţia europeană pentru a se pronunţa asupra sa. Eurodeputaţii dau asigurări că sunt de acord, pe fond, cu acest tratat comercial […], dar se tem de potenţialele consecinţe ale aplicării sale.

Dezbaterile, care vor preceda un vot de principiu în Parlamentul European pe 12 martie, se vor concentra, conform El País, pe faptul că:

acordul responsabilizează furnizorii de acces la Internet asupra conţinutului materialelor distribuite online, ceea ce deschide calea, conform criticilor, unui fel de cenzură numerică.

De altfel, comisarul UE responsabil de Justiţie, Viviane Reding, într-un comunicat transmis postului american CNN, a criticat în termeni duri compania Google, avertizând că “încalcă, într-un mod subtil, viaţa privată a cetăţenilor”, conform ziarului britanic The Guardian.

Criticile s-au multiplicat după ce compania Google a adoptat, pe 1 martie, noua politică în domeniul confidenţialităţii datelor personale ale utilizatorilor. Cotidianul The Guardian notează că Autoritatea franceză de reglementare în domeniul protecţiei datelor şi Comisia naţională pentru domeniul informatic şi libertăţi deja au trimis o scrisoare celebrului portal de căutare, informându-l că “nu răspunde prevederilor Directivei europene din 1995 privind protecţia datelor personale”:

Prin simplificarea procedurii de înregistrare a noilor utilizatori, modificările permit companiei Google să colecteze date despre căutările efectuate online sau despre înregistrările video accesate, despre hărţile geografice consultate, despre paginile web vizualizate, anunţurile publicitare accesate şi alte informaţii, în scopul îmbunătăţirii direcţionării serviciilor proprii şi campaniilor publicitare spre public.

De la boala şi viaţa dublă ascunse ale lui François Mitterrand, la comportamentul anormal al lui “DSK”, cotidianul aminteşte marile cazuri de omerta din presă. “Minciunile, refuzul de a ancheta... gustul său pentru acorduri cu cei puternici”: proastele obiceiuri ale presei franceze sunt examinate în detaliu de Quatremer. În 2007, în momentul în care “DSK” a fost numit în fruntea FMI, jurnalistul a fost primul care a scris că: “Singura mare problemă a lui Strauss-Kahn este raportul său cu femeile. Prea imperios, el se apropie deseori de hărţuire. O problemă cunoscută de media, dar de care nimeni nu vorbeşte (ne aflăm în Franţa)”. Rânduri care vor trece neobservate până când cel pe care sondajele îl dădeau ca favorit pentru a candida din partea Partidului Socialist pentru alegerile prezidenţiale din 2012 a fost arestat la New York şi inculpat pentru tentativă de viol.

“Există un înainte şi un după-DSK”, scrie cotidianul:

Avem o nouă perspectivă asupra funcţionării prea timorate a media noastră. Este adevărat că jurnaliştii sunt prieteni cu oamenii politici. “Staţi departe de putere!” este primul principiu, spunea un jurnalist american. În Franţa, iau cina împreună, pleacă împreună în vacanţă, au poveşti de dragoste, provin din aceleaşi şcoli, etc. Nu există tradiţie de investigaţie în lumea privată a politicii. […] Consecinţele publice ale vieţii private ale preşedintelui rămân în umbră. Din cauza gustului pentru comentarii mai degrabă decât pentru informaţia brută. Din cauza lipsei de independenţă a televiziunii publice. Să ne amintim că preşedintele Republicii îi numeşte pe patronii canalelor tv şi că îi alege cu mâna sa regală pe jurnaliştii care vor avea privilegiul de a-l intervieva pe monarh.

"Au urmat exemplul Poloniei", se bucură Rzeczpospolita, subliniind că primele proteste de masă împotriva ACTA s-au desfăşurat în ianuarie în numeroase oraşe poloneze, obligând guvernul să "suspende" procedura de ratificare a acordului.

Acum şi Germania, unul din avocaţii principali ai acestei propuneri de lege, începe să se întrebe dacă ar trebui să o ratifice, iar acest lucru, scrie Polska The Times, înseamnă că "ACTA este deja mort". Este destul de probabil ca anularea acestui acord să fie semnată şi încheiată în iunie de către Parlamentul European. Conform cotidianului:

Politicienii îşi merită duşul rece după ce au uitat că ar fi trebuit să asculte glasul poporului.

Gazeta Wyborcza, la rândul ei, observă că respingerea ACTA nu ne aduce mai aproape de garantarea faptului că autorii vor primi "o compensaţie justă".

Legea dreptului de autor este imperfectă şi crează multe probleme  [...] putem decide să o considerăm o relicvă dăunătoare moştenită din trecut şi să permitem oricui să copieze orice. Dar în cazul acesta va trebui să găsim o nouă cale pentru a recompensa munca de creaţie.

Întrebări cărora încearcă să le răspundă reportaje şi analize ale jurnaliştilor celor şase titluri partenere (“care cumulează mai bine de zece miliaone de cititori” aminteşte El País), ca şi intelectuali şi politicieni.

Printre primii, sociologul britanic Anthony Giddens, scriitorul grec Petros Makaris – care realizează un “portret dulce-amar pentru Bruxelles” – şi semiologul italian Umberto Eco. Acesta din urmă afirmă că “de cealaltă parte a războiului, cultura constituie identitatea noastră”. O identitate calificată în engleză drept “shallow” [superficială] la jumătatea drumului între cuvintele suprafaţă “surface” şi profund “deep”, de Eco, pe care “trebuie să o înrădăcinăm, înainte să o distrugă criza complet”.

Printre politicieni, există contribuţii ale foştilor premieri britanic Gordon Brown şi spaniol Felipe González. Dar interviul în exclusivitate cu Angela Mekel este cel care arată cel mai bine “adevărata putere în Europa”. Cancelarul german îşi oferă aici viziunea despre viitorul Europei. “O Uniune politică”, spune ea,

în care un număr în creştere al competenţelor vor fi transferate Comisiei, care va funcţiuna atunci ca un guvern European pentru competenţele europene. Asta implică un parlament puternic. Consiliul care reuneşte şefii de guvern va forma un fel de o a doua cameră. Pentru a încheia, avem Curtea Europeană de Justiţie drept Curte Supremă. Aceasta ar putea fi viitoarea configuraţie a Uniunii politice europene.

O măsură care are drept scop de a schimba pentru totdeauna ceea ce înseamnă pentru noi protecţia datelor cu caracter personal şi care încearcă să rezolve o dată pentru totdeauna dreptul de a fi uitat în epoca internetului. Cu alte cuvinte: avem dreptul de face să dispară de pe web lucrurile care ne privesc, cele pe care le-am postat, poate cu mult timp în urmă – dar şi pe cele postate de alţii, dar care ne jenează?

Răspunsul este conţinut în două seturi de norme care vor fi prezentate astăzi la Parlamentul European: primul, o directivă, priveşte utilizarea datelor cu caracter personal de către autorităţile judiciare şi de poliţie, al doilea, un regulament, stabileşte procedurile prin care persoanele fizice vor putea gestiona datele care-i privesc în relaţiile lor cu administraţiile, întreprinderile şi reţelele sociale. Sancţiuni, care pot să meargă până la 1% din cifra de afaceri sunt prevăzute în caz de încălcare a legii.

Va fi de ajuns pentru a asigura "dreptul de a dispărea"? Probabil că nu, scrie, pe blogul său, Luna, potrivit căruia "dreptul de a dispărea de pe Web" nu există, ca şi dreptul de a dispărea din lume.

În viaţa reală [...], putem încerca să ne evaporăm, dar vor exista întotdeauna documente care vorbesc despre noi, ca şi memoria celorlalţi. Aceste lucruri nu pot fi şterse cu un clic. Şi nici cu vreo lege europeană sau intergalactică. Dreptul de a fi şters de pe Facebook [...], de a naviga fără a lăsa urme [...], de a fi avertizat că datele sale vor fi stocate şi utilizate în scopuri comerciale există deja, şi o lege europeană detaliată nu serveşte la a face revoluţie, ci pur şi simplu de a consolida un principiu, un drept fundamental al omului. [...] Dreptul de a face să dispară orice articole sau bloguri unde se vorbeşte despre noi, cum pretind unii, nu există: aceasta se numeşte istorie.

Sâmbătă, pe 21 ianuarie, grupul Anonymous a atacat cu succes mai multe site-uri importante iar luni, pe 23 ianuarie o mişcare numită “Polish Underground” a atacat site-ul premierului pentru a posta un film a unei bloggeriţe cunoscute ca “Baśka”, îmbărcată pentru a-i semăna generalului Jaruzelsk declarând legea marţială.

Protestatarii anti-ACTA acuză guvernul că nu a reuşit să consulte opinia publică în privinţa tratatului şi cer să se deschidă o dezbatere referitoare la legile pentru drepturi de autor care a început deja în presă. “Pentru a proteja proprietatea intelectuală, ACTA foloseşte o bombă nucleară, iar efectele exploziei sunt imprevizibile”, avertizează Gazeta Wyborcza, sugerând că tratatul ar trebui să fie revăzut de Curtea Europeană de Justiţie.