După ce a autorizat, în 2011, utilizarea OMG în materiile furajere, cum ar fi soia pentru creşterea porcilor, Bruxelles vrea să lărgească permisiunea şi pentru alimente, fixând o rată a toleranţei de 0,1%. Dezbaterea despre OMG se referă deci la o zecimală în plus, care ar putea avea efect asupra sănătăţii publice. Măsura ar putea intra în vigoare în această vară.

Comisia apără soia modificată genetic cu argumente economice, adaugă cotidianul din Frankfurt, cunoscut pentru sensibilitatea pentru ecologie, pentru că UE trebuie să importe multă soia pentru a satisface cererea în furaje şi în alimente:

Comisia Europeană îşi relaxează politica faţă de OMG şi vrea să acorde o mai mare marjă de toleranţă faţă de industria agro-alimentară pentru urmele de OMG din alimente. Asociaţiile ecologice şi Verzii din Parlamentul European protestează faţă de abandonul politicii de zero toleranţă faţă de utilizarea OMG. Această relaxare priveşte mai ales utilizarea lecitinei din soia pentru fabricarea ciocolatei, a produselor de brutărie, a margarinei sau a îngheţatei.

Această investigaţie intervine la o săptămână după ce US Securities and Exchange Commission (organismul federal american de reglementare şi control al tranzacţiilor financiare) a deschis o procedură similară. Dacă se dovedesc a fi vinovate, societăţile ar putea plăti amenzi considerabile, iar contractele lor actuale şi viitoare pot fi declarate nule şi neavenite. Conform Wall Street Journal, ancheta "aruncă o umbră asupra ambiţiilor companiilor de a-şi mări breşa în ţara cu cele mai mari rezerve de petrol din Africa".

ENI, îndeosebi, era societatea străină care realiza cea mai mare cifră de afaceri în Libia în timpul conducerii lui Muammar Gaddafi şi şi-a recuperat repede poziţia de lider după schimbarea regimului, deţinând, la ora actuală, 14% din producţia naţională. Compania avea intenţia să investească peste 22,9 miliarde de euro pentru a-şi dubla cota în următorii zece ani.

O singură problemă: în zilele cu vânt puternic, reţeaua energetică Nord-Sud este saturată şi electricitatea este redirecţionată în mod automatic spre Est, în Polonia şi Republica Cehă. Saturaţia se explică prin faptul că reţelele au fost concepute pentru debite stabile şi continue. Polonia se gândeşte deci să instaleze defazoare la frontieră pentru a nu primi decât electricitatea care îi este necesară. Germanii ar trebui atunci să întrerupă funcţionarea eolienelor lor şi, pentru a compensa lipsa de energie din sudul ţării, să importe din Franţa energie nucleară...

Problema s-ar agrava dacă Cehia ar trebui să urmeze exemplul Poloniei pentru a-şi proteja reţeaua, precizează FTD. Dar, pentru moment, acest mic stat care este unul dintre principalii exportatori de energie din UE, prevede să investească 2,5 miliarde de euro pentru a-şi dezvolta propria reţea.

După evaluările de anul trecut ale instituţiei americane Administraţia pentru Informaţia Energiei (EIA), care a estimat rezervele de gaz de şist ale Poloniei la nivelul de 5,3 trilioane metri cubi, vestea ar putea să domolească aşteptările potrivit cărora Polonia ar putea fi independentă de importurile de gaz rusesc pentru următorii 300 de ani.

Rzeczpospolita avertizează că deşi depozitul maxim al gazelor de şist din Polonia ar putea fi încă la nivelul de 1,92 trilioane metri cubi, raportul ar putea “să modereze entuzisamul corporaţiilor internaţionale şi poloneze pentru a investi sume imense de bani în licenţe de prospectare şi teste de foraj”. Într-o notă mai pozitivă, ziarul conservator observă că –

Deşi Polonia s-ar putea să nu devină un exportator de gaz de top la nivel global, nivelul de gaz de şist care a fost evaluat şi s-a considerat că poate fi extras ar acoperi cererea integrală [a ţării] pentru gaz pe o perioadă între 35 şi 65 de ani! O perspectivă greu de crezut cu ceva ani în urmă!

 

Cei care exploatează principalul parc nuclear din Europa au timp până pe 30 iunie pentru a propune ASN îmbunătățiri în materie de gestionare a crizei, a comunicării, a protejării grupurilor electrogene și de alimentare cu apă, precizează Le Monde. ASN mai cere și crearea unei “forțe de acțiune rapidă nucleară”: “Un dispozitiv de urgență ce permite să trimită echipe și material la un loc unde a avut loc un accident în mai puțin de 24 de ore, ce trebuie pus în aplicare de acum până în 2014”, continuă cotidianul.

Costul lucrărilor, estimat la 40 de miliarde de euro înainte de catastrofa de la Fukushima în martie 2011, a fost reevaluat la 50 de miliarde de EDF, furnizorul de electricitate francez.

Într-un editorial, NRC lansează un apel către guvern pentru a găsi "alte căi pentru a obţine diversificarea energetică, şi acest lucru, evident, cât mai repede posibil în cadrul unei cooperări europene. [...] Este dificil să ne imaginăm că acest lucru ar fi realizabil într-un mod favorabil pentru mediul înconjurător şi în acelaşi timp fără energie nucleară". În schimb, într-o scrisoare deschisă, 69 de profesori pledează împotriva centralei, care ar fi, potrivit lor, "superfluă, foarte costisitoare, nerentabilă şi non-durabilă".

Potrivit cotidianului economic italian, summitul ONU "nu pare să aibă nicio şansă de a ajunge la semnarea unui tratat internaţional asupra reducerii gazelor cu efect de seră. Cei care au fost împotrivă în permanenţă, asemeni Statelor Unite, vor fi satisfăcuţi. Însă pentru Europa este vorba de un triplu salt periculos":

Mai întâi deoarece, in cauza deciziilor protocolului de la Kyoto, UE a creat o piaţă a emisiilor în care sunt implicate bănci şi întreprinderi, pentru o investiţie pe termen lung de aproximativ 107 miliarde de euro.

În al doilea rând, deoarece summitul african ar putea duce la mai mult decât un simplu impas: ar putea semna moartea protocolului de la Kyoto, Canada, Japonia şi Rusia declarând deja că nu se vor alătura celei de a doua faze a protocolului, în 2013.

În sfârşit, în al treilea rând, pentru că nobilul angajament al UE, de a reduce emisiile cu 20 % până în 2020, s-ar putea regăsi la extremitatea unei lupte care nu are sens decât dacă este comună întregii planete. Şi care necesită miliarde de euro de finanţări publice, care, în aceste timpuri moderne, nu sunt deloc compatibile cu regimul de disciplină fiscală.

Totuşi, notează Newsweek Polska, primul ministru rus "Vladimir Putin se înşeală dacă crede că poate dicta politica europeană via unui gazoduct pe sub marea Baltică". Sunt mai degrabă vesticii cei care, graţie Nord Stream, îşi vor creşte influenţa asupra politicii de la Kremlin. De ce? Deoarece societăţile germană şi rusă au acelaşi obiectiv, explică revista poloneză: "Să domine piaţa europeană a gazului". Planul Gazprom este ambiţios şi vede departe: vizează cucerirea pieţelor franceză şi britanică, ca şi livrarea de gaz spre Austria şi Balcani, prin South Stream. Însă toate aceste tendinţe vor face ca Rusia să fie din ce în ce mai "dependentă de colaborarea cu întreprinderile europene" şi o va obliga, chiar dacă o doreşte sau nu, să se plieze regulamentărilor europene.

În Germania, ţară de origine a primei plângeri la Curtea Europeană de Justiţie, după o plângere prealabilă a Greenpeace împotriva unui cercetător de la Universitatea din Bonn, presa este divizată: conservatoarea Frankfurter Allgemeine Zeitung se bucură că "interesele economice  nu primează înaintea a orice", în timp ce Süddeutsche Zeitung nu reuşeşte să înţeleagă decizia. "Prea multă morală", titrează cotidianul bavarez, care aminteşte că judecătorii s-au preocupat mai puţin de consideraţiile morale în timpul brevetării "componentelor tancurilor, a pilulelor anticoncepţionale sau a experimentelor animale".

“Dependenţa Europei faţă de Gazprom creşte”, se îngrijorează GW avertizând că până la finalul anului Gazprom va începe să pompeze gaz prin conducta Nord Stream spre Germania şi şi-ar putea pecetlui curând “monopolul gazului” în Europa Centrală prin construcţia conductei South Stream. “Unde este marea surpriză?” se întreabă Die Presse. “Pentru moment, orice alternativă este prea scumpă. Politicile de climat forţează închiderea centralelor electrice pe cărbune iar dezastrul de la Fukushima a temperat ‘renaşterea nuclearului’”.

Potrivit proiectului ministerului, energia nucleară ar trebui să înlocuiască cărbunele şi să reducă astfel dependenţa ţării de petrolul şi gazul importate din Rusia. Republica Cehă va deveni oare "centrul nuclear al Europei?", se întreabă astfel ziarul, care explică faptul că această nouă concepţie este radical opusă celei a Germaniei. Aceasta din urmă a decis să renunţe la energia nucleară până în 2022, ca urmare a catastrofei de la Fukushima, din Japonia, şi mizează de acum înainte pe energii regenerabile.

Handelsblatt consideră din contră, că poziţia Germaniei în cursa pentru “comoara petrolului libian” este ameninţată. Pentru cotidianul economic german, Turcia, care tocmai a propus un ajutor de 300 de milioane de dolari rebelilor, este “câştigătoarea etapei”. Italia, “care a construit puţurile de extracţie din Libia”, se află într-o poziţie bună, dar Nicolas Sarkozy “nu va accepta” să cedeze locul firmelor italiene. Companiile germane nu vor obţine “partea uşoară”, continuă Handelsblatt, căci guvernul german “a ratat startul industriei germane” în această cursă.

Acest proces nu va urma un program fix, ci se va adapta pe parcurs în funcţie de progresele în materie de dezvoltare ale energiilor regenerabile. Actualmente, sectorul nuclear acoperă 22% din producţia de energie electrică în Germania. Cotidianul din München felicită de două ori comisia : "Ea a organizat un discurs imparţial asupra nuclearului, cum nu a existat niciodată  înainte. Pe de altă parte, ea priveşte dincolo de ieşirea din acest sector. Întrucât această ţară nu va fi fericită doar renunţând la sectorul nuclear".