Un tânăr de 25 de ani convertit musulman, căutat de poliţia din Italia pentru că recruta terorişti, a fost ucis în timp ce lupta alături de rebelii sirieni în bătălia pentru Quasyr din ultimele săptămâni, dezvăluie La Repubblica.

Potrivit membrilor comunităţii islamice italiene citaţi de cotidian, “45-50 de oameni au părăsit Italia pentru a se alătura rebelilor sirieni”; printre ei şi o femeie. Cel puţin şapte italieni convertiţi se află printre cei 300 de lupători occidentali capturaţi şi care în prezent sunt ţinuţi ostatici de armata siriană.

Ministrul de Externe, Emma Bonino, a minimalizat posibilitatea unui “val islamic din Italia”, dar serviciile secrete se tem că aceşti voluntari ar putea să întreprindă acţiuni teroriste la întoarcerea în Italia.

“Acordul de liber-schimb: o aprobare fericită”, scrie Le Monde într-un editorial, în timp ce preşedintele SUA, Barack Obama, şi liderii europeni au ajuns la un acord pentru lansarea unui vast acord bilateral, cu ocazia summitului G8 organizat pe 17 şi 18 iunie în Irlanda de Nord.

Această apropiere comercială între cele două maluri ale Atlanticului “este o veste bună” după 20 de ani de tentative nefructuoase, apreciază cotidianul parizian, care totuşi nuanţează:

Partida nu este câştigată încă. Discuţiile ar trebui să dureze cel puţin doi ani, dat fiind că există numeroase disensiuni: reglementările financiare, protecţia datelor cu caracter privat, mai ales în contextul scandalului Prism, privind supravegherea comunicaţiilor electronice în Statele Unite, organismele modificate genetic, carnea de vită cu hormoni...

Este necesară o atitudine prudentă, progresele nefiind considerate dobândite din start. În acest context, deşi Franţa, prin perseverenţă, a obţinut câştig de cauză pe 14 iunie în privinţa excluderii audiovizualului din negocieri, există totuşi o “nuanţă notabilă”, adaugă ziarul Le Monde:

Comisarul UE al Comerţului, Karel De Gucht, cel care va purta negocierile de partea europeană, a precizat că excluderea audiovizualului este doar “provizorie”. El a exprimat temerea că Administraţia Barack Obama ar putea retrage, în replică, alte capitole de negociere în cazul cărora europenii speră să beneficieze de concesii: pieţele publice, etichetele la origine din alimentaţie, transporturile.

Conform publicaţiei Die Tageszeitung, acest câştig de cauză este totuşi o victorie. “Cinematografia rămâne deocamdată protejată; Franţa păstrează dreptul de a subvenţiona producţiile cinematografice pentru a contracara concurenţa studiourilor de la Hollywood”, subliniază cotidianul german.

“Securitatea este întărită în jurul locaţiei de la Lough Erne şi al oraşului din Enniskillen”, [scrie The Belfast Telegraph] în timp ce se deschide summitul G8. În ciuda prezenţei a 8 000 de poliţişti şi a altor agenţi mobilizaţi pentru a-i supraveghea pe cei aproximativ 2 000 de manifestanţi anti-capitalişti prevăzuţi, autorităţile locale nu se aşteaptă la mari ameninţări.

Cotidianul irlandez subliniază totuşi că autorităţile nu vor să rişte să pară că iau securitatea în derâdere, observând că

trei drone recent cumpărate vor fi de asemenea folosite pentru a supraveghea cerul când se adună cei mai bogaţi conducători ai lumii.

Autorităţile britanice i-au spionat pe liderii şi oficialii altor ţări “atacând atât calculatoarele cât şi telefoanele delegaţilor” la întâlnirile din 2009 ale G20 din Londra, arată The Guardian, ca parte a investigaţiei sale asupra programelor americane şi britanice de supraveghere.

Potrivit acestor documente, înalţi oficiali britanici au autorizat folosirea de instrumente sofisticate de spionaj pentru a monitoriza comunicaţiile oaspeţilor, incluzând instalarea de cafenele cu conecţie Internet pentru a intercepta mailuri şi a controla activitatea online, ascultând convorbirile prin Blackberry, şi furnizând analiştilor dovada “despre cine telefona cui, la summit”. Ei vizau mai ales oficiali turci şi ruşi.

Cotidianul notează că dezvăluirea “ar putea conduce la o anumită tensiune” la summitul G8 care începe în Irlanda de Nord pe 17 iunie, toţi invitaţii fiind posibile ţinte la summiturile din 2009.

Moldova şi Uniunea Europeană au finalizat în 12 iunie negocierile asupra Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv, informează cotidianul Timpul. O reuşită a discuţiilor ameninţate mult timp de incertitudine din cauza instabilităţii politice care a zguduit această fostă republică sovietică, candidată pentru o aderare la UE, şi un prim succes pentru noul executiv pro-european al lui Iurie Leancă.

Acordul "va fi parafat în timpul summitului Partenariatului Estic, care va avea loc în noiembrie 2013 la Vilnius – Lituania, şi va fi foarte probabil semnat în cursul anului 2014", se bucură cotidianul din Moldova, care enumeră avantajele unui asemenea text:

integrarea economică a Republicii Moldova în spaţiul comunitar, liberalizarea graduală a comerţului cu bunuri şi servicii, libera circulaţie a forţei de muncă, reducerea taxelor vamale, abolirea restricţiilor cantitative...ținând cont de obiecțiile producătorilor agricoli care se tem că vor fi mai puțin competitivi după întrarea în vigoare a Acordului.

Fostul preşedinte al ţării, şef al opoziţiei comuniste pro-ruse, Vladimir Voronin, crede în ceea ce-l priveşte că "acordul va fi o catastrofă pentru țara noastră căci va închide poarta către Ucraina și Federația Rusă".

Potrivit dezvăluirilor făcute pentru The Guardian de către Edward Snowden – fostul tehnician de la CIA care a tras un semnal de alarmă – Agenţia Naţională de Securitate din SUA (NSA) ar fi întins o capcană unui bancher elveţian în 2007, pentru a-l recruta şi a obţine de la el “informaţii bancare secrete”.

Le Temps pune problema riscului spionajului de stat în instituţiile financiare, care “nu par a fi recunoscut de către bănci ca un risc specific”.

Cotidianul scrie de altfel că

serviciile secrete elveţiene, ridiculizate anul trecut pentru că au permis unui informatician să le fure milioane de informaţii, au de ce să zâmbească referitor la necazul care le afectează astăzi pe omoloagele lor americane.

"Un belgian comite crime şi violuri asupra unor necredincioşi" în Siria, titrează De Standaard, după descoperirea, în 7 iunie pe web, a unei înregistrări viedo datând din martie trecut, arătând decapitarea unui bărbat, presupus şiit, de către un grup de jihadişti. Printre aceştia unii se exprimă în flamandă...Potrivit ziarului, "sunt şanse ca execuţia să aibă de-a face cu Hussain Elouassaki, 22 de ani, infirmier pe lângă persoanele cu dizabilităţi din Vilvorde", în apropiere de Bruxelles:

ascultările telefonice şi interogările combatanţilor care s-au întors din Siria, pe care ziarul De Morgen le-a putut consulta, arată că un grup de 35 până la 40 de belgieni s-a instalat în jurul Alepului. Ei se află sub comanda lui Hussain Elouassaki, plecat în septembrie în Siria. Într-o conversaţie telefonică avută cu fratele său, Abdelouafi, [...] el povesteşte cum a decapitat un individ şi cum au ucis şi violat 30 de femei.

Cotidianul informează că printre cei 600-700 de combatanţi europeni care se află în acest moment în Siria, majoritatea belgienilor au o legătură "mai mult sau mai puţin evidentă cu Sharia4Belgium. [...] Complicii execuţiei riscă o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă în ţara noastră".

În editorialul său, intitulat "Băieţii noştri din Siria", Yves Desmet se indignează, în De Morgen, în faţa "banalizării răului", o atitudine curentă printre combatanţi:

cum de-au ajuns să se transforme în acest hal aceşti indivizi? [...] Din paria într-o ţară care nu i-a mai vrut, au devenit dintr-o dată eroi ai unui război sfânt. Nu este de mirare, şi în acelaşi timp este o slabă consolare, să ştii ca majoritatea dintre ei nici nu mai vrea să se întoarcă [în Belgia].

Miniştrii europeni ai Afacerilor Externe au decis că de la 1 iunie, ţările membre vor fi autorizate să furnizeze arme rebeliunii siriene, care vor ajunge aici cu anumite condiţii. Decizia a fost anunţată în perspectiva conferinţei internaţionale care va avea loc la Geneva luna următoare.

După ce va fi ridicat embargoul, europenii vor putea să susţină rebeliunea siriană în lupta sa împotriva preşedintelui Bachar al-Assad. Totuşi, această decizie, luată după o deliberare de 12 ore, nu vrea să însemne că statele membre vor începe să trimită imediat arme rebelilor sirieni, a ţinut să precizeze ministrul britanic al Afacerilor Externe, William Hague. Scopul rezoluţiei europene este de a “forţa regimul sirian să negocieze”.

Olanda şi numeroase alte ţări au refuzat să susţină această decizie de a trimite arme într-o “regiune instabilă”. Dar în faţa “insistenţei englezilor şi a francezilor de a flexibiliza sancţiunile, Germania şi Olanda au fost obligate să caute un compromis”. Doar embargoul asupra armelor este ridicat, celelalte sacţiuni – precum măsurile de represalii economice – vor fi menţinute.

În timp ce miniştrii Afacerilor Externe din UE se întâlnesc la Bruxelles pe 27 mai pentru a discuta problema controversată a ridicării embargoului asupra furnizării de arme rebelilor sirieni, Le Monde publică o anchetă care aduce dovada atacurilor cu gaz făcute de armata lui Bachar al-Assad.

“Gravitatea cazurilor, multiplicarea lor, tactica folosirii unor asemenea arme arată că nu este vorba doar de gaz lacrimogen folosit pe front, ci de produse dintr-o altă clasă, mai toxice”, potrivit celor doi reporteri, un fotograf independent şi un jurnalist al cotidianului care au rămas două luni în împrejurimile capitalei siriene.

Pentru Le Monde,

este urgent ca responsabilii occidentali să enunţe clar ce ştiu despre produsele chimice din Siria. Să înceteze tergiversarea pe “linia roşie”. Trebuie să iasă din ambiguitate. Înainte de a fi prea târziu.

“Uniunea Europeană depune eforturi pentru a avea o poziţie unitară în privinţa embargoului privind armamentul impus Siriei”, notează European Voice. Publicaţia notează că “iniţiativa franco-britanică în sensul anulării interdicţiei UE privind vânzarea de armament insurgenţilor din Siria pare sortită eşecului” pentru că “atitudinile împotriva acestei idei s-au accentuat”.

În februarie, Marea Britanie şi Franţa au reuşit să convingă alte state membre UE să relaxeze embargoul privind vânzările de arme şi să susţină o iniţiativă care să permită furnizarea de echipamente militare neletale, precum sisteme de comunicaţie şi alte componente logistice, forţelor insurgente care luptă împotriva preşedintelui Bashar al-Assad. Acum, în urma discuţiilor pe care preşedintele francez François Hollande şi premierul britanic David Cameron le-au avut pe 22 mai, chiar şi Parisul şi Londra par să fi temperat tonul iniţiativei, în principal din cauza temerilor că armele ar putea ajunge în mâinile militanţilor islamişti. Cotidianul continuă -

Există disensiuni semnificative între statele membre în privinţa Siriei, în special asupra a trei aspecte. Austria a comunicat în mod clar că se opune relaxării restricţiilor privind livrarea de armament rebelilor, întrebând care ar fi utilitatea demersului şi efectele. Suedia a fost cea mai reticentă în acceptarea perspectivei pe termen lung de înăsprire a sancţiunilor împotriva regimului al-Assad, argumentând că acest lucru va limita spaţiul pentru o soluţie politică. În plus, în ultimele luni, Republica Cehă a exprimat dubii privind durabilitatea controlului exercitat de principala entitate politică a opoziţiei – Coaliţia Naţională Siriană – asupra forţelor rebele.

Problema embargoului va fi dezbătută cu ocazia reuniunii miniştrilor de Externe ai ţărilor UE, programată pe 27 mai la Bruxelles, înainte de termenul-limită din 1 iunie, când embargoul va trebui prelungit sau anulat. Între timp, o nouă conferinţă de pace pentru Siria, propusă de Statele Unite şi Rusia, este programată să se desfăşoare la începutul lunii iunie la Geneva, ocazie cu care membrii Coaliţiei Naţionale Siriene ar putea discuta cu reprezentanţi ai Guvernului sirian.

Desfăşurată pe 15 mai la Bruxelles, Conferinţa donatorilor pentru dezvoltarea statului Mali a decis acordarea unui ajutor financiar de peste trei miliarde de euro acestei ţări africane, pentru perioada 2013 – 2014, relatează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung. O sumă care “depăşeşte considerabil cele două miliarde de euro prevăzute iniţial”, adaugă cotidianul.

Printre principalii donatori figurează Germania, Franţa, Marea Britanie, Danemarca, Statele Unite, Banca Mondială şi Banca Islamică pentru Dezvoltare.

Fondurile au rolul atenuării consecinţelor economice şi sociale ale actualului război împotriva miliţiilor islamiste din nordul Mali, în special prin ajutoare destinate agriculturii şi infrastructurii, explică FAZ.

Ziarul Süddeutsche Zeitung notează totuşi că Mali are nevoie în primul rând de un guvern rezultat în urma unor alegeri democratice (programate în iulie) şi că, la Bruxelles,

puţini oameni îşi fac iluzii că statul Mali este capabil să se descurce atât de rapid cu forţele proprii. Armata din Mali, dezmembrată şi slab-calificată, nu va fi capabilă să înlocuiască forţele internaţionale de pace sau unităţile speciale franceze decât peste câţiva ani.

Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord prealabil pentru relaxarea embargoului pe exporturile de petrol siriene, ceea ce ar fi prima uşurare a sancţiunilor de la începutul represiunii preşedintelui Bashar al-Assad lansată în urmă cu doi ani împotriva revoltelor populare.

International Herald Tribune scrie că diplomaţii au conceput acordul pentru a da zonelor ocupate de opoziţie o mai mare autonomie şi flexibilitate, astfel încăt să-şi poată construi o bază economică prin intermediul resurselor de petrol.

În aşteptarea unei revizuiri a textului de către înalţii reprezentanţi ai UE, miniştrii de Externe europeni au intenţia de a susţine proiectul de acord luni. Ulterior, vor fi necesare măsuri legislative suplimentare pentru ca embargoul să fie relaxat.

Între timp, reprezentanţii opoziţiei siriene şi-au intensificat solicitările pentru ca Uniunea să pună capăt embargoului de arme care urmează să expire la sfârşitul lunii mai, relatează The Irish Times.

Relaxarea embargoului este “singura cale” de a opri vărsarea de sânge, a afirmat Walid Saffour, ambasadorul Coaliţiei Naţionale a Forţelor Revoluţionare şi de Opoziţie Siriene, în timpul unei vizite efectuate miercuri la Dublin.

Marea Britanie şi Franţa sunt în favoarea acordării unei asistenţe militare opoziţiei, dar alte state membre sunt împotriva unei militarizări sporite a conflictului.

Cancelarul german Angela Merkel și președintele rus Vladimir Putin au inaugurat la Hanovra, în 7 aprilie, cel mai mare salon de tehnologie industrială din lume.

"Saluturile erau un pic rigide", constată ziarul, evocând crisparea celor doi lideri în timpul ceremoniei, în ciuda zâmbetelor de circumstanță și a anunțului privind întărirea relațiilor economice bilaterale.

Motivele sunt recentele înăspriri ale legislației rusești asupra ONG-urilor străine, ca și controalele inopinate efectuate la sfârșitul lunii martie de poliția rusă în localurile moscovite ale mai multor ONG germane, cum ar fi Transparency International sau think thank-urile Konrad Adenauer și Fredrich Ebert.

La 4 ani de la "revoluția Twitter", care marcase sfârșitul guvernului comunist din Moldova în profitul forțelor pro-europene, cotidianul amintește că nicio anchetă nu a fost finalizată asupra abuzurilor comise.

Oficial, au fost ucise 3 persoane și alte 460 torturate în timpul revoltei, însă identitatea vinovaților pentru aceste acte, "fețe ascunse de ochii opiniei publice", nu a fost niciodată stabilită.

Procurorii și o parte a presei asigură că victimele erau de fapt...polițiști. "Pe cine ar putea supăra adevărul despre 7 aprilie?", se întreabă Timpul. Guvernul pro-european, ales în scrutinul democratic care a urmat revoltei, a fost demis în 5 martie trecut, iar țara este condusă astăzi de un guvern interimar.

Priştina a adoptat pe 27 martie planul în opt puncte elaborat de Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe al UE, Catherine Ashton, pentru reglementarea cooperării între muncipalităţile cu majoritate sârbă din Nordul Kosovo.

Prezentat de Ashton pe 21 martie, planul stabileşte domeniile şi condiţiile în care aceste municipalităţi vor putea să exerseze competenţe specifice, precum formele de cooperare între ele cu scopul de a crea o asociaţie.

Vice-premierul sârb Aleksandar Vučić calificase planul drept “inacceptabil”. Ashton l-a invitat deci să participe, alături de primul ministru Ivica Dacić, la ultimul ciclu de negocieri între Serbia şi Kosovo, care trebuie să se desfăşoare pe 2 aprilie la Bruxelles.

La izbucnirea rebeliunii armate din Siria, acum doi ani, ne-a fost teamă că islamiştii europeni candidaţi la jihad se vor duce acolo pentru a se antrena pentru războiul sfânt. Conform Jyllands-Posten, care titrează astăzi 25 martie că “tinerii din benzi vor merge la război în numele Islamului”, nu mai este nicio îndoială în acest sens.

Serviciile de informaţii daneze afirmă că

mai mulţi membri ai celor mai violente benzi de imigranţi din Copenhaga sunt în prezent în Siria, unde s-au dus pentru a participa la jihad, ceea ce riscă să adauge un fundamentalism violent unor criminali înrăiţi. “Aceasta este o nouă tendinţă. Aceste persoane sunt deja potenţial violente şi, la întoarcerea lor acasă, vor avea acces la arme şi explozibili. Este foarte îngrijorător să constatăm dezvoltarea acestei legături între mediul islamist şi cel criminal”, a declarat [...] directorul serviciului de informaţii danez.

În timp ce danezii îşi manifestă îngrijorarea, belgienii adaugă la rândul lor că în Europa, Belgia ar fi devenit “cel mai mare furnizor” de tineri care merg în Siria pentru jihad, exclamă De Morgen. Ziarul citează un specialist în terorism, conform căruia “în Belgia, există încă un mare potenţial de combatanţi”, dar, dintre aceştia, “majoritatea se vor întoarce deziluzionaţi”.

Ei au în minte imagini eroice şi se aşteaptă să devină luptători, dar cei mai mulţi dintre ei nici măcar nu vor purta o armă. Ei sunt repartizaţi fie la construirea baricadelor, fie la posturile de observaţii, sau folosiţi ca şi carne de tun.

Potrivit De Standaard, de altfel, organizaţia Sharia4Belgium care este oficial dizolvată la sfârşitul anului 2012, ar juca un rol important în recrutarea tinerilor ‘jihad-işti’ în Belgia pentru grupurile rebele din Siria.

În 21 martie, Abdullah Öcalan, şeful Partidului muncitorilor din Kurdistan (PKK), a lansat un apel spre membrii mişcării sale pentru a înceta lupta armată începută în 1984 şi la a continua lupta pentru autonomia Kurdistanului (sud-estul Turciei) pe plan politic.

Öcalan fiind deţinut pe insula Imrali, de la arestarea sa, în 1999, apelul său a fost citit de o deputată kurdă, la Dyarbakir, capitala Kurdistanului turc, cu ocazia "Nowroz", noul an kurd.

Uniunea Europeană, care "acordă deplinul său sprijin şi susţinere financiară procesului de pre-aderare" al Turciei, a "salutat cu căldură" un "pas înainte foarte important".

Entuziasmul cu care a fost primit anunţul conform căruia Statele Unite urmau să înceapă negocieri cu UE în vederea stabilirii unei zone de comerţ liber “şi-a pierdut din intensitate” scrie Mohamed A. El-Erian într-o analiză publicată de Les Echos, la cinci săptămâni după discursul lui Barack Obama privind starea naţiunii.

“Mai sunt încă prea multe obstacole în calea acestui proiect”, notează analistul financiar american, care enumeră trei dintre acestea. Primul este potenţialul economic modest al propunerii.

Acordurile de comerţ liber care promit cele mai mari beneficii sunt cele dintre economiile care au bariere tarifare semnificative, volume comerciale reduse şi un grad redus de suprapunere a modelelor de consum şi de producţie respective. Nu este cazul pentru Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Al doilea motiv al unui eşec probabil ţine de atmosfera care domină la ora acutală în UE şi în Statele Unite.

Fluxul aparent fără sfârşit al dramelor politice imediate a făcut extrem de dificilă, atât pentru Europa cât şi pentru Statele Unite, posibilitatea de a se concentra pe o perioadă mai îndelungată asupra unei iniţiative structurale. Este dificil pentru Europa să reflecteze pe termen lung, atunci când, pe termen scurt, atenţia este distrasă de rezultatul alegerilor din Italia. [...] În Statele Unite, perturbarea a luat forma unei noi mini-drame fiscale.

Al treilea motiv este legat de

starea precară a dialogului pe plan mondial, în ciuda tuturor discursurilor frumoase despre provocările globale şi responsabilităţile comune. Reuniunea G20 de luna trecută s-a transformat încă o dată într-un nou summit costisitor lipsit de conţinut şi de urmări suficiente. În loc să catalizeze coordonarea politicilor constructive, a încurajat în mod neintenţionat complezenţa.

Guvernul refuză să acorde azil pentru interpreţii afgani ce lucrează pentru armata suedeză în Afganistan, pentru că toţi cei care cer azil trebuie să fie trataţi în acelaşi fel.

Treizeci de persoane sunt afectate. Când suedezii vor începe să se retragă, începând cu luna iunie, ele riscă să aibă viaţa în pericol pentru că au colaborat cu duşmanul.

Șeful forţelor armate şi-a exprimat clar susţinerea pentru acordarea de azil interpreţilor, pentru a demonstra că Suedia este o ţară umană.

Preşedintele francez François Hollande şi premierul britanic David Cameron au cerut liderilor europeni să-i sprijine pentru ridicarea embargoului asupra armelor către Siria.

La un summit UE din Bruxelles, Hollande a spus că Franţa nu ar mai putea permite ca oamenii să “fie masacraţi de un regim care a arătat că nu vrea o discuţie politică”.

El a spus că Londra şi Parisul au căzut de acord asupra faptului că embargoul ar trebui să fie încheiat, deşi este probabil ca Germania să se opună acestei idei, scrie cotidianul.

Un referendum privind statutul Insulelor Falkland (“Las Malvinas” în limba spaniolă), efectuat în rândul celor 2 900 de locuitori ai arhipelagului din Atlanticul de Sud a revelat că 99,8 % dintre aceştia doresc menţinerea statutului de teritoriu de peste mări al Marii Britanii, mai degrabă decât să devină o parte din Argentina.

Dreptul de proprietate asupra acestor insuliţe, situate la aproximativ 490 de km de coasta de sud-est a Argentinei, a constituit timp de multă vreme un motiv de dispută între cele două naţiuni, şi a declanşat în 1982 războiul Malvinelor între Marea Britanie şi ţara din America de Sud.

Recent, Argentina a devenit din ce în mai presantă în apelurile lansate Marii Britanii pentru ca aceasta din urmă să renunţe la drepturile sale asupra zonei pe care o controlează de peste 150 de ani. Pentru ziaristul Neil Tweedie de la The Daily Telegraph,

rezultatul a fost o izbândă pentru David Cameron, care a susţinut referendumul în calitate de manifestare tangibilă a dreptului insularilor la autodeterminare, şi o umilinţă la adresa preşedintelui Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, care l-a calificat drept irelevant şi ca fiind un produs al unei “populaţii implantate”. [...] Ea s-a folosit de acest subiect pentru a distrage atenţia conaţionalilor săi de la problemele economice, care includ una dintre cele mai mari rate ale inflaţiei din lume, dar această politică pare să se fi întors împotriva ei.

Cu toate acestea, pentru Roy Greenslade, editorialistul de la The Guardian, care a scris înainte de publicarea rezultatelor că “referendumul se aseamănă totuşi cu o fraudă electorală”,

răspunsul Argentinei, că referendumul este o cascadorie publicitară fără sens, este cu siguranţă corect (chiar dacă nu suntem de acord cu revendicările teritoriale emanate de Buenos Aires). Şi va fi văzut ca atare în întreaga lume, inclusiv în Statele Unite. [...] Poate că cea mai bună şansă a Argentinei ar fi să convingă 1 700 dintre cetăţenii săi să emigreze în insule, în speranţa ca Marea Britanie să organizeze un alt tur de scrutin peste şapte ani.

De partea argentiniană, cotidianul Clarín scrie că, la “treizeci de ani după război”, contextul internaţional s-a schimbat.

Conflictul nu mai este acum bilateral, ci regional. [...] Un al treilea actor şi-a făcut apariţia, iar litigiul nu se mai limitează la Buenos Aires şi Londra. Cel de-al treilea actor este populaţia arhipelagului, care acţionează în mod independent faţă de guvernul britanic, şi care s-a exprimat prin intermediul autorităţii sale politice.

Pe aceeaşi lungime de undă, confratele său La Nación consideră că, prin acest referendum,

aproape 60% dintre alegători şi-au stabilit o identitate: insularii din Falkland. Fie că se înşală sau nu, ei cred că se guvernează singuri pentru a toate aspectele-cheie care se referă întocmai la viaţa comunităţii. Şi consideră că este în interesul lor să delege relaţiile externe şi cele de apărare. Ei preferă să greşească în felul acesta, şi să trăiască în consecinţă.

Uniunea Europeană s-a angajat să ofere asistenţă financiară în valoare de 610 milioane de euro Ucrainei, în timp ce preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a declarat că administraţia de la Kiev trebuie să facă dovada unor “acţiuni determinate”, până în luna mai, într-o serie de domenii, inclusiv în sistemul judiciar, dacă doreşte semnarea unui acord comercial între cele două ţări până la sfârşitul anului. Pentru a beneficia de asistenţă financiară, Ucraina trebuie să primească şi susţinerea Fondului Monetar Internaţional.

Din punctul de vedere al European Voice, planul plasează Ucraina sub “presiuni intense pentru accelerarea reformelor”, administraţia de la Kiev fiind nevoită să rezolve problema “justiţiei selective”, în contextul condamnării la închisoare a patru politicieni, inclusiv a fostului premier Iulia Timoşenko.

Un editorial publicat în European Voice înainte de anunţul Uniunii Europene îl îndemna pe preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, să “demonstreze Uniunii Europene că tratează cu seriozitate aplicarea reformelor”, adăugând –

singura opţiune viabilă a lui Ianukovici o reprezintă implementarea de reforme agresive pe plan intern, în cadrul liniilor trasate de Comisia Europeană, pentru a arăta de ce este capabilă Ucraina la nivel internaţional. [...] Ianukovici nu se poate aştepta ca statele membre UE să mizeze pe Ucraina dacă el nu este pregătit să treacă la reformele pe care le consideră ca fiind în interesul propriei ţări.

În acelaşi timp, publicaţia Gazeta Wyborcza insistă că “a venit momentul ca Ucraina să facă alegerea istorică între orientarea spre Est, unde preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să o atragă cu gaze ieftine, sau […] să semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană”. Potrivit cotidianului de la Varşovia –

Kiev are de făcut o alegere dificilă. [...] Ar fi foarte bine să profite de gazul ieftin şi să pătrundă pe bogata piaţă din Rusia, dar, în acelaşi timp, să beneficieze de credite şi tehnologii occidentale. Iar circulaţia fără vize în Europa ar fi un bonus, dacă s-ar obţine această facilitate. O atitudine cu adevărat foarte pragmatică.

În acest 14 februarie, primul ministru moldovean Vlad Filat, preşedinte al Partidului Democrat Liberal, a anunţat că părăseşte Alianţa pentru Integrare Europeană (la putere din 2009), denunţând corupţia şi politizarea funcţiilor publice.

Totuşi, potrivit presei, adevăratul motiv al crizei ar fi accidentul mortal de care este acuzat fostul procuror general [membru şi el al unui partid din coaliţie], în timpul unei partide de vânătoare la care au participat mai multe personalităţi politice, în decembrie 2012.

Diplomaţia română nu a anticipat această criză în ţara vecină. Miniştrii Afacerilor Externe din Suedia, Polonia şi Marea Britanie sunt aşteptaţi săptămâna viitoare la Chişinău.

Crearea unei zone de liber schimb transatlantic ar furniza Statelor Unite şi Europei beneficii considerabile, consideră redactorul şef al cotidianului, Gabor Steingart.

El demonstrează că o asociere a statelor fondată pe idealuri şi interese comune şi care trăieşte din liber schimb nu ar distruge dezvoltarea celor două continente, ci ar consolida-o. “În plus, asta ar trimite un semnal de libertate ţărilor unde face ravagii un capitalism de stat, precum China”, scrie Steingart.

În timpul primei vizite a preşedintelui egiptean în Germania, pe 30 ianuarie, cancelarul Angela Merkel i-a cerut să înceapă dialogul cu toate forţele politice ale ţării şi să vegheze la respectul pentru libertatea religiei şi a drepturilor omului.

Morsi a declarat că “Egiptul va fi un stat de drept, nici de natură militară nici de natură teocratică”, dar a trebuit să renunţe la etapa franceză a deplasării sale pentru a se întoarce în Egipt, unde violenţele se ţin lanţ de mai multe zile.

Marea Britanie ar putea trimite câteva sute de persoane în Mali şi în ţările vecine, sprijinând astfel Franţa în demersul său din Mali.

Downing Street a anunţat că Marea Britanie este "gata" să trimită o asistenţă suplimentară Franţei, dar a precizat că trupele nu vor fi angajate în lupte. Forţele britanice ar putea fi trimise în Nigeria şi în Senegal, pentru misiuni de antrenament al trupelor locale, ca şi de supraveghere.

“Ce puteţi oferi Europei, domnule Obama?” întreabă publicaţia Rzeczpospolita la o zi după ceremonia de învestitură în funcţie, pentru al doilea mandat, a preşedintelui SUA, desfăşurată la Washington. Cotidianul se grăbeşte să răspundă: nu poate oferi foarte multe lucruri.

Pentru liderul american, Europa a fost “din ce în ce mai puţin importantă”, notează Rzeczpospolita. Preşedintele SUA a anunţat deja o reorientare a politicii externe americane spre regiunea Asia-Pacific şi “nu are niciun motiv să devină brusc interesat de Vechiul Continent”. Statele Unite tind să devină “o superputere din punctul de vedere al bugetului”, optând pentru a influenţa afacerile pe plan global “de pe un loc din spate”, aşa cum s-a întâmplat de curând în Libia, mai degrabă decât să intervină direct, reducând astfel cheltuielile militare. “În această situaţie”, adaugă Rzeczpospolita -

Este într-adevăr greu de spus ce ar putea aştepta Europa din partea domnului Obama în al doilea mandat. De fapt, ar trebui să i se sugereze că Europa nu este mai puţin importantă decât Asia. Ar trebui să tragă concluziile adecvate în urma eşecului “relansării” relaţiilor cu Rusia şi să înţeleagă în sfârşit care sunt necesităţile în materie de securitate ale Europei Centrale şi ale Poloniei. Dar oare va face vreodată Barack Obama acest lucru? Vor reuşi liderii europeni să trimită un astfel de mesaj? Din nefericire, acest lucru este mai degrabă improbabil.

Criticile iniţiale contra intervenţiei armatei algeriene pentru a pune capăt luării de ostatici de la In Amenas “par să fi tăcut pentru că nicio ţară nu este gata să-şi rişte relaţia cu Algeria pentru un pumn de ostatici”, consideră cotidianul. Doar Japonia a criticat deschis Algeria. Dar, aminteşte Trouw, Franţa utilizează spaţiul aerian algerian pentru a purta războiul din Mali, Obama are nevoie de Alger pentru lupta împotriva terorismului, şi, în general, majoritatea ţărilor ale căror cetăţeni au fost ostatici au importante interese petroliere şi gaziere.

Miniştrii Afacerilor Externe din UE au decis, joi, să trimită 250 de instructori în Mali, pentru a forma trupele africane care se luptă cu grupurile islamiste. Statele europene doresc în acelaşi timp să ofere sprijin logistic şi financiar celor aproximativ 3 500 de soldaţi africani ai CEDEAO, a căror sosire nu a fost încă stabilită pentru o dată anume.

Până la 34 de persoane – inclusiv mai mulţi britanici – ar fi murit în atacul lansat de armata algeriană împotriva răpitorilor de la Al-Qaida care au luat ostatici angajaţii unei exploatări de gaz de la In Amenas, în sud-estul algerian. Premierul britanic David Dameron a decis să-şi amâne mult aşteptatul discurs de vineri despre viitorul Marii Britanii în Europa, pentru a se ocupa de criza ostaticilor din Algeria.

Deşi nu a fost comunicată nicio cifră oficială, joi, în timpul asaltului dat de forţele speciale algeriene, împotriva jihadiştilor care luaseră ca ostatici zeci de angajaţi ai sitului de exploatare a gazului din In Amenas, se pare că au fost ucise numeroase persoane. Luptele au continuat noaptea trecută.

Sub mandatul ONU, forţele franceze acţionează sprijinite logistic de englezi, ca sprijin al trupelor maliene care luptă împotriva Mişcării Naţionale pentru Eliberarea Azawadului, care se bate pentru independenţa provinciilor Gao, Tombuctu şi Kidal, şi salafiştii lui Ansar Dine, care doresc instaurarea unui regim islamist în această parte a ţării.

"François Hollande poate să se felicite că a oprit talibanii din nisipuri", comentează Libération, care se întreabă totodată care vor fi urmările operaţiunii "Serval":

În faţa progresiei islamiştilor, preşedintele francez François Hollande "a ales răul cel mai mic", crede Le Monde. Deoarece

Intervenind în Mali, "François Hollande riscă enorm", scrie Süddeutsche Zeitung. Însă este un risc care nu trebuie să fie suportat de unul singur, potrivit cotidianului din München:

"Problema pe care o ridică intervenţia franceză este întocmai faptul că ea este franceză", crede Die Tageszeitung. Cotidianul alternativ berlinez regretă un "colonialism de stânga" şi remarcă faptul că:

Mai mult, avertizează The Independent, intervenţia din Mali riscă să întărească discursul islamist radical, fiind încă un exemplu de atac condus de Occident împotriva islamului. Pentru cronicarul Owen Jones,

La Bucureşti, Adevărul se îngrijorează de "consecinţele majore" pe care operaţiunea Serval ar putea să le aibă "pentru un spațiu uriaș al Africii", dar şi în privința "statutului de securitate al UE şi cetăţenilor săi, înlăuntrul sau în afara spaţiului comunitar". În ciuda acestor temeri, scrie cotidianul, intervenţia era necesară, "din cauza creşterii fără precedent a numărului de celule islamiste [...]la nord şi sud de Sahara". Totuşi, adaugă el,

"Întrebarea este acum de a şti dacă şi cum se va mobiliza UE", adaugă European Voice. Săptămânalul cu sediul la Bruxelles ridică problema apărării europene şi se întreabă:

După mai multe luni de discuţii, trimisul special al Parlamentului European, fostul preşedinte al acestei instituţii Pat Cox şi fostul preşedinte al Poloniei, Aleksander Kwaśniewski, nu au reuşit să obţină eliberarea din închisoare a Iuliei Timoşenko. Dar Europa ar trebui să continue să facă presiuni pentru ca preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici să o pună în libertate, afirmă Wacław Radziwinowicz într-un editorial din Gazeta Wyborcza, menţionând că cei doi reprezentanţi europeni au reuşit totuşi să facă destul de multe lucruri pentru fostul premier ucrainean, care a fost condamnat la şapte ani de închisoare în octombrie 2011. Radziwinowicz scrie că

Europa supraveghează îndeaproape soarta “prinţesei Revoluţiei portocalii” şi cere cu insistenţă, dar şi cu tact, ca aceasta să fie tratată decent. Acest lucru îi conferă lui Timoşenko o garanţie pentru securitatea ei. Ianukovici, conştient de faptul că este supravegheat, nu o să îi asculte pe cei din anturajul lui care visează “să frângă gâtul cotoroanţei”.

Dar miza acestui joc nu este numai viitorul lui Timoşenko, ci şi locul Ucrainei în Europa, subliniază cronicarul. Având în vedere, în plus, tentativele recente ale Moscovei de a atrage înapoi Kievul în sfera ei de influenţă.

Şi totuşi, Ianukovici –

nu o să poată să oscileze la infinit între Est şi Vest. Cu cât Moscova îşi accentuează presiunile asupra lui, cu atât va fi mai dispus să-i asculte pe trimişii Parlamentului European care i se adresează cu răbdare, şi îi va fi mai uşor să îşi dea seama că dacă Ucraina îndeplineşte reformele necesare, îşi va găsi locul în Europa, unde se dorește să se înțeleagă această țară.

Preşedintele Cehiei, Václav Klaus, şi premierul Petr Nečas nu vor participa la ceremonia de acordare a Premiului Nobel pentru Pace, programată la Oslo pe 10 decembrie, moment în care Uniunea Europeană va primi această distincţie ca recompensă pentru promovarea democraţiei şi drepturilor omului în ultimele şase decenii. Václav Klaus, un cunoscut critic al Uniunii Europene care a catalogat decizia Comitetului Nobel drept “o glumă tragică”, nu a motivat absenţa de la ceremonie, notează publicaţia MF Dnes; iar Petr Nečas a motivat absenţa prin alte “angajamente care erau deja programate”. Doar ministrul ceh de Externe, Karel Schwarzenberg, candidat în scrutinul prezidenţial din ianuarie, a anunţat că “ar dori să meargă la ceremonie, dar nu a primit nicio invitaţie”.

Faptul că niciunul dintre liderii importanţi ai Cehiei nu participă la ceremonia de la Oslo nu este mare lucru, consideră cotidianul MF Dnes:

Abia dacă va observa cineva, iar Bruxelles va economisi banii pe care i-ar fi cheltuit pentru protocol, păstrând un ochi atent la micile obiecte [referinţă la o vizită a preşedintelui Klaus în Chile în timpul căreia a furat un stilo]. De fapt, această situaţie nici nu ar merita atenţia publică dacă nu ar fi reprezentativă pentru relaţia confuză şi deficitară a Republicii Cehe cu Uniunea Europeană. [...] Fără Uniunea Europeană, existenţa Republicii Cehe şi a Europei Centrale ar fi la fel de incertă cum a fost în trecut.

Dacă acordarea Premiului Nobel pentru Pace în acest moment este o greşeală – sugerează publicaţia – acest lucru se întâmplă doar pentru că “părinţii fondatori ai Uniunii – precum Adenauer, Churchill, Schumann sau Spinelli – ar fi trebuit să primească această distincţie cât timp erau în viaţă”.

La rândul său, publicaţia Lidové Noviny face apel la “o atitudine critică şi analitică, nu la acţiuni de boicotare”. Cotidianul admite că Uniunea Europeană “poate că nu este laureatul ideal”, dar consideră că ar fi mai bine să fie formulate critici punctuale la adresa politicilor comunitare, decât să fie exprimată nemulţumirea prin boicotarea întregii ceremonii.

Totuşi, “nu doar eurosceptica Republică Cehă şi Marea Britanie boicotează ceremoniile, ci şi Slovacia”, notează SME. Cotidianul cu sediul la Bratislava relatează că, din cauza unor “probleme acute” care necesită atenţia sa în ţară, premierul slovac “Robert Fico nu va participa la ceremonia de acordare a Premiului Nobel”. Şi nici preşedintele Ivan Gašparovič, care în schimb va merge la Praga – pentru a-şi lua rămas-bun de la Václav Klaus, aflat la final de mandat.

UE ar avea un “membru secret”: China. Conform Die Welt, “cel mai important partener comercial al UE după Statele Unite” pune accentul din ce în ce mai mult – spre prejudiciul Bruxelles-ului – pe relațiile sale bilaterale cu cei douăzeci și șapte.

La începutul lunii septembrie, Ministerul de Externe chinez a invitat la Beijing 16 țări din Europa Centrală și de Est, la o “Conferința europeană” pentru a sărbători crearea unui nou parteneriat între statele din Europa Centrală și de Est, numit “CEE”. Acesta din urmă – care a fost dotat în acelaşi timp şi cu un secretariat – include 16 țări, dintre care zece membri ai UE. Dar, deşi toate ţările, de la Albania până la Polonia, şi-au trimis ambasadorii respectivi, cel al UE nu a fost invitat.

Reprezentanţii de la Bruxelles s-au alarmat: vestea părea să corespundă principiului “divide et impera” al politicii Chinei față de UE.

Şi atâta timp cât Bruxelles nu-şi va schimba poziţia în priviţa unor aspecte considerate importante pentru China, precum recunoașterea statutului de economie de piață sau abandonarea embargoului asupra vânzărilor de arme, Beijing va continua în mod discret să dezvolte relații de dependență din partea unor state europene, explică politologul Jonas Parello-Plesner preluat de cotidianul de la Berlin. De exemplu în Grecia, unde China a preluat o parte din portul Pireu, sau în Ungaria, căreia China i-a oferit un “credit special” de un miliard de euro. China a lansat în 2012 o propunere de cooperare economică în valoare totală de 8 miliarde de euro, adresată ţărilor din CEE.

Și în timp ce diplomații chinezi spun că vor să “consolideze relațiile cu UE”, prin intermediul acestei cooperări economice, Die Welt observă că Bruxelles-ul rămâne sceptic:

Reprezentanții săi vor să văd dacă Beijing încearcă să facă un lobby din țările CEE, folosind pârghiile sale economice.