în timp ce de mai mulţi ani, UE şi-a pierdut din influenţa avută la ONU, şi mai ales la Consiliul drepturilor omului. În timp ce UE era susţinută de 72 % din ţările ONU, astăzi ea este susţinută doar de jumătate. Experienţa ne arată că eforturile lobbyiştilor specializate în formarea de alianţe, mai ales pe lângă ţările africane, pot schimba imaginea [UE], iar această abordare poate fi realizată de un reprezentant special pentru drepturile omului.

Chiar dacă ea este aprobată de miniştrii, crearea unui asemenea post nu va fi oficială înaintea lunii iunie, în momentul în care UE îşi va prezenta noua sa politică în materie de drepturile omului.

… să reducă datoriile, să lărgească mecanismele de control şi să ia poziţii clare, sincere şi de încredere faţă de restul lumii. […] Banii pe care chinezii vor să-i investească în Europa nu sunt destinaţi unui ajutor pentru dezvoltare ci trebuie să se dovedească o investiţie reuşită, pe planul economic şi politic. Din punctul de vedere al Germaniei, China ar putea să joace un rol cheie cu cele 3 200 de miliarde de dolari în rezerve valutare.

Frankfurter Rundschau aminteşte ce s-a cerut în schimb, cum ar fi recunoaşterea de către UE a statutului de economie de piaţă pentru China, ceea ce ar îngreuna, pentru companiile europene, luarea măsurilor împotriva atacurilor la politica de concurenţă sau a dumpingului. Rezultat, scrie Handelsblatt: Angela Merkel, care poate să se laude că este considerată de chinezi drept “modernizatoarea principală a euro”, nu a avut ocazia să promoveze relaţiile economice bilaterale aşa cum era prevăzut, şi nu are altă alegere decît să conteze pe întâlniri ulterioare în cursul anului pentru a smulge promisiuni primului ministru chinez.

La sfârşitul lunii octombrie, un deputat al partidului de stânga "Die Linke" interpelase guvernul german asupra exporturilor efectuate de societăţile de tehnologie a informaţiei spre regimurile autocratice şi dictatoriale, citând exemplul "Ultimaco": "În nenumărate state, tehnologia de supraveghere este o piesă de bază a represiunii", declarase acesta, invocând posibilitatea implementării unor controale şi mai stricte ale exporturilor.

Negocierile pentru eliberarea lor au fost purtate de ministrul suedez al Afacerilor Externe, Carld Bildt. Dar acesta din urmă, care a fost membru al consiliului de administraţie al Lundin Petroleum, o întreprindere petrolieră cu afaceri în Etiopia, este foarte criticat pentru lipsa de angajament în favoarea celor doi jurnalişti. "Ministrul nostru de Afaceri Externe, care vorbeşte mult în general, a lăsat capul jos acum, scrie cotidianul. Atunci, ce or să zică de fapt discursurile suedez despre drepturile omului şi toate acele milioane de coroane ale contribuabililor pentru ajutorarea Etiopiei? Dacă nu suntem gata să ne luptăm pentru libertatea presei şi viaţa a doi ziarişti suedezi, deschis şi agresiv, cea ne mai rămâne din mândrie?"

"Când ONU trimite un avion plin cu ajutoare în Somalia, este o acţiune publicitară sau debutul unei operaţiuni serioase de ajutor?", se întreabă cotidianul din Berlin. "Ambele răspunsuri sunt corecte, este unul din paradoxurile foametei [...]. Însă, evident, avem de a face cu o pură şi dură acţiune de comunicare atunci când PAM califică drept 'pod aerian' un avion care aterizează pe un aeroport normal, utilizat în scopuri comerciale". Fără a repune în discuţie ajutorul de urgenţă, TAZ aminteşte că un ajutor adevărat trece prin sprijinirea forţelor productive ale unei ţări, cu mult înainte de declanşarea spiralei pauperizării. "Somalia [...] este un exportator de alimente. Ea a vândut mai mult de 4 milioane de animale în lumea arabă şi livrează chiar şi azi zahăr şi orez vecinilor săi".

"Trebuie oare să continuăm să trimitem jurnalişti pentru a relata astfel de evenimente?" se întreabă de asemenea cotidianul, care reaminteşte criticile adresate de către preşedinţia republicii jurnaliştilor care vânau ştirile de senzaţie "cu orice preţ" şi "cu preţul considerabil" pe care l-ar fi putut avea această afacere. Cotidianul conchide: "Bineînţeles, pentru că aşa funcţionează o democraţie."

În plus, evenimentele recente cum ar fi revoluţiile arabe redau Europei un loc strategic pe care preşedintele Obama nu îl poate neglija. “Statele Unite au nevoie de britanici şi francezi, ca şi de NATO, atât din punct de vedere militar cât şi financiar”, notează Le Monde. Barack Obama “face curte europenilor şi pentru problema israeliano-palestiniană”, faţă de care Washington se teme să nu fie izolat “când va veni momentul de a se pronunţa în privinţa recunoaşterii statului palestinian, în septembrie la ONU”. O recunoaştere care reprezintă totuşi “un factor puternic de divizare” pentru europeni.

Înainte de a fi ales preşedinte, "Nicolas Sarkozy a proclamat urbi et orbi sfârşitul Franţafricii [intervenţionismul francez în Africa ca urmare a colonialismului], dar pentru mulţi, implicarea sa directă şi activă în criza ivoriană aduce a, şi este puţin spus, interferenţă nepotrivită demnă de epoca în care celula africană din Elysée decidea viitorul politic al regilor negri", analizează cotidianul din Burkina Faso, L'Observateur Paalga, citat de Slate Afrique.

L’Humanité citează la rândul său mesajele diplomatice americane publicate de Wikileaks în 2010. "De fapt, în loc de ruptură, Franţafrica a operat, sub conducerea lui Nicolas Sarkozy, o mutaţie concepută pentru a adapta relaţia dintre Franţa şi fostele sale colonii în Africa la noua ordine internaţională schiţată de globalizare". Potrivit diplomaţilor americani citaţi de ziarul comunist,"Franţa încearcă să angajeze UE în crize", cum a făcut în Ciad şi Africa Centrală cu Eufor. Ea vrea de asemenea "să amplifice rolul ONU în gestiunea crizelor, un proces deja în vigoare în Coasta de Fildeş. Cu această strategie, francezii se pot astfel refugia în spatele paravanului european sau Organizaţiei Naţiunilor Unite", indică documentul.

Acum, consideră Libération, cărţile trebuie lăsate în mâinile ivorienilor, "Astfel merge Coasta de Fildeş, oficial decolonizată din 7 august 1960. Alassane Ouattara, acuzat de a fi omul străinătăţii de inamicii lui care joacă otrava naţionalismului ivorian, trebuie să-şi confirme rapid independenţa. Primul test al libertăţii sale va fi soarta duşmanului învins, a suporterilor şi alegătorilor acestuia. (...) Ivorienii sunt cei care trebuie să traseze calea dificilă între datoria memoriei şi reconciliere, între justiţie şi necesitatea de a trăi împreună".

Confratele său de stânga, Libération, subliniază la rândul său "strategia riscantă a lui Sarkozy Africanul", care "riscă să fie acuzat de restaurarea vechilor practici intervenţioniste ale Franţei-Africii", chiar dacă, potrivit Libération, "a nu face nimic era totuşi imposibil". "Paris va fi acum judecat asupra raporturilor avute cu noul regim, în timp ce partizanii lui Alassane Ouattara sunt acuzaţi, prin anchete cum ar fi cea efectuată de Human Rights Watch, de masacre şi epurări etnice", afirmă pentru acest ziar un specialist în Africa şi Orientul Apropiat.

Între timp, EUObserver scrie că ministrul de externe italian, Franco Frattini a făcut apel la UE ca să trimită o "echipă de susținători politici" de rang înalt pentru a "calma tensiunile" atât în Egipt, cât și în celelalte țări ale Africii de Nord confruntate cu tulburări sociale. La o întâlnire a miniștrilor de externe europeni care va avea loc pe 31 ianuarie la Bruxelles, Frattini va prezenta planurile unei misiuni europene care va intra în contact "la nivel înalt […] cu societatea civilă, primarii, partidele de opoziție pentru a strânge informații, nu pentru a da ordine". Ministrul consideră că situația foarte instabilă a Egiptului nu poate "fi abordată prin inițiative sporadice ale diverselor țări europene, ci numai la nivel european". Dar până luni, s-ar putea să fie prea târziu.