După cum a subliniat Herman Van Rompuy, Europa a ajuns acum într-un punct în care nu îşi mai poate finanţa modelul social. Mai rău decât atât, problemele sale financiare pot duce la un efect de domino, în care: “Băncile greceşti ajung la colaps, le urmează cele franceze, apoi cele americane” – o viziune pesimistă împărtăşită de Washington Post, care remarcă faptul că “amânarea” a fost singurul răspuns la probleme până acum. Totuşi, ziarul avertizează că “a venit momentul ca Europa sa-şi analizeze criza financiară”. Guvernele europene “vor trebui să găsească un numitor comun, şi repede, altfel Dna Merkel şi Dl Sarkozy, precum şi colegii lor vor rămâne în istorie drept liderii care au dus Europa, şi lumea, în pragul dezastrului economic – şi apoi peste el”.

“UE a creat o singură monedă, dar nu a format şi o uniune politică sau fiscală mai puternică”, spune Time. Opiniile diferă în privinţa consolidării sau a ruperii UE. Există precedente în istorie pentru ambele variante: uitaţi-vă cum rubla rusească s-a destrămat când “discrepanţele economice au devenit prea mari” între ţările din fosta Uniune Sovietică care au încercat să o folosească în continuare după colapsul USSR. Pe de altă parte, vă amintiţi criza Mecanismului Cursului de Schimb din 1992, care a grăbit multe ţări europene să se îndrepte “spre o mai apropiată integrare economică”? Oricare ar fi calea, “criza arată alegerea iar alegerea trebuie făcută”.

Şeful biroului parizian Steven Erlanger conturează "un cuplu amuzant" în inima a ceea ce Krugman numeşte Euroharababura – cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy. "Ea râde, în particular, de felul în care el merge şi vorbeşte, de gesturile sacadate şi de grimasele sale. El îşi bate joc de deliberările ei, de reticenţele şi prudenţa ei...Ei sunt cea mai bună speranţă pentru unitatea Europei. Însă nu se iubesc deloc. Însă pentru ca UE să funcţioneze, Sarkozy şi Merkel au interes să se înţeleagă".

Totuşi, observă Yossi Beilin, Barack Obama este "conştient de vasta experienţă europeană" şi "ştie că vom face apel la Europa în cele trei principale probleme de dimensiune internaţională" din cadrul unui acord israelo-palestinian: finanţarea, participarea la o forţă multinaţională pentru crearea unui Stat palestinian, şi ajutorul pentru absorbirea refugiaţilor palestinieni. In aceste condiţii, crede fostul negociator israelian, Europa nu trebuie să "cerşească" un rol în acest proces renovat, ci trebuie în schimb, să "fie constant implicată în conversaţii". Este de altfel ceea ce s-a întâmplat în timpul conferinţei de la Madrid, în cursul căreia "europenii au asumat un rol cheie şi au fost decisivi" pentru a face ca negocierile să avanseze. Pentru Beilin, este rolul "Statelor Unite şi al părţilor implicate de a cere [Europei] să-şi asume un rol decisiv".

Culmea ironiei, lumea cunoaşte "una dintre cele mai importante discuţii asupra eficienţei capitalismului de 75 de ani încoace, cu o criză a sistemului financiar la purtător". Potrivit cotidianului, un asemenea declin s-ar explica prin recentul furt al centrului-dreapta al arsenalului ideologic al social-democraţiei – "un Stat-providenţă generos, acces egalitar la îngrijiri medicale, reducerea emisiilor de carbon, un lejer transfer de suveranitate Uniunii Europene", analizează Tony Judt, de la Remarque Institute, specilizat în probleme europene. "Nu cred că socialismul mai are un viitor în Europa. Or, cum este vorba de un element constitutiv al consensului democratic, este o veste proastă".

Existenţa companiilor aeriene low-cost, totuşi, dovedeşte că europenii "străbat continentul ca niciodată înainte." Integrarea continentală, spune el, datorează lui Michael O'Leary din Ryanair tot atâta cât părinţilor ei fondatori.

Mai multe dovezi că o "Europă a cetăţenilor este în curs de încolţire" se pot vedea în succesul obţinut de Champions League. "Dacă sportul poate deveni europenizat", conchide el, "nu există nici un motiv pentru care politica n-ar putea. Nu mai avem nevoie acum decât de echivalentul politic al unui Zinadine Zidane ".