Die Tageszeitung a făcut un joc de cuvinte, "cu stânga" însemnând în acelaşi timp efectiv a vota "cu Stânga", dar şi "cu degetele-n nas", pentru a-şi exprima sprijinul la apelul intitulat Este posibilă o altă Europă. Apelul a fost lansat în 15 mai de aleşii social-democraţi, de reprezentanţi ai stângii, de Verzi, de mai multe sindicate, ca şi de intelectuali şi de cercetători venind din Austria, Germania, Italia şi Franţa.

Pentru acest cotidian de stânga,

este pentru prima oară că are loc un astfel de protest supranaţional, comun mai multor partide ale stângii europene, împotriva politicii europene, mai ales cea a cancelarului [german] Angela Merkel.

Protestul priveşte direct "tratatul de competitivitate" pe care Consiliul European trebuie să-l adopte în iunie pentru a obliga ţările din zona euro să efectueze rapid reforme structurale, explică ziarul, care adaugă faptul că, pentru cei care au semnat apelul,

acest tratat nu înseamnă nimic altceva decât un dumping salarial, o reducere a binefacerilor statului-providenţă şi a privatizărilor.

Pe 5 mai sunt programate numeroase festivităţi la nivel mondial pentru comemorarea bicentenarului filosofului danez Søren Kierkegaard (1813-1855).

Cu acest prilej, De Groene Amsterdammer remarcă un interes reînnoit faţă de acest “Socrate de la Copenhaga”, care se explică prin reflecţiile sale cu privire la existenţa individului, conştiinţa de sine şi viitorul său.

Eseurile sale despre “posibilitatea [individului] de a-şi dobândi autenticitatea prin afirmarea libertăţii sale, îl fac pe Kierkegaard din nou foarte actual [...], chiar dacă misiunea pe care el o conferă individului este fundamental diferită de incitările care se găsesc în prezent în manualele de dezvoltare personală”.

“O fantomă bântuie din nou Europa – spectrul puterii germane”, scrie istoricul Brendan Simms într-un articol în revista New Statesman intitulat “Problema germană”. Publicaţia evidenţiază că, în ultimii cinci ani, a fost observată o “remarcabilă creştere” a influenţei germane, în contextul în care Berlinul a făcut faţă cu bine crizei economice şi a împiedicat Banca Centrală Europeană (BCE) să se angajeze

în achiziţionarea de bonduri ale statelor europene falimentare situate la periferie, cărora, în schimb, le-a prescris o dietă severă de 'reglementări' fiscale. […] Prin urmare, nu este deloc surprinzător că în această perioadă a fost observată o accentuare a germanofobiei pe plan politic şi la nivelul popoarelor de pe continent.

Brendan Simms apreciază că, în ultimii aproape 500 de ani, Germania a oscilat între a fi prea puternică sau prea slabă din punct de vedere diplomatic.

Acum, Germania este, în acelaşi timp, prea puternică şi prea slabă sau, cel puţin, prea neimplicată. Are o poziţie incomodă în cadrul unei Uniuni Europene care a fost concepută în principal pentru a limita puterea Germaniei, dar care a facilitat, în schimb, amplificarea puterii germane; o Uniune Europeană ale cărei deficienţe i-au lipsit în mod involuntar pe mulţi alţi europeni de suveranitate fără a le oferi ceva în schimb în noua ordine.

Problema cu care ne confruntăm acum este aceasta: cum poate fi convins un stat federal care este mai prosper şi mai sigur decât a fost vreodată să asume iniţiativa politică şi să facă sacrificiile economice necesare pentru a completa proiectul unităţii europene? Într-un fel sau altul, problema germană se menţine şi va fi mereu cu noi. Acest lucru se întâmplă pentru că, de fiecare dată când Europa şi lumea cred că au rezolvat-o, evenimentele şi germanii modifică datele problemei.

Între timp, istoricul şi editorialistul Dominic Sandbrook, scrie în Daily Mail că un număr din ce în ce mai mare de europeni cred că, “pentru a treia oară în mai puţin de 100 de ani, Germania încearcă să preia controlul asupra Europei”. Sandbrook face referire la comentariile premierului luxemburghez Jean Claude Juncker, fost preşedinte al Eurogrupului, care a făcut o comparaţie între situaţia din 2013 şi cea care exista cu un an înainte de începerea Primului Război Mondial, avertizând că riscurile unui război european încă există. Vorbind în Germania, Sandbrook continuă -

Dacă vor continua să impună măsuri economice brutale asupra popoarelor Europei, consecinţele din punctul de vedere al alienării sociale, disputelor internaţionale şi amplificării extremismului politic pot fi dramatice. Am asistat deja, la Atena, Roma şi Madrid, la proteste violente faţă de măsurile economice impuse de Germania. [...] În contextul acestei crize politice care pare fără sfârşit, Germania este percepută din ce în ce mai mult nu ca salvatorul economiei Europei, ci ca opresorul acesteia. [...] Adevărul este că încercarea de unificare a economiilor unor state atât de disparate precum Portugalia, Grecia, Franţa, Italia şi Germania nu a făcut decât să inflameze aversiuni mai vechi.

“Într-un mod foarte personal, Papa Benedict al XVI-lea a spus adio comunităţii catolice la Roma” în fața a 100 000 de persoane reunite în piaţa Sfântul Petru, notează cotidianul.

Pontificatul său se termină joi seara la ora 20.00. El va deveni atunci Papă emerit, o funcţie inedită.

În editorialul său, cotidianul notează că susţinătorii Papei german laudă un “intelectual timid care a fost o binecuvântare pentru biserică. Dar a eşuat să o ducă în modernitate”.

După anunţul demisiei sale, cotidianul din Belfast se întreabă cine sunt posibilii succesori ai lui Benedict al XVI-lea.

“Nu ştim ce se va întâmpla după plecarea lui Benedict al XVI-lea pe 28 februarie, nici Papa însuşi nu ştie – nu e clarvăzător până la urmă. El riscă multe. [Dar] Panzer Joseph Ratzinger va rămâne în istorie ca un mare papă”, scrie cronicarul cotidianului din Varşovia, Jan Turnau.

“La ora 20, pe 28 februarie, Ratzinger va părăsi pontificatul”, scrie cotidianul. El “reflectase la alegerea sa întorcându-se din călătoria din Mexic şi Cuba în martie 2012”.

“Conclavul care îl va alege pe noul papă va avea loc în martie. Congolezul Pasinya, canadianul Ouellet şi italienii Scola şi Bagnasco sunt evocaţi pentru succesiunea sa”.

“Pentru prima dată după 719 ani, un papă părăseşte din proprie voinţă scaunul pontifical”. “Suntem umani”, afirmă tabloidul, referindu-se la titlul său de acum aproape 8 ani “Suntem Papa!”

“Ziua de ieri va obliga Biserica Catolică să o ia pe un drum nou. Niciodată Benedict al XVI-lea nu a fost atât de puternic ca în momentul său cel mai slab.”

Scandalurile politico-financiare care au zguduit ţara toamna trecută l-au determinat pe preşedintele Toomas Henrik Ilves să convoace o masă rotundă pentru a reuni reprezentanţii partidelor politice, ai societăţii civile, precum și pe liderii de opinie.

La finalul reuniunii s-a decis ca toți cetăţenii să aibă posibilitatea de a participa timp de trei luni – din ianuarie în martie 2013 – la elaborarea unor noi reguli pentru agenda politică, permiţându-le să intervină direct în procesul legislativ.

Din 7 ianuarie, site-ul Rahvakogu.ee ("Adunarea cetăţenilor") este deci activ. El permite utilizatorilor să se familiarizeze cu regulile electorale şi cele ale partidelor existente şi să propună amendamente. "Nu e nevoie să fii politician sau jurist ca să pricepi. Textele sunt prezentate cât mai simplu posibil", explică astfel cotidianul Postimees. Propunerile pot fi trimise până la sfârşitul lunii ianuarie în cinci domenii legate de funcţionarea, activitatea şi finanţarea partidelor politice, ca şi în domeniul electoral. "Sensul acestei iniţiative este de a afirma că nicio persoană de una singură nu este atât de inteligentă pe cât poate fi un întreg popor", explică pentru cotidian Urmo Kübar, directorul Uniunii Asociaţiilor Independente.

La sfârşitul lunii ianuarie, un grup de experţi va demara o muncă de reflexie asupra ideilor care vor reieşi. În martie, vor fi organizate una sau mai multe zile de dezbateri la care vor fi invitaţi aproximativ 500 de estonieni – reprezentanţi ai mai multor diferite categorii sociale. Rezultatul dezbaterilor se va afla pe ordinea de zi a guvernului estonian.

Esti Päevaleht este mai degrabă dubitativ :

multe persoane au o atitudine sceptică faţă de această instituţie. Mai multe tentative similare, din trecut, de a crea o legătură permanentă între cetăţeni şi puterea politică, cum ar fi TOM [Täna otsustan mina, "eu decid astăzi"], lansată în 2001, nu au funcţionat.

Or, potrivit cotidianului,

spre deosebire de TOM, care a fost înlocuit de atunci cu Osale.ee, ("Participă"), Adunarea cetăţenilor se focalizează asupra unui singur subiect şi poate nutri, din cauza aceasta, speranţa că nu va fi doar o agora unde să-ţi poţi descărca nervii.