Pe 13 mai, Curtea de Justiţie federală germană a hotărât că sistemul de înregistrare semi-automatic al motorului de căutare al Google încalcă drepturile particularilor şi ale companiilor.

Pentru a ilustra această metodă, ediţia compactă a Die Welt publică rezultatul unei astfel de căutări în privinţa cancelarului german:

Angela Merkel / Angela Merkel nudism / Angela Merkel twitter / Angela Merkel CV / Angela Merkel costum de baie / Angela Merkel Joachim Sauer [soţul Angelei Merkel] / Angela Merkel teză / Angela Merkel privat / Angela Merkel contact / Angela Merkel vacanţă

“În acest caz, completările adăugate de Google sunt moderate şi amuzante”, notează cotidianul. Dar Google este de acum obligat să le şteargă când o persoană consideră că îi încalcă drepturile.

Curtea a dat dreptate unui om de afaceri care a făcut plângere împotriva Google pentru că a asociat automat cuvintele “scientologie” şi “fraudă” cu numele său.

Pentru a marca Ziua Mondială a Libertăţii Presei, pe 3 mai, cotidianul din Torino publică o ediţie specială, afişând pe prima pagină o fotografie a corespondentului său de război, Domenico Quirico, care a dispărut în Siria acum 3 săptămâni, şi panglica galbenă simbolizând campania pentru eliberarea acestuia.

“Un efort internaţional pentru a face ca regimurile care limitează libertatea presei să simtă presiunea opiniei publice poate face o diferenţă”, scrie redactorul-şef Mario Calabresi în editorialul său.

Într-o rubrică dedicată invitaţilor, secretarul general al asociaţiei Reporteri Fără Frontiere, Christophe Deloire, aduce un omagiu “eroilor noştri”, jurnaliştii care îşi riscă libertatea şi viaţa pentru “a apăra dreptul nostru de a ne menţine ochii deschişi”. Printre aceştia se numără Mazen Darwish, şeful Centrului pentru Presă şi Libertatea de Expresie din Siria, aflat în închisoare, căruia asociaţia i-a decernat în 2012 Premiul pentru Libertatea Presei.

Într-un e-mail adresat Politiken, comisarul european pentru Justiție, drepturi fundamentale și cetățenie, Viviane Reding, "acuză guvernul danez de frânarea negocierilor asupra proiectului de reglementare a armonizării protecției datelor personale", în curs de legiferare la Bruxelles.

"Proiectul european de lege este presupus să întărească controlul consumatorilor asupra datelor lor personale, ca și să simplifice regulile pentru uzul întreprinderilor", explică acest cotidian.

Ministrul danez al Justiției consideră totuși că textul nu ia suficient de mult în considerare diferența care intervine în procesarea datelor personale, de la o țară la alta, și nici nu protejează suficient utilizatorii.

Cotidianul ilustrează acest subiect cu un desen prezentând o profesoară la pensie, al cărui nume este asociat pe Facebook cu un vibromasor, aceasta de când ea dat un "like" pe pagina unui site comercial care vinde accesorii de bucătărie.

Șase dintre cele mai mari agenţii de protecţie a datelor au demarat un proces împotriva gigantului motor de căutare pe Internet, Google, în 2 aprilie, referitor la presupuse încălcări ale reglementărilor UE în privinţa confidenţialităţii. Acţiunea iniţiată de Franţa, Germania, Italia, Olanda, Spania şi Marea Britanie este prima de acest gen coordonată de statele membre UE împotriva unei companii. Comisia Europeană a arătat că politica de confidenţialitate a Google nu este conformă legii europene pentru că nu a reuşit să informeze suficient utilizatorii asupra colectării datelor, şi a stabilit un termen limită de patru luni pentru ca firma să-şi actualizeze politica. Acesta a expirat fără nicio schimbare din partea Google. Subliniind penalităţile pe care le-ar putea suporta Google, Financial Times spune –

supraveghetorii europeni pot impune în prezent doar amenzi de până la 1 milion de euro, dar noile legi europene i-ar putea împuternici în curând să aplice penalităţi de până la 2% din cifra de afaceri anuală. În cazul Google cifra ar putea ajunge până la 760 de milioane de dolari (594 milioane de euro), având în vedere veniturile pe 2011. Noile legi ar putea fi aprobate până la sfârşitul acestui an de legiuitorii UE şi de statele membre.

Între timp The Daily Telegraph subliniază diferitele atitudini legate de confidenţialitate în SUA comparativ cu Europa, scriind că

ar fi probabil prea cinic să sugerăm că modul conflictual de a trata Google este, în unele momente, cauzat de un anti-americanism imatur. O atitudine diferită legată de confidenţialitate este înrădăcinată în cultura germană, de exemplu. Dar este de asemenea evident că, în ciuda enormei scări a pieţei comune, Europa va fi mereu o piaţă secundară pentru Google, comparativ cu SUA. Dacă legiuitorii îngreunează operaţiunile companiei în Europa, este destul de uşor pentru ei să schimbe macazul. Aşadar, dacă într-o zi vă veţi trezi că Street View nu este valabil, dar echivalentul de la Microsoft este, veţi putea mulţumi legiuitorilor europeni pentru acest monopol surprinzător.

Se zvoneşte că cele trei partide principale ale Marii Britanii, Conservator, Laburist şi Liberal Democrat, au ajuns la o înţelegere în privinţa unei reglementări a presei, în urma concluziilor anchetei Leveson de anul trecut referitoare la etica mass-mediei.

Ancheta recomanda înfiinţarea unei noi autorităţi independente de monitorizare a presei, susţinută de un cadru legal. Primul ministru David Cameron, alături de majoritatea ziarelor, s-au opus unei astfel de monitorizări.

Pe fondul unei fotografii a premierului britanic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Winston Churchill, The Sun somează parlamentarii “să nu facă de ruşine Marea Britanie aruncând la gunoi 318 ani de libertate a presei”.

Tribunalul pentru muncă şi administraţie publică de la Budapesta a anulat, pe 5 martie, interdicţia pentru radio Klubrádió de a cere reînnoirea frecvenţei sale.

Această interzicere pronunţată în 2011 de Autoritatea Naţională a Media şi Comunicaţiilor (NMHH), compusă din fideli ai guvernului conservator al lui Viktor Orbán, era considerată ca o tentativă de a cenzura un post de radio de opoziţie ascultat zilnic de 400 000 de persoane.

În 2012, patru decizii ale justiţiei dăduseră deja dreptate postului Klubrádió, dar Consiliul Media nu le-a aplicat niciodată.

“Europa ameninţă să sancţioneze Google şi modul său de folosire a datelor personale” anunţă Le Monde. Pe 18 februarie, agenţiile naţionale de protecţie a datelor personale europene, reunite în sânul unui “G29”, au anunţat că vor lansa pe 26 februarie o procedură de sancţiune împotriva grupului american.

Jandarmii europeni ai libertăţii informatice consideră că politica de utilizare a datelor personale ale motorului de căutare este “non conformă dreptului european”. Comisia franceză de informatică şi libertăţi, (CNIL), al cărui preşedinte este în prezent în fruntea G29, “ordonase Google să se conformeze înainte de 15 februarie 2013”. Dar, având în vedere “lipsa de înţelegere a Google”, CNIL trece la viteza superioară.

Obiectivul procedurii este să ajungă la o sancţiune “înainte de vară”. Dacă cele 27 de agenţii se înţeleg, sancţiunile depind de fiecare ţară în parte. În Franţa, de exemplu, sancţiunea ar putea merge până la 300 000 de euro pentru fiecare serviciu incriminat.

În raportul înmânat ieri comisarului european pentru Agenda digitală, Neelie Kroes, grupul de experţi la nivel înalt însărcinat cu studierea pluralismului mass-mediei în Europa recomandă, printre altele, ca Uniunea Europeană să-şi sporească abilităţile pentru a se asigura că libertatea presei este respectată în toate țările, precum şi pe Internet.

Raportul, care, în trecere, subliniază în mod negativ situaţia mass-mediei din Ungaria, dar şi din Franţa şi Italia, propune în acest sens o armonizare a legislaţiilor naţionale (în special pe probleme de protecţie a datelor sau de defăimare), din moment ce mass-media europeană operează într-un mediu fără frontiere.

“Există motive serioase pentru ca UE să revizuiască protecţia libertății presei și a pluralismului”, scrie Financial Times:

unii dintre cei mai noi membri, în special Ungaria, au adoptat recent măsuri care ameninţă foarte serios independenţa presei. Dar există o contradicţie între a dori apărarea acestui principiu fundamental şi acordarea unor puteri sporite către Bruxelles cu privire la mass-media europeană. [...]

Încredinţarea în mâinile Comisiei a monitorizării autorităților de reglementare a mass-mediei ar deschide uşa spre o nouă formă de interferență – de la Bruxelles de data aceasta. [...] Există modalităţi mai bune pentru a se asigura că autoritățile de reglementare a mass-mediei nu sunt marionetele statelor. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care cere statelor să respecte libertatea presei şi pluralismul, este obligatorie începând cu anul 2009. Încălcările acesteia pot face obiectul unor proceduri judiciare. Provocările generate de ţări precum Ungaria arată că este nevoie de instrumente mai eficiente pentru a descuraja guvernele să îngrădească drepturile democratice. Europa suferă de faptul că nu are o serie de răspunsuri gradate la încălcări, cum ar fi îngheţarea unor fonduri în cazul în care guvernele depăşesc linia roşie [...]. În orice caz, a transforma Bruxelles într-un nou stăpân al mass-mediei nu este o modalitate de a asigura o presă liberă şi vivace.

Raportul de 2 000 de pagini descrie o industrie în care corupţia şi hărţuirea – apropiată de persecuţie – sunt fenomene obişnuite, concluziile recomandând crearea unei noi structuri de reglementare în presă, susţinută de legislaţie. Instituţiile de presă au avut o poziţie unanimă, exprimând susţinere pentru eventualele reforme necesare, dar respingând orice cadru legal pentru reglementarea activităţilor media, despre care cred că ar submina libertatea presei de a trage la răspundere clasa politică.

�n opinia lui Philip Stephens, de la ziarul Financial Times -

Directorul publicaţiei The Daily Telegraph susţine criticile privind crearea unei structuri de reglementare susţinută de un cadru legal, argument�nd că:

The Sun, publicaţia-soră a fostului tabloid al lui Rupert Murdoch, News of the World, �nchis ca urmare a scandalului interceptărilor, a emis următoarea poziţie:

BBC se confruntă cu cea mai gravă criză din istoria sa, în urma demisiei spectaculoase din acest week-end a directorului general, George Entwistle, după numai 54 de zile în acest post. Entwistle a demisionat dupa ce s-a dovedit, vineri, că BBC l-a implicat în mod greşit pe Lordul McAlpine, un fost politician de frunte al Partidului Conservator, într-o afacere de pedofilie. Acesta a fost cel de-al doilea scandal care a afectat BBC-ul în ultimele săptămâni, după ce au apărut dovezi că la Newsnight, emisiunea sa vedetă la ora actuală, au fost mușamalizate acuzaţii de pedofilie împotriva animatorului TV vedetă, Jimmy Savile, decedat la ora actuală.

În timp ce mass-media britanică vehiculează cu înflăcărare o nouă serie de demisii la nivel înalt în dimineaţa aceasta, cea a directorului de ştiri al BBC, Helen Boaden, şi critică drastic prima de plecare al lui Entwistle, în valoare de 450 000 de lire sterline (562 000 de euro), The Independent notează faptul că mişculaţiile din ultimele săptămâni au fost un “cadou desăvârşit” pentru “dușmanii BBC-ului”.

Sunt foarte numeroşi, cei de dreapta, și tânjesc de ani de zile să vadă corporaţia profund și cu adevărat străpunsă de ceea ce ei sunt convinși că este înclinaţia ei pro-europeană, anti-Tory [Partidul Conservator], una în general moale, îmbibată de valori de stânga.

Pericolul care pândeşte acum este ca acest gen de vânătoare de vrăjitoare să creeze o dinamică, fiecare demisie alimentând suspiciunile că unei alte persoane, mai puţin merituoase, să i se fi permis să-şi păstreze postul, alimentând astfel protestele celor care cer mai multe victime.

Astfel de idei sunt exprimate şi de către Boris Johnson, primarul conservator al Londrei, care în cronica sa săptămânală din The Daily Telegraph critică aspru BBC pentru un jurnalism care are un standard “de o calitate atât de joasă, aşa de cretin”, practicat de persoane care "se intervievează reciproc într-o orgie ridicolă de auto-compatimire”.

BBC îi datorează lui McAlpine să se târască în genunchi și să continue să o facă până când publicul pricepe mesajul. Toţi cei care sunt asociaţi cu segmentul “pedofil” de la Newsnight ar trebui să fie concediat imediat.

Între timp, The Guardian avertizează că

trebuie să existe o măsură în toate acestea. Da, aceasta este o criză reală pentru BBC. Este dificil de a scuza unele dintre greşelile sale recente de jurnalism și de management. Dar este în continuare o organizaţie de încredere, pe care ne putem baza, şi care este respectată la nivel internaţional, care va supravieţui și, sub o conducere potrivită, va prospera.

“Chipul nostru pentru criză”, titrează Welt am Sonntag într-un articol despre această “cover girl” germană care s-a exportat cel mai bine în ultimii ani: cancelarul Angela Merkel.

Cel mai recent exemplu, coperta revistei britanice The Economist din 10 august “era deja un ‘scoop’ chiar înainte de a fi difuzată”, observă ziarul din Berlin. La fel s-a întâmplat şi cu diferitele prime pagini consacrate lui Merkel de către Newsweek sau New Statesman (sub forma unui Terminator), sau chiar şi Time; ori cele care o reprezintă precum o dominatoare în Polonia sau în Spania, sau ca o nazistă în Grecia. Iar, în timp ce The Economist îl ironizează încă odată pe cancelar, cea mai mare revistă germană, Der Spiegel, înregistra una dintre cele mai bune vânzări consacrând prima pagina… celei de-a cincea aniversări a morţii scriitorului german Hermann Hesse. “Merkel are succes la vânzare. Cu excepţia Germaniei”, constată Welt am Sonntag:

Incredibil dar adevărat: de-a lungul întregii crize a euro, revistele germane nu au consacrat nici măcar o primă pagină cancelarului aflat în mijlocul furtunii. Când, mai târziu, istoricii vor studia arhivele referitoare la unificarea europeană, vor fi surprinşi: în timpul crizei, germanii au cumpărat ziare dedicate hoţilor sau dresorilor de câini.

Pentru a explica acest fenomen, nu este suficient să spunem că politica afişată pe prima pagină nu se vinde bine în Germania. Trebuie studiată relaţia între germani şi cancelar, reflectată de singura primă pagină consacrată cancelarului, unde Merkel este descrisă ca fiind “călduroasă şi simpatică” de către ziarul Süddeutsche Zeitung.

Articolul o prezintă ca fiind un fel de rudă îndepărtată care are o ocupaţie interesantă, şi nu precum un cancelar aflat într-un moment dramatic pentru continent. Acest lucru îi convine lui Merkel. Ea consideră că îşi poate face treaba cel mai bine atunci când poporul nu o observă prea de aproape. […] Are dreptate. Germanii cred că ea este persoana potrivită pentru a înfrunta criza. Dar preferă să nu o studieze îndeaproape pentru a verifica.

Pe 4 iulie, Parlamentul European a respins controversatul Acord comercial pentru combaterea contrafacerii (ACTA) cu o majoritate covârşitoare a eurodeputaţilor – 478 de voturi împotrivă (doar 39 de eurodeputaţi au votat în favoarea textului, în timp ce 168 s-au abţinut). “Era soluţia greşită pentru protejarea proprietăţii intelectuale”, a comentat, după vot, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

La începutul anului, ACTA declanşase proteste masive, iniţial în oraşele poloneze, ulterior în întreaga Europă, reaminteşte cotidianul Rzeczpospolita. Protestatarii denunţau faptul că ACTA ar fi “conferit prerogative extrateritoriale companiilor care furnizează conţinut pe Internet, existând posibilitatea sancţionării internauţilor pentru transferul de muzică sau filme chiar şi în cercul de prieteni”. Drept rezultat, Germania, Olanda, Republica Cipru, Estonia, Letonia, Republica Cehă şi Polonia au suspendat ratificarea ACTA.

Potrivit cotidianului Rzeczpospolita, chiar şi în cazul respingerii ACTA, există totuşi şansa la nivel teoretic – dat fiind că acordul a fost modificat – ca acesta să fie trimis din nou spre ratificare de către Comisia Europeană. Cu toate acestea, eurodeputaţii deja au avertizat că nu vor accepta modificări de faţadă. În 2010, Parlamentul European a respins acordul SWIFT, forţând renegocierea sa pentru a include prevederi care să sporească protecţia vieţii private a cetăţenilor europeni.

La cinci luni de la prima apariţie, al doilea număr al Europa, suplimentul realizat de şase mari titluri ale presei europene – Le Monde, El País, Gazeta Wyborcza, Süddeutsche Zeitung, The Guardian şi La Stampa – revine în chioşcuri.

El este consacrat “Generaţiei ‘E’”, cea a tripticului "educaţie-euro-slujbe" [éducation-euro-emploi]. Cea care nu a cunoscut niciodată zidul Berlinului dar a crescut cu moneda unică, spaţiul Schengen, programul Erasmus… Şi şomajul în masă.

“Dacă nu este McDonald’s, atunci ce?” se întreabă versiunea poloneză a suplimentului care adună “poveştile studenţilor francezi, germani, italieni, britanici şi spanioli plecaţi în străinătate. O alegere profitabilă, dar câteodată costisitoare.

Cum vede ea, această generaţie, construcţia europeană? Pentru ea, UE este un bun dobândit, dar nu un vis, este chiar un subiect al neîncrederii după cum arată sondajele de opinie. Generaţia Europa este cea mai educată, cea care a studiat cel mai mult din câte au existat, şi de asemenea cea mai dezamagită. Este cea a disparităţilor în privinţa modului în care răspund guvernele şi sistemele educative la provocarea adecvării formării superioare cu nevoile lumii muncii. Europa povesteşte istoria acestei Europe din 2012, ale cărei mecanisme instituţionale şi ai cărei conducători nu se găsesc la întâlnirea cu tinerii.

Instituţiile europene par să se fi transformat în adevăraţi protectori ai datelor internauţilor. În colimator sunt Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) şi compania Google.

“Parlamentul European frânează acordul internaţional pentru combaterea pirateriei online”, titrează El País. Reamintind că o petiţie semnată de 2,5 milioane de cetăţeni europeni tocmai a fost trimisă eurodeputaţilor, cotidianul madrilen apreciază că acordul ACTA va trebui să aştepte “cel puţin un an” pentru a fi adoptat:

Parlamentul European nu este convins că textul acordului respectă suficient drepturile cetăţenilor şi a decis să sesizeze justiţia europeană pentru a se pronunţa asupra sa. Eurodeputaţii dau asigurări că sunt de acord, pe fond, cu acest tratat comercial […], dar se tem de potenţialele consecinţe ale aplicării sale.

Dezbaterile, care vor preceda un vot de principiu în Parlamentul European pe 12 martie, se vor concentra, conform El País, pe faptul că:

acordul responsabilizează furnizorii de acces la Internet asupra conţinutului materialelor distribuite online, ceea ce deschide calea, conform criticilor, unui fel de cenzură numerică.

De altfel, comisarul UE responsabil de Justiţie, Viviane Reding, într-un comunicat transmis postului american CNN, a criticat în termeni duri compania Google, avertizând că “încalcă, într-un mod subtil, viaţa privată a cetăţenilor”, conform ziarului britanic The Guardian.

Criticile s-au multiplicat după ce compania Google a adoptat, pe 1 martie, noua politică în domeniul confidenţialităţii datelor personale ale utilizatorilor. Cotidianul The Guardian notează că Autoritatea franceză de reglementare în domeniul protecţiei datelor şi Comisia naţională pentru domeniul informatic şi libertăţi deja au trimis o scrisoare celebrului portal de căutare, informându-l că “nu răspunde prevederilor Directivei europene din 1995 privind protecţia datelor personale”:

Prin simplificarea procedurii de înregistrare a noilor utilizatori, modificările permit companiei Google să colecteze date despre căutările efectuate online sau despre înregistrările video accesate, despre hărţile geografice consultate, despre paginile web vizualizate, anunţurile publicitare accesate şi alte informaţii, în scopul îmbunătăţirii direcţionării serviciilor proprii şi campaniilor publicitare spre public.

“Transparenţa, până unde?” se întreabă pe prima pagină Libération, în momentul în care publicarea cărţii “Sexe, Mensonges et Médias” [Sex, Minciuni şi Media], a corespondentului său la Bruxelles, Jean Quatremer, relansează în Franţa dezbaterea asupra atitudinii media faţă de viaţa privată a politicienilor.

De la boala şi viaţa dublă ascunse ale lui François Mitterrand, la comportamentul anormal al lui “DSK”, cotidianul aminteşte marile cazuri de omerta din presă. “Minciunile, refuzul de a ancheta... gustul său pentru acorduri cu cei puternici”: proastele obiceiuri ale presei franceze sunt examinate în detaliu de Quatremer. În 2007, în momentul în care “DSK” a fost numit în fruntea FMI, jurnalistul a fost primul care a scris că: “Singura mare problemă a lui Strauss-Kahn este raportul său cu femeile. Prea imperios, el se apropie deseori de hărţuire. O problemă cunoscută de media, dar de care nimeni nu vorbeşte (ne aflăm în Franţa)”. Rânduri care vor trece neobservate până când cel pe care sondajele îl dădeau ca favorit pentru a candida din partea Partidului Socialist pentru alegerile prezidenţiale din 2012 a fost arestat la New York şi inculpat pentru tentativă de viol.

“Există un înainte şi un după-DSK”, scrie cotidianul:

Avem o nouă perspectivă asupra funcţionării prea timorate a media noastră. Este adevărat că jurnaliştii sunt prieteni cu oamenii politici. “Staţi departe de putere!” este primul principiu, spunea un jurnalist american. În Franţa, iau cina împreună, pleacă împreună în vacanţă, au poveşti de dragoste, provin din aceleaşi şcoli, etc. Nu există tradiţie de investigaţie în lumea privată a politicii. […] Consecinţele publice ale vieţii private ale preşedintelui rămân în umbră. Din cauza gustului pentru comentarii mai degrabă decât pentru informaţia brută. Din cauza lipsei de independenţă a televiziunii publice. Să ne amintim că preşedintele Republicii îi numeşte pe patronii canalelor tv şi că îi alege cu mâna sa regală pe jurnaliştii care vor avea privilegiul de a-l intervieva pe monarh.

"Valul de proteste sociale se întinde în toată Europa. Polonezii au dat un exemplu de cum se luptă împotriva ACTA", titrează Rzeczpospolita, în urma demonstraţiilor împotriva Acordului comercial de combatere a contrafacerii (în engleză ACTA) care au avut loc în 150 de oraşe la sfârşitul săptămânii trecute, cele mai importante fiind cele din Germania şi Olanda. Controversatul acord multinaţional vizează stabilirea unor standarde pentru consolidarea drepturilor legate de proprietatea intelectuală, dar opozanţii acestuia pretind că va avea efecte secundare asupra drepturilor civile şi digitale.

"Au urmat exemplul Poloniei", se bucură Rzeczpospolita, subliniind că primele proteste de masă împotriva ACTA s-au desfăşurat în ianuarie în numeroase oraşe poloneze, obligând guvernul să "suspende" procedura de ratificare a acordului.

Acum şi Germania, unul din avocaţii principali ai acestei propuneri de lege, începe să se întrebe dacă ar trebui să o ratifice, iar acest lucru, scrie Polska The Times, înseamnă că "ACTA este deja mort". Este destul de probabil ca anularea acestui acord să fie semnată şi încheiată în iunie de către Parlamentul European. Conform cotidianului:

Politicienii îşi merită duşul rece după ce au uitat că ar fi trebuit să asculte glasul poporului.

Gazeta Wyborcza, la rândul ei, observă că respingerea ACTA nu ne aduce mai aproape de garantarea faptului că autorii vor primi "o compensaţie justă".

Legea dreptului de autor este imperfectă şi crează multe probleme  [...] putem decide să o considerăm o relicvă dăunătoare moştenită din trecut şi să permitem oricui să copieze orice. Dar în cazul acesta va trebui să găsim o nouă cale pentru a recompensa munca de creaţie.

Şase mari cotidiene europene binecunoscute cititorilor Presseurop – Le Monde, El País, Gazeta Wyborcza, Süddeutsche Zeitung, The Guardian şi La Stampa – s-au asociat pentru a crea un supliment comun, "Europa", care apare pe 26 ianuarie. În acest “Stat al Uniunii”, cum a titrat La Stampa, este vorba de a “reflecta asupra stării actuale a UE, aflată niciodată ca astăzi în centrul a mii de întrebări asupra prezentului, şi mai ales asupra viitorului său”.

Întrebări cărora încearcă să le răspundă reportaje şi analize ale jurnaliştilor celor şase titluri partenere (“care cumulează mai bine de zece miliaone de cititori” aminteşte El País), ca şi intelectuali şi politicieni.

Printre primii, sociologul britanic Anthony Giddens, scriitorul grec Petros Makaris – care realizează un “portret dulce-amar pentru Bruxelles” – şi semiologul italian Umberto Eco. Acesta din urmă afirmă că “de cealaltă parte a războiului, cultura constituie identitatea noastră”. O identitate calificată în engleză drept “shallow” [superficială] la jumătatea drumului între cuvintele suprafaţă “surface” şi profund “deep”, de Eco, pe care “trebuie să o înrădăcinăm, înainte să o distrugă criza complet”.

Printre politicieni, există contribuţii ale foştilor premieri britanic Gordon Brown şi spaniol Felipe González. Dar interviul în exclusivitate cu Angela Mekel este cel care arată cel mai bine “adevărata putere în Europa”. Cancelarul german îşi oferă aici viziunea despre viitorul Europei. “O Uniune politică”, spune ea,

în care un număr în creştere al competenţelor vor fi transferate Comisiei, care va funcţiuna atunci ca un guvern European pentru competenţele europene. Asta implică un parlament puternic. Consiliul care reuneşte şefii de guvern va forma un fel de o a doua cameră. Pentru a încheia, avem Curtea Europeană de Justiţie drept Curte Supremă. Aceasta ar putea fi viitoarea configuraţie a Uniunii politice europene.

Astăzi, comisarul european pentru Justiţie şi Drepturi Fundamentale, Viviane Reding, prezintă la Bruxelles "o măsură monumentală" cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, scrie specialistul inovaţiei, Riccardo Luna în La Repubblica:

O măsură care are drept scop de a schimba pentru totdeauna ceea ce înseamnă pentru noi protecţia datelor cu caracter personal şi care încearcă să rezolve o dată pentru totdeauna dreptul de a fi uitat în epoca internetului. Cu alte cuvinte: avem dreptul de face să dispară de pe web lucrurile care ne privesc, cele pe care le-am postat, poate cu mult timp în urmă – dar şi pe cele postate de alţii, dar care ne jenează?

Răspunsul este conţinut în două seturi de norme care vor fi prezentate astăzi la Parlamentul European: primul, o directivă, priveşte utilizarea datelor cu caracter personal de către autorităţile judiciare şi de poliţie, al doilea, un regulament, stabileşte procedurile prin care persoanele fizice vor putea gestiona datele care-i privesc în relaţiile lor cu administraţiile, întreprinderile şi reţelele sociale. Sancţiuni, care pot să meargă până la 1% din cifra de afaceri sunt prevăzute în caz de încălcare a legii.

Va fi de ajuns pentru a asigura "dreptul de a dispărea"? Probabil că nu, scrie, pe blogul său, Luna, potrivit căruia "dreptul de a dispărea de pe Web" nu există, ca şi dreptul de a dispărea din lume.

În viaţa reală [...], putem încerca să ne evaporăm, dar vor exista întotdeauna documente care vorbesc despre noi, ca şi memoria celorlalţi. Aceste lucruri nu pot fi şterse cu un clic. Şi nici cu vreo lege europeană sau intergalactică. Dreptul de a fi şters de pe Facebook [...], de a naviga fără a lăsa urme [...], de a fi avertizat că datele sale vor fi stocate şi utilizate în scopuri comerciale există deja, şi o lege europeană detaliată nu serveşte la a face revoluţie, ci pur şi simplu de a consolida un principiu, un drept fundamental al omului. [...] Dreptul de a face să dispară orice articole sau bloguri unde se vorbeşte despre noi, cum pretind unii, nu există: aceasta se numeşte istorie.

Mai multe zile de proteste ale utilizatorilor internet şi ale hackerilor împotriva înţelegerii ACTA (Acordul comercial de combatere a contrafacerii), care le obligă pe cele 39 de state semnatare să urmărească în justiţie pirateria web, “nu a avut efect”, scrie Gazeta Wyborcza. Varşovia va semna documentul mai târziu săptămâna aceasta. Temându-se că ACTA va restricţiona libertatea de exprimare, utilizatorii internet şi numeroase organizaţii care îi sprijină au blocat mai multe zile site-urile guvernamentale.

Sâmbătă, pe 21 ianuarie, grupul Anonymous a atacat cu succes mai multe site-uri importante iar luni, pe 23 ianuarie o mişcare numită “Polish Underground” a atacat site-ul premierului pentru a posta un film a unei bloggeriţe cunoscute ca “Baśka”, îmbărcată pentru a-i semăna generalului Jaruzelsk declarând legea marţială.

Protestatarii anti-ACTA acuză guvernul că nu a reuşit să consulte opinia publică în privinţa tratatului şi cer să se deschidă o dezbatere referitoare la legile pentru drepturi de autor care a început deja în presă. “Pentru a proteja proprietatea intelectuală, ACTA foloseşte o bombă nucleară, iar efectele exploziei sunt imprevizibile”, avertizează Gazeta Wyborcza, sugerând că tratatul ar trebui să fie revăzut de Curtea Europeană de Justiţie.

"Bruxelles împotriva memoriei Internet", titrează cotidianul Publico, care anunţă că în februarie viitor Comisia Europeană va revizui directiva din 1995 asupra dreptului la protecţia datelor personale. Prima versiune a noii directive, la care a avut acces cotidianul, "conţine un capitol întreg dedicat dreptului la uitare". Publico adaugă că "întreprinderile se tem de noile norme (...) dintr-o aceeaşi cauză, care trece de dreptul la uitare: imensul potenţial economic". Ziarul citează cazul reţelei sociale Facebook, care a anunţat cu câteva zile în urmă schimbarea politicii sale asupra datelor personale, pentru a se adapta legii în vigoare în Irlanda, unde se află sediul său european.

Proiectul de directivă, centrat pe ştergerea datelor transmise anterior de utilizator, include în acelaşi timp "exercitarea dreptului la libertatea de expresie", a "dreptului de acces" al utilizatorului de Internet la datele sale, întrebuinţate de întreprinderi, pe net, la "posibilitatea de a depune o reclamaţie" sau la "dreptul de a cere modificarea sau ştergerea" datelor. Totuşi, notează Publico, "experţi şi jurişti sunt de acord cu faptul că acelaşi instrument poate servi pentru a proteja dreptul la viaţa privată sau pentru a restrânge libertatea de expresie în reţea". Amenzile pentru întreprinderile care nu respectă aceste noi norme pot atinge până la 5 % din cifra lor de afaceri, precizează Publico.

“O sută de lovituri de bici dacă nu muriţi de râs”: un Mahomed hilar apare pe prima pagină a săptămânalului satiric Charlie Hebdo, rebotezat “Charia Hebdo” pentru un număr special. Un număr conceput ca reacţie la victoria partidului islamist Ennahda la alegerile tunisiene din 23 octombrie, şi la adoptarea anunţată a şariei în Libia. Profetul este chiar desemnat redactor-şef al acestui număr special.

La şase ani de la publicarea caricaturilor lui Mahomed în cotidianul danez Jyllands-Posten, această iniţiativă nu a fost în mod clar pe gustul tuturor: în noaptea dinspre 1 spre 2 noiembrie, sediul săptămânalului a fost incendiat şi site-ul său internet, piratat. În 2006, Charlie Hebdo republicase caricaturile daneze.

Parlamentul European a oferit pe 19 octombrie cel de-al patrulea premiu pentru jurnalism 2011. Patru jurnalişti – francezul Romain Gubert (presă scrisă), italianul Massimiliano Nespola (web), finlandezul Tero Koskinen (televiziune) şi germanul Steffen Wurzel (radio) – au fost astfel recompensaţi. Ei au contribuit la “ameliorarea înţelegerii instituţiilor sau a politicii UE”, explică Expressen. Pentru acest tabloid suedez care nu e niciodată blând cu autorităţile de la Bruxelles, “acest premiu nu este rezonabil”, deoarece “Obiectivul jurnalismului nu este să amelioreze înţelegerea politicii UE, nici birocraţia bizantină, ci să ancheteze şi să explice, ceea ce este cu totul altceva”.

“UE face multe lucruri de la care ar trebui să se abţină”, adaugă Expressen. “Recompensarea jurnaliştilor este unul dintre ele. Nu putem veghea asupra unei prese libere şi în acelaşi timp să-i recompensăm pe cei care scriu ‘lucruri bune’ despre nişte ‘subiecte bune’”.

“Încrederea cetăţeanului în ‘autorităţile digitale’ oscilează’”, titrează NRC Handelsblad. Cu câteva zile înainte, ministrul de Interne, Piet Hein Donner, mărturisise că “securitatea unui mare număr de site-uri internet ale autorităţilor olandeze nu putea fi asigurată”. Compania, DigiNotar, responsabilă printre altele de certificatele de securitate ale site-ului pentru Impozite a fost piratată în luna iulie de un grup de hackeri iranieni care falsificau certificate digitale. “Furnizorul Curţii a pierdut 531 de certificate cu ajutorul cărora Teheran a putut crea destule site-uri falsificate”, comentează ziarul din Rotterdam, care compară atacul cu “jefuirea Băncii Centrale a Olandei” şi se întreabă dacă n-ar trebui să “recurgem din nou la poştă şi la scrisori recomandate”, pentru că “utilizatorii de internet care aveau încredere în transferul de date cu statul, şi-au pierdut speranţa”. NRC conchide în editorial: “Internet este un bun colectiv şi ar trebui gestionat ca atare. Or, este clar că asta nu s-a produs”.

Începând de astăzi, utilizatorii internet olandezi pot folosi un registru special, numit "nu mă urmări!", pentru a ocoli consecinţele negative ale urmăririi pe internet din cauza cookie-urilor, raportează  De Volkskrant. Operaţiunea pare simplă : cu un clic utilizatorul ajunge pe o pagină care explică cum funcţionează cookie-urile. Pe această pagină o legătură pe site-ul Youronlinechoices.eu unde utilizatorii pot vedea ce cookie-uri sunt instalate pe calculatorul lor şi de unde se pot dezactiva. Aceste măsuri vor fi de asemenea puse la dispoziţia utilizatorilor din alte ţări europene.

Ziarul este unul dintre multe site-uri care participă la iniţiativa lansată de unii mari furnizori internet din care fac parte şi unele grupuri de presă. Cu această iniţiativă, industria vrea să arate guvernului olandez că "editorii şi agenţiile de publicitate iau în serios viaţa privată a utilizatorilor Internet şi că auto-reglementarea creată de registru ar putea fi o alternativă la 'legea cookie' care aşteaptă undă verde de la Senat. Această lege controversată, care ar fi cea mai severă în Europa, îngrijorează industria internetului. Aceasta din urmă se teme că va dăuna 'confortului de utilizare' şi de faptul că unele mari companii precum Google şi Yahoo se vor retrage de pe piaţa olandeză dacă sunt aplicate norme mai stricte". Ziarul subliniază de asemenea că, odată cu această lege "utilizatorii Internet vor avea probabil zeci de ferestre pop-up", deoarece "unii navigatori precum Firefox şi Internet Explorer nu sunt adaptaţi la noul regulament".

“Telefoanele interceptate: arma fumegândă”, titrează The Independent, scriind despre scandalul interceptărilor în care este implicat grupul News International al lui Rupert Murdoch care a forţat în iulie închiderea tabloidului britanic News of the World. Cotidianul de centru-dreapta îşi dedică prima pagină scanării unei scrisori trimise către şefii lui News International de către Clive Goodman, un fost jurnalist al News of the World care a fost întemniţat în 2007 pentru că a interceptat telefoane. În scrisoare, Goodman pretinde că interceptările au fost făcute “în cunoştinţă de cauză şi cu sprijinul total” al unor jurnalişti consacraţi, şi au fost discutate în timpul şedinţelor editoriale.

Aşa cum subliniază The Independent, în scandal nu este implicat doar Andy Coulson, editor al cotidianului în acel moment şi mai târziu directorul de comunicaţii al lui David Cameron: de asemenea “aruncă îndoieli asupra unor aspecte-cheie” ale dovezilor prezentate de Rupert şi James Murdoch unei comisii de parlamentari luna trecută. “Fără scuze. Fără întârzieri”, punctează editorialul. Toţi cei trei bărbaţi trebuie acum “să fie rechemaţi în Camera Comunelor pentru a oferi explicaţii”.

"Arătat cu degetul: News of the world a luat-o ca ţintă pe Sara Payne", titrează The Independent, ca urmare a unei "noutăţi sinistre" în scandalul piratajului telefonic din Marea Britanie. Potrivit cotidianului londonez, poliţia, care anchetează asupra interceptărilor telefonice efectuate de News International, grupul magnatului presei, Rupert Murdoch, "a prevenit-o pe mama lui Sarah Payne că telefonul care-i fusese dat de News of the World ar putea fi urmărit de un detectiv care lucrează pentru ziar. Telefonul îi fusese dat acesteia la puţin după ce fiica sa în vârstă de 8 ani, Sarah, fusese răpită şi ulterior asasinată în iulie 2000".

Afacerea generase pe vremuri o emoţie imensă în Marea Britanie. După asasinat, News of the World făcuse campanie alături de mama fetiţei pentru a promulga "legea lui Sarah". "Campania sa pentru a acorda părinţilor dreptul de a şti dacă în apropiere de ei locuiesc pedofili a fost apărată de News of the World, şi în particular de Rebekah Brooks, redactorul şef". Simultan, News of the World i-a "înfierat" pe presupuşii pedofili, publicând numele şi fotografia lor pe prima pagină. The Independent pune în prima pagină o fotografie a mamei lui Payne lângă Brooks. În 15 iulie, aceasta din urmă a demisionat din postul de directoare a News International şi a fost arestată şi interogată de poliţie.

“Murdoch într-o postură umilitoare”, titrează ziarul The Guardian, după ce magnatul a apărut în faţa membrilor Parlamentului pentru a răspunde întrebărilor legate de scandalul interceptărilor telefonice practicate de jurnaliştii imperiului său mediatic. Cotidianul londonez notează că “Rupert Murdoch a insistat într-un mod sfidător că nu este responsabil de ceea ce el a numit ‘intruziunile oribile şi dezgustătoare’ în viaţa privată comise de compania sa, susţinând că a fost trădat de atitudinea ruşinoasă a unor colegi pe care nu i-a identificat şi subliniind că nu este implicat în niciun fel în acoperirea practicilor interceptărilor”. După două săptămâni în care au demisionat numeroşi membri ai conducerii trustului News International, alături de şefii Scotland Yard, şi după sinuciderea unui fost jurnalist din acelaşi trust, magnatul media a declarat că audierea a fost "cea mai umilitoare zi” din cariera sa. Cu toate acestea, Murdoch le-a reamintit parlamentarilor că tabloidul News of the World, închis pe fondul scandalului interceptărilor, reprezenta doar 1% din imperiul mediatic News Corporation.

Ideea “posturii umilitoare” în care ar fi fost pus Rupert Murdoch este predominantă în presa britanică. Însă ziarul The Independent a ales să evidenţieze modul în care scandalul îl afectează pe premierul David Cameron, care îl angajase în funcţia de consilier pe probleme de comunicare pe Andy Coulson, un fost redactor-şef de la News of the World implicat direct în acest scandal. “Criza interceptărilor se apropie de Cameron”, scrie The Independent, după ce s-a aflat că Neil Wallis, fostul redactor-şef adjunct de la News of the World arestat săptămâna trecută, lucrase pentru Partidul Conservator al lui Cameron înaintea alegerilor din 2010. “În ceea ce este o nouă lovitură dată primului ministru, s-a aflat că şeful de cabinet al premierului, Ed Llewellyn, ceruse Scotland Yard să nu facă nicio referire la interceptări în cursul unei reuniuni desfăşurate la Downing Street în septembrie 2010, cu patru luni înainte ca Andy Coulson să demisioneze din funcţia de consilier”, explică The Independent. Dat fiind că există sugestii că primul ministru a fost informat despre implicarea jurnaliştilor în practica interceptărilor înainte de a-i angaja, deciziile şefului Guvernului britanic sunt puse sub semnul întrebării din ce în ce mai mult. Potrivit editorialiştilor de la ziarul The Independent, “apropiaţii lui Cameron cred că premierul pare din ce în ce mai izolat şi sunt preocupaţi că membrii Cabinetului, inclusiv cancelarul George Osborne şi baroneasa Warsi, copreşedintele conservator, nu şi-au exprimat susţinerea clară faţă de el”.

Dar, pentru Daily Mail, “adevăratul scandal pe care parlamentarii îl ignoră” nu este acesta, nici scena ridicolă de la audieri când un bărbat l-a împroşcat cu spumă de ras pe Rupert Murdoch, fiind lovit de soţia magnatului, Wendi Deng. “În timp ce Parlamentul fierbea în legătură cu agitaţia scandalului interceptărilor, economia europeană ardea seara trecută”, scrie Daily Mail. “Şi, ca o lovitură suplimentară, s-a aflat că responsabilii de problemele economiei Marii Britanii – bancherii şi angajaţii din sistemul financiar – au încasat bonusuri de 14 miliarde de lire (15,8 miliarde de euro) anul acesta”, adaugă ziarul britanic. Angajaţii din sectorul financiar reprezintă 4% din forţa de muncă din Marea Britanie, dar obţin aproximativ 40% din bonusurile plătite. “Amploarea acestor venituri le va produce consternare milioanelor de britanici care muncesc din greu şi depun eforturi zilnic pentru a se descurca pe durata crizei financiare”, precizează Daily Mail, subliniind că cele mai mari bonusuri au fost oferite în bănci deţinute parţial de stat, deci au fost suportate de contribuabili.