La festivalul de la Berlin, actorul rom bosniac a primit premiul pentru interpretare masculină pentru An Episode in the Life of an Iron Picker, un documentar ficţiune al lui Danis Tanovic unde îşi joacă propriul rol de căutător de fier vechi.

Filmul a obţinut şi Ursul de argint, marele premiu al Juriului. Ursul de Aur pentru cel mai bun film a fost decernat românului Călin Peter Netzer pentru Poziţia copilului.

Cu ocazia deschiderii Festivalului de film de la Berlin, pe 7 februarie, publicaţia Die Zeit relatează despre istoria “filmului furat”, rezumând acţiunile cinematografiei pentru combaterea pirateriei pe Internet.

Într-un material amplu, publicaţia cu sediul în Hamburg explică modul în care germanul Stefan Arndt, producătorul filmului “Cloud Atlas”, a încercat în zadar să câştige bani din difuzarea peliculei până ce hackerii au postat online o copie. Cu o durată de trei ore şi o acţiune care începe în anul 1849 şi se încheie peste 500 de ani, după sfârşitul lumii, filmul a costat 100 de milioane de euro, iar alte 100 de milioane au fost cheltuite pentru publicitate şi distribuţie.

În vara anului 2012, reaminteşte Die Zeit, Stefan Arndt a constatat că filmul său a fost ţinţa hackerilor. Cu opt săptămâni înaintea avanpremierei mondiale,

mii de persoane se înregistraseră deja pe site-uri de distribuire de conţinut, aştepând postarea frauduloasă a filmului “Cloud Atlas”.

Difuzat în Rusia la o săptămână după premiera din Statele Unite, la cererea unui coproducător rus, filmul a fost piratat în oraşul Himki (Rusia) şi postat online în noiembrie 2012. Datorită unui marcaj digital aplicat imaginii şi sunetului, explică Die Zeit, fiecare copie a peliculei poate fi atribuită unui spectacol clar programat. Dar, ca urmare a acţiunilor hackerilor – a realizatorului copiei, a celui care o postează online, a proprietarilor site-urilor ilegale, a proprietarilor serverelor de stocare (“bancile elveţiene ale cinematografiei internaţionale”) – datele de identificare se pierd în firme-fantomă din întreaga lume.

Cu câteva zile înaintea Festivalului de film de la Berlin, zeci de copii ilegale ale filmului “Cloud Atlas” erau deja online, în numeroase versiuni dublate sau subtitrate. Până acum, filmul a reuşit să producă 85 de milioane din fondurile de 200 de milioane de euro investite.

În mod ironic, adaugă publicaţia germană, Google – liderul global în sectorul puternic remunerat al medierii între site-urile care difuzează ilegal conţinut şi media audiovizuală – finanţează în totalitate Institutul pentru Internet şi societatea Universităţii Humboldt din Berlin, ai căror membri le oferă consultanţă parlamentarilor germani...

În 27 ianuarie, National Georaphic Channel va difuza primul film inspirat din prăbuşirea avionului de la Smoleńsk. În acel 10 aprilie 2010 şi-a pierdut viaţa preşedintele polonez Lech Kaczyński.

Filmul ar trebui "să facă senzaţie", contestând raportul comitetului rus care a anchetat asupra cauzellor tragediei, şi punând cap la cap majoritatea concluziilor anchetei poloneze, realizate de fostul prim ministru polonez Jerzy Miller.

"Pokłosie atacat", titrează Gazeta Wyborcza în timp ce ultimul film al regizorului polonez Władysław Pasikowski ("Aftermath", în engleză) stârneşte controverse. Inspirat de povestea a 300 de evrei polonezi ucişi în satul Jedwabne, în Polonia ocupată de nazişti, în 1941, "Pokłosie" descrie bărbaţi, femei şi copii îngrămădiţi ca vitele într-un grajd, de către vecinii lor polonezi, şi arşi de vii. Comentatorii conservatori au criticat filmul, argumentând că aruncă vina colectivă pe întreaga naţiune şi prezintă o viziune  în alb-negru,  falsă, a istoriei, în care polonezii sunt prezentaţi ca "antisemiţii cei răi" şi "co-săvârşitori ai Holocaustului". Şi totuşi, după cum subliniază Piotr Zychowicz în săptămânalul conservator Uważam Rze -

nicio naţiune nu are un monopol absolut asupra răului, aşa cum nicio naţiune nu are un monopol absolut asupra binelui. Naţiunile sunt compuse din milioane de oameni, iar oamenii, cum se ştie, sunt foarte diferiţi unii de ceilalţi...

Gazeta Wyborcza, mai liberală, lansează la rândul ei un apel comentatorilor, de a înceta să mai încerce să stăvilească "procesul de purificare" cu "ideologii naţionaliste". Cotidianul aminteşte, citând faimoasa carte a lui Jan Tomasz Gross, "Vecini: suprimarea comunității evreiești din Jedwabne, Polonia" (editura Polirom, 2002), că au existat polonezi care au ucis evrei pur şi simplu pentru profit. Apoi apără filmul Pokłosie, numindu-l -

... o operă de valoare, unică în cinematograful polonez, care redeschide o rană în conştiinţa poloneză, doar superficial vindecată.

“Miracolul polonez în Hollywood”, titrează Rzeczpospolita, entuziastă după ce numărul de producţii de filme străine cofinanţate de companii poloneze a crescut. În următorii doi ani, scrie cotidianul din Varşovia, “ne putem aştepta la cel puţin 10 premiere ale unor filme realizate în coproducţie cu oameni de afaceri polonezi”.

Proiectele următoare includ un proiect al regizorului american Gus van Sant şi un film în care va juca unul dintre starurile: Russell Crowe, Eric Bana sau Geoffrey Rush. Potrivit Rzeczpospolita, această dezvoltare este un efect secundar al crizei economice globale, având în vedere că “multe studiouri mai mici îşi caută parteneri de afaceri pentru a supravieţui”.

Pe de altă parte, “investitorii polonezi au descoperit că succesul la Hollywood are un gust unic care nu poate fi comparat cu nicio premieră în Polonia”. Noii moguli ai filmelor, întrebaţi de cotidian, au arătat un interes scăzut pentru investiţiile în producţiile interne de film. “Am un principiu simplu: nu pot să pierd banii pe filme”, a explicat unul dintre ei.

Cu titlul sumbru de "noi amănunte despre originile lui Bergman", cotidianul Dagens Nyheter dezvăluie o informaţie care zgâlţâie lumea culturală suedeză. Potrivit testelor ADN, "mama mui Ingmar Bergman, Karin Bergman, nu era se pare mama sa biologică", informează cotidianul, care adaugă că aceste informaţii "susţin teza potrivit căreia Bergman era fiul unei alte femei şi că a fost schimbat la naştere". Nepoata realizatorului mort în 2007, Veronica Ralston, a cerut aceste teste în urma citirii unei cărţi care emitea această ipoteză. Potrivit ei, Karin Bergman era bolnavă atunci când a avut un copil despre care nu se ştie dacă a supravieţuit. Tatăl lui Bergman l-ar fi schimbat in consecinţă cu un copil pe care tocmai îl născuse o femeie cu care avea o relaţie. "Dacă aceste informaţii sunt adevărate, ele vor deschide un nou unghi de vedere asupra filmografiei lui Bergman", în care mama sa are un loc central, reacţionează astfel o jurnalistă a Dagens Nyheter. Aceasta se întreabă în acelaşi timp "cum va trata scriitorul Henning Mankell această veste în seria televizată pe care o scrie, asupra vieţii lui Bergman".

"Ticălosul", exclamă Berlingske apropo de Lars von Trier. Cotidianul consideră că sigur, copilul teribil al cinematografului danez, care a declarat la festivalul de la Cannes că îl "înţelege un pic pe Hitler", "nu este nazi probabil, [însă] acest gen de declaraţii este atât de jignitor, de stupid şi de prost gust că nu putem să-l ignorăm cu desăvârşire". Presa daneză nu reacţionase totuşi la declaraţiile acestuia înainte ca cineastul să fie exclus din festival. Conducerea festivalului "a tras o linie roşie de primire care semnalează că chiar şi pentru aşa-zisele genii există o limită pentru tâmpenile şi insultele pe care le pot rosti", scrie Jyllands-Posten, ziar care apărase totuşi libertatea de expresie după publicarea caricaturilor lui Mahomed, în 2005.

“Adio maestrului comediei italiene”, titrează La Stampa, la o zi după moartea lui Mario Monicelli. Regizorul Marelui Război ( La Grande Guerra -1958) şi al I Soliti Ignoti (Big Deal on Madonna Street – 1959) s-a sinucis aruncându-se pe fereastra camerei sale de spital, la Roma. Avea 95 de ani şi suferea de cancer de prostată în fază terminală. “În ultimele luni se alăturase protestelor împotriva loviturilor date bugetului culturii, îi incitase pe tineri să se revolte pentru un viitor mai bun, se plânsese de faptul că filmele de astăzi nu reuşesc să redea Italia aşa cum este, dar nu a reuşit să vadă un viitor pentru el însuşi”, scrie La Stampa. Într-o ţară în care eutanasia este un subiect tabu, moartea sa pare un ultim strigăt de libertate, într-o viaţă de anarhie: “a vrut să decidă singur până la final, ca şi în filmele sale”, a comentat criticul de film Paolo Mereghetti pe site-ul Corriere della Sera.

"Franţa îşi pierde oglinda", scrie Libération după moartea lui Claude Chabrol, în 12 septembrie, la 80 de ani. Cineast francez pionier al Noului Val, el a fost "o oglindă nu foarte flatantă", precizează Libération, care aminteşte că în şaptezeci de filme, acest "tip care a ştiut să profite de viaţă a filmat cu vitriol tarele societăţii franceze", şi în particular cele ale "unei Franţe a provinciei şi a burgheziei".

"Salonta, locul unde se ia pulsul emigraţiei", titrează Evenimentul Zilei, salutând astfel ecourile pozitive care au urmat premierei mondiale a filmului Morgen, în 7 august, la cea de a 63a ediţie a festivalului de cinema de la Locarno (Elveţia). Prim lung-metraj al realizatorului român Marian Crişan, această co-producţie franco-româno-maghiară descrie povestea de prietenie care se leagă între un român locuind la Salonta, în apropiere de frontiera maghiară, şi un kurd, după ce primul îl pescuieşte pe al doilea atunci când era cât pe-aici să se înnece într-un râu. In timp ce kurdul nu visează decât să plece în Germania unde îl aşteaptă fiul său, salvatorul său îl primeşte în sânul familiei şi îi repetă că va putea pleca "morgen" (mâine, în limba germană).

Statul-major danez a demarat o anchetă asupra eventualelor crime de război comise de către militarii săi în Afganistan, după difuzarea la festivalul de la Cannes a filmului "Armadillo", un documentar de Janus Metz, în competiţie în secţiunea Săptămâna criticii. In film, explică Jyllands-Posten, soldaţii danezi evocă într-adevăr "executarea" unor talibani răniţi în timpul unei ciocniri din 25 iunie 2009, ceea ce ar constitui o violare a drepturilor de război. Chiar dacă proiecţia oficială a filmului este prevăzută pentru 8 iulie, filmul este apreciat diferit de către opinia publică, continuă ziarul: stânga consideră că filmul arată un "Viet-Nam danez", în timp ce extrema dreaptă îl consideră drept un "monument al efortului eroic al soldaţilor danezi".

La viitorul festival de la Cannes, care începe în acest 13 mai, delegaţia italiană nu va fi prezentă. Ministrul Culturii, Sandro Bondi, şi-a anulat efectiv participarea pentru a protesta  împotriva proiecţiei filmului Draquila. In acest documentar fictiv, comicul Sabina Guzzanti critică gestiunea realizată de executivul lui Silvio Berlusconi după cutremurul care lovise L'Aquila în 2009, explică Corriere della Sera. Ministrul a calificat filmul ca fiind o "peliculă de propagandă care insultă atât adevărul cât şi poporul italian", informează cotidianul. "Bondi ar trebui să fie îngrijorat mai degrabă de faptul că Italia cheltuieşte pentru cultură de şapte ori mai puţin decât Franţa", remarcă La Repubblica, în timp ce Corriere aminteşte şi că ministrul este în dificultate de când numele său a apărut într-o anchetă asupra corupţiei în atribuirea pieţelor publice, aceeaşi care l-a costat postul pe fostul său coleg, Claudion Scajola, săptămâna trecută.

Sigur, directorul Berlinalei, Dieter Kosslick, a dat dovadă din nou de umor inventând sloganul "Happy Bärsday" [în germană, Bär înseamnă urs, emblemă a manifestării]. Dar în timp ce la Berlin se deschide cea de a 60 a ediţie a festivalului de cinema din capitala germană, Tagesspiegel livrează o critică acerbă a "primului lobbyist al cinema-ului german". Între "masă sau clasă", Kosslick a optat pentru prima, se îngrijorează cotidianul berlinez. Sigur, Berlinala a crescut în importanţă, ea este în continuare "haioasă". Dar cealaltă prioritate, de a o face mai "cosmopolită", a eşuat. "În eforturile sale profund social-democrate de a se prezenta ca fiind omul plăcerii-poporului-prin-film, Kosslick a fragmentat prea mult Berlinala. Mai rău: derulând cinema-ului german covorul roşu [realizatori necunoscuţi şi cu un viitor nesigur], el l-a provincializat". Directorul, crede Tagesspiegel, ar trebui mai degrabă să încerce să atragă mai multe capodopere, pentru a face concurenţă festivalului de la Cannes, şi să nu mai trateze competiţia oficială, faţă de celelalte secţiuni, ca pe cea mai puţin iubită fiică a festivalului.  

Marele public va putea vedea în premieră documentarul realizat de către americani în timpul procesului de la Nürnberg împotriva demnitarilor regimului nazist. Realizat în 1948 de către fraţii Budd şi Stuart Schulberg la cererea guvernului american, "Nuremberg- its Lesson for Today" nu a fost niciodată difuzat în afara Germaniei, căci Washington considera în acel timp că "imaginile şocante ale deportărilor de evrei, ale câmpurilor de concentrare, ale camerelor de gazare şi a gropilor comune erau greu compatibile cu planul Marshall de reconstrucţie a Europei", explică De Volkskrant.

Fiica unuia dintre realizatori, Sandra Schulberg, a lucrat mai mult de 5 ani la restaurarea filmului care va fi proiectat în premieră în oraşul La Haye, o alegere simbolică deoarece capitala politică a Olandei adăposteşte numeroase tribunale internaţionale.

Guvernul ceh a adoptat un program de subvenţii al "cinematografului european de calitate" care ar trebui să permită reînvierea unei lungi tradiţii cinematografice. Producătorii cehi şi străini de filme turnate în Republica Cehă ar putea recupera astfel aproximativ 20 % din investiţii, notează Lidove Noviny. "Nu este vorba de a subvenţiona mari producători bogaţi", precizează ziarul din Praga citând ministerul Culturii. Filmele, documentarele şi seriile tele vor fi supuse unei "probe culturale", prin care o comisie de curând instaurată va decide dacă opera posedă "o anumită calitate legată de cultura europeană", explică ziarul.

"Maşina care face parte dint cotidianul românilor de zeci de ani a devenit eroină de film", afirmă Cotidianul, făcând referire la filmul "Dacia, dragostea mea". Filmul, o coproducţie europeană, rezultatul colaborării dintre un regizor spaniol, Julio Sotto, şi unul român, Stefan Constantinescu, va fi prezentat la "Festival des films du monde" (Festivalul Filmele Lumii) care se desfăşoară la Montreal între 27 august şi 7 septembrie.

Documentarul de 75 de minute reprezintă "un portret comic al societăţii româneşti traversând perioada comunistă până în zilele noastre, prin prisma unui simbol emblematic", rezumă cotidianul bucureştean.

"Bob şi Bobette şi diavolii din Texas", filmul de animaţie adaptat după banda desenată a lui Willy Vandersteen (Hergé-ul flamand) iese astăzi 22 iulie în sălile de cinematograf belgiene. Cotidianul francofon Le Soir salută co-realizarea wallo-flamandă  a filmului într-o ţară marcată de diferendele între cele două comunităţi lingvistice.

Pentru acest blockbuster ambiţios – "westernul-spagheti cel mai scump din istoria cinematografului din Flandra, 9.6 milioane de euro" -, producătorul (flamand) a angajat animatorii studioului CoToon Studios, deja celebru în "Vestul european" pentru participarea la "Max&Co" şi "Veritabila poveste a Scufiţei roşii".

"În ţara noastră, Bob şi Bobette este exemplul perfect al unei colaborări simpatice între Nord şi Sud", comentează administratorul delegat al CoToon Studios. Pe ecrane, Bob şi Bobette sunt pe afiş în versiune flamandă şi walonă. O adaptare a fost înregistrată pentru olandezi. Doar pentru accent.

Această doamnă care nu vroia niciodată să se întoarcă acasă seara a zguduit dansul de la A la Z în anii 1970 şi devenise una din cele mai importante reprezentante ale culturii contemporane germane. "Dansul său vorbea despre noi toţi", scrie astfel Frankfurter Allgemeine Zeitung imediat după decesul neaşteptat al Pinei Bausch, la 68 de ani.

"De când a teatralizat dansul, care era mut până atunci, de când l-a introdus în lumea limbajului cotidian de-a lungul acestor corpuri dezlănţuite, ea devenise regina dansului pe toate continentele", scrie acest cotidian în omagiul său. Coregrafa, al cărei credo era "Nu mă interesează cum se mişcă oamenii ci ceea ce îi face să se mişte", a devenit un cult, şi a creat un adevărat curent, cu creaţiile sale pline de seriozitate şi de critică socială, dar şi de umor.

În ţara "poveştilor simple şi a imaginilor spectaculoase", Yan Arthus-Bertrand este rege. Fotograful parizian, care tocmai a lansat "Home", noul său film, în ajutorul planetei noastre, este atât de "înzestrat, angajat şi de altruist (...) că suntem obligaţi să îl iubim", ironizează Neue Zürcher Zeitung.

Potrivit cotidianului elveţian, YAB ar fi reuşit să lanseze o mega campanie mediatică în jurul operei sale "eco-ecumenice, lipsite de orice reprezentare nuanţată a lumii", punând în opoziţie sistematic omul cu natura "într-o lungă pledoarie împotriva exploatării ilimitate a pamântului, a pădurilor, a mărilor". În plus, YAB ar fi permis se pare sponsorului său, Pinault- Printemps- Redoute, care a investit 10 milioane de euro în publicitate, "nu numai să-şi cumpere o bună conştiinţă, dar şi o campanie de publicitate mondială. În protecţia mediului ca şi în publicitate – scopul justifică mijloacele".