Cancelarul, care s-a confruntat cu o rezistenţă inedită împotriva politicii sale de austeritate în sânul Uniunii, îşi pregăteşte riposta la “strategia de creştere” a principalului său opozant, preşedintele francez François Hollande. Săptămânalul german se referă la un proiect în şase puncte care circulă în prezent la Berlin şi care ar trebui să pună Europa pe linia de plutire făcând-o… mai germanică: inspirându-se pe rând din reformele Germaniei de Est după reunificare şi din marele program de flexibilizare a locurilor de muncă numit “agenda 2010”, cancelarul vrea să salveze euro prin reforme structurale:

Merkel vrea programe favorizând crearea de companii mici şi medii aşa cum oferă Germania. […] Statele europene ce suferă de un şomaj important ar trebui să-şi reformeze piaţa muncii după modelul german. Astfel, protecţia împotriva concedierii ar putea să fie relaxată, şi se vor introduce contracte de muncă mai lejere pentru patronate, cu salariu minim, şi se va întări formarea prin alternanţă. [În ţările din Sud existând numeroase companii ce profită de o protecţie a statului], vor trebui să fie create fonduri pentru a le privatiza, aşa cum existau în Germania de Est. […] În plus, consilierii lui Merkel preconizează zone economice speciale precum cea care a dus la avansul Chinei. În sfârşit, statele din Europa ar trebui să investească în energii regenerabile, să reducă obstacolele fiscale şi să favorizeze mobilitatea muncitorilor.

 

investitorii au abandonat moneda masiv, [...], de la eşecul coaliţiei guvernamentale a lui Tadic, care încarna dorinţa de a intra în Uniunea Europeană (UE), şi victoria liderului de dreapta, Tomislav Nikolic ... care are şi el dificultăţi în a demara procedura de formare a unui nou guvern.

Belgrad este tributar în acelaşi timp "băncilor străine originare din ţările UE, cu o parte relativ importantă de bănci greceşti şi italiene". Iată de ce este de temut "o nouă restrângere a posibilităţilor de credit" în regiune, notează cotidianul francez.

proiectul Comisiei prevede instaurarea unei taxe asupra tranzacţiilor financiare în toată UE, cu un procent de 0.1 % pentru obligaţiuni şi de 0.01 % pe celelalte produse financiare. [Această măsură] ar putea genera până la 57 de miliarde de euro, dacă este aplicată în toată UE.

Ceea ce nu este chiar o treabă uşoară, notează ziarul:

nouă ţări, printre care Germania şi Franţa, sunt favorabile instaurării sale. Însă altele, cum ar fi Marea Britanie, se opun căci se tem că ea ar putea favoriza delocalizarea activităţilor financiare.

Primul ministru britanic a lăsat de altfel cale liberă mâniei sale în timpul summitului, aşa cum scrie The Telegraph, citându-l pe David Cameron:

taxa pe tranzacţiile financiare este o idee proastă: [...] ea va face să crească costul pensiilor şi va provoca pierderea a numeroase locuri de muncă. Această taxă va face Europa mai puţin competitivă şi o voi combate cu orice preţ.

 

Această carte este "dezgustătoare şi avansează argumente false", acuză Frankfurter Rundschau. Sarrazin, care a lucrat pentru FMI, la ministerul german de Finanţe şi pentru Bundesbank, ar trebui să stăpânească subiectul şi totuşi, notează cotidianul german, "nu reuşeşte".

Sarrazin construieşte o opoziţie între o Europă de Nord eficace şi un Sud haotic – muncitorii contra leneşilor, albii împotriva coloraţilor. El numeşte 'Club Med' statele cărora le atribuie un comportament neserios. Unde plasează el Franţa? În Club Med! [...] Este evident, avem de-a face cu un adversar al euro care crede că ştie de ce Germania a acţionat până în prezent într-un stil pro-european:' entuziasmul persistent al nemţilor pentru Europa nu s-ar putea explica, fără greutatea morală a epocii naziste'. Cartea minte. [...] Să putrezească în librării!

dacă stânga radicală va câştiga alegerile din 17 iunie şi îşi va ţine promisiunea de a respinge planul de salvare de 130 de miliarde de euro, ca şi reducerile bugetare care îl însoţesc, Grecia va putea rămâne în sânul zonei euro fără niciun ajutor financiar, cu condiţia să introducă o monedă paralelă. 'Geuro' ar fi constituit din promisiuni de plată, o formă de titlu de obligaţiune emisă de guvern, care ar putea fi ulterior revândută. Ar fi puternic devalorizat faţă de euro dar ar permite guvernului să câştige timp pentru a duce la capăt reformele şi a vota reducerile bugetare. [...] O condiţie esenţială pentru ca acest scenariu să funcţioneze este ca ajutorul să continue să vină din partea altor ţări din zona euro şi din partea FMI. [...] Băncile greceşti, lipsite de lichidităţi, ar fi avut nevoie să fie salvate prin metoda creării unei 'bănci toxice' europene.

“în 2010 şi în 2011, jumătate din ceea ce importă China provenind din Uniunea Europeană vine din Germania, în timp ce această proporţie era de 39% în 2000”. Această întărire a greutăţii Germaniei ca partener comercial major al Chinei, a participat, de altfel, spune ea, la aducerea comerţului european în China. “Dacă Europa nu a pierdut părţi de piaţă în China – contrar Japoniei sau Statelor Unite – în aceşti zece ultimi ani, este mai ales datorită Germaniei. De altfel, este unul dintre puţinele state europene ce are un excedent comercial cu China”, subliniază ea. Din cauza forţei raporturilor comerciale stabilite între Beijing şi Berlin, Uniunea Europeană nu are deci altă alegere decât să ia în considerare acest nou partener economic.

Dar această relaţie privilegiată riscă să facă rău celei între China şi UE atât de mult este bilaterală înainte de orice. “Chinezii doresc o redresare a Europei prin afirmarea autorităţii germane”, explică Le Temps.

Cotidianul din Geneva reia concluzia studiului şi previne că

singurul echilibru posibil trece prin UE. Dar pentru a-i convinge pe germani să rămână buni europeni în acest domeniu, devine urgent să se dezvolte un parteneriat strategic între UE şi China.

Această “decizie fără precedent” vine la o lună după cea de-a doua reformă din sectorul bancar şi în mijlocul furtunii financiare provocate în Spania de îndoielile în privinţa permanenţei Greciei în sânul zonei euro. Pentru cotidianul economic,

guvernul a trebuit să se predea în faţa evidenţei potrivit căreia […] nici Europa nici pieţele internaţionale nu au încredere în băncile spaniole şi în măsurile luate pentru a o susţine.

Auditul BCE, care va fi gata în două luni, are deja o primă consecinţă, subliniază ziarul: dovedeşte “profunda neîncredere faţă de rolul exersat de Banca Spaniei”, exclusă în fapt de la gestionarea reformei sectorului bancar. Totuşi, notează ziarul,

[în scopul de a] convinge instituţiile şi investitorii de efortul serios pe care Spania l-a făcut pentru a asana şi a garanta solvabilitatea sistemului său bancar, cooperarea BCE poate deveni un ajutor preţios mai degrabă decât o constrângere.

 

Costurile de împrumut ale Spaniei şi Italiei la zece ani au ajuns la cel mai ridicat nivel în acest an, în timp ce randamentele obligaţiunilor germane la 10 ani au atins un record în jos, astfel că diferenţele în privinţa costurilor de împrumut între ţările europene au ajuns şi ele la un nou record. Pieţele bursiere europene au suferit de asemenea cea mai mare scădere în trei săptămâni.

Agravând aceste probleme, Moody’s a retrogradat 26 instituţii financiare italiene cu una până la patru trepte, luni noapte iar costul asigurării împotriva intrării Spaniei în incapacitate de plată a atins un nou record.

Zidul de protecţie financiară – Mecanismul European de Stabilitate – este un sistem de salvare stabilit de liderii europeni. Unii analişti se întreabă dacă va fi suficient pentru a salva cele mai mari economii aflate sub risc, cum ar fi Spania şi Italia. Luke Spajic, manager general la fondul de investiţii Pimco a spus pentru Financial Times -

pare alarmant acum. Piaţa încearcă într-adevăr să pună un preţ pe o ieşire dezordonată a Greciei din zona euro.

FT a adăugat că s-a făcut apel pentru acţiuni decisive din partea politicienilor europeni pentru a se evita ca ţări importante să fie “trase în jos de îngrijorările legate de Grecia”.

Reiterând preocupările Germaniei privind capacitatea partidelor din Grecia de a forma un guvern, după alegerile parlamentare din 6 mai, Der Spiegel notează că, “la Berlin, situaţia din Grecia trimite cu gândul la Republica de la Weimar”, evocând situaţia regimului instaurat în Germania după Primul Război Mondial. Marcat de instabilitate, regimul a condus la apariţia nazismului:

Aşa-numita ‘ruşine’ simţită de germani pentru condiţiile impuse prin Tratatul de pace de la Versailles pare să fie reprezentată în Grecia prin obiectivele de redresare financiară solicitate de Bruxelles. La fel cum s-a întâmplat în anii 1920, în Germania, de acest context politic profită partidele extremiste.

Chiar dacă este de dorit ca Grecia să iasă din zona euro, continuă Der Spiegel,

Nimeni nu îi poate forţa pe greci să părăsească uniunea monetară. Dar este clar că ar fi în interesul lor. (…) Ieşirea Greciei din zona euro este singura şansă ca ţara să se redreseze. Grecii ar avea propria monedă, pe care ar putea-o devaloriza. Astfel, importurile ar deveni mai scumpe, iar exporturile mai ieftine. (…) Solidaritatea între statele europene nu este condiţionată de apartenenţa la zona euro, astfel că celelalte ţări oricum vor trebui să ajute Grecia cu sume enorme.

Un alt argument avansat de publicaţia germană: ieşirea Greciei din uniunea monetară “ar fi un semnal puternic adresat altor state care sunt în incapacitate de plată: nu puteţi şantaja Europa!”

responsabilii europeni, îngrijoraţi iniţial de această 'renegociere', se declară astăzi gata să-l ajute pe preşedintele francez să completeze tratatul de disciplină bugetară printr-o iniţiativă asupra creşterii. Într-adevăr, 'revendicările' lui François Hollande au liniştit Bruxelles, căci ele reiau de fapt proiecte deja lansate.

Pe de altă parte, remarcă Les Echos, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, "s-a declarat fericit de a profita de deschiderea creată de sosirea lui François Hollande pentru a încuraja o reluare a investiţiilor, cu condiţia de a nu reveni asupra necesităţii ieşirii din datorii". Totuşi, remarcă ziarul,

această subită dorinţă de a re-evalua proiectul de creştere riscă totodată să se lovească de realitatea finanţelor publice. Căci, pentru a recapitaliza BEI [Banca Europeană de Investiţii], trebuie găsite 10 miliarde de euro, în timp ce pentru a realoca fondurile structurale necheltuite, ar trebui ca statele să dea înapoi către Bruxelles cele 82 de miliarde pe care le-au promis, dar până acum le-au economisit, datorită întârzierii acumulate. Fără a mai socoti factura de 80 de miliarde de euro pentru dotarea capitalului viitorului Mecanism European de Stabilitate (MES). (...) În lipsă de lichidităţi în trezorerie, dezbaterea asupra creşterii se orientează deci spre căutarea drumului strâmt şi periculos între rigoare şi cădere în recesiune.

 

călcâiul lui Ahile al băncilor spaniole. Activele toxice legate de domeniul imobiliar continuă să crească şi, în bilanţul băncilor, sunt din ce în ce mai multe imobile pe care instituţiile [bancare] le obţin în urma creditelor neplătite.

"Este oare Germania responsabilă pentru bula imobiliară din Spania?", se întreabă la rândul său ABC. Ziarul citează un raport al băncii japoneze Nomura conform căruia băncile germane şi franceze au jucat un rol în această situaţie:

Politica dobânzilor scăzute pe care Banca Centrală Europeană (BCE) le-a aplicat în anii care au precedat criza a permis economiei germane muribunde să se restabilească, dar a fost de asemenea elementul decisiv care a provocat bulele imobiliare în ţările periferice europene, […] exacerbate de fluxul de capitaluri provenind de la băncile germane şi franceze.

Pentru a face faţă riscului de faliment al băncilor expuse activelor toxice legate de domeniul imobiliar, guvernul "va cere [din partea băncilor] provizioane mai mari" pentru acest tip de credite, conchide El País.

Sugerând că o uniunea fiscală ar putea să vadă lumina zilei în următorii zece ani, Mario Draghi a spus că ea ar necesita transferuri de suveranitate dinspre Statele Membre spre o autoritate centrală. Aceasta ar fi dimensiunea politică a 'pactului de creştere'.

Potrivit Le Figaro, "pactul de creştere", preconizat de Draghi este presupus să fie corespondentul "pactului bugetar" adoptat de 25 din cele 27 de state membre pentru a-şi redresa finanţele. Această creştere trece prin "reforme structurale apte să 'faciliteze activitatea întreprinzătorilor'", notează cotidianul francez, potrivit căruia "patronul BCE rezumă în trei cuvinte doctrina sa în acest domeniu: flexibilitate, mobilitate, echitate".

La Stampa consideră nici mai mult nici mai puţin decât că "moneda unică încearcă să-şi schimbe faţa" şi că

dacă s-ar realiza promisiunile ultimelor zile, ar debuta o inversare semnificativă a funcţiilor fundamentale între UE şi statele membre: responsabilitatea cheltuielilor pentru prima şi controlul bugetelor pentru statele membre [via Băncii europene pentru investiţii]. UE ar putea finanţa astfel mari infrastructuri, capabile să relanseze munca, la dobânzi cu mult mai joase decât ceea ce ar trebui să plătească Roma sau Madrid, ca să nu mai vorbim de Atena sau Lisabona.

Directiva restrânge drastic definirea capitalurilor proprii ale unei bănci şi ridică masiv nivelul cerut pentru acestea, astfel încât fiecare instituţie să dispună de o serie de fonduri capabile să absoarbă şocurile violente. Potrivit Autorităţii Bancare Europene, celor mai mari o sută de bănci europene le-ar lipsi 485 de miliarde de euro din capital dacă ar trebui să aplice deja Basel III.

Proiectul prevede ca fiecare bancă să dispună de 7% din capitalurile sale din fonduri proprii. Marea Britanie doreşte să se consolideze această cerinţă pentru a-şi întări băncile. Franţa, pe de altă parte vrea ca fondurile angajate în filialele de asigurări să poată fi deduse. De fapt, comentează Le Figaro,

dezbaterile se anunţă foarte vii şi ar putea să ducă la o amânare pentru 15 mai a adopării taxei. Eşecul pare totuşi interzis, pentru că Europa are foarte mare nevoie să demonstreze că avansează pe drumul întăririi sistemului său bancar.

Săptămâna trecută, Le Monde scria că Michel Barnier, Comisarul European pentru Piaţa Internă, dorea să întrebe băncile cum au utilizat cele 1 000 de miliarde de euro injectate de Banca Centrală Europeană, pentru a evita o criză a creditării.

În faţa criticilor virulente faţă de politicile de austeritate din Europa, Comisia Europeană intervine într-o afacere naţională: cea a politicii sociale şi a pieţei forţei de muncă, relatează cotidianul din München.

Comisarul care se ocupă cu acest dosar, László Andor, trebuie să prezinte săptămâna aceasta "un pachet pentru (locurile de) muncă" al cărui obiectiv este crearea a 17 milioane de noi slujbe în Europa până în 2020.

Principalele măsuri ale acestui plan sunt: deschiderea completă a pieţelor muncii, atât în domeniul privat cât şi public, pentru toţi cetăţenii europeni – inclusiv români şi bulgari –, "salarii minime adaptate" care să permită tuturor angajaţilor să poată trăi din munca lor, recunoaşterea diplomelor respective şi o scădere a taxelor şi contribuţiilor salariale.

Pentru Comisie, sectoarele precum sănătatea, serviciile pentru persoanele în vârstă, dezvoltarea unei economii durabile din perspectiva climatică şi cel al tehnologiilor informaticii, sunt cele cu cel mai mult potenţial. Rămâne de văzut dacă statele vor permite o intervenţie în afacerile lor sociale: planul va fi discutat cu ocazia summitului european din iunie.

Guvernul ungar cunoaşte condiţiile de mai multe săptămâni, dar refuză să le accepte. (…) Situaţia este clară. Executivul de la Bruxelles doreşte ca democraţia să fie restabilită, pe fondul înrăutăţirii situaţiei acesteia. Un lucru pe care Viktor Orbán nu vrea să îl promită.

La rândul său, celălalt cotidian de stânga, Népszabadság, apreciază că:

Guvernul ungar este la strâmtoare. (…) Condiţiile pentru acordarea împrumutului sunt cunoscute din ianuarie şi nu s-au schimbat. Este vorba de garantarea independenţei Băncii naţionale şi de funcţionarea fiabilă a sistemului judiciar. (…) Şi nu este doar atât: mai sunt şi alte probleme cu noile legi fundamentale – în special cu noul cod al familiei şi cu codul electoral – iar Europa crede că este nevoie de examinarea în întregime a noului sistem constituţional ungar. (…) În privinţa condiţiilor precise referitoare la sistemul judiciar, se ştie că statul de drept este o chestiune de onoare în cadrul Uniunii Europene. Comisia Europeană nu va negocia aceste aspecte.

 

Primul ministru Mario Monti a încercat să risipească temerile şi a dat vina pe problemele din Spania şi pe creşterea internaţională firavă. Potrivit cotidianului din Torino, el a atacat în particular vehement Asociaţia antreprenorilor italieni, care a zdruncinat sprijinul public pentru guvern, prin criticile ei faţă de reforma pieţei muncii, considerată prea diluată şi prea conformă cerinţelor sindicatelor. În La Stampa, Bill Emmot, fost redactor şef al ziarului The Economist, scrie -

Ar fi o greşeală să acordăm prea multă atenţie mişcărilor zilnice sau săptămânale ale pieţelor, fiindcă au mai mult de-a face cu psihologia animală. [...] Dar în spatele lor se află un adevăr important: nu au fost rezolvate nici problemele datoriilor suverane ale Europei, nici cele ale Italiei. Dacă recesiunea în Italia sau Spania este doar puţin mai grea decât se aştepta, ele nu îşi vor îndeplini obiectivele lor de reducere a deficitului. Ceea ce va readuce în discuţie subiectul voinţei politice. [...] Reformele lui Monti au fost colosale, comparate cu cele ale guvernelor anterioare, dar nicidecum suficiente în comparaţie cu problemele pe care trebuie să le rezolve. El a început un program de liberalizare modest, a dat un stimul lejer forţelor competitivităţii, şi a lansat o reformă a pieţei muncii care nu va intra în istorie. Niciun cumpărător de obligaţiuni nu poate avea impresia că perspectivele de creştere ale Italiei au fost radical transformate.

Potrivit Pesticide action network-Europe (PAN-Europe) [Rețeaua pentru acțiunea pesticidelor] și Générations futures [Generații viitoare], Comisia Europeană și statele membre ar fi permis omologarea a aproximativ cincizeci de molecule (adică în jur de zece pesticide) suspecte de a avea efecte nocive asupra omului sau asupra mediului. Aceste substanțe au putut fi autorizate datorită unei proceduri de “resupunere”, care permite să ocolească directiva europeană din 1991 asupra evaluării riscurilor asociate moleculelor fitosanitare aflate în folosință în diferite țări ale UE.

“Ca deseori când este vorba de Europa și de reglementări, afacerea este cam complicată”, constată Le Monde care continuă:

Companiile industriale, se explică în mod clar Comisiei, au putut într-adevăr să decidă retragerea în mod voluntar de pe piață a unei substanțe în curs de evaluare și să beneficieze de o perioadă de grație până la sfârșitul lui 2011, înainte de retragerea sa efectivă... răgaz pentru ei de a “resupune” un mic dosar de omologare  [mai puțin strict în privința elementelor de furnizat în privința toxicității produsului] . Această procedură de accelerare nu este posibilă, spune totuși Bruxelles, decât cu “condiția să nu fi existat indicii de efecte dăunătoare clare în cursul unei prime evaluări, dusă de statul membru raportor”. ONG-urile văd situația sub un unghi destul de diferit. François Veillerette, președinte al Générations futures, vede aici un “cadou” făcut industriei, sub forma unei “omologări ieftine”. Potrivit celor două ONG, 87 de molecule ar fi încercat să împrumute această scurtătură, 64 obținând deja astfel o omologare definitivă. Pentru militanții anti-pesticide, acest “cadou” este fructul unui compromis cu agrochimiștii, pentru a reduce riscul de contencios.

Cu 5.7 procente (doar Olanda, Austria şi Luxemburg au mai puţin şomaj), Germania trece drept un eldorado, şi, aşa cum titrează Die Welt, “Berlin face publicitate pe lângă europeni” pentru a atrage mâna de lucru.

În anumite regiuni şi sectoare profesionale, Germania se află în situaţia de creştere a numărului de locuri de muncă şi caută în consecinţă muncitori străini dar care vorbesc germana. Un specialist al migraţiei, citat de către cotidian, estimă totuşi că aşteptările nu trebuie să fie foarte ridicate: “Germania nu este prima opţiune pentru muncitorii calificaţi, ea este în strânsă concurenţă cu alte state”. Este vorba mai ales de cadrele universitare vorbind limba engleză, care caută mai degrabă un loc de muncă în Marea Britanie. Berlin nu se aşteaptă deci aproape deloc la un asalt masiv de şomeri greci şi spanioli, conchide Die Welt.

Totuşi, această realitate nu se datorează extravaganţelor financiare: "Veniturile rezidenţilor din aceste ţări sunt atât de limitate în comparaţie cu cheltuielile lor încât nu-şi pot permite să economisească mai mult", explică un expert citat de DGP. La începutul acestei decade, polonezul mediu economisea aproximativ 11-12 %, acum procentajul a scăzut cu 30 %. Principalele motive pentru aceste schimbări se găsesc  în criza pieţelor imobiliare, care absorb în mod tradiţional cea mai mare parte a veniturilor suplimentare. În conformitate cu metodologia Eurostat, creditele ipotecare sunt o formă de economisire. Scăderea preţurilor locuinţelor a redus valoarea reală a ratelor ipotecare şi a dus la diminuarea nivelului general al economiilor.

Reducerile vor afecta cheltuielile în toate administraţiile: ministerele îşi vor vedea bugetul redus cu cel puţin 17%, în medie, în raport cu 2011 (cel puţin 10 miliarde de euro) iar funcţionarii vor suporta îngheţarea salariilor lor pentru cel de-al doilea an consecutiv.

În total, guvernul central va trebui să-şi reducă deficitul cu 17,5 miliarde de euro, regiunile cu 15,6 miliarde de euro şi municipalităţile cu un miliard. Sectorul social este de asemenea vizat: securitatea socială va trebui să facă o economie de aproximativ un miliard de euro.

La aceasta se adaugă noi reţete fiscale: suprimare a deducerilor de impozite pentru companii şi creşterea TVA pentru anumite bunuri şi servicii. Pentru El País “obiectivul pare a fi la îndemână, dar recesiunea complică totul”:

Întrebarea este de a şti dacă reducerile bugetare şi-au atins limita. Pentru că, dacă aşa este, vor trebui făcute schimbări radicale în structura administraţiei. Va trebui de asemenea să se echilibreze creşterea cheltuielilor provocată de interesele datoriei publice […] Cheia reuşitei rămâne împărţirea efortului.

 

Tariful pentru a folosi serviciile de date cum ar fi email sau navigarea pe Internet se va plafona la 70 de cenţi pentru un megabit, mult mai mic faţă de cei 2 până la 5 euro cât încasează majoritatea operatorilor din UE. Plafonul va scădea la 20 de cenţi până în 2014, aproape eliminând profitul operatorilor telecom. După acord, multe din preţurile acţiunilor au scăzut.

Reglementarea a fost propusă ma întâi de Comisia Europeană vara trecută pentru a lupta împotriva a ceea ce era numit “jaful roamingului”, cu operatori care taxează cu mai mult de triplu apelurile făcute într-o altă ţară UE. Parlamentul European a aprobat mişcarea pe 27 martie şi guvernele naţionale în ziua următoare, cu o undă verde finală ce se aşteaptă până în iunie.

Mişcarea va însemna eliminarea “facturilor umflate” din perioada verii, notează The Guardian, adăugând că aceasta este

… culminarea unei lupte lungi între Bruxelles şi companiile de telefonie, care spun că vor trebui să ridice preţurile pentru alte servicii. Se considera că tarifele internaţionale generează până la 5% din venituri.

 

Nu există în istoria economiei contemporane o ajustare comparabilă […] Spania se află în fața unei intersecții diabolice: deficitul, care a crescut, obligă la tăieri, care vor agrava starea de sănătate precară a economiei […] Experții afirmă că dacă termenul nu este prelungit, Spania nu își va putea îndeplini obiectivele.

“Tăieri de foarfecă” de 55 de miliarde de euro, din care prima va fi făcută vineri, 30 martie, cu anunțul bugetului pentru 2012. Pentru El País Spania are în fața ei un drum presărat cu obstacole, deorarece

Dezacordul recent între Comisie și Madrid cât și opoziția puternică provocată în Spania de mantra austerității din partea țărilor cele mai ortodoxe fac mai dificilă relaxarea obiectivelor deficitului.

Deoarece, așa cum anunță El Mundo, "partidul [Angelei] Merkel vrea să examineze reformele începute de Spania". Pe 2 aprilie, o delegație de parlamentari ai CDU, partidul cancelarului german, va merge astfel la Madrid:

Modificarea obiectivului deficitului spaniol a semănat neîncredere în Germania și în partidul lui Merkel […] Obiectivul [vizitei] este dublu: să se asigure că după greva generală din 29 martie programul de reforme nu va pierde niciun gram din greutate și să verifice că modificarea în obiectivul deficitului nu este un șiretlic pentru a câștiga timp, ci arată că țara face tot ce poate.

Până în prezent, acţionarii nu primeau beneficii decât în cazul vânzărilor de acţiuni. Datorită acestei strategii, societatea a devenit cea mai mare întreprindere mondială, ca şi capitalizare bursieră. "Este trist că 'managerii' numeroaselor alte ţări dezvoltate nu au adoptat şi ei o atitudine similară", regretă Hospodářské noviny, evocând astfel comportamentul cheltuitor al guvernelor europene:

Evident, s-au lăsat duşi de economia datoriei, care este, sigur, mai atractivă decât cea a profitului. Este cu mult mai uşor să verşi alocaţii şi să observi cum va ieşi din necaz guvernul următor (de opoziţie). Este ca şi cum ai fi îngrijit de un nutriţionist şi te-ai întreba în acelaşi timp cum să pierzi din greutate, în faţa unei farfurii, plină până la refuz. [...] Apple se gândeşte să împartă aproximativ o zecime din banii acumulaţi. Ce guvern ar putea să se laude cu asemenea cifre?

Un ministru de Finanţe german nu este un candidat înnăscut pentru preşedinţia Eurogrup. Primul argument în defavoarea acestui fapt este aritmetica echilibrului de puteri în Europa. În mod normal, ar fi pur şi simplu exclus ca un reprezentant al unei ţări care este deja membrul cel mai puternic şi care doreşte, în plus, să-şi impună cultura naţională de austeritate în toată Europa, să guverneze în plus şi comunitatea monetară.

În absenţa concurenţilor, și având în vedere că atât italianul Mario Monti cât şi finlandezul Jyrki Katainen sunt deja şterşi de pe listă din cauza posturilor-cheie pe care le ocupă compatrioţii lor (Mario Draghi la BCE şi Olli Rehn însărcinată cu politica monetară la Comisia Europeană), Schäuble ar avea cel puţin o statură adecvată, comentează cotidianul din München. Juncker, al cărui mandant se încheie în iunie 2012, a anunţat că nu doreşte să-şi reînnoiască mandatul. Schäuble însuşi a afirmat că succesorul lui ar trebui să provină din una dintre ţările cotate cu triplul A de către agenţiile de rating, limitând astfel alegerea la Germania, Finlanda şi Olanda. Între timp, va trebui să aştepte sprijinul Franţei, care nu va interveni decât după alegerile prezidenţiale şi legislative, în iunie.

Partenerii europeni pun înainte de toate credibilitatea politicii tăierilor bugetare pentru a calma interminabila criză a euro. Europa spune clar că nimic nu este mai important decât austeritatea […] şi răspunde la provocarea lui Rajoy. (...) Spania este noua frontieră a fricii în UE: prea mare pentru a cădea, prea mare pentru a fi salvată şi prea mare pentru ca pieţele să ignore un linşaj pentru violarea obiectivelor deficitului în 2012. […] Lovitura este la înălţimea provocării: în timp ce toată lumea aştepta o mustrare [acceptând în acelaşi timp obiectivul de 5,8%], Comisia demonstrează că ea nu va face concesii.

Pe de altă parte, cotidianul El Mundo vede în decizia Eurogrupului “revanşa lui Olli Rehn”, comisarul pentru Afaceri economice şi monetare, care “a căşunat pe Spania”:

Pentru birocraţii de la Bruxelles, faptul că Rajoy a făcut anunţul său în ziua semnăturii pactului bugetar a fost îndeosebi abominabil. [Rehn] a căutat să-şi reafirme autoritatea sub prisma noului pact bugetar, şi acesta este argumentul pe care l-a prezentat statelor membre pentru a le convinge că trebuie să împartă, aproape după modelul judecăţii lui Solomon, devierea anunţată de Rajoy. Rezultatul este o treabă de mântuială made in Bruxelles […] Suntem surprinşi de viteza cu care Eurogrupul a impus acest 0,5% suplimentar Spaniei, în timp ce bugetul pentru 2012 nu a fost încă formulat.

Iniţiativa nu este inedită. Comisia Europeană propusese deja o taxă pe schimburile de acţiuni, de produse derivate şi alte produse financiare în septembrie trecut, propunere refuzată din start de Marea Britanie şi Suedia. De data aceasta însă, miniştrii afirmă că doresc să caute "alternative" în cazul în care nu va fi schiţată nicio soluţie până la sfârşitul anului. O remarcă-cheie a unei scrisori care se citeşte "între linii", consideră SZ:

Cifra nouă trimite un mesaj foarte clar: putem să o facem şi singuri. [Potrivit tratatelor europene] statele pot avansa singure în cadrul unei cooperări întărite dacă reuşesc să se regrupeze în număr de nouă. Din acest motiv scurta scrisoare se citeşte parcă asemeni unei ameninţări serioase faţă de colegii care ar mai ezita. Căci toţi cei care sunt priviţi astăzi de aceste probleme ştiu că taxa va fi introdusă, foarte probabil.

Cotidianul mai notează că scrisoarea are şi un efect intern pentru statele semnatare, mai ales pentru Franţa şi Germania, deoarece ea i-ar putea permite lui Sarkozy câştigarea altor câtorva voci suplimentare în timpul alegerilor prezidenţiale din aprilie-mai; Angela Merkel ar putea să dea astfel opoziţiei câteva dovezi de bună credinţă, căci opoziţia făcuse din taxa Tobin o condiţie sine qua non pentru "Da"-ul spus pactului fiscal.