În schimb, afirmă la rândul său La Stampa, tinerii italieni "Neets" (Not in Education, Employment or Training) au atins un tulburător 11.2 %, faţă de 3.4 % în întreaga Europă. Însă un peisaj arid al muncii nu este o explicaţie suficientă: în Spania, unde procentul de tineri fără locuri de muncă este de 40 %, doar 0.5 % au renunţat să mai caute vreun loc de muncă. În Italia, totuşi, "mulţi tineri au acceptat inactivitatea ca un posibil stil de viaţă, iar relativa plasă a securităţii sociale oferite de familiile lor nu le învinge apatia".

Cei care deţin o diplomă universitară îşi găsesc şi mai greu de lucru, deci faptul că doar 20.7 % din italieni mai urmează studii universitare complete nu mai este surprinzător, faţă de o medie de 33 % în restul Europei. În acest context, diminuarea populaţiei tinere italiene poate fi o eventuală veste pozitivă pentru sectorul muncii: "Până în 2020, 8 milioane de pensionari vor fi părăsit piaţa muncii, şi vor fi suficienţi tineri care să le ia locul".

Fără perspective profesionale – şi deci familiale – şi fiind prizonieri ai unui sistem politico-economic închis şi corupt, şi-au luat destinul în mână, trăgându-i o lovitură pe care o sperăm fatală.

Pe celălalt mal al Mediteranei, milioane de tineri diplomaţi jonglează cu muncile precare (atunci când au una) şi se lovesc de sisteme politico-economice sclerozate sau închise – mai ales în Italia şi Grecia.

Dacă situaţia lor nu este decât parţial comparabilă cu cea a camarazilor lor tunisieni, îngrijorarea lor faţă de viitor este la fel de tulburătoare, chiar şi păstrând proporţiile. Iar dacă pentru ei nici nu se pune problema răsturnării regimurilor democratice în vigoare, revolta lor se manifestă în acelaşi timp prin dezinteresul faţă de politică (cei cu vârste cuprinse între 18-24 de ani sunt clasa de vârstă care votează cel mai puţin) şi printr-o adeziune la partidele cu poziţiile cele mai afirmate. Dar sunt încă apţi să-şi exprime colectiv furia, aşa cum am văzut  în timpul manifestaţiilor care au încins Europa în toamna trecută.

Revolta lor nu reuşeşte însă să-i zdruncine pe responsabilii politici, căci tinerii sunt astăzi minoritari – doar un european din cinci are mai puţin de 20 de ani - şi sunt departe de masa critică necesară pentru a bascula alegerile politice în avantajul lor.

Liderii europeni par să fie conştienţi de acest aspect, iar atitudinea lor faţă de tineri, care se manifestă între altele prin regularitatea cu care sunt tăiate bugetele educaţiei şi ale cercetării, stă dovadă a importanţei pe care le-o atribuie. Dar dacă există o lecţie, printre atâtea altele, pe care o putem trage din "Revoluţia iasomiei", este că pe măsură ce distrugem tineretul el explodează ulterior în faţă, mai devreme sau mai târziu.

Acesta poate fi un loc stabil de muncă, dar şi un stagiu în alternanţă sau un post de voluntar care va duce la un post remunerat. Cei care refuză propunerea îşi vor pierde alocaţia de şomaj.

Proiectul trebuie să înceapă deci în cartierele Tarwewijk şi Overschie, unde procentul de şomaj este de 5 respectiv de 8 %, şi unde Schrijer vrea să realizeze prima zonă "fără şomaj" a ţării. Intenţionează pentru aceasta să se inspire din experienţa celor 600 de postulanţi la azil care şi-au găsit de muncă din toamna lui 2008. Puţin formaţi, vorbind prost olandeza şi având prea puţină experienţă profesională, au obţinut locuri de muncă necalificate în domeniul sănătăţii sau al securităţii.

Publicat în 30 noiembrie , raportul anual al Observatorului naţional al ZUS (Zonele urbane sensibile)  demonstrează că 4.5 milioane de persoane care locuiesc în "cartiere" sunt în continuare victime ale inegalităţilor: sociale, economice, urbane şi şcolare. În cauză: pasivitatea responsabililor politici naţionali care "nu sunt interesaţi decât de (...) insecuritate", judecă Le Monde. La cinci ani de la revoltele care îmbrăţişaseră periferia Parisului, riscurile unei noi escaladări a violenţei persistă. "Simt că am trecut la stadiul de revoltă socială", se îngrijorează primarul unui oraş de la periferia pariziană (...). Va trebui să explodeze ca să ne intereseze cu adevărat?"

Dar spaniolii, care au un procent de şomaj ridicat, consideră că acesta nu este un motiv de sărăcie. Relaţiile cu băncile este un alt aspect subliniat de cotidian: aproximativ 90 % dintre spanioli consideră că accesul lor la credite este dificil, ceea ce nu este cazul decât pentru 20 % dintre finlandezi. Astăzi, aminteşte cotidianul din Madrid, 16 % din populaţia europeană trăieşte sub limita sărăciei.

În Spania, notează ziarul, studiul prevede o creştere a economiei non declarate de la 18,7 la 19,5 % din PIB pentru sfârşitul anului 2009. "Acum, nu mai sunt decât mici lucrări, nicidecum mari şantiere", declară pentru acest cotidian purtătorul de cuvânt al plateformei asociaţiilor de şomeri din Spania, Francisco Tejero; aceste "mici lucrări" (plomberie, izolaţie, acoperişuri etc.) în sectorul construcţiei – la baza creşterii spaniole a ultimilor ani – sunt mari clasici ai economiei non declarate. La negru. Dar pun o problemă în termen de alocaţii de şomaj în timp de criză, căci, cum subliniază economistul Florentino Felgueroso, "de ce să renunţi la alocaţii, chiar dacă lucrezi la negru?"

Majoritatea sunt muncitori din Andaluzia, care provin din construcţii – sector extrem de lovit de criză în peninsula iberică – şi care sunt atraşi de salariile mai avantajoase: 8.22 euro pe oră faţă de 6.10 în Spania. Sindicatele spaniole îşi invită totuşi compatrioţii la prudenţă şi îi sfătuiesc să ceară contracte de muncă în conformitate cu legea. "Pentru a informa sezonierii asupra drepturilor lor, sindicatul (CCOO, Confederación Sindical de  Comisiones Obreras) va trimite în septembrie o furgonetă care va străbate viile din sudul Franţei", semnalează Libération.

Cotidianul explică că Grecia este ţara europeană cu cel mai mare număr de absolvenţi, dar şi cu cel mai mare număr de tineri şomeri. Cei mai mulţi trebuie deci să se reconvertească. Astfel, 90% din absolvenţii în teologie nu exercită profesii ecleziastice. Unii sunt chiar numiţi "preoţii-chelneri". Urmaţi de sociologi la 70%, arheologi la 42% şi de profesorii de sport cu 35%. Peste 17 000 de medici, farmacişti şi avocaţi sunt perpetuu pe listele agenţiilor de ocupare a forţei de muncă. Un fenomen care s-a amplificat în ultimii ani, cu creşterea generaţiei "600 de euro".

Pentru Guy Groux, sociolog al conflictelor sociale, "este o criză a sindicalismului" , a căror bază "nu mai este stăpânită de conducători". Se pune în sfârşit problema eficacităţii acestor ameninţări. "In comparaţie cu sechestrul, care este un act real, ameninţarea cu explozia rămâne virtuală", crede Guy Groux. "Dacă nu este pusă în practică, se epuizează rapid".