80% din romii intervievaţi trăiesc în gospodării ameninţate de sărăcie, mai puţin de o treime au salariu şi doar 15 procente şi-au încheiat studiile liceale, faţă de 70 de procente în cazul celor care nu sunt romi.

Studiul concluzionează că romii nu sunt “suficient de conştienţi de drepturile care le sunt garantate prin legislaţia UE”. Astfel, doar 40% dintre romi cunosc legile care interzic discriminarea minorităţilor etnice în momentul în care îşi caută un loc de muncă.

Printre măsurile propuse, o mai bună cooperare cu ţările de origine, de exemplu cele din Maghreb, întărirea dispozitivului Frontex şi supravegherea frontierei dintre Greci şi Turcia, ca şi o mai bună gestiune a fluxurilor migratorii, a expulzărilor şi a luptei împotriva traficului de fiinţe umane. Iniţiativa răspunde în acelaşi timp îngrijorării crescânde a Danemarcei faţă de imigraţia ilegală, chiar dacă, notează ziarul:

potrivit ministerului Justiţiei, nu se ştie cu exactitate câţi imigranţi ilegali numără Danemarca – avem doar o frică justificată ca numărul mare de imigranţi ilegali care se află acum în Grecia şi Italia, să înceapă să se dirijeze spre Nord.

Aceste măsuri se justifică şi prin măsuri practice, consideră Marlène Wind, de la Universitatea din Copenhaga, citată de cotidian:

problemele imigraţiei ilegale dăunează pieţei interne şi spiritului european al liberei circulaţii. Va fi deci o victorie – şi pentru preşedinţia daneză – dacă acest proiect este dus la bun sfârşit.

La Berlin, Der Tagesspiegel anchetează asupra poveştii care se află în spatele fotografiei. Este vorba de o deturnare a sensului vizual al fotografiei, pe care Die Weltwoche, cunoscut ca fiind apropiat de dreapta populistă elveţiană, a scos-o din contextul iniţial. Intenţia fotografului italian Livio Mancini, explică acest cotidian, era să demonstreze mizeria familiilor de romi în Europa:

Mancini a fotografiat copii romi în ghetourile oraşului Gjakova [în Kosovo], unde familiile lor au eşuat după război. Cabanele lor sunt construite pe pământul toxic al unei gropi de gunoi, unde trăiesc din ceea ce găsesc comestibil sau de vânzare din munţii de mizerii. [...] Seria de fotografii cu aceşti copii la gunoi nu arată decât unul din cazurile tragice. Cele 10 sau 12 milioane de Sinti şi de Romi sunt cea mai numeroasă minoritate din Europa şi trăiesc în cele mai proaste condiţii. Majoritatea este săracă şi ameninţată de ghetoizare. [...] Imaginile lui Mancini incriminează această situaţie. Aici, erau efectiv utilizaţi pentru a dovedi contrariul, pentru a face din ei victimele vinovaţilor.

Într-o scrisoare adresată redacţiei Der Tagesspiegel, Mancini denunţă "utilizarea abuzivă a fotografiei mele". Die Weltwoche a reacţionat în faţa criticilor virulente apărând "faptele". Revista asigură că "folosirea copiiilor în scopuri criminale" este un aspect ascuns al polemicii şi evită să vorbească de lipsa sa de "etică vizuală". Livio Mancini, în ciuda a orice altceva, se bucură că tema mizeriei romilor a fost adusă astfel în atenţia opiniei publice.

În fața posibilității “unei extincții a poporului iranian”, premiul Nobel pentru literatură cere mai ales ca Berlin să nu mai livreze submarine pentru Tel-Aviv, puterea nucleară israeliană fiind “un pericol pentru pacea fragilă din lume”, în timp ce președintele iranian Mahmud Ahmadinejad este calificat ca fiind un simplu “gură mare”.

Grass, care suscitase agitație în Europa în 2006, când și-a dezvăluit apartenența la Waffen SS în 1944, explică faptul că a tăcut prea mult de teamă de “obișnuitul verdict de ‘antisemitism’”.

În Germania, polemica asupra textului nu a întârziat. Din trei cotidiene naționale care au pus subiectul pe prima pagină, Die Welt se distinge prin cel mai tranșant titlu: “Günter Grass, eternul antisemit”. Editorialistul vedetă al cotidianului berlinez, polemicul Henryk M. Broder consideră că

Grass este prototipul antisemitului cultivat, care vrea binele evreilor. Bântuit de vină și rușine, și doritor să stabilească datele din Istorie, merge până în pânzele albe pentru a dezarma “cauza unui pericol perceptibil”.

Ea atribuie această schimbare polarizării politice și setei de putere a anumitor conducători. Printre statele europene enumerate se găsesc Ungaria (în frunte), Slovacia, Albania, Kosovo, Macedonia și Muntenegru în timp ce Polonia și, într-o mai mică măsură, Serbia par elevi buni.

La Stampa observă că un amendament care vizează suprimarea acestui punct, propus de dreapta (majoritară în Parlament), a fost repsins la o diferenţă de 20 de voturi de către stânga, Verzii şi extrema stângă, şi că dreapta italiană a condamnat o decizie a "stângii căsătoriilor homosexuale". "Europa vrea să ne impună căsătoria homosexuală", se revoltă la rândul lui Il Giornale, conform căruia adoptarea rezoluţiei va atrage după sine obligaţia statelor membre de a recunoaşte căsătoria între persoane de acelaşi sex realizată într-o altă ţară a UE.

În patru luni de zile, Uit Vrije Wil a adunat 120 000 de semnături, printre care cele ale mai multor personalităţi politice, în jurul unui proiect de lege care ar permite persoanelor care au mai mult de 70 de ani să obţină ajutor pentru a-şi pune capăt zilelor, dacă ele consideră că aceasta a ajuns la termen. Potirivt asociaţiei, legea actuală în vigoare asupra eutanasiei, votată în urmă cu zece ani, nu se aplică decât în condiţii foarte stricte şi doar când este vorba de "suferinţe insuportabile şi fără ieşire".

Propunerea "este un semn puternic al timpurilor noastre", scrie De Volkskrant, într-un editorial. Cotidianul constată că, dacă este vorba de "o tematică socială urgentă", proiectul nu are totuşi "nicio şansă" să reuşească. Membrii ai guvernului, creştin-democraţii sunt "în centrul puterii şi blochează orice dezbatere" asupra acestei probleme şi, "pentru a păstra pacea, liberalii din VVD nu doresc nici să-şi ardă degetele". Rezultat: "în timp ce subiectul se răspândeşte în societate, dezbaterea politică este imobilizată", regretă ziarul.

până la urmă este ceva derizoriu în a se încăpăţâna, o dată pe an, să pună proiectorul pe jumătate din populaţia mondială pentru a constata că încă nu este egala celeilalte jumătăţi. Lupta pentru egalitatea femeilor este o luptă de fiecare zi, nu doar de 8 Martie.

Cu siguranţă, anul scurs a arătat clar că lupta femeilor se poartă în fiecare zi şi că primăvara arabă a pus în prim planul scenei cetăţene care pun o adevărată provocare partidelor islamiste. “În Europa, şi mai ales în Franţa, femeile nu pot să lase garda jos în nicio zi a anului.”

Dar, luând exemplul Franţei, Le Monde aminteşte că femeile sunt încă foarte îndepărtate de responsabilităţile în politică şi în administraţia la nivel înalt şi că diferenţele salariale încă ating 25%. Pe scurt, conchide Le Monde, “lupta continuă”, cu sau fără 8 Martie.

Pe un ton provocator intenţionat şi asumat, autorul îi răspunde lui Sarrazin şi combate imaginea turcilor ca ţapi ispăşitori ai integrării austriece. El descrie astfel o influenţă crescândă a Turciei în cadrul Europei, bazându-se pe cinci teze, explică Die Presse:

Turcii sunt mai numeroşi, mai tineri, mai ambiţioşi, economia lor creşte mai rapid şi sunt mai puternici. [...] În cartea sa, Türkmen face portretul unei Turcii în plină dezvoltare, de la care Europa ar avea doar de învăţat. El spune că numărul cadrelor de sex feminin este de şase ori mai mare în Turcia faţă de media europeană, că prosperitatea turcească a crescut mai mult decât oriunde în Europa şi că, în general, turcii vor şi mai mult decât atât.

 

Potrivit Curţii, politica italiană de “respingere”, în vigoare din 2009, violează dreptul internaţional pentru că tratează imigranţi colectiv şi le neagă dreptul de a face apel în tribunalele italiene. Roberto Maroni, ministrul de Interne al Ligii Nordului din acea perioadă, a criticat sentinţa ca fiind “politică”, în timp ce premierul Mario Monti a declarat că guvernul va studia decizia. Dar Il Manifesto este sceptic -

Acordurile cu noul guvern libian arată în aceeaşi direcţie precum cele făcute cu Gaddafi. Pentru a schimba asta ar fi nevoie de o examinare temeinică a legislaţiei şi de o nouă politică de informare. Citind comentarii online despre sentinţă, îţi dai seama că Europa este văzută acum ca o ameninţare la integritatea noastră naţională. Este produsul a două decade de xenofobie şi ostilitate instituţională faţă de imigranţi.

Cotidianul explică faptul că miliardarul elevețian Stephan Schmidheiny, de 64 de ani, și baronul belgian Louis De Cartier De Marchienne, de 90 de ani, erau acuzați că nu au respectat măsurile de securitate în clădirea lor din Casale Monferrato (nord-vest), care producea în anii 1960-70 panouri pentru clădiri pe bază de fibre de azbest (interzise în Europa din 1986 dar produse în alte părți ale lumii), cunoscând periculozitatea acestei substanțe. Aproape 3 000 de cazuri de azbestoză sau mezoteliom (un cancer de plămân) au fost constatate printre muncitori și populație – 1830 de persoane au murit până acum. Este cel mai important proces organizat vreodată pentru o contaminare cu azbest și primul penal, subliniază La Stampa; potrivit directorului său, Mario Calabresi, condamnările

sunt recunoașterea uneia dintre cele mai curajoase și tenace bătălii pentru adevăr și dreptate purtate vreodată în Italia. O bătălie datorită căreia s-a demonstrat că, de-a lungul anilor, s-a continuat producerea [de azbest] în ciuda evidenței riscurilor pentru orice comunitate. În prezent, nimeni nu va putea invoca ignoranța sau manipularea. [Dar decizia] nu închide această poveste și ea nu poate clasa definitiv acest masacru: astăzi, sunt cel puțin 50 de cazuri noi de mezoteliom în regiune, dublu față de acum zece ani.

Chiar dacă această dezbarere nu este obligatorie şi Comisia are ultimul cuvânt de spus, ar putea servi ca “un apel de trezire” scrie El País. Anual, europenii risipesc

...179 de kilograme de mâncare comestibilă şi sănătoasă fiecare, […] majoritatea irosite de gospodării, 42% (dintre care 60 de procente sunt în aparenţă evitabile). Producătorii îi urmează îndeaproape cu 39%; sectorul de catering cu 14%; şi mai jos în top, distributorii cu 5%.

Având în vedere că 16 milioane de europeni primesc ajutor de la organizaţii de caritate, raportul cere

redistribuirea resturilor de mâncare oamenilor săraci, resturi care altfel ar fi irosite.

Raportul schiţat de europarlamentarul socialist italian Salvatore Caronna cere Comisiei să promoveze măsuri de reducere a risipei, cum ar fi o etichetare cu dată dublă [limita datei de vânzare şi data ultimă de consum] şi cu reduceri pentru produsele alimentare deteriorate sau aproape de data de expirare.

Deoarece, în Mediterana, numeroase naufragii “nu sunt pe prima pagină a ziarelor”, amintește cotidianul berlinez, care o ilustrează pe a sa cu fotografia unei bărci care a naufragiat în iunie 2011 în fața unei insule tunisiene, având la bord 700 de refugiați libieni.

Realizând lista “celor mai mari catastrofe maritime din Mediterana din 2006”, cotidianul scrie în editorialul său:

Sute de mii de persoane ajung să fie cadavre anonime în mijlocul mării sau pe plajele pline de roci. Zeci de mii de refugiați ajung în mâinile lumii interlope dintr-o Europă în criză care nu le rezervă niciun loc și nici nu dă dovadă de umanitate. […] Morții sunt printre noi, că vin din croaziere de lux, sau dintr-un trauler.

 

Balonul migraţiei, care a crescut în ultima decadă de înflorire [economică], s-a spart brusc, devenind un val care a declanşat exodul masiv a aproximativ o jumătate de milion de cetăţeni.

Potrivit unui raport publicat pe 16 ianuarie de Institutul Naţional de Statistică (INE), migraţia netă este negativă (- 50 090) pentru prima oară în zece ani, cu 62 611 spanioli şi 445 130 de străini care au plecat în 2011. Principalele destinaţii pentru migranţi sunt Maroc, Ecuador şi Bolivia, urmate de Brazilia, Argentina, Germania, Marea Britanie şi China.

Cotidianul conservator atribuie o parte din declinul populaţiei Spaniei descreşterii natalităţii:

2011 a fost şi anul în care vârsta medie pentru a avea primul copil a trecut de bariera de 31, iar natalitatea a devenit de 1.4 copii pentru fiecare femeie – cifre în scădere, de asemenea.