Ea atribuie această schimbare polarizării politice și setei de putere a anumitor conducători. Printre statele europene enumerate se găsesc Ungaria (în frunte), Slovacia, Albania, Kosovo, Macedonia și Muntenegru în timp ce Polonia și, într-o mai mică măsură, Serbia par elevi buni.

Slovacia va fi deci al doilea stat al Europei centrale, după Ungaria, care va fi guvernat de un singur partid: "Slovacia abordează o experienţă inedită din 1989 încoace", notează la rândul său Pravda, care constată că "din comunism niciun alt partid nu a mai cunoscut o asemenea victorie". Partidului Smer îi lipsesc exact 7 locuri pentru a atinge majoritatea constituţională care i-ar permite schimbarea legii fundamentale a ţării. "Mandatul său poate fi considerat ca fiind unul puternic, dar nu totalitar", conchide Pravda.

Hospodárske noviny, la rândul său,  consideră că  "triumful Smer" impune o responsabilitate faţă de Bruxelles.

Viitorul prim ministru încurajează salvarea Greciei, pe care o consideră ca pe o salvare a euro, şi este favorabil FESF. În timpul fostului guvern de coaliţie, el era pentru austeritate şi pentru reducerea deficitului datoriei publice prin regula de aur şi responsabilitatea bugetară a pactului bugetar. Însă o declaraţie de intenţie este un lucru iar a te menţine pe fundalul realităţii economice este cu totul altceva.

Această victorie a lui Robert Fico, scrie Plus jeden deň, este înainte de orice altceva consecinţa "debandadei absolute a dreptei, provocată de scandalul de corupţia Gorila şi ilustrată prin faptul că ea a pierdut, până şi în bastionul propriu numit Bratislava, încrederea alegătorilor".

Studiul realizat cu participarea a 500 de persoane din trei regiuni – Austria Superioară, Austria Inferioară şi Burgenland – are tendinţa de a arăta că deschiderea frontierelor, acum 20 de ani, nu mai este resimţită ca o ameninţare pentru stabilitatea socială a ţării, constată cotidianul. Turismul şi comerţul au contribuit la ameliorarea coabitării transfrontaliere.

Locuitorii din regiunile frontaliere ale Republicii Cehe, Slovaciei şi Ungariei vin mai ales pentru a cumpăra. Aceasta creează o nouă putere de cumpărare în aceste teritorii din Estul Austriei, care sunt mai slabe din punct de vedere economic. Deci nu este de mirare că populaţia locală face un bilanţ pozitiv din perspectiva pieţei muncii. 48% din cei chestionaţi în Austria Superioară, 40% în Burgenland, 36% în Austria Inferioară, în apropierea Slovaciei şi 34% în regiunea de lângă frontiera cehă vorbesc despre o "evoluţie pozitivă" a pieţei muncii.

Singura reţinere la această nouă simpatie este o impresie a austriecilor referitoare la creşterea criminalităţii venite din Est. Această percepţie este totuşi dezminţită de statistici, afirmă Die Presse.

Însă "această deziluzie înspre politicieni nu ar trebui să vă împiedice să mergeţi să votaţi în 10 martie, în timpul alegerilor anticipate", a declarat manifestanţilor jurnalistul slovaco-canadian de investigaţie Tom Nicholson. El este cel care, primul, a dezvăluit scandalul care i-a inspirat scrierea unei cărţi. Însă, informează SME, "tribunalul din Bratislava a interzis publicarea cărţii asupra documentului Gorila, la cererea patronilor de la Penta", grupul financiar care se află în centrul afacerii.

Această decizie, care răspunde unei cereri de protecţie a drepturilor individuale ale suspectului numărul I, este "absurdă", consideră cotidianul, căci documentul circulă liber pe Internet de mai multe săptămâni deja. Nicholson, în ceea ce-l priveşte, se declară convins de faptul că lucrarea sa va apare totuşi înainte de alegeri. "Interzicerea ar putea fi de fapt cea mai bună publicitate a sa", explică SME: "Există oare o literatură mai excitantă decât cea care a fost interzisă?"

Václav Havel a trăit în adevărul împotriva conformismului general şi a ipocriziei. Scriitor şi disident, era un opozant activ şi scria piese şi eseuri. A îmbinat toate aceste calităţi într-un mod aproape perfect […] În 1983, s-a întrebat referitor la natura scriitorilor disidenţi. Şi a concluzionat că ei sunt singurii capabili să spună sus şi tare ceea ce toată lumea ştie dar nu are curajul să spună deschis. Chiar dacă simpla idee de a incarna conştiinţa naţiunii le pare insuportabilă, “disidenţii” vorbesc pentru cei care rămân tăcuţi. Ei îşi riscă viaţa când alţii nu îndrăznesc. […] Viaţa şi moştenirea lui Václav Havel sunt sinteza umilinţei şi a mândriei, a eroismului fără oprire şi a sarcasmului auto-ironic. Era lipsit de orice vanitate, ură sau fanatism. Rebel în faţa dictaturii şi a stereotipurilor timpului său, nu a încetat niciodată să combată conformismul compatrioţilor săi.

În Adevărul, Grigore Cartianu scrie că, din cauza morţii lui Václav Havel, “continentul e mai trist, iarna – mai cenuşie”. Redactorul-şef al cotidianului bucureştean evocă un text din 2007 în care regretă că românii nu au avut şansa unei figuri luminoase precum cea a fostului preşedinte ceh:

În 2002, când am auzit că Václav Havel a chemat trupa Rolling Stones la Praga, unde a sărbătorit aniversarea lui Mick Jagger, mi-am amintit brusc: Ion Iliescu a chemat minerii la Bucureşti! Doi preşedinţi, două filosofii.

La Berlin, Der Tagesspiegel notează că Havel  

a influenţat durabil situaţia geopolitică a ţării sale şi cea a Europei Centrale şi Orientale. […] Dar a susţinut şi participarea conducătorilor acestor ţări în războiul din Irak condus de Statele Unite [în 2003], ceea ce a suscitat destulă iritare. Era un om de stat mereu capabil să surprindă prin discursuri şi inversări extraordinare. […] Germanii mai ales trebuie să-şi amintească de el cu recunoştinţă, căci s-a angajat ca nimeni altul pentru reconcilierea germano-cehă. De abia ales preşedinte, el şi-a surprins compatrioţii şi RFA cu un act puternic simbolic care lasă să se întrevadă omul de teatru: a făcut două vizite oficiale în aceeaşi zi, la Berlin (Est) şi în Munchen, legând astfel cu un singur gest al mâinii [...] două date traumatizante pentru cehi: la matineu, Berlin, unde Hitler a forţat premierul ceh să capituleze; după-amiaza, Munchen, unde s-a încheiat acordul din 1938 care însemna începutul sfârşitului Cehoslovaciei libere şi începutul războiului.

În The Guardian, istoricul Timothy Garton Ash îl numeşte pe Václav Havel  “personajul principal al unei piese care a schimbat istoria”: 

Havel a fost una dintre figurile marcante ale Europei de la sfârşitul secolului al XX-lea. Nu este numai arhetipul disidentului […] Nu a fost numai instigatorul unei revoluţii de catifea: a fost iniţiatorul Revoluţiei de catifea originale, cea care a furnizat eticheta aplicată pentru numeroase alte proteste de masă nonviolente după 1989.

Titrând despre “Disidentul”, Libération reia cuvintele lui Milan Kundera, potrivit căruia, “Opera cea mai frumoasă a lui Václav Havel este viaţa sa”:

Cu o mână de disidenţi, el a împărtăşit ideea “vieţii adevărului” împotriva propagandei, a reinventat “puterea celor fără-putere” şi a trimis comunismul la marele muzeu al iluziilor pierdute. Eticii din convingere, Havel i-a adăugat principiul responsabilităţii: “disidentul” a devenit “factor de decizie”. Asumând puterea pe care destinul i-a conferit-o refuzându-i statutul de victimă. Trebuie să-l auzim spunându-le concetăţenilor săi, abia ales, că toţi, chiar dacă la grade diverse, au “co-creat şi întreţinut sistemul totalitar”. În acest moment al revoluţiilor şi al tranziţiilor febrile, mai este o lecţie la care trebuie să medităm, venită de la preşedintele-filozof: Havel a refuzat dezordinea reglărilor de conturi şi pericolele unei justiţii fără milă. […] În aceste condiţii se înrădăcinează fermentul democraţiei.

În La Repubblica, editorialistul Sandro Viola, care îl întâlnise pe Havel înainte de căderea comunismului, aduce un omagiu memoriei ultimului dintre politicieni “moralişti”:

Doar el este cel care a incarnat un model nou al omului de stat. Cel care ajunge la putere aducând cu el nu numai interesele partizane, ambiţia personală, capacitatea de a pluti printre mizeriile politicii, ci şi o viziune a omului şi a lumii mai ample, mai nobile decât cea pe care o putem detecta printre conducătorii europeni.

“Un pic din Havel pe strada Legii [unde se găsesc Parlamentul şi guvernul din Belgia] nu ar strica” scrie într-un editorial Steven Samyn, în De Morgen. Evocând documentarul Občn Havel (“Cetăţeanul Havel” al lui Pavel Koutecký şi Miroslav Janek), unde asistăm la pierderea inocenţei politicienilor cehi şi slovaci după căderea comunismului şi trecerea lor spre cinismul intrigilor de partid, Samyn notează că aici vedem

şi un om modest, care rămâne fidel principiilor sale, chiar şi atunci când sunt demodate. A continuat să-i apere pe romi, chiar dacă asta reprezenta o sinucidere politică.

Cotidianul din Bratislava descrie "haosul din serviciile lipsite de medici, intervenţiile chirurgicale amânate, pacienţii în agonie", în majoritatea spitalelor slovace. Situaţia rămâne critică în ciuda stării de urgenţă decretate în 29 noiembrie de către guvern, în 16 spitale, care îi obligă pe medicii demisionari să vină să lucreze în continuare, pentru 70 % din salariu.

Slovacia nu este singura ţară care se confruntă cu această problemă. La începutul anului 2011, guvernul ceh a fost obligat să găsească un compromis cu cei 4 000 de medici ai mişcării "Mulţumim, plecăm". În Ungaria, sindicatul medicilor ameninţă cu intrarea în grevă dacă nu obţine satisfacţie asupra salariilor până în 8 decembrie.

În 30 noiembrie, Iveta Radičová, primul ministru încă în funcţiune, a cerut totuşi în mod oficial ajutorul ţărilor vecine care fac parte din Grupul de la Višegrad (Republica Cehă, Ungaria şi Polonia). Însă acesta nu vine doar pocnind din degete. Până acum, notează Lidové noviny, "armata cehă nu a putut trimite în Slovacia decât treizeci de medici".

"Atunci, unde să găsim bani pentru a creşte salariile medicilor din spitalele publice?", se interoghează SME. "În spitale, banii care ar putea fi utilizaţi pentru a creşte salariile medicilor dispar ca din senin. Cât despre consumul abuziv de medicamente, serviciile inutile sau achiziţionarea de aparate prea costisitoare, medicii sunt cei care ştiu cel mai mult pe acest subiect. Ar trebui să vorbească şi despre asta".

“Practica ascultărilor jurnaliştilor, legală sau ilegală, este incompatibilă cu principiile de bază ale statului de drept şi ale democraţiei”, a afirmat Radičová. Principalele ziare slovace au publicat un comunicat comun condamnând această “intervenţie împotriva libertăţii presei” şi cerând “o anchetă adecvată a afacerii”.

Potrivit ultimelor descoperiri ale site-ului Nový čs, informaţiile militare vizau chiar mai sus, dat fiind că o operaţiune botezată “Doamna” ar fi privit-o chiar pe Iveta Radičová. Ar fi fost vorba de colectarea informaţiilor în privinţa poziţiei Ivetei Radičová într-o afacere legată de un înalt funcţionar al ministerului Economiei care demisionase din cauza unui conflict de interese, precizează Nový čs.

În aceste dezbateri şi negocieri, elita politică slovacă şi-a demonstrat incapacitatea de a vedea că adevăratele interese ale ţării nu pot fi decât într-un context european. Ea a dovedit că are mentalitatea îngustă a unei ţări mici, care nu găseşte altă modalitate de a exista pe scena europeană decât jucându-se cu subiecte legitime – precum pertinenţa mecanismelor de salvare a zonei euro – în slujba interesului politicienilor.

Deşi toţi liderii UE au lansat apeluri oficiale către Parlamentul slovac pentru a vota din nou asupra FESF-ului, Bruxelles nu poate fi acuzat de a fi luat acţiuni anti-democratice forţând mâna unui parlament naţional, aşa cum a fost cazul de exemplu cu Irlanda, care a trebuit să organizeze un al doilea referendum privind Tratatul de la Lisabona în 2009. Dar Bruxelles a jucat un rol important. Întrucât al doilea vot, pe 13 octombrie, i-a deschis uşa lui Robert Fico, liderul SMER-ului. Prim-ministru din 2006 în 2010, acesta şi-a dat deja arama pe faţă aliindu-se cu extrema dreaptă, SNS-ul lui Ján Slota, şi cu populiştii lui Vladimír Mečiar. În timpul mandatului său, Slovacia a devenit mai naţionalistă, s-a interiorizat, a amplificat tensiunile etnice în regiune şi a preferat să cultive relaţiile cu Rusia sau Serbia, mai degrabă decât cele cu UE. Dacă Robert Fico câştigă următoarele alegeri din martie, UE va fi contribuit, în mod paradoxal şi involuntar, la deturnarea democraţiei în Slovacia în următorii ani.

Dar adevăratul vinovat pentru această stare de fapt este în primul rând Richard Sulík şi partidul său, SaS, care a ales să voteze "nu" prima oară. Preşedinte al Parlamentului şi lider al liberalilor, Sulik îşi făcea chipurile griji despre viitorul copiilor săi, care ar fi mult mai îndatoraţi dacă Slovacia ar trebui să plătească pentru Grecia. Un argument legitim în ţara cea mai săracă din zona euro, o ţară care a trebuit să-şi plătească  tranziţia economică după căderea comunismului. Dar aici el nu a realizat probabil că economia ţării sale este acum strâns legată de economia europeană. Şi nici că Slovacia riscă probabil mult mai mult acţionând în mod egoist, adăpostită în spatele munţilor Tatra.

Votul privind FESF-ul a provocat prăbuşirea guvernului Ivetei Radičová, un politician care înţelesese cât de important este să faci parte din zona euro şi de a acţiona solidar, dar care nu a fost suficient de puternică pentru a-şi convinge partenerii. Slovacia a aprobat în cele din urmă FESF-ul, dar pierdut mult la schimb. Acest vot este o înfrângere nu numai pentru guvernul Radičová, ci şi pentru întreaga Slovacie.

Slovacia este singura dintre cele 17 ţări membre ale zonei euro care nu aprobase încă extinderea FESF, iar Parlamentul său ar trebui să voteze încă o dată până la sfârşitul săptămânii. Această ratificare accelerată este dorită mai ales de responsabilii politici ai zonei euro, care doresc să fie în măsură să prezinte în timpul Consiliului european din 23 octombrie un plan destinat recapitalizării băncilor europene, ca şi un ajutor financiar pentru ţările cu nivel ridicat de risc, ca Italia sau Spania.

Potrivit acordului realizat cu dna Radičová, Slovacia va aproba modificările la FESF, dar fără să şi participe din punct de vedere financiar: un compromis calificat drept “naiv şi egoist” de SME. Întărirea FESF trebuie să fie aprobată de toate ţările din zona euro. Până acum a fost ratificată de zece ţări. Slovacia ar trebui să voteze pe 17 octombrie, dată limită fixată de conducătorii europeni şi de Banca Centrală Europeană.

Apariţia, zilele acestea, a cărţii "1968. Punct de vedere rusesc"(nu a fost tradusă încă în limba română), scrisă de istoricul ceh Josef Pazderka, a adus pentru prima oară cehilor punctul de vedere sovietic asupra primăverii de la Praga şi a încheierii abrupte a acesteia. "Astăzi, nu mai avem nevoie să demonizăm Rusia", scrie Euroskop, "dar ar fi mai bine să rămânem circumspecţi faţă de o ţară care încă nu a fost în stare să reflecteze la ocupaţia din 1968, deoarece chiar şi în rândul intelectualilor ruşi continuă să fie alimentat clişeul cum că Cehoslovacia a fost salvată de o a doua agresiune germană".

Cotidianul Mladá fronta DNES dezvăluie la rândul său că o parte din societatea sovietică, mai ales intelectuali şi disidenţi, urmăreau îndeaproape evenimentele din 1968 în Cehoslovacia, în speranţa că Primăvara de la Praga urma să se extindă în URSS: "Pentru aceştia intervenţia militară a reprezentat ruptura ideologică faţă de sistemul comunist".

În Olanda, mai mulţi parlamentari au cerut deja ministrului de finanţe să acţioneze. De Volkskrant spune că nu este clar ce ar putea să ofere Grecia drept garanţie Finlandei. Probabil nu insule sau căi ferate: mai degrabă o sumă de bani între 0,5 miliarde şi 1 miliard de euro. Cum Grecia nu are bani, ziarul se teme că suma va veni din fondul european.

Opozanţii argumentează că o legislaţie mai restrictivă va cauza doar o înflorire a “avortului clandestin”. Oficial, doar 538 de avorturi legale au avut loc într-o ţară de 38 de milioane de locuitori anul trecut, dar Federaţia pentru Femei şi Planificare Familială estimează că numărul ajunge la 100 000 anual. Asta înseamnă, scrie Newseek, că legislaţia actuală, ce datează din 1993, care permite avortul doar în caz de viol sau incest, risc puternic pentru viaţa sau sănătatea mamei, sau boală permanentă sau ireversibilă a fetusului, “nu funcţionează”. Un sondaj recent arată că polonezii sunt împărţiţi aproape egal în această privinţă, 45% sprijinind avortul legal iar 50% fiind în favoarea interzicerii absolute.

O situaţie care probabil nu va mai dura multă vreme şi care se va agrava în Europa, cu consecinţe pe termen lung, consideră Jesper Rangvid, profesor la Copenhagen Business School: "când o mare parte dintr-o generaţie este absentă de pe piaţa muncii, ţările pierd competenţe şi o experienţă importantă", explică dânsul în paginile cotidianului danez. Astfel, Grecia, care va trebui să aplice un plan de rigoare economică drastică pentru a obţine ajutor financiar din partea altor ţări membre ale UE şi a FMI-ului, va fi mai mult ca probabil confruntată cu un exod masiv de "creiere", îndeosebi din rândul tinerilor licenţiati, pe termen mediu.

De şase luni deja, diplomaţii slovaci mizează pe acest sport foarte popular în Rusia pentru îmbunătăţirea încordatelor relaţii cu Moscova. În contextul campionatului, o legătură aeriană directă cu Rusia va fi stabilită până la sfârşitul lunii iunie, iar numărul solicitărilor de vize din partea turiştilor ruşi va creşte, se estimează, cu 70 % anul acesta. "Este un instrument de comunicare foarte bun la nivelul oamenilor de rând şi la nivel oficial, precum şi un excelent instrument de marketing al ţării. Iar noi ştim să îl folosim foarte bine", afirmă, într-un interviu acordat SME, Radomir Bohac, ambasadorul Slovaciei în Danemarca.

Avantajul pentru laboratoare, explică Vanity Fair, este faptul că ele fac testele în condiţii mai puţin stricte şi mai puţin costisitoare, de a obţine rezultate pozitive şi "de a convinge astfel Food and Drug Administration că medicamentele sunt sigure şi eficace pentru americani". În 2008, 80% din produsele supuse FDA au fost testate în afara Statelor Unite, ceea ce reprezintă 58 788 de teste. 876 dintre ele au avut loc în România, 589 în Ucraina, 716 în Turcia. Estonia, Polonia, Rusia, Lituania, Slovacia sau Croaţia sunt şi ele ţări apreciate de laboratoare.

În afara oricărui control serios, aceste teste sunt adeseori mortale. Revista citează exemplul unui test pentru un vaccin contra gripei efectuat într-un refugiu pentru cei fără domiciliu fix, la Grudziadz, în Polonia. Plătiţi cu 2 dolari, "cobaii credeau că vor primi un vaccin normal. Nu a fost cazul. Cel puţin 20 dintre ei au murit".