… În ultimele două decenii, birocraţii de la Bruxelles şi-au construit un cuib drăguţ, cald şi primitor, unde trăiesc în bunăstare şi fără stres. Un oficial UE a spus: “Nu a existat niciodată o recesiune la Bruxelles”.

În afară de multe privilegii şi bonusuri, eurocraţii sunt de asemenea protejaţi de o “imunitate blindată” inclusă în tratatele UE (deci efectiv irevocabilă din moment ce orice schimbări ar însemna renegocierea tratatelor) care le garantează imunitate nu doar cât ocupă posturi în cadrul UE ci şi după.

Cei suficient de norocoşi cât să fie angajaţi în instituţiile UE nu trebuie să se teamă de sărăcie. UE îşi cheltuie banii cu mână largă, fără nicio consideraţie pentru costuri sau opinia publică.

Fără a se pronunţa asupra vinovăţiei fostei muze a Revoluţiei Portocalii din 2004, condamnată în octombrie la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, partizanii boicotului doresc astfel să protesteze împotriva proastelor tratamente pe care aceasta le-ar fi suferit în închisoare şi a represiunii opoziţiei din ţară.

Cazul Iulia Timoşenko este emblematic pentru deriva autoritară a regimului lui Viktor Ianukovici şi pentru deteriorarea relaţiilor cu UE: de la alegerea lui, în 2010, liderul Partidului Regiunilor n-a făcut decât să-şi strângă încleştarea fidelilor săi – rusofoni din Estul ţării – asupra statului şi să pună frâie opoziţiei. Şi să jongleze cu cele două importante vecine, Rusia şi UE.

Prima, de care este cultural apropiat, doreşte să păstreze Ucraina în zona ei de influenţă să facă din ea un fel de Belarus din Sud, la termenii ei. Cu a doua, un acord de asociere aşteaptă să fie semnat şi un altul de uniune vamală – un fel de "aderare light" la UE – este pe drum. Şi aici, este vorba de a readuce Ucraina în mediul său istoric şi cultural – vestul ţării a făcut parte (cu Polonia, Lituania şi Belarusul de astăzi) din Republica celor Două Naţiuni între al XVI-lea şi al XVIII-lea secol – în virtutea atracţiei "soft power"-ului pe care Uniunea este presupusă a o exercita asupra vecinătăţii sale.

Oponenţii boicotului se tem că acesta riscă să împingă Kiev-ul în braţele Moscovei. Ispita există şi acum, dar ar fi contrară intereselor economice ale Ucrainei şi ar submina independenţa cucerită cu mândrie. Dar majoritatea ucrainenilor îşi văd viitorul în UE, mai devreme sau mai târziu, şi aceasta nu trebuie să le trădeze aşteptările.

Iată de ce un boicot din partea politicienilor – şi nu al echipelor – este oportun. Va fi cu atât mai eficace dacă este conjugat cu măsuri de presiune economică (aplicarea legilor anti-spălare capitalelor ucrainene  depuse în UE) şi vamală (ne-acordarea de vize pentru tenoriicare au comis abuzuri uşurarea regimului de vize pentru studenţi, cercetători, oameni de afaceri şi turişti), precum şi cu un efort de pedagogie pentru a explica ucrainenilor motivele. În sfârşit, cu ocazia alegerilor legislative din octombrie, UE şi OSCE ar trebui să inunde ţara cu observatori, pentru a se asigura că acestea sunt cât mai ireproşabile cu putinţă.

Nu ar trebui să boicotăm [Euro 2012], ci să mergem în Ucraina, spre bucuria a milioane de ucraineni, şi în acelaşi timp să facem ceva tangibil pentru eliberarea Iuliei Timoşenko.

Preşedintele polonez Bronisław Komorowski i-a cerut astăzi, 9 mai, omologului său ucrainean, Viktor Ianukovici, să schimbe legea pentru a putea face apel în cazul sentinţei Iuliei Timoşenko. Între timp, pe 8 mai, Iulia Timoşenko a suspendat greva foamei, pe care o începuse pe 20 aprilie, şi a fost dusă la spital în Kharkiv unde a fost tratată de un medic german. Fostul premier ucrainean săvârşeşte o pedeapsă cu închisoarea de 7 ani “pentru semnarea unui acord privind comerţul cu gaze, ce se presupune a fi nefavorabil, cu Rusia, în 2009”.

Printre măsurile propuse, o mai bună cooperare cu ţările de origine, de exemplu cele din Maghreb, întărirea dispozitivului Frontex şi supravegherea frontierei dintre Greci şi Turcia, ca şi o mai bună gestiune a fluxurilor migratorii, a expulzărilor şi a luptei împotriva traficului de fiinţe umane. Iniţiativa răspunde în acelaşi timp îngrijorării crescânde a Danemarcei faţă de imigraţia ilegală, chiar dacă, notează ziarul:

potrivit ministerului Justiţiei, nu se ştie cu exactitate câţi imigranţi ilegali numără Danemarca – avem doar o frică justificată ca numărul mare de imigranţi ilegali care se află acum în Grecia şi Italia, să înceapă să se dirijeze spre Nord.

Aceste măsuri se justifică şi prin măsuri practice, consideră Marlène Wind, de la Universitatea din Copenhaga, citată de cotidian:

problemele imigraţiei ilegale dăunează pieţei interne şi spiritului european al liberei circulaţii. Va fi deci o victorie – şi pentru preşedinţia daneză – dacă acest proiect este dus la bun sfârşit.

Ea atribuie această schimbare polarizării politice și setei de putere a anumitor conducători. Printre statele europene enumerate se găsesc Ungaria (în frunte), Slovacia, Albania, Kosovo, Macedonia și Muntenegru în timp ce Polonia și, într-o mai mică măsură, Serbia par elevi buni.

O singură problemă: în zilele cu vânt puternic, reţeaua energetică Nord-Sud este saturată şi electricitatea este redirecţionată în mod automatic spre Est, în Polonia şi Republica Cehă. Saturaţia se explică prin faptul că reţelele au fost concepute pentru debite stabile şi continue. Polonia se gândeşte deci să instaleze defazoare la frontieră pentru a nu primi decât electricitatea care îi este necesară. Germanii ar trebui atunci să întrerupă funcţionarea eolienelor lor şi, pentru a compensa lipsa de energie din sudul ţării, să importe din Franţa energie nucleară...

Problema s-ar agrava dacă Cehia ar trebui să urmeze exemplul Poloniei pentru a-şi proteja reţeaua, precizează FTD. Dar, pentru moment, acest mic stat care este unul dintre principalii exportatori de energie din UE, prevede să investească 2,5 miliarde de euro pentru a-şi dezvolta propria reţea.

După evaluările de anul trecut ale instituţiei americane Administraţia pentru Informaţia Energiei (EIA), care a estimat rezervele de gaz de şist ale Poloniei la nivelul de 5,3 trilioane metri cubi, vestea ar putea să domolească aşteptările potrivit cărora Polonia ar putea fi independentă de importurile de gaz rusesc pentru următorii 300 de ani.

Rzeczpospolita avertizează că deşi depozitul maxim al gazelor de şist din Polonia ar putea fi încă la nivelul de 1,92 trilioane metri cubi, raportul ar putea “să modereze entuzisamul corporaţiilor internaţionale şi poloneze pentru a investi sume imense de bani în licenţe de prospectare şi teste de foraj”. Într-o notă mai pozitivă, ziarul conservator observă că –

Deşi Polonia s-ar putea să nu devină un exportator de gaz de top la nivel global, nivelul de gaz de şist care a fost evaluat şi s-a considerat că poate fi extras ar acoperi cererea integrală [a ţării] pentru gaz pe o perioadă între 35 şi 65 de ani! O perspectivă greu de crezut cu ceva ani în urmă!

 

Mai mulți ambasadori din state membre UE spun că vor părăsi capitala Belarusului în semn de solidaritate.

Cotidianul din Varșovia notează că –

Hărțuind ambasadorii, Alexandr Lukașenko încearcă să paralizeze serviciile diplomatice ale țărilor oricum prea generoase în acordarea vizelor compatrioților săi.

Între timp Rzeczpospolita insistă că, deși “dl Lukașenko a desemnat Polonia drept ‘inamicul numărul 1’” și “deși represaliile diplomatice sunt o necesitate”, este recomandabilă a abordare moderată:

Nu știm dacă într-un an sau o jumătate de an dl Lukașenko va cere din nou fonduri sau ajutor de la UE. Dacă asta se întâmplă, nu trebuie să renunțăm să cerem eliberarea prizonierilor politici, dar să nu exagerăm cerând democratizare totală.

 

"Au urmat exemplul Poloniei", se bucură Rzeczpospolita, subliniind că primele proteste de masă împotriva ACTA s-au desfăşurat în ianuarie în numeroase oraşe poloneze, obligând guvernul să "suspende" procedura de ratificare a acordului.

Acum şi Germania, unul din avocaţii principali ai acestei propuneri de lege, începe să se întrebe dacă ar trebui să o ratifice, iar acest lucru, scrie Polska The Times, înseamnă că "ACTA este deja mort". Este destul de probabil ca anularea acestui acord să fie semnată şi încheiată în iunie de către Parlamentul European. Conform cotidianului:

Politicienii îşi merită duşul rece după ce au uitat că ar fi trebuit să asculte glasul poporului.

Gazeta Wyborcza, la rândul ei, observă că respingerea ACTA nu ne aduce mai aproape de garantarea faptului că autorii vor primi "o compensaţie justă".

Legea dreptului de autor este imperfectă şi crează multe probleme  [...] putem decide să o considerăm o relicvă dăunătoare moştenită din trecut şi să permitem oricui să copieze orice. Dar în cazul acesta va trebui să găsim o nouă cale pentru a recompensa munca de creaţie.

Primul ministru polonez, Donald Tusk, precizează că nu este "100% mulţumit de acest compromis", dar că Polonia va semna totuşi pactul. Dziennik Gazeta Prawna descrie summitul din acest week-end în culori întunecate, trăgând următoarele concluzii:

În primul rând, Europa nu mai funcţionează. Pactul fiscal este documentul întemeietor al noii UE, în care ţările care nu fac parte din zona euro vor deveni membrii de zona a doua. În al doilea rând, oferă o ocazie excelentă pentru a scăpa de mitul conform căruia noi [Polonia] am sta în cârca Germaniei şi am profita de pe urma ei. Germania nu-şi va sacrifica cooperarea cu Franţa pe seama discursului de la Berlin al ministrului de Externe Sikorski, în care acesta invoca o conducere germană şi mai puternică. În al treilea rând, putem felicita Franţa şi Germania pentru că urmează o politică eficientă cu obiective naţionale bine definite. Noi [polonezii] nu facem decât să improvizăm.

Sâmbătă, pe 21 ianuarie, grupul Anonymous a atacat cu succes mai multe site-uri importante iar luni, pe 23 ianuarie o mişcare numită “Polish Underground” a atacat site-ul premierului pentru a posta un film a unei bloggeriţe cunoscute ca “Baśka”, îmbărcată pentru a-i semăna generalului Jaruzelsk declarând legea marţială.

Protestatarii anti-ACTA acuză guvernul că nu a reuşit să consulte opinia publică în privinţa tratatului şi cer să se deschidă o dezbatere referitoare la legile pentru drepturi de autor care a început deja în presă. “Pentru a proteja proprietatea intelectuală, ACTA foloseşte o bombă nucleară, iar efectele exploziei sunt imprevizibile”, avertizează Gazeta Wyborcza, sugerând că tratatul ar trebui să fie revăzut de Curtea Europeană de Justiţie.

Verdictul este mai degrabă simbolic: dintre cei patru acuzaţi, doar generalul Czesław Kiszczak a fost condamnat la doi ani de închisoare – cu suspendare, având în vedere vârsta lui înaintată, 86 de ani. Superiorul său, generalul Wojciech Jaruzelski, ca şi fostul ministru al Apărării, Florian Siwicki, au fost excluşi din procedura penală pe motive de sănătate. Între timp, generalul şef al lui Siwicki, Tadeusz Tuczapski a murit în timpul procesului.

A fost nevoie de treizeci de ani pentru ca "dreptatea istorică să fie făcută", comentează Polska The Times, remarcând că tribunalul a respins argumentul generalului Jaruzelski care susţinea că legea marţială a împiedicat o intervenţie "inevitabilă" a forţelor Pactului de la Varşovia.

Moştenirea legii marţiale, care a curmat doisprezece vieţi şi a condus la închiderea în lagăre a 10 000 de persoane, a fost multă vreme un motiv de controversă între partidele politice poloneze. O "unealtă eficace în luptele politice din ultimele două decenii", scrie Gazeta Wyborcza:

Nimeni nu dorea să privească acest subiect cu detaşarea rece a cercetătorului. [...] [Legea] a fost folosită pentru a aţâţa isteria politică mai degrabă decât pentru a înţelege istoria.

Între timp, cotidianul conservator Rzeczpospolita a salutat verdictul ca fiind crucial pentru "toate lecţiiile de istorie pe care le vor primi generaţiile viitoare”.

“Putem acum să privim mitul naturii temporare a emigrării de după aderare ca pe unul fals. Ultimul recensământ a confirmat că avem de-a face cu cea mai mare pierdere a populaţiei din istoria postbelică” notează Krystyna Iglicka, demograf la Centrul pentru Relaţii Internaţionale de la Varşovia.

Potrivit săptămânalului catolic, asta înseamnă că politicile de migraţie ale Poloniei şi campaniile ce încurajează întoarcerea emigranţilor au eşuat total. “Avem de-a face cu o scurgere a populaţiei şi a forţei de muncă iar în douăzeci de ani vom fi cea mai îmbătrânită societate din UE, fapt la care va contribui în mod decisiv emigraţia în masă”, se plânge Iglicka.

… unul dintre ultimii gardieni ai Comunităţii Uniunii Europene aflate la final. Criza a arătat o fisură în schimbul Europei [şi al continentului] spre ceea ce este în mod oficial numit o “uniune interguvernamentală” şi care de fapt se citeşte ca o întoarcere la o stare anterioară în care primau interesele naţionale în faţa celor europene. […] Cele şase luni ale preşedinţei poloneze a Consiliului European au fost poate cea mai dificilă perioadă din istoria proiectului din cauza crizei din zona euro. Nu au fost nici focuri de artificii, dar nici scăpări.

Pentru comentatorul ziarului conservator Rzeczpospolita, Igor Janke, a fost o “preşedinţie de faţadă”, iar centrul de decizie nu a aparţinut ţării care deţine preşedinţia, nici Consiliului Uniunii Europene, Comisiei Europene sau Parlamentului European, ci celor două capitale – Berlin şi Paris:

Astăzi ştim deja că pentru jumătate de an, Polonia a fost un centru de conferinţe care a găzduit numeroase conferinţe, negocieri şi întâlniri. Am făcut multă muncă de birou, o grămadă de dezbateri, dar toate acestea au avut puţin de-a face cu actuala guvernare.

Un editorial al Dziennik Gazeta Prawna spune că guvernul polonez - 

… a înviorat atmosfera din jurul preşedinţei. În mod inutil. Nu are sens să ai mari aşteptări în jurul unei funcţii care, prin definiţie, este lipsită de orice strălucire. […] Doar un exemplu pentru cei care cred în mod naiv că Polonia a fost centrul UE în aceste şase luni – vinerea trecută [9 decembrie], principalele canale de televiziuni difuzau conferinţa comună a lui Tusk, Barroso şi Van Rompuy […] până când Angela Merkel şi-a început propria întâlnire cu presa. [Atunci] până şi canalul acela enervant şi excesiv de entuziast în privinţa temelor europene, Euronews a schimbat de la Tusk-Barroso-Rompuy la Merkel.

Polonezii din provinciile Pomerania şi Varmia-Mazuria, în schimb, nu vor mai avea nevoie de o viză rusească pentru a merge în regiunea Kaliningrad pentru a cumpăra petrol, de exemplu, mult mai ieftin acolo decât în Polonia, se bucură Gazeta Wyborcza.

Toate acestea graţie unei înţelegeri în privinţa mişcărilor transfrontaliere care va fi semnată în Moscova pe 14 decembrie de miniştrii de Externe ai Rusiei şi Poloniei. “Diplomaţia rusă poate pretinde că acesta este primul succes al Moscovei în relaţie cu UE. Sunt ani de zile de când Rusia nu a mai semnat niciun fel de înţelegere cu UE […] dialogul între noi a fost până acum, în principal, doar o ceremonie”, a spus un diplomat polonez cotidianului din Varşovia.

Între timp, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov şi-a exprimat speranţa că înţelegerea va “anunţa deplasările fără vize între Rusia şi UE”.

“Este începutul unei dezbateri europene importante”, scrie redactorul-şef al Gazeta Wyborcza, Adam Michnik în timp ce experţii citaţi de ziar îl laudă pe ministrul de Externe pentru că “a avut curajul” de a vorbi deschis şi public despre teme pe care alţi politicieni doar le gândesc şi le comentează în particular.

Totuşi, ziarul conservator Rzeczpospolita nu înţelege “tonul implorator al ministrului care consideră guvernul german drept unicul salvator al UE” în timp ce principalul partid al opoziţiei Lege şi Justiţie (PiS) vrea ca Sikorski să fie judecat în faţa unui tribunal al statului pentru încălcarea constituţiei şi “dezgolirea Poloniei de suveranitatea sa”.

În Germania, ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung este încântat să comenteze “pledoaria remarcabilă” pe prima sa pagină. “Conducând, nu dominând”, titrează cotidianul conservator.

Conducerea Germaniei este cerută – dar (presupusele) semne ale ambiţiilor Germaniei de a domina sunt suficiente pentru a-i face pe europeni să-şi ciulească urechile, şi să-i facă pe oameni chiar să devină isterici. […] Partenerii Germaniei trebuie să accepte că ea ţine la convingerile sale economice care sunt mai mult sau mai puţin de succes. [Germania] însăşi trebuie să reziste tentaţiei de a merge singură  sau de a adopta o poză arogantă.

Totuşi, notează Newsweek Polska, primul ministru rus "Vladimir Putin se înşeală dacă crede că poate dicta politica europeană via unui gazoduct pe sub marea Baltică". Sunt mai degrabă vesticii cei care, graţie Nord Stream, îşi vor creşte influenţa asupra politicii de la Kremlin. De ce? Deoarece societăţile germană şi rusă au acelaşi obiectiv, explică revista poloneză: "Să domine piaţa europeană a gazului". Planul Gazprom este ambiţios şi vede departe: vizează cucerirea pieţelor franceză şi britanică, ca şi livrarea de gaz spre Austria şi Balcani, prin South Stream. Însă toate aceste tendinţe vor face ca Rusia să fie din ce în ce mai "dependentă de colaborarea cu întreprinderile europene" şi o va obliga, chiar dacă o doreşte sau nu, să se plieze regulamentărilor europene.

Alte probleme discutabile, ce vor stârni probabil dezbateri în noul parlament, includ propuneri pentru legalizarea uniunilor homosexuale, tratamentul inseminării in vitro, liberalizarea legii avorturilor precum şi legalizarea marijuanei. “Un astfel de tempo rapid al disputelor ideologice în Sejm va fi impus de două partide de stânga: Alianţa Democratică de Stânga (SLD) şi RP, care concurează pentru acelaşi lucru, electoratul de stânga”, explică Polska The Times. În alegerile din octombrie, RP a câştigat 10% dintre voturi, iar SLD 8%.

Dar experienţa precedentelor acorduri smulse după negocieri grele incită o oarecare prudenţă. Căile pieţelor sunt uneori greu de pătruns şi există riscul de a fi asistat la un summit pentru nimic. Deci nu ne vom hazarda la un pronostic. În schimb, fiindcă liderii europeni avertizaseră că era în joc soarta UE, o privire a peisajului european după acest dublu summit ne permite să afirmăm că poate criza politică din spatele crizei financiare este doar la început. Aşa cum mulţi observatori au remarcat, zona euro se îndreaptă spre o mai mare integrare, iar acest lucru va crea numeroase incertitudini.

Dramatizarea discuţiilor dintre Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy ilustrează faptul că axa Paris-Berlin este din nou singurul motor al Europei. Dar nu mai suntem într-o Europă de 6 sau 12, iar capacitatea ei de tracţiune nu mai poate fi la fel de puternică precum era înainte de extinderile succesive şi de crearea unor organisme cu puteri importante, cum ar fi Banca Centrală Europeană.

Duelul dintre Nicolas Sarkozy şi David Cameron şi dezbaterea din Camera Comunelor, asupra unui eventual referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE demonstrează că Londra îşi caută locul în această arhitectură în gestaţie şi că "Merkozy" nu va face niciun cadou britanicilor, care au influenţat mult timp evoluţia liberală a Comisiei Europene dar fără să-şi asume nicio responsabilitate politică.

Dar Marea Britanie nu este singura care nu-şi găseşte locul. Celelalte nouă ţări din afara zonei euro, cum ar fi Polonia şi Suedia, încep deja să conteste această înfiinţare a unei Europe cu două viteze. Desigur, spaţiul Schengen sau apărarea europeană au deja o geometrie variabilă. Dar acestea nu au nevoie de o guvernare atât de aprofundată ca cea indusă prin introducerea controlului bugetelor naţionale sau de crearea unui post de super- ministru european al Finanţelor.

Şi aici ajungem la centrul viitoarei instabilităţi. Deoarece guvernul economic pe care Berlinul şi Parisul, susţinute de Olanda şi Finlanda, încearcă să-l înfiinţeze, afectează suveranitatea Statelor şi pune o problemă de control democratic. Aceasta este părerea sociologului Jürgen Habermas, exprimată într-un eseu din  care Presseurop tocmai a publicat câteva extrase.

Din acest punct de vedere, UE se află într-o situaţie periculoasă, ca într-o fază de tranziţie sau de dubii. Deoarece liderii săi trebuie să combine eficienţa politică şi practica democratică. Iar aşa cum a demonstrat procesul imperfect de ratificare a acordului din 21 iulie, timpul parlamentar naţional este prea lent faţă de timpul pieţelor.

În plus, după cum a observat şi Timothy Garton Ash săptămâna aceasta, observând dezbaterile din Parlamentele german şi britanic, democraţiile naţionale exprimă cerinţe contradictorii care conduc la un blocaj al UE.

Dar cum nimeni nu este dispus să stabilească o democraţie europeană bazată pe un Parlament ales pe liste transnaţionale cu dezbateri transnaţionale, deciziile vor continua să fie luate de lideri retraşi să dezbată în spatele uşilor închise şi aprobate de către parlamente alese mai ales pe baza unor mitive de politică internă. Moneda euro este poate salvată, dar UE nu a ieşit încă la liman.

Cotidianul din Lisabona arată că banca portugheză de stat deţine în prezent active de stat libaneze în valoare de 1.3 miliarde de euro depozitate în patru conturi îngheţate în luna martie, după ce comunitatea internaţională a decis sancţiuni pentru fostul regim al lui Gaddafi. Primul depozit a apărut în 2008, după ce liderul libian şi-a închis conturile din Elveţia în semn de represalii pentru arestarea şi detenţia fiului său în ţară.

Pentru redactorul-şef al Gazeta Wyborcza, Adam Michnik, unul dintre liderii opoziţiei democratice a Poloniei în timpul comunismului – “Moartea lui Gaddafi nu este un motiv de bucurie, ci de reflecţie asupra naturii lumii în care trăim, alături de dictatori. Gaddafi s-a crezut indestructibil, a şantajat şi a umilit întreaga lume, a îngenunchiat guverne europene, de asemenea. A crezut în violenţă şi minciuni dar a calculat greşit.” Michnik adaugă că moartea lui Gaddafi a fost un semnal clar trimis naţiunile care încă trăiesc sub tiranie că “dictaturile nu sunt scutite de pedeapsă, dictatorii nu sunt imortali”.

Dar Janusz Palikot nu se lasă uşor descurajat. Într-un interviu acordat Wprost el insinuează că scopul său nu este să creeze “un alt partid politic” ci să “facă schimbări”. “Societatea poloneză va fi transformată în mod incredibil, chiar dacă nu intrăm în niciun guvern sau nu implementăm nimic pentru că propunerile noastre nu sunt votate. Va fi o normalizare a alterităţii la scală gigantică”, se entuziasmează Palikot care cere fonduri publice pentru tratamentul fertilizării în vitro, o separare clară a Bisericii de stat, legalizarea uniunilor homosexuale, liberalizarea legii avorturilor şi legalizarea marijuanei – un mesaj primit surprinzător de bine de un electorat considerat mult timp conservator. “Nu numai că Palikot a venit în întâmpinarea unui sentiment anticlerical în societatea poloneză, a mai prins şi un vânt al schimbării ce suflă din Vest”, conchide filozoful şi editorialistul Marcin Król.

În ultima sa carte “Polonia viselor noastre”, candidatul sugerează că alegerea lui Merkel drept cancelar “nu a fost o pură coincidenţă”. Invitat de Newsweek Polska pentru a clarifica această declaraţie, el a răspuns că Merkel “ştie la ce mă refer” şi a refuzat să mai comenteze. Presionat din nou referitor la aceste insinuări opace, pe 4 octombrie, Kaczynski a repezit un reporter TV întrebându-l dacă era de la un post german sau polonez.

Michał Kaminski, europarlamentar, a spus cotidianului din Varşovia că “atacul împotriva lui Merkel ar putea fi un punct cheie al campaniei”. Fostul membru al PiS şi confident al lui Kaczynski, transformat în adversar politic crede că “scandaloasele cuvinte ale lui Kaczynski te fac să te întrebi dacă acest om este potrivit pentru a lupta pentru banii Poloniei”. Editorialistul Gazeta Wyborcza, Jarosław Kurski, notează că “Nu este prima dată când Jarosław Kaczynski a jucat pe cartea resentimentului faţă de Germania”. În 2005, afirmaţiile potrivit cărora bunicul candidatului de atunci şi actualul prim-ministru Donald Tusk a servit în Wehrmacht [forţele armate germane] în al Doilea Război Mondial au pavat drumul fratelui său geamăn, Lech spre preşedinţie.

acolo unde se pilotează politica monetară, la Banca Centrală Europeană (BCE), dezacordurile devin vizibile chiar şi în consiliul director. Cu siguranţă, în aceste timpuri tulburi, politica monetară este o artă periculoasă. Fabricând bani pentru a cumpăra masiv obligaţiuni publice, băncile centrale merg în întâmpinarea unor principii care şi-au justificat independenţa. Banii creaţi astfel riscă să alimenteze cândva inflaţia. În aceste condiţii, nu e deloc surprinzător că e tot mai dificil să se ajungă la un consens, în sânul Rezervei Federale americane, Fed sau al BCE. Dar, până în prezent, discuţiile erau înăbuşite. Demisionând din bordul director al BCE, Jürgen Stark a mers mai departe. El repune pe tapet posibilitatea de a defini împreună soarta unei monede comune. […] Germanii au cel puţin două probleme cu politica purtată de BCE: răscumpărarea de titluri publice, deja evocată, şi rate ale dobânzilor prea slabe pentru ţara lor, singura din zonă supusă presiunilor inflaţioniste. Aceste două probleme au două soluţii posibile. O soluţie optimă ar fi crearea unui stat federal european. O altă ieşire, la polul opus, ar duce la o explozie a zonei. Având în vedere amploarea problemelor de rezolvat, alegerea va trebui să se facă foarte repede.

De Volkskrant pare sceptic faţă de capacitatea Greciei de a rambursa datoria. “Vânzarea de companii publice nu foloseşte la nimic”, estimează cotidianul din Amsterdam, potrivit căruia “chiar dacă Atena a promis să privatizeze companii în valoare de cinci miliarde de euro din patrimoniul public, până la finalul anului, nu a încasat încă nimic”. La trei luni după ce parlamentul grec s-a angajat faţă de troică (BCE, FMI, Comisia Europeană) să privatizeze pentru 1,3 miliarde de euro proprietăţi publice de acum până în septembrie,

guvernul grec nu făcut decât o mică parte din reformele promise: doar o mică participaţie a unei companii de telefonie a fost vândută pentru 390 de milioane de euro […] Au existat mai multe tentative de a vinde loteria naţională, dar de fiecare dată, s-a dovedit doar un gest politic. În final, toată lumea a găsit o scuză pentru a renunţa şi niciodată nu a fost finalizată.

Spaniolii se tem de repercursiunile crizei greceşti. “Riscul falimentului Greciei în octombrie ameninţă Spania”, titrează cotidianul El Mundo. În timp ce prima de risc spaniolă a depăşit nivelul alarmant de 370 de puncte, şi “în ciuda cumpărării masive a datoriei de Banca Centrală Europeană” (BCE), cotidianul estimează că “criza grecească obligă la un acord economic înainte de 20 noiembrie" (înainte de alegerile legislative anticipate din 20 noiembrie):

 

Această situaţie de vulnerabilitate extremă ar trebui să-l oblige [pe premierul José Luis] Zapatero să se dedice puternic reformelor necesare, dar preşedintele [guvernului] ne-a băgat într-un labirint. Pentru că a dus ţara în impas, prin convocarea de alegeri cu patru luni înainte, astfel încât chiar guvernul care a renunţat să completeze câteva reforme cheie ale economiei, a fost obligat de Europa tocmai din cauza acestei ineficienţe, să adopte reforma Constituţiei [pentru a introduce regula de aur a echilibrului bugetar]. Singurul lucru care rămâne de făcut este ca Zapatero să reia frâiele în mână, să se întâlnească foarte repede cu [liderul opoziţiei de dreapta Mariano] Rajoy şi [candidatul socialist Alfredo Pérez] Rubalcaba, şi, ca, împreună, să accelereze câteva măsuri structurale, precum modificările negocierii colective sau o reformă a pieţei muncii mai eficientă, de care are nevoie economia spaniolă în următorii ani.

Cât despre ţările care nu au moneda unică, există o anumită nelinişte, amestecată cu dorinţa de a nu fi îndepărtate din procesul de decizie în privinţa viitorului monedei euro. “Polonia vrea să decidă în privinţa destinului euro”, titrează astfel Dziennik Gazeta Prawna, care redă reuniunea reprezentanţilor guvernelor polonez, ceh, maghiar, român şi bulgar din ajun, de la Bruxelles, cu scopul de a reuşi “o poziţie comună pentru întărirea cooperării cu zona euro”. Şi aceasta, în vederea negocierilor asupra “unei modificări a Tratatului de la Lisabona şi de a transforma uniunea monetară în uniune fiscală” care ar trebui să înceapă după consiliile europene din octombrie şi din decembrie.

 

Polonia este pe cale să construiască o coaliţie a ţărilor care vor să adopte euro şi vrea să ceară pentru aceasta dreptul de a participa la discuţiile asupra uniunii monetare. Varşovia nu vrea ca deciziile în privinţa viitorului său să fie luate doar la Berlin şi Paris.

Editorialul din Gazeta Wzborcza arată totuşi că, noua lege, chiar dacă reduce numărul materiilor predate în poloneză şi va însemna închiderea porţilor pentru unele şcoli poloneze, nu îi discriminează pe polonezii din Lituania, ci îi aduce doar mai aproape de “standardele de educaţie de care se bucură minorităţile naţionale în alte ţări ale UE”. Potrivit cotidianului din Varşovia, stabilirea unui comisii bilaterale pentru educaţie ar putea fi “primul pas pentru a rezolva alte probleme cruciale pentru minoritatea poloneză”, care includ compensarea proprietăţilor poloneze confiscate de Uniunea Sovietică după cel de-Al Doilea Război Mondial şi dreptul plăcuţelor în două limbi. “Lituania trebuie să înţeleagă că (…) drepturile fundamentale ale minorităţilor în UE nu sunt doar o nebunie poloneză”, ci “un apel pentru a se conforma standardelor UE”, conchide Gazeta Wyborcza.