Cancelarul, care s-a confruntat cu o rezistenţă inedită împotriva politicii sale de austeritate în sânul Uniunii, îşi pregăteşte riposta la “strategia de creştere” a principalului său opozant, preşedintele francez François Hollande. Săptămânalul german se referă la un proiect în şase puncte care circulă în prezent la Berlin şi care ar trebui să pună Europa pe linia de plutire făcând-o… mai germanică: inspirându-se pe rând din reformele Germaniei de Est după reunificare şi din marele program de flexibilizare a locurilor de muncă numit “agenda 2010”, cancelarul vrea să salveze euro prin reforme structurale:

Merkel vrea programe favorizând crearea de companii mici şi medii aşa cum oferă Germania. […] Statele europene ce suferă de un şomaj important ar trebui să-şi reformeze piaţa muncii după modelul german. Astfel, protecţia împotriva concedierii ar putea să fie relaxată, şi se vor introduce contracte de muncă mai lejere pentru patronate, cu salariu minim, şi se va întări formarea prin alternanţă. [În ţările din Sud existând numeroase companii ce profită de o protecţie a statului], vor trebui să fie create fonduri pentru a le privatiza, aşa cum existau în Germania de Est. […] În plus, consilierii lui Merkel preconizează zone economice speciale precum cea care a dus la avansul Chinei. În sfârşit, statele din Europa ar trebui să investească în energii regenerabile, să reducă obstacolele fiscale şi să favorizeze mobilitatea muncitorilor.

 

Această carte este "dezgustătoare şi avansează argumente false", acuză Frankfurter Rundschau. Sarrazin, care a lucrat pentru FMI, la ministerul german de Finanţe şi pentru Bundesbank, ar trebui să stăpânească subiectul şi totuşi, notează cotidianul german, "nu reuşeşte".

Sarrazin construieşte o opoziţie între o Europă de Nord eficace şi un Sud haotic – muncitorii contra leneşilor, albii împotriva coloraţilor. El numeşte 'Club Med' statele cărora le atribuie un comportament neserios. Unde plasează el Franţa? În Club Med! [...] Este evident, avem de-a face cu un adversar al euro care crede că ştie de ce Germania a acţionat până în prezent într-un stil pro-european:' entuziasmul persistent al nemţilor pentru Europa nu s-ar putea explica, fără greutatea morală a epocii naziste'. Cartea minte. [...] Să putrezească în librării!

dacă stânga radicală va câştiga alegerile din 17 iunie şi îşi va ţine promisiunea de a respinge planul de salvare de 130 de miliarde de euro, ca şi reducerile bugetare care îl însoţesc, Grecia va putea rămâne în sânul zonei euro fără niciun ajutor financiar, cu condiţia să introducă o monedă paralelă. 'Geuro' ar fi constituit din promisiuni de plată, o formă de titlu de obligaţiune emisă de guvern, care ar putea fi ulterior revândută. Ar fi puternic devalorizat faţă de euro dar ar permite guvernului să câştige timp pentru a duce la capăt reformele şi a vota reducerile bugetare. [...] O condiţie esenţială pentru ca acest scenariu să funcţioneze este ca ajutorul să continue să vină din partea altor ţări din zona euro şi din partea FMI. [...] Băncile greceşti, lipsite de lichidităţi, ar fi avut nevoie să fie salvate prin metoda creării unei 'bănci toxice' europene.

Această “decizie fără precedent” vine la o lună după cea de-a doua reformă din sectorul bancar şi în mijlocul furtunii financiare provocate în Spania de îndoielile în privinţa permanenţei Greciei în sânul zonei euro. Pentru cotidianul economic,

guvernul a trebuit să se predea în faţa evidenţei potrivit căreia […] nici Europa nici pieţele internaţionale nu au încredere în băncile spaniole şi în măsurile luate pentru a o susţine.

Auditul BCE, care va fi gata în două luni, are deja o primă consecinţă, subliniază ziarul: dovedeşte “profunda neîncredere faţă de rolul exersat de Banca Spaniei”, exclusă în fapt de la gestionarea reformei sectorului bancar. Totuşi, notează ziarul,

[în scopul de a] convinge instituţiile şi investitorii de efortul serios pe care Spania l-a făcut pentru a asana şi a garanta solvabilitatea sistemului său bancar, cooperarea BCE poate deveni un ajutor preţios mai degrabă decât o constrângere.

 

Costurile de împrumut ale Spaniei şi Italiei la zece ani au ajuns la cel mai ridicat nivel în acest an, în timp ce randamentele obligaţiunilor germane la 10 ani au atins un record în jos, astfel că diferenţele în privinţa costurilor de împrumut între ţările europene au ajuns şi ele la un nou record. Pieţele bursiere europene au suferit de asemenea cea mai mare scădere în trei săptămâni.

Agravând aceste probleme, Moody’s a retrogradat 26 instituţii financiare italiene cu una până la patru trepte, luni noapte iar costul asigurării împotriva intrării Spaniei în incapacitate de plată a atins un nou record.

Zidul de protecţie financiară – Mecanismul European de Stabilitate – este un sistem de salvare stabilit de liderii europeni. Unii analişti se întreabă dacă va fi suficient pentru a salva cele mai mari economii aflate sub risc, cum ar fi Spania şi Italia. Luke Spajic, manager general la fondul de investiţii Pimco a spus pentru Financial Times -

pare alarmant acum. Piaţa încearcă într-adevăr să pună un preţ pe o ieşire dezordonată a Greciei din zona euro.

FT a adăugat că s-a făcut apel pentru acţiuni decisive din partea politicienilor europeni pentru a se evita ca ţări importante să fie “trase în jos de îngrijorările legate de Grecia”.

Reiterând preocupările Germaniei privind capacitatea partidelor din Grecia de a forma un guvern, după alegerile parlamentare din 6 mai, Der Spiegel notează că, “la Berlin, situaţia din Grecia trimite cu gândul la Republica de la Weimar”, evocând situaţia regimului instaurat în Germania după Primul Război Mondial. Marcat de instabilitate, regimul a condus la apariţia nazismului:

Aşa-numita ‘ruşine’ simţită de germani pentru condiţiile impuse prin Tratatul de pace de la Versailles pare să fie reprezentată în Grecia prin obiectivele de redresare financiară solicitate de Bruxelles. La fel cum s-a întâmplat în anii 1920, în Germania, de acest context politic profită partidele extremiste.

Chiar dacă este de dorit ca Grecia să iasă din zona euro, continuă Der Spiegel,

Nimeni nu îi poate forţa pe greci să părăsească uniunea monetară. Dar este clar că ar fi în interesul lor. (…) Ieşirea Greciei din zona euro este singura şansă ca ţara să se redreseze. Grecii ar avea propria monedă, pe care ar putea-o devaloriza. Astfel, importurile ar deveni mai scumpe, iar exporturile mai ieftine. (…) Solidaritatea între statele europene nu este condiţionată de apartenenţa la zona euro, astfel că celelalte ţări oricum vor trebui să ajute Grecia cu sume enorme.

Un alt argument avansat de publicaţia germană: ieşirea Greciei din uniunea monetară “ar fi un semnal puternic adresat altor state care sunt în incapacitate de plată: nu puteţi şantaja Europa!”

Sugerând că o uniunea fiscală ar putea să vadă lumina zilei în următorii zece ani, Mario Draghi a spus că ea ar necesita transferuri de suveranitate dinspre Statele Membre spre o autoritate centrală. Aceasta ar fi dimensiunea politică a 'pactului de creştere'.

Potrivit Le Figaro, "pactul de creştere", preconizat de Draghi este presupus să fie corespondentul "pactului bugetar" adoptat de 25 din cele 27 de state membre pentru a-şi redresa finanţele. Această creştere trece prin "reforme structurale apte să 'faciliteze activitatea întreprinzătorilor'", notează cotidianul francez, potrivit căruia "patronul BCE rezumă în trei cuvinte doctrina sa în acest domeniu: flexibilitate, mobilitate, echitate".

La Stampa consideră nici mai mult nici mai puţin decât că "moneda unică încearcă să-şi schimbe faţa" şi că

dacă s-ar realiza promisiunile ultimelor zile, ar debuta o inversare semnificativă a funcţiilor fundamentale între UE şi statele membre: responsabilitatea cheltuielilor pentru prima şi controlul bugetelor pentru statele membre [via Băncii europene pentru investiţii]. UE ar putea finanţa astfel mari infrastructuri, capabile să relanseze munca, la dobânzi cu mult mai joase decât ceea ce ar trebui să plătească Roma sau Madrid, ca să nu mai vorbim de Atena sau Lisabona.

Un ministru de Finanţe german nu este un candidat înnăscut pentru preşedinţia Eurogrup. Primul argument în defavoarea acestui fapt este aritmetica echilibrului de puteri în Europa. În mod normal, ar fi pur şi simplu exclus ca un reprezentant al unei ţări care este deja membrul cel mai puternic şi care doreşte, în plus, să-şi impună cultura naţională de austeritate în toată Europa, să guverneze în plus şi comunitatea monetară.

În absenţa concurenţilor, și având în vedere că atât italianul Mario Monti cât şi finlandezul Jyrki Katainen sunt deja şterşi de pe listă din cauza posturilor-cheie pe care le ocupă compatrioţii lor (Mario Draghi la BCE şi Olli Rehn însărcinată cu politica monetară la Comisia Europeană), Schäuble ar avea cel puţin o statură adecvată, comentează cotidianul din München. Juncker, al cărui mandant se încheie în iunie 2012, a anunţat că nu doreşte să-şi reînnoiască mandatul. Schäuble însuşi a afirmat că succesorul lui ar trebui să provină din una dintre ţările cotate cu triplul A de către agenţiile de rating, limitând astfel alegerea la Germania, Finlanda şi Olanda. Între timp, va trebui să aştepte sprijinul Franţei, care nu va interveni decât după alegerile prezidenţiale şi legislative, în iunie.

Partenerii europeni pun înainte de toate credibilitatea politicii tăierilor bugetare pentru a calma interminabila criză a euro. Europa spune clar că nimic nu este mai important decât austeritatea […] şi răspunde la provocarea lui Rajoy. (...) Spania este noua frontieră a fricii în UE: prea mare pentru a cădea, prea mare pentru a fi salvată şi prea mare pentru ca pieţele să ignore un linşaj pentru violarea obiectivelor deficitului în 2012. […] Lovitura este la înălţimea provocării: în timp ce toată lumea aştepta o mustrare [acceptând în acelaşi timp obiectivul de 5,8%], Comisia demonstrează că ea nu va face concesii.

Pe de altă parte, cotidianul El Mundo vede în decizia Eurogrupului “revanşa lui Olli Rehn”, comisarul pentru Afaceri economice şi monetare, care “a căşunat pe Spania”:

Pentru birocraţii de la Bruxelles, faptul că Rajoy a făcut anunţul său în ziua semnăturii pactului bugetar a fost îndeosebi abominabil. [Rehn] a căutat să-şi reafirme autoritatea sub prisma noului pact bugetar, şi acesta este argumentul pe care l-a prezentat statelor membre pentru a le convinge că trebuie să împartă, aproape după modelul judecăţii lui Solomon, devierea anunţată de Rajoy. Rezultatul este o treabă de mântuială made in Bruxelles […] Suntem surprinşi de viteza cu care Eurogrupul a impus acest 0,5% suplimentar Spaniei, în timp ce bugetul pentru 2012 nu a fost încă formulat.

Cu alte cuvinte: mai bine de 80% din pachetul de salvare merg la creditori, adică bănci, în afara Greciei şi la BCE. Miliardele de contribuitori nu salvează Grecia ci băncile.

Pentru publicaţia germană, ambiţia de a reduce îndatorarea ţării cu 160% din PIB la 120% de acum până în 2020 este un “miraj”.

În acest raport, pe care îl califică drept "tendenţios", De Volkskrant consideră că Lombard Street Research "nu a reuşit să înlăture îndoielile iniţiale asupra impaţialităţii studiului". Ziarul adaugă faptul că raportul "nu este suficient de convingător în privinţa demonstrării avantajelor reîntoarcerii la gulden". În plus, cercetătorii au calculat greşit [contribuţia olandeză la Fondul European de Stabilitate Financiară nu este de 10 %, ci de 5,9 %] şi dau "puţine informaţii referitoare la costurile legate de ieşirea din zona euro", precum şi despre efectele negative ale exporturilor asupra creşterii economice.

Ziarul trage concluzia că dezbaterea referitoare la viitorul monedei euro este pertinentă, dar raportul realizat de Lombard Street Research nu poate contribui la aceasta în niciun fel:

Din cauza acestor omisiuni raportul nu este foarte util în cadul unei dezbateri serioase referitoare la o eventuală revenire la gulden. Dar luând în considerare îngrijorările legate de euro, nu ar fi rău ca liderii politici să se gândească la mai multe scenarii, inclusiv la consecinţele reintroducerii guldenului.

 

"Poziţia primului ministru Petr Nečas, potrivit căruia Pactul fiscal nu ne aduce niciun profit, rezumă poziţia tristă pe care o avem faţă de Uniune: a lua şi a nu da", regretă Tomáš Sedláček. Ori, aminteşte el,

După 1989, Cehoslovacia şi apoi cele două state care au rezultat au avut o prioritate internaţională majoră: plecarea din 'zonă', din ceea ce a mai rămas după destrămarea URSS. Am intrat în OCDE, NATO şi UE pentru a arăta clar cărei tabere aparţinem.

"NU-ul ceh adresat regulilor bugetare europene nu reprezintă niciun risc pentru ţară, consideră un alt economist în HN. Pentu Pavel Kohout, tratatul nu rezolvă niciuna dintre probleme legate de criza euro", dar "poate ajuta la armonizarea fiscală". Ori, chiar dacă ea ar conveni Franţei şi Germaniei, o armonizare ar fi devastatoare pentru competitivitatea cehă.

A merge la pas cu o turmă înseamnă a plăti greşelile altora, cum ar fi de exemplu bancherii francezi sau germani. Doar cei care pun corect problemele pot obţine ceva.

Ministrul Afacerilor Externe, Karel Schwarzenberg, care, el, ia apărarea pactului bugetar, a prevenit că Republica cehă, "care strigă puternic pentru a se regăsi la periferia Uniunii", ar putea să se răzgândească şi să-şi adauge semnătura pe pact, mai târziu sau anul viitor.

Într-adevăr, confratele său, Süddeutsche Zeitung, consideră că, fiindcă a ales să se concentreze asupra salvării monedei euro şi nu numai asupra reglementării inflaţiei, Mario Draghi devine un politician care îşi asumă prea multe riscuri. Potrivit ziarului, politica acestuia ajută incontestabil moneda unică prin reducerea ratelor dobânzilor şi stabilizarea băncilor din ţările din Sud, dar acest plan de salvare este ameninţat de un pericol serios. Ca şi deciziile fostului preşedinte al Rezervei Federale al Statelor Unite ale Americii, Alan Greenspan, această politică

introduce mulţi bani ieftini care curg prin multe produse, ale căror preţuri mai întâi cresc ca prin magie – şi apoi se prăbuşesc brutal. Consecinţele: milioane de oameni din întreaga lume îşi pierd locurile de muncă, iar băncile trebuie să fie salvate cu miliarde de euro din banii contribuabililor. Miliardele ieftine ale lui Draghi crează un nou balon financiar.

Singura soluţie pentru o astfel de nouă prăbuşire ar fi deci ca BCE să retragă aceşti bani de pe piaţă înainte ca aceştia să atingă şi să paralizeze economia. Dar nu ar fi o manevră uşoară.

Presa în totalitatea sa celebrează decizia ca pe o victorie a democrației, după cum o face cotidianul din München, care scrie:

Cancelarul și ministrul său de Finanțe au încercat să micșoreze Parlamentul. Cheltuielile de mai multe miliarde de euro trebuiau să fie aprobate doar de nouă oameni de paie. Tribunalul suprem nu putea, nu trebuia să accepte asta.

Conform jurnalistului Eric Bonse, de acest ajutor – care este un "dictat fără milă" – profită în principal sistemul bancar, care evită prăbuşirea datorită dobânzilor generate de împrumuturile statului grec.

Schäuble &Cie i-au salvat pe creditori, nu pe greci. Cei care vor profita sunt băncile, asigurările şi fondurile de pensii din Germania, Franţa sau Marea Britanie. În cazul unui faliment [grec], ar fi pierdut totul. [...] Creditorii privaţi, care ar fi trebuit, după cum spunea Schäuble, să fie de asemenea garanţi, sunt de fapt net favorizaţi. Este o afacere bună pentru creditori, dar una foarte proastă pentru Europa.

Comisia Europeană îşi va putea trimite în mod unilateral experţii în ţările care au nevoie de un plan de salvare pentru a oferi asistenţă tehnică, în acelaşi timp cu "forţele de intervenţie" care asistă guvernul grec supraveghind punerea în aplicare a reformelor impuse de către UE.

Financial Times adaugă la acestea căci conform noilor reguli

...Comisia va avea o mai mare latitudine pentru a face recomandări referitoare la impozitele naţionale şi la politicile de distribuire a cheltuielilor, lucru pe care evită să îl facă de obicei în ţările care nu respectă regulile referitoare la deficitul de stat.

Prezenţa echipelor UE care sosesc în ţările "confruntate cu mari dificultăţi" este "o situaţie potenţial umilitoare pentru guvernele naţionale", scrie cotidianul.

până şi în cel mai optimist scenariu, măsurile de austeritate impuse Atenei implică riscul unei recesiuni atât de profunde încât Grecia nu va fi capabilă să iasă din gaura datoriilor prin intermediul planului de salvare de 170 miliarde de euro pe trei ani [cele 136 de miliarde adăugându-se celor 34 de miliarde rămase din primul plan de salvare de 110 miliarde de euro].

Raportul avertizează de asemenea că două din principalele condiţii ale noului plan de salvare pot fi contradictorii:

A-i obliga pe greci să aplice măsuri de austeritate ar putea face să crească nivelul datoriei prin slăbirea drastică a economiei, în timp ce restructurarea celor 200 de miliarde de euro de datorii ar putea împiedica definitiv Grecia să revină pe pieţele financiare, speriindu-i pe viitorii investitori privaţi.

Raportul sugerează că datoria grecească va scădea probabil mult mai lent decât se spera iniţial,

până la numai 160% din producţia economică până în 2020 – cu mult sub obiectivul de 120% stabilit de Fondul Monetar Internaţional. În cazul acesta, Grecia ar avea nevoie de un plan de salvare de aproximativ 245 de miliarde de euro, cu mult mai mult decât cele 170 de miliarde de euro, în "baza" proiecţiilor folosite de către miniştrii zonei euro în cadrul negocierilor care au durat toată noaptea de luni, la Bruxelles.

Misiunea lui Monti are implicații pentru toți – de la finanțiștii de pe Wall Street la muncitorii chinezi. Pentru că problemele Italiei au devenit problemele lumii întregi, și Monti trebuie să refacă Italia pentru a evita o altă criză financiară globală. […] Chiar dacă criza datoriei în Europa își atinge punctul de intensitate maximă de doi ani, Italia [a cărei datorie publică depășește 120% din PIB] apare drept cea mai mare amenințare pentru supraviețuirea unei monede unice sub presiune: ea este în mod paradoxal prea importantă pentru a intra în faliment și prea importantă pentru a fi salvată. […] Și dacă devine insolvabilă, asta ar putea declanșa o serie de evenimente care ar deșira uniunea monetară și ar pune o jumătate de secol de integrare democratică în pericol.

Succesul lui Monti este de asemenea crucial pentru economia mondială. Consecințele unei intrări în incapacitate de plată a Italiei – și, mai rău, prăbușirea monedei euro – sunt aproape inimaginabile. Italia ar putea declanșa o criză financiară și mai rea decât cea provocată în 2008 de falimentul băncii Lehman Brothers. Unda de șoc ar traversa piețele financiare din lumea întreagă, ducând cu ea bănci și economii întregi. O recesiune în Europa, unde trăiesc sute de milioane de consumatori bogați, ar putea să împiedice redresarea în Statele Unite și să încetinească piețele emergente. Destinul lui Mario Monti, al Europei și redresarea mondială au devenit legate în mod inexorabil.

To Ethnos, care aminteşte că partidele politicie, oricare ar fi acestea, "ne-au condus pe marginea prăpastiei", consideră că acest acord

ne dă, fără îndoială, mijloacele de a evita pericolul căderii în faliment. Dar este un acord care implică mari şi dureroase sacrificii pentru poporul grec, şi mai ales pentru mediile sociale cele mai fragile din punct de vedere economic. Acest aspect trebuie să fie prezent în permanenţă în mintea conducătorilor, astfel încât acţiunile lor să obţină cel mai bun acord şi ca să poată evita erorile şi eşecul eforturilor precedente pentru a trece de criză.

Negocierile, între Atena şi troică pe de o parte, şi creditori, pe de alta, trebuie să continue săptămâna aceasta pentru a evita deci un faliment cu consecinţe imprevizibile.

 

Cerând Berlinului să contribuie cu mai multe garanţii şi resurse pentru a ajuta să rezolve criza din zona euro, Cameron a fost tăios în privinţa introducerii unei taxe pe tranzacţiile fiscale – o iniţiativă descrisă de el ca “o simplă nebunie”.

Discursul său, continuă Financial Times

…a reflectat poziţia de durată a oficialilor britanici şi adânca frustrare faţă de conducerea Germaniei a zonei monedei unice şi a însemnat un apel pentru o serie de măsuri de salvare menite să prevină contagiunea în zona euro, pentru o datorie suverană europeană comună şi pentru ca ţările puternice să se angajeze să-şi reducă excedentul comercial în timp ce ţările cu probleme ar trebui să-şi micşoreze deficitele.

Între timp, notează The Times, premierul este de asemenea prins într-o “nouă rundă de tensiuni care traversează canalul”, cu Franţa.

Cameron şi primarul Londrei, Boris Johnson, se tem că socialistul francez François Hollande, care ar putea câştiga alegerile prezidenţiale din mai, ar putea “să saboteze planul de salvare economică al UE şi să submineze City-ul [centrul economic al Londrei]”, scrie The Times.

Într-un manifest cu 60 de puncte publicat pe 26 ianuarie, Hollande “a promis să facă bucăţi tratatul fiscal al UE, care trebuie aprobat luni”, notează cotidianul din Londra. El a făcut de asemenea din industria financiară –

… principala sa ţintă, cu promisiuni de o creştere de 15% pe profiturile bancare, interzicerea comerţului cu instrumente financiare 'toxice', o interdicţie pentru opţiunile de cumpărare-vânzare, limite pentru bonusuri şi o taxă swift pe 'toate tranzacţiile financiare'.

Primarul din Londra l-a acuzat pe Hollande de “răzbunare politică pe termen scurt”.

a condus Comisia care a intrat în colaps în 1999, după ce un raport devastator despre fraudă şi nepotism a atacat executivul UE pentru mai multe probleme de management. oţi cei 20 de membri ai Comisiei au demisionat, în timpul a ceea ce a fost descris în acel moment drept cea mai mare criză din istoria Uniunii Europene.

Chiar dacă a fost absolvit de implicare directă în fraudă, Dl Santer a fost criticat pentru “eşecul său în a impune disciplina în cadrul Comisiei”, notează The Daily Telegraph.

Apărând decizia, preşedintele Euro Group şi premierul Luxembourgului, Jean-Claude Juncker, a declarat că Santer, el însuşi un fost premier al Luxembourgului, “a servit atât Europa cât şi ţara sa în cel mai bun mod posibil”.

Totuşi, potrivit lui Martin Callanan, lider al europarlamentarilor conservatori ai Marii Britanii -

Însărcinarea lui Jacques Santer cu strângerea de fonduri este ca şi cum l-am pune pe Dracula în fruntea unei bănci de sânge. Micile ajutoare ale lui Santer l-au scos de la pensie pentru a-i da o altă slujbă confortabilă.

În momentul în care Draghi se exprima, agenţia de rating Standard & Poor’s a scăzut nota Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF) de la AAA la AA+, din cauza scăderii calificativelor pentru mai multe ţări care îl finanţează, pe 13 ianuarie.

Având în vedere urgenţa situaţiei, Il Sole regretă că preşedintele francez a amânat sine die întâlnire cu premierul italian Mario Monti, prevăzută pentru următoarele zile:

după ce a revendicat rolul central al Franţei în planurile de salvare a euro şi a Europei, Nicolas Sarkozy pare să fi pus problema în standby: urgenţa nu mai este înfruntarea crizei datoriei cu partenerii italieni şi germani, cu scopul de a da un mesaj puternic şi clar euroscepticilor, ci de a evita o răsunătoare prăbuşire electorală la domiciliu. Nu este o noutate: asta se întâmplase deja cu Merkel. Încă o dată, Europa şi criza sa financiară pot aştepta […]. Criza datoriei greceşti este însă pe cale să coste mult mai scump decât era posibil, mai ales din cauza acestor întârzieri, iar speculatorii şi agenţiile de dubioasă notare continuă să facă legea pe pieţe.

Dacă nu ar fi fost vorba decât de plata datoriilor altora, ei ar avea toate motivele să refuze. Dar îşi dau seama că pieţele, în aceeaşi măsură în care acordau credite ieftine ţărilor cheltuitoare înaintea crizei, recompensează acum în mod excesiv egoismul ţării celei mai econoame. Cu cât durează mai mult criza, cu atât Germania economiseşte miliarde plătind dobânzi la o rată excesiv de scăzută. A fi responsabil înseamnă de asemenea a refuza cadouri excesive.

La Lisabona, Diário de Notícias consideră că prima consecinţă a degradării notei Franţei este că:

pe 13 ianuarie, axa Paris-Berlin s-a frânt. Rinul va continua să curgă năvalnic. Lupta pentru modificarea politicii Băncii Centrale Europene va deveni mai aprigă. Nu putem să ne aşteptăm la nimic bun din partea unui Sarkozy disperat şi a unei Merkel terorizată pe insula ei, care se scufundă sub greutatea economiilor europenilor care nu mai au încotro să se îndrepte. Europa ar putea să aibă un viitor. Federalismul, cu prosperitatea; uniunea politică, cu încrederea. Dar dimpotrivă, ea se apropie de implozie, de sărăcie, de război. Duşmanul nu este reprezentat de pieţe. Este prostia politică.

La Praga, Hospodářské noviny scrie că S&P nu a făcut decât să spună că "regele e gol", deoarece scăderea notei a nouă ţări din zona euro era anticipată: "ea nu a făcut decât să dezvăluie ceea ce investitorii ştiau de multă vreme: Europa, ca şi ansamblu, nu funcţionează foarte bine. […] Dacă vrea să supravieţuiască, trebuie să se schimbe." Altă consecinţă a acestei degradări în serie: Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF) "îşi pierde din puterea de acţiune".

Conform experţilor, anunţul făcut de S&P va creşte presiunea pentru ca Mecanismul European de Stabilitate (MES), care oricum trebuia să înlocuiască FESF-ul [pe 1 iulie], să intre în funcţie imediat. Avantajul MES-ului este că nu depinde de nota ţărilor, pentru că dispune de un capital propriu. […] Scăderea notei Franţei va spori rolul Germaniei în manevra de salvare a zonei euro. Sarkozy devine mai slab, salvarea zonei euro va fi deci condusă de către Merkel.

În Austria, presa nu este deloc blândă cu guvernul: la Viena, Die Presse trage la răspundere executivul, invitat să-şi:

schimbe orientarea înainte de a avea sorta guvernului italian. Dar guvernul, considerând degradarea ca fiind "de neînţeles", nu are de gând să facă acest lucru şi apasă şi mai tare pe pedala de acceleraţie în goana noastră spre o nouă degradare.

Acelaşi sentiment pare că domină şi în Slovacia, unde Hospodárske noviny scrie că vinerea 13 [echivalentul simbolic local al zilei de marţi 13] a purtat ghinion zonei euro:

Politicienii nu acţionează suficient pentru a ameliora situaţia. În consecinţă, Slovacia plăteşte pentru aderarea la zona euro. […] Suntem stresaţi de salvarea Greciei şi de contribuţia la FESF. Rezultatul: instabilitate politică şi alegeri anticipate.

În cele din urmă, constată Corriere della Sera, "declasarea în masă" este o declaraţie de neîncredere faţă de moneda euro care are motivaţii politice profunde, "din partea unei ţări care a fost dintotdeauna sceptică faţă de destinul monedei unice". Acestea fiind spuse, cotidianul milanez consideră că "adevărata problemă":

este că aceste note, care ar trebui să alerteze investitorii semnalându-le riscurile pe care nu le-au perceput până acum, sosesc de fapt odată ce aceste alerte sunt deja răspândite pe larg pe pieţe. […] Mesajul bine cunoscut de către S&P este întărit: criza europeană este profundă şi nu are soluţii uşoare. Drumul care mai trebuie parcurs este lung şi semănat cu piedici.

În ciuda intenţiilor Berlinului, multe ţări – precum Irlanda, Danemarca sau Franţa – au invocat dificultăţi legale sau politice în modificarea Constituţiilor lor, punând la îndoială ratificarea noului pact de stabilitate al UE. Noul proiect de tratat – obiectul discuţiilor de la Bruxelles din 12 ianuarie între reprezentanţii la nivel de stat – este de a acorda fiecărei ţări dreptul de a proceda după cum crede de cuviinţă.

Conform codianului din Lisabona, noi reguli vor fi puse în aplicare începând cu 1 ianuarie 2013. Statele membre ale zonei euro nu numai că vor fi obligate să scape de deficitele bugetare actuale, ci de asemenea să facă astfel încât bugetele să fie echilibrate de acum încolo.

Suntem "mai aproape de un consens european", scrie Público într-un editorial, adăugând că noul tratat ar trebui să fie aprobat înainte de sfârsitul lunii ianuarie de către toţi membrii UE, cu excepţia Marii Britanii:

Lucrurile nu se petrec întocmai după cum ar fi dorit germanii. O concesie… a fost făcută pentru binele scopului principal, care este acela de a semna noul acord bugetar cât se poate de repede. Foaia de drum pentru planul german de combatere a crizei euro necesită rapiditate şi noile reguli vor fi incluse în legislaţia permanentă a statelor membre.

Italia lui Mario Monti îi place Germaniei, proiectul de tratat european în discuţie nu mai pare o ameninţare. [...] Cu alte cuvinte, Monti s-a dus să-i spună Angelei Merkel că el înţelege foarte bine încăpăţânarea germanilor atunci când ei cer rigoare şi eficacitate din partea altor ţări din zona euro, fie şi cu preţul de a le lăsa mult timp pe marginea prăpastiei. Dar el a avertizat de asemenea că nu trebuie împins prea departe acest joc de noroc şi a explicat care este pragul de rezistenţă al Italiei.

La rândul său, La Repubblica vorbeşte despre o "lejeră deschidere germană", considerând că Monti a reuşit să obţină o uşurare a controlului bugetar prevăzut de tratatul privind Uniunea economică consolidată care urmează să fie discutat la sfârşitul lunii ianuarie, dar că "progresele pe frontul măsurilor europene pentru a linişti pieţele sunt în schimb minimale".

Laudele cancelarului Merkel faţă de realizările guvernului Monti [...] arată cât de importantă era în Europa teama de o prăbuşire financiară a Italiei şi cât de adâncă este uşurarea de a vedea în sfârşit ţara guvernată în mod responsabil. Dar nu va fi suficient pentru a salva ţara. Şi probabil nici pentru a salva euro.

Pentru Il Sole 24 Ore, în sfârşit, în Europa, "problema nu mai este Italia", ci Germania. În timp ce recesiunea ameninţă Europa şi Germania iar redresarea economică necesită un impuls european,

Cuvinte, desigur noi, dar tot cuvinte: iată tot ceea ce Merkel a oferit Italiei lui Monti. [...] Atunci când un cancelar german vorbeşte atâta despre Europa fără să zică nimic şi făcând chiar şi mai puţin, în ciuda faptului că viitorul monedei euro este încă suspendat; atunci când acesta pretinde să controleze direct politicile bugetare ale partenerilor fără a da nimic în schimb, există într-adevăr motive de îngrijorare. Mai ales pentru că acest joc durează de prea mult timp şi că nu funcţionează, aşa cum au demonstrat pieţele. În aşa măsură încât în loc de a continua să învinovăţim pentru comportamentul lor iresponsabil ţările mediteraneene, care sunt pe cale să revină dureros în rânduri plătind un cost social foarte ridicat, ar trebui să începem să discutăm despre iresponsabilitatea Germaniei (doar dacă scopul ei este să scufunde euro şi nu să-l salveze)

De partea germană, Frankfurter Allgemeine Zeitung aprobă elogiile cancelarului faţă de reformele iniţiate de guvernul Monti, dar în acelaşi timp sfătuieşte şeful guvernului italian să îndrăznească să taxeze uriaşele averi private din ţara lui. Cotidianului conservator în schimb nu i-a prea plăcut dorinţa lui  Monti de a permite ţării sale să se împrumute la rate mai mici pe pieţe

Partenerii din UE s-au arătat întotdeauna mai mult decât răbdători faţă de faptul că Italia se îndatorează deasupra unui nivel tolerabil. Italienii nu au profitat de cel mai mare cadou oferit de euro - dobânzi neobişnuit de scăzute - pentru a-şi redresa finanţele publice. [...] Nu UE este cea care-i datorează Italiei rate de dobânzi mai mici, ci Roma e datoare partenerilor ei cu o diminuare a prea marii sale datorii...

Încăpăţânarea Berlinului de a cere mai multă austeritate trece din ce în ce mai greu în Europa, constată Der Spiegel în versiunea sa online. O primă consecinţă este schimbarea care se conturează în relaţiile de putere în sânul UE: "Doi împotriva lui 'Merkel'", titrează astfel ziarul, vorbind despre un "duo" între preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi Mario Monti în scopul de a o contracara pe Angela Merkel:

Câteodată, purtătorul de speranţă poate deveni incomod. [...] Monti nu mai vrea să economisească. El vrea o altă politică, o politică complet diferită de cea a Angelei Merkel. [...] Tot ceea ce revendică el, Parisul vrea de mai mult timp deja. [...] Până acum, Merkel a reuşit cel mai adeseori să se impună în faţa dorinţelor francezului. Astăzi el primeşte întăriri din Italia, care este încă a treia economie în zona euro. La sfârşitul săptămânii trecute, Monti l-a vizitat pe preşedintele francez pentru a se pune de acord asupra căii de urmat. Potrivit unor zvonuri, atmosfera era armonioasă.

"În faţa acestei încercări, cea mai crucială pentru această ţară de la căderea dictaturii coloneilor, în '74, trebuie să alegem între a lua toate măsurile necesare pentru a rămâne în zona euro sau a cădea într-un faliment incontrolabil şi a reveni de fapt la drahmă", consideră To Vima. Cotidianul atacă în acelaşi timp partidele politice care încurajează instabilitatea. PASOK (socialist), LAOS (extrema dreaptă) şi Noua Democraţie (de dreapta) "susţin guvernul [şi] duc în acelaşi timp o politică de opoziţie".

La rândul său, To Ethnos remarcă faptul că "dilema euro sau drahma nu lasă pe nimeni de gheaţă, chiar şi partidele de stânga privesc altfel problema. Adevărul este că această dilemă ascunde un mare adevăr. Măsurile, planurile de salvare impuse de UE şi de guvern în numele euro în aceşti ultimi ani, ca şi tot ceea ce nu am aplicat pentru binele ţării ne-au apropiat de drahmă". Însă, regretă cotidianul, în timp ce "majoritatea grecilor nu vrea drahma, mulţi alţii nici nu se mai preocupă de acest aspect".

Totuşi, aşa cum subliniază site-ul generalist protagon.gr, "întoarcerea la drahmă va sărăci 90 % din populaţie.Trebuie deci să realizăm, că vrem sau nu, că trebuie să facem totul pentru a rămâne în clanul euro pentru a nu deveni cel mai mic vecin al 'Marii Turcii'. Avem mult, foarte mult de muncă, cu mari sacrificii, dar alegerea ne aparţine".