Cancelarul, care s-a confruntat cu o rezistenţă inedită împotriva politicii sale de austeritate în sânul Uniunii, îşi pregăteşte riposta la “strategia de creştere” a principalului său opozant, preşedintele francez François Hollande. Săptămânalul german se referă la un proiect în şase puncte care circulă în prezent la Berlin şi care ar trebui să pună Europa pe linia de plutire făcând-o… mai germanică: inspirându-se pe rând din reformele Germaniei de Est după reunificare şi din marele program de flexibilizare a locurilor de muncă numit “agenda 2010”, cancelarul vrea să salveze euro prin reforme structurale:

Merkel vrea programe favorizând crearea de companii mici şi medii aşa cum oferă Germania. […] Statele europene ce suferă de un şomaj important ar trebui să-şi reformeze piaţa muncii după modelul german. Astfel, protecţia împotriva concedierii ar putea să fie relaxată, şi se vor introduce contracte de muncă mai lejere pentru patronate, cu salariu minim, şi se va întări formarea prin alternanţă. [În ţările din Sud existând numeroase companii ce profită de o protecţie a statului], vor trebui să fie create fonduri pentru a le privatiza, aşa cum existau în Germania de Est. […] În plus, consilierii lui Merkel preconizează zone economice speciale precum cea care a dus la avansul Chinei. În sfârşit, statele din Europa ar trebui să investească în energii regenerabile, să reducă obstacolele fiscale şi să favorizeze mobilitatea muncitorilor.

 

Această carte este "dezgustătoare şi avansează argumente false", acuză Frankfurter Rundschau. Sarrazin, care a lucrat pentru FMI, la ministerul german de Finanţe şi pentru Bundesbank, ar trebui să stăpânească subiectul şi totuşi, notează cotidianul german, "nu reuşeşte".

Sarrazin construieşte o opoziţie între o Europă de Nord eficace şi un Sud haotic – muncitorii contra leneşilor, albii împotriva coloraţilor. El numeşte 'Club Med' statele cărora le atribuie un comportament neserios. Unde plasează el Franţa? În Club Med! [...] Este evident, avem de-a face cu un adversar al euro care crede că ştie de ce Germania a acţionat până în prezent într-un stil pro-european:' entuziasmul persistent al nemţilor pentru Europa nu s-ar putea explica, fără greutatea morală a epocii naziste'. Cartea minte. [...] Să putrezească în librării!

dacă stânga radicală va câştiga alegerile din 17 iunie şi îşi va ţine promisiunea de a respinge planul de salvare de 130 de miliarde de euro, ca şi reducerile bugetare care îl însoţesc, Grecia va putea rămâne în sânul zonei euro fără niciun ajutor financiar, cu condiţia să introducă o monedă paralelă. 'Geuro' ar fi constituit din promisiuni de plată, o formă de titlu de obligaţiune emisă de guvern, care ar putea fi ulterior revândută. Ar fi puternic devalorizat faţă de euro dar ar permite guvernului să câştige timp pentru a duce la capăt reformele şi a vota reducerile bugetare. [...] O condiţie esenţială pentru ca acest scenariu să funcţioneze este ca ajutorul să continue să vină din partea altor ţări din zona euro şi din partea FMI. [...] Băncile greceşti, lipsite de lichidităţi, ar fi avut nevoie să fie salvate prin metoda creării unei 'bănci toxice' europene.

“în 2010 şi în 2011, jumătate din ceea ce importă China provenind din Uniunea Europeană vine din Germania, în timp ce această proporţie era de 39% în 2000”. Această întărire a greutăţii Germaniei ca partener comercial major al Chinei, a participat, de altfel, spune ea, la aducerea comerţului european în China. “Dacă Europa nu a pierdut părţi de piaţă în China – contrar Japoniei sau Statelor Unite – în aceşti zece ultimi ani, este mai ales datorită Germaniei. De altfel, este unul dintre puţinele state europene ce are un excedent comercial cu China”, subliniază ea. Din cauza forţei raporturilor comerciale stabilite între Beijing şi Berlin, Uniunea Europeană nu are deci altă alegere decât să ia în considerare acest nou partener economic.

Dar această relaţie privilegiată riscă să facă rău celei între China şi UE atât de mult este bilaterală înainte de orice. “Chinezii doresc o redresare a Europei prin afirmarea autorităţii germane”, explică Le Temps.

Cotidianul din Geneva reia concluzia studiului şi previne că

singurul echilibru posibil trece prin UE. Dar pentru a-i convinge pe germani să rămână buni europeni în acest domeniu, devine urgent să se dezvolte un parteneriat strategic între UE şi China.

necunoscutele se referă la voinţa noului preşedinte de a reduce cheltuielile […] Ele se referă de asemenea la capacitatea lui François Hollande de a renunţa la euroobligaţiuni şi de a modifica rolul BCE.

Totuşi, nuanţează Anne-Marie Le Gloannec,

compromisurile par probabile: tratatul [pactul bugetar] nu va fi renegociat ci va fi mai degrabă vorba de a se înţelege asupra unui pact de creştere structurală ale cărui linii mari au fost de altfel schiţate de François Hollande, atât pentru Europa cât şi pentru Franţa.

“Totul îi va apropia” pe cei doi conducători asigură şi La Croix:

principiile, mai întâi. Într-o Europă unită, nimic nu este posibil dacă Franţa şi Germania ne se înţeleg. Pragmatismul, de asemenea. […] Criza politică din Grecia cere să nu ne pierdem în certuri de principiu. Puţin realism, împrumutat din viaţa interioară a fiecărei ţări.

Pe de altă parte, în Germania, Süddeutschte Zeitung se întreabă:

este acesta sfârşitul tandemului franco-german? Deloc! Hollande se va modera, Merkel se va mişca. […] François Hollande nu are o viziune care să ne facă să ne gândim la Napoleon sau la Mitterrand.

Într-un alt comentariu, cotidianul consideră că François Hollande este

o nouă şansă pentru Merkel. Ei [cu Angela Merkel] vor intra în istorie drept cei care au menţinut euro sau i-au făcut lichidarea. Sunt condamnaţi la succes de la prima lor întâlnire. Această presiune poate da speranţă întregii Europe.

Potrivit cotidianului din Frankfurt,

Tema reducerii datoriei, aflată deja în centrul campaniei electorale eşuate a CDU, în scrutinul din landul Schleswig-Holstein, nu mai mobilizează pe nimeni. Ministrul Mediului a fost personificarea acestei contradicţii: este necesar să facem economii, trebuie să facem economii, spunea el, pledând pentru modificarea unei paradigme energetice extrem de costisitoare. În plus, este contradictoriu să vorbim de condiţii asemănătoare cu cele din Grecia, dar să constatăm că Germania nu a fost niciodată într-o situaţie economică mai bună decât cea de acum. Apoi, este contradictoriu ca CDU să se comporte ca şi cum alegătorii ar avea destule datorii, în timp ce francezii şi grecii par să vină de pe altă planetă.

În Franţa, Le Monde apreciază că rezultatul votului german

este o veste proastă pentru cancelarul german şi o veste bună pentru François Hollande, cu care se va întâlni pe 15 mai la Berlin, imediat după ce îşi va începe mandatul. Domnul Holande a devenit, în ultimele săptămâni, promotorul european al unei strategii de reluare a creşterii economice pentru depăşirea crizei din zona euro, în timp ce Merkel acordă prioritate stabilizării bugetare care, în opinia ei, este fundamentul unei ‘creşteri economice durabile’. Victoria lui François Hollande şi ideile pe care se promovează au suscitat aşteptări considerabile în statele europene afectate de criza datoriilor şi chiar dincolo de Rin, în cadrul SPD. Angela Merkel ştie că eşecul electoral suferit duminică este un impuls suplimentar pentru a face concesii în problema pactului privind creşterea economică.

Simplă şi neavând experienţa discursurilor frumoase, această protestantă născută în RDG a intrat în armonie până la urmă cu toţi germanii, mai ales din Vest, pe care îi considera “răsfăţaţi, puţini laşi şi leneşi”. Ei, la rândul lor s-au “merkelizat” mărturisind un adevărat cult pretinselor sale slăbiciuni – sobrietatea sa şi lipsa de strălucire. Potrivit Ulrich, criza euro a marcat punctul culminant al acestei transformări:

În 2005, Merkel credea că trebuie să le dea avânt germanilor. Astăzi, ea trebuie să-i convingă pe alegători să-i ajute pe ceilalţi, să-şi păstreze sângele rece, şi, mai ales, să continue cuminţi să consume cu zel. Politica sa s-a inversat total. Şi-a terminat ea oare misiunea din Germania; a emigrat ea în Europa? […] Fără normalitatea germană, protejată de acest cancelar foarte normal, Europa ar fi căzut în haos de mult timp.

Departe de a imagina o cădere iminentă a cancelarului, Ulrich conchide:

Este posibil ca Merkel germană să-şi fi depăşit zenitul, în timp ce Merkel europeană să-şi trăiască acum punctual culminant. Poate că nu mai avem nevoie de ea la noi, ci mai degrabă în Europa. […] Are doar 57 de ani. O femeie politician de viitor deci. Rămâne de aflat unde.

 

călcâiul lui Ahile al băncilor spaniole. Activele toxice legate de domeniul imobiliar continuă să crească şi, în bilanţul băncilor, sunt din ce în ce mai multe imobile pe care instituţiile [bancare] le obţin în urma creditelor neplătite.

"Este oare Germania responsabilă pentru bula imobiliară din Spania?", se întreabă la rândul său ABC. Ziarul citează un raport al băncii japoneze Nomura conform căruia băncile germane şi franceze au jucat un rol în această situaţie:

Politica dobânzilor scăzute pe care Banca Centrală Europeană (BCE) le-a aplicat în anii care au precedat criza a permis economiei germane muribunde să se restabilească, dar a fost de asemenea elementul decisiv care a provocat bulele imobiliare în ţările periferice europene, […] exacerbate de fluxul de capitaluri provenind de la băncile germane şi franceze.

Pentru a face faţă riscului de faliment al băncilor expuse activelor toxice legate de domeniul imobiliar, guvernul "va cere [din partea băncilor] provizioane mai mari" pentru acest tip de credite, conchide El País.

La Paris, cotidianul Le Figaro reaminteşte elementele inevitabilei înfruntări care va avea loc între Angela Merkel şi noul preşedinte francez:

Berlin nu-şi ascunde enervarea în faţa voinţei reafirmate de echipa lui Hollande de a renegocia pactul fiscal, pentru a îi adăuga un capitol referitor la creştere. Încercând să liniştească anturajul cancelarului referitor la acest subiect, consilierii candidatului socialist au lăsat să se înţeleagă faptul că era vorba de un "discurs electoral".

Cancelarul ştie că situaţia lui François Hollande nu îi permite multă marjă de manevră pentru a negocia şi că "va încerca să se impună cu orice preţ pentru a marca puncte", scrie cotidianul conservator. Şi totuşi, ea nu ar trebui să cedeze asupra obligaţiei de a semna tratatul ca atare, chiar dacă ar trebui să îl repună în discuţie mai târziu. Ar trebui deci ca noul preşedinte francez să facă primul pas, semnând pactul bugetar aşa cum este. Un gest care ar fi contrar campaniei sale conduse împotriva austerităţii în Europa.

Cu toate acestea, observă Le Figaro, cei doi lideri au câteva puncte în comun: "Singura surpriză plăcută, atunci când cancelarul îl va primi pe noul preşedinte francez la Berlin, ar putea fi cea a unei întâlniri" între doi conducători care îşi cultivă un caracter de "normalitate şi simplitate"…

Departe de a fi anecdotică, această legătură personală este soclul încrederii care permite depăşirea divergenţelor între Paris şi Berlin. Şi găsirea unui consens care să angreneze toată Europa în motorul franco-german. Dacă Hollande şi Merkel demarează cu acelaşi picior, totul devine posibil.

La Berlin, Die Tageszeitung se îndoieşte puternic de faptul că François Hollande poate să meargă foarte departe în promovarea programului său pentru creştere. Cu siguranţă, scrie cotidianul de stânga, mai-marii de la Bruxelles care privesc cu invidie la postul lui José Manuel Barroso, precum Martin Schulz, preşedintele Parlamentului, sau Viviane Reding, vice-preşedinta Comisiei, s-au grăbit să-l "linguşească pe noul om la putere de la Paris" pledând cauza unui pact pentru creştere. Dar…

în cele din urmă, este vorba de un compromis clasic, în stilul caracteristic de la Bruxelles: i se întinde mâna noului venit printre cei Douăzeci şi Şapte pentru ca, ulterior, acesta să fie atras spre ei. Pentru Bruxelles, un pact de creştere total castrat are mult farmec, pentru că ar lăsa neschimbat pactul bugetar al cancelarului Angela Merkel. Probabil că nici nu ar speria pieţele. Astfel, toată lumea ar fi satisfăcută: şi Merkel, şi Hollande; şi cetăţenii, şi pieţele. Deputatul european Elmar Brok (CDU) rezumă opinia a numeroşi oameni politici europeni: "În iunie, cel târziu, Hollande ar trebui să se fi aliniat".

Poziţia de lider a Germaniei nu este gata să fie cedată în curând şi, bazându-se pe susţinerea pieţelor, discursul neoliberal persistă la Bruxelles şi la Berlin, afirmă TAZ. Dacă mai luăm în considerare şi criza grecească…

…summitul UE din iunie ar putea foarte bine să devină încă o dată un summit grec şi să-i unească pe Merkel şi Hollande. Cât despre a vedea ce mai ramâne din programul socialist, numai cerul poate şti.

Cotidian apropiat de cancelar, Die Welt judecă rezultatul din perspectiva coaliţiei aflate la putere la Berlin şi constată că ipoteza unei alianţe între SPD şi Verzi, ca în timpul cancelarului social-democrat Gerhard Schröder, devine din ce în ce mai improbabilă, căci "numeroşi cetăţeni aspiră [mai degrabă] la o mare coaliţie SPD-CDU".

Pe 25 aprilie, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a reluat expresia "pact de creştere", şi a primit sprijinul cancelarului german. Dar faptul că aceşti doi mari susţinători ai reducerii datoriilor şi ai disciplinei bugetare au adoptat cuvintele francezului nu înseamnă că se convertesc la programul lui. Ci mai degrabă că ambele tabere se organizează în lupta din următoarele luni.

Pe de o parte, François Hollande preconizează proiecte de infrastructură finanţate de obligaţiuni europene botezate "project bonds", un rol mai important pentru Banca Europeană de Investiţii, o taxă pe tranzacţiile financiare şi utilizarea fondurilor structurale UE care nu sunt cheltuite. De cealaltă parte, Mario Draghi reaminteşte că politicile bugetare trebuie să fie "supuse supravegherii reciproce şi corectate dacă este necesar", şi că "reformele structurale în favoarea creşterii economice pentru a facilita antreprenoriatul, crearea de noi întreprinderi şi crearea de locuri de muncă" sunt necesare, chiar dacă acestea "dor".

Ofertă contra cerere, reformă liberală contra redresare keynesiană. Dezbaterea nu este nouă în economie, dar aproape dispăruse în UE. Cine va câştiga? Dacă el devine preşedinte, Hollande ar veni cu prospeţimea şi legitimitatea noului-ales care lipsesc colegilor săi. Dar nu este sigur că va fi capabil să creeze un adevărat raport de forţe în favoarea sa.

Să ne amintim că acum abia două luni, doisprezece lideri europeni lansaseră deja un apel pentru măsuri care să stimuleze economia. Dar marile linii conturate în acest text – reforme ale pieţei muncii, deschiderea sectorului de servicii, etc... – se apropie mai mult de ceea ce au exprimat Draghi şi Merkel decât de ceea ce doreşte francezul. În acest sens, apropierea cancelarului de Mario Monti seamănă a manevre pentru a-l izola pe Hollande, care are nevoie de o altă mare economie europeană. Chiar dacă se poate aştepta la o victorie a laburiştilor în viitoarele alegeri olandeze.

Se pare că o adevărată alternativă stânga-dreapta este pe cale să se schiţeze în sânul Consiliului European, şi deci o adevărată dezbatere privind orientarea socio-economică a Uniunii. După doi ani de criză, o discuţie sinceră, să spunem chiar un pic de democraţie, nu poate strica.

După o posibilă pierdere a partenerilor stabili Franţa şi Olanda (guvernul olandez a demisionat ca urmare a scandalului în privinţa austerităţii), cultul lui Merkel pentru disciplina fiscală a luat foc ieri după ce preşedintele BCE Mario Monti a declarat că nu poate fi atinsă consolidarea fiscală doar cu tăieri şi taxe, şi cere “măsuri structurale pentru a favoriza creşterea economică”

Rezumând această poziţie prin titlul “Mai mult curaj pentru creştere”, cotidianul din Torino notează că –

În timp ce aşteaptă verdictul alegerilor franceze, Merkel îi acordă atenţie lui Draghi, ajungând la o recunoaştere oficială a faptului că “avem nevoie de creştere, susţinută de reforme structurale”.

 

Printre măsurile propuse, o mai bună cooperare cu ţările de origine, de exemplu cele din Maghreb, întărirea dispozitivului Frontex şi supravegherea frontierei dintre Greci şi Turcia, ca şi o mai bună gestiune a fluxurilor migratorii, a expulzărilor şi a luptei împotriva traficului de fiinţe umane. Iniţiativa răspunde în acelaşi timp îngrijorării crescânde a Danemarcei faţă de imigraţia ilegală, chiar dacă, notează ziarul:

potrivit ministerului Justiţiei, nu se ştie cu exactitate câţi imigranţi ilegali numără Danemarca – avem doar o frică justificată ca numărul mare de imigranţi ilegali care se află acum în Grecia şi Italia, să înceapă să se dirijeze spre Nord.

Aceste măsuri se justifică şi prin măsuri practice, consideră Marlène Wind, de la Universitatea din Copenhaga, citată de cotidian:

problemele imigraţiei ilegale dăunează pieţei interne şi spiritului european al liberei circulaţii. Va fi deci o victorie – şi pentru preşedinţia daneză – dacă acest proiect este dus la bun sfârşit.

creşterea în putere a extremei drepte arată că în multe ţări, politica nu a găsit încă răspunsuri la soluţiile simple ale populiştilor. Limbajul UE şi al guvernelor naţionale nu reuşeşte să impresioneze alegătorii care acceptă cu uşurinţă sloganurile populiştilor.

Pe un plan mai pragmatic, această tendinţă este o veste proastă pentru cancelarul Angela Merkel, după cum remarcă Süddeutsche Zeitung:

pentru guvernul german, căderea guvernului olandez este amară. El pierde astfel un aliat important în politica de austeritate. Şi în curând Angela Merkel  şi-ar putea pierde sprijinul său cel mai important. Preşedintele francez a pierdut primul tur al alegerilor prezidenţiale împotriva contracandidatului său François Hollande [...] Mulţi spanioli se roagă în gând pentru victoria socialiştilor francezi. [...] Ambianţa este similară în Italia. Din acest punct de vedere, faptul că am dat mai mult timp acestor ţări pentru a-şi reduce cheltuielile nu schimbă mare lucru.

 

Claude Guéant şi Hans-Peter Friedrich consideră că suspendarea tratatului Schengen se justifică atunci când securitatea este insuficientă la frontierele externe ale UE, şi problemele de securitate internă privesc suveranitatea naţională, explică ziarul din Munich.

Süddeutsche Zeitung, care presupune că stabilirea controalelor are de asemenea ca scop împiedicarea migraţiei economice, subliniază riscul unei politici anti-europene:

Cât valorează o deschidere fără rezerve? […] Ce valoare are libertatea circulaţiei dacă guvernele europene pot să o limiteze în mod liber? Dacă statele membre se retrag pe terenul lor naţional în caz de probleme, îşi manifestă convingerea că mica lume a statului naţional este mult mai bună decât Europa. În acest caz nu ar trebui să ne mirăm dacă partidele naţionale, populiste şi de extremă dreapta progresează peste tot în Europa. Închiderea temporară a frontierelor interne este o publicitate continuă pentru duşmanii Europei.

La Berlin, Der Tagesspiegel anchetează asupra poveştii care se află în spatele fotografiei. Este vorba de o deturnare a sensului vizual al fotografiei, pe care Die Weltwoche, cunoscut ca fiind apropiat de dreapta populistă elveţiană, a scos-o din contextul iniţial. Intenţia fotografului italian Livio Mancini, explică acest cotidian, era să demonstreze mizeria familiilor de romi în Europa:

Mancini a fotografiat copii romi în ghetourile oraşului Gjakova [în Kosovo], unde familiile lor au eşuat după război. Cabanele lor sunt construite pe pământul toxic al unei gropi de gunoi, unde trăiesc din ceea ce găsesc comestibil sau de vânzare din munţii de mizerii. [...] Seria de fotografii cu aceşti copii la gunoi nu arată decât unul din cazurile tragice. Cele 10 sau 12 milioane de Sinti şi de Romi sunt cea mai numeroasă minoritate din Europa şi trăiesc în cele mai proaste condiţii. Majoritatea este săracă şi ameninţată de ghetoizare. [...] Imaginile lui Mancini incriminează această situaţie. Aici, erau efectiv utilizaţi pentru a dovedi contrariul, pentru a face din ei victimele vinovaţilor.

Într-o scrisoare adresată redacţiei Der Tagesspiegel, Mancini denunţă "utilizarea abuzivă a fotografiei mele". Die Weltwoche a reacţionat în faţa criticilor virulente apărând "faptele". Revista asigură că "folosirea copiiilor în scopuri criminale" este un aspect ascuns al polemicii şi evită să vorbească de lipsa sa de "etică vizuală". Livio Mancini, în ciuda a orice altceva, se bucură că tema mizeriei romilor a fost adusă astfel în atenţia opiniei publice.

În fața posibilității “unei extincții a poporului iranian”, premiul Nobel pentru literatură cere mai ales ca Berlin să nu mai livreze submarine pentru Tel-Aviv, puterea nucleară israeliană fiind “un pericol pentru pacea fragilă din lume”, în timp ce președintele iranian Mahmud Ahmadinejad este calificat ca fiind un simplu “gură mare”.

Grass, care suscitase agitație în Europa în 2006, când și-a dezvăluit apartenența la Waffen SS în 1944, explică faptul că a tăcut prea mult de teamă de “obișnuitul verdict de ‘antisemitism’”.

În Germania, polemica asupra textului nu a întârziat. Din trei cotidiene naționale care au pus subiectul pe prima pagină, Die Welt se distinge prin cel mai tranșant titlu: “Günter Grass, eternul antisemit”. Editorialistul vedetă al cotidianului berlinez, polemicul Henryk M. Broder consideră că

Grass este prototipul antisemitului cultivat, care vrea binele evreilor. Bântuit de vină și rușine, și doritor să stabilească datele din Istorie, merge până în pânzele albe pentru a dezarma “cauza unui pericol perceptibil”.