Organizaţia olandeză a medicilor (KNMG) trebuia să discute pe 16 mai cu ministrul Sănătăţii, Edith Schippers, despre posibilitatea de a restrânge legea asupra eutanasiei, intrată în vigoare în 2002.

O mare parte dintre medici consideră că nu mai trebuie aplicată eutanasia pacienţilor care suferă de o demenţă gravă şi care nu mai sunt în stare să comunice, chiar dacă ei au semnat în prealabil o autorizaţie de eutanasie. Potrivit lor, eutanasia nu ar trebui aplicată decât dacă pacienţii pot confirma – verbal sau nu – dorinţa lor de a-şi pune capăt vieţii.

Unii medici nu sunt de acord. Un generalist explică pentru De Volkskrant: “Respectând voinţa sa, omagiem ideea că pacientul avea viaţă, şi nu fiinţa umană care nu mai ştie că există”.

Opozanții proiectului de lege care extinde mariajul și adopția cuplurilor homosexuale au adunat între 350 000 (potrivit poliției) și 800 000 (potrivit organizatorilor) de persoane la Paris pentru a cere retragerea textului. Organizată de asociații catolice și susținută de o parte a opoziției de dreapta, această manifestație a fost una dintre cele mai importante în 30 de ani. Guvernul a afirmat că nu își va retrage proiectul.

De Morgen deschide ediţia zilei de astăzi cu un titlu remarcabil: "De ce noi, la De Morgen, nu mai utilizăm cuvântul alohton?", utilizat în Olanda şi în Belgia flamandă pentru a desemna persoane imigrate sau provenite din imigraţie, dar contestate din cauza stigmatizărilor pe care acest cuvânt îl provoacă.

Redactorul şef, Wouter Verschelden, îşi explică alegerea:

acest ziar a decis să nu mai utilizeze acest termen foarte vag, care prin definiţie desemnează persoane care 'nu sunt de aici', dar care în realitate nu este utilizat pentru a desemna olandezi, ci francezi sau nemţi. Este un termen folosit pentru orice nu are semnificaţie, care regrupează un număr ilimitat de calităţi: musulman; puţin format profesional; defavorizat; arab; nord-african; non-european.

Ziarul notează şi faptul că este vorba de "un fenomen lingvistic unic":

în engleză şi în franceză, termenul nu există pur şi simplu. [...] în aceste ţări nu regrupăm niciodată persoane care se reunesc în spatele unei singure denumiri. [Este o] 'respingere simplistă, prea nuanţată faţă de un anumit grup de persoane', [căci chiar şi copiii de imigranţi] 'au şanse puternice de a fi numiţi alohtoni'. Când vom înceta odată să fim consideraţi ca alohtoni? Putem oare parctica un jurnalism de calitate utilizând acest termen? Fiind conştient în acelaşi timp că el stigmatizează şi exclude?

"Nu", răspunde ziarul, afirmând în acelaşi timp că nu doreşte minimalizarea "problemelor legate de coabitarea multietnică şi multireligioasă". Decizia cotidianului nu care din cer; ea este legată de un context de evenimente recente care au au avut loc în ţară, ca filmul "Femme de La Rue" ("Femeia de pe stradă") – documentar asupra hărţuirii sexuale de pe străzile din Bruxelles, de către tineri imigranţi sau proveniţi din imigraţie – ca şi revoltele de la Anvers, ca reacţie la filmul "Inocenţa musulmanilor", urmat, el de polemica apărută ca urmare a intenţiei liderului naţionalist flamand Bart De Wever, de a înlocui sloganul oraşului Anvers, "Oraşul este al nostru al tuturor", dacă este ales ca primar în 14 octombrie.

Este un “strigăt”, consideră Süddeutsche Zeitung, dar este unul care vrea să provoace o polemică internațională. Scriitorul Günter Grass a publicat astăzi în cotidianul din München, și în același timp în The New York Times, La Repubblica și El País, un poem numit "Ceea ce trebuie spus", în care avertizează referitor la un război între Israel și Iran.

În fața posibilității “unei extincții a poporului iranian”, premiul Nobel pentru literatură cere mai ales ca Berlin să nu mai livreze submarine pentru Tel-Aviv, puterea nucleară israeliană fiind “un pericol pentru pacea fragilă din lume”, în timp ce președintele iranian Mahmud Ahmadinejad este calificat ca fiind un simplu “gură mare”.

Grass, care suscitase agitație în Europa în 2006, când și-a dezvăluit apartenența la Waffen SS în 1944, explică faptul că a tăcut prea mult de teamă de “obișnuitul verdict de ‘antisemitism’”.

În Germania, polemica asupra textului nu a întârziat. Din trei cotidiene naționale care au pus subiectul pe prima pagină, Die Welt se distinge prin cel mai tranșant titlu: “Günter Grass, eternul antisemit”. Editorialistul vedetă al cotidianului berlinez, polemicul Henryk M. Broder consideră că

Grass este prototipul antisemitului cultivat, care vrea binele evreilor. Bântuit de vină și rușine, și doritor să stabilească datele din Istorie, merge până în pânzele albe pentru a dezarma “cauza unui pericol perceptibil”.

“Canonizarea SS-ului”, se revoltă Die Tageszeitung, care publică pe prima pagină fotografia patronului organizaţiei naziste, Heinrich Himmler, în timpul unei vizite la brigada de voluntari SS din Estonia în octombrie 1943. Cotidianul berlinez se referă la un proiect de lege pe care ministrul estonian al Apărării ar dori să o adopte în martie. Textul oferă statutul de “combatant pentru libertate” tuturor celor care au participat la lupta împotriva Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, incluzându-i pe membrii SS din Estonia. Tentativele pentru a determina adoptarea acestei legi au eşuat în 2006 şi în 2010, dar de această dată, “majoritatea pare asigurată” arată “TAZ”. În timp ce ambasada rusă la Talin a calificat acest proiect de lege drept “blasfemator”, Verzii germani critică o “justificare a posteriori a atrocităţilor comise de zbirii lui Hitler în Uniunea Sovietică”.

Deputaţii francezi au decis: pe 22 decembrie au adoptat un proiect de lege privind negarea genocidurilor. Votată atât de majoritate cât şi de opoziţia de stânga, legea pedepseşte cu un an de închisoare şi o amendă de 45 000 de euro "negarea existenţei genocidurilor recunoscute de lege", şi se adaugă celor alte patru legi zise "memoriale", adică declarând punctul de vedere oficial al unui stat asupra unui un fapt istoric.

Textul de lege vizează implicit genocidul armean, în timpul căruia, în 1915-1916, aproape 1.2 milioane de armeni (două treimi din cei care trăiau în Imperiul Otoman) au pierit în deportări şi masacre organizate de statul otoman. Acesta este motivul pentru care textul a provocat mânia Ankarei, care şi-a retras ambasadorul din  Paris şi a ameninţat Franţa cu represalii comerciale şi diplomatice. Proiectul de lege trebuie totuşi să fie  aprobat mai departe de către Senat, şi apoi din nou de Adunarea Naţională înainte de a putea fi pus în aplicare.

�n Le Point, editorialistul Pierre Beylau denunţă o manevră politică a guvernului francez �n apropierea� alegerilor prezidenţiale:

Din punctul de vedere al diplomaţiei franceze �n Orientul Mijlociu, "o confruntare cu Ankara este absurdă", adaugă Le Monde. Dar potrivit cotidianului, problema este �n primul r�nd �nsăşi natura proiectului de lege:

La r�ndul său, site-ul Mediapart interpretează această ceartă din perspectiva istoriei celor două ţări, fiecare fiind marcată de c�te o personalitate fondatoare, de imaginea cărora elitele de astăzi �ncă nu pot scăpa: generalul de Gaulle şi Mustafa Kemal. �

De partea turcă, �n versiunea anglofonă a cotidianului Zaman, editorialistul B�lent Keneş aruncă direct vina pe preşedintele francez: "Prin introducerea unei interdicţii privind o parte a dezbaterii asupra unui subiect istoric controversat care trebuie să fie decis de către istorici, şi asta chiar �nainte de alegerile prezidenţiale, el a arătat tuturor ce �nseamnă democraţia după reţeta lui Sarkozy". �

�n Milliyet, Mehmet Tezkan consideră că preşedintele francez "are două motive de a vrea ca această lege să fie aprobată": �

Ali Bayramoglu, de la cotidianul Yeni Şafak, reaminteşte �n cele din urmă că:

Viitorul democraţiei în Europa agită presa germanofonă. Publicarea de Frankfurter Allgemeine Zeitung a unui articol ce biciuieşte distrugerea democraţiei în Europa după criticile aduse nefericitului referendum grecesc este cea care a încins spiritele, provocând reacţia lui Jürgen Habermas.

În editorialul aceluiaşi ziar, foarte respectatul filozof scrie că trebuie salvată demnitatea democraţiei şi că Giorgios Papandreu, premierul grec ce îşi încheie mandatul, este

prototipul omului politic care eşuează să separe lumea experţilor financiari şi cea a cetăţenilor; [între] imperativele sistematice ale capitalismului financiar sălbatic – pe care politica însăşi a eliberat-o din lesa economiei reale – şi plângerile referitoare la promisiunile neîndeplinite în privinţa justiţiei sociale care provin din electoratul lor.

Pe timp de criză, calea de mijloc fiind blocată, oamenii politici trebuie să anunţe culoarea, afirmă Habermas, şi să readucă luarea deciziilor la nivelul cetăţeanului: “nu este doar o problemă de democraţie, ci una de demnitate”. “Dezastrul grecesc ne avertizează faţă de drumul post-democratic ales de Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy. O concentrare a puterii într-un cenaclu al şefilor de guvern care îşi impun acordurile parlamentelor naţionale nu este drumul cel bun”, scrie el. Şi recomandă un nou proces constituţional în Europa care ar integra cetăţenii.

Reacţiile nu au întârziat. Furios, cronicarul vedetă al Spiegel Online, Jan Fleischhauer îl acuză pe Habermas că este

ultimul cu greutate dintre intelectualii Germaniei cu sentimente bune”, aparţinând “taberei istericilor cu aplecare către apocalipsă”. “În povestirea sa despre criza euro, politicienii s-au lăsat de mult timp să fie striviţi de economie. Sunt executanţii plini de zel ai capitalismului financiar... Dar atunci când este vorba de a formula revendicări concrete, Habermas se întâlneşte cu aceeaşi problemă a activiştilor mişcării Occupy Wall Street, care, nici ei nu au altă idee decât să spună că banii trebuie redistribuiţi într-un mod oarecare. De fapt, tot acest efort retoric are ca scop să-i dispenseze pe politicieni de responsabilitatea lor, pentru a le lăsa mână liberă să-şi continue politica liniştită.

La douăzeci de ani de la revoluţia din 1989, "poliţia va ancheta asupra comuniştilor", anunţă SME. Partidul comunist din Slovacia (KSS), creat în 1992 ca succesor ideologic al Partidului comunist cehoslovac, a recunoscut deschis negarea crimelor legate de regimul comunist, lucru interzis prin lege de două luni de zile. "Cum nu există nicio culpabilitate colectivă, nu există nici crime comuniste", scrie pe site-ul KSS. Cotidianul din Bratislava aminteşte faptul că noua lege ar permite de acum înainte dizolvarea partidului. Dar aminteşte şi faptul că niciun înalt demnitar comunist – nici Vasil Bilak, care a semnat scrisoarea de invitaţie a armatelor Pactului de la Varşovia, în 1968, nici şeful Securităţii de stat, Alojz Lorenc – nu a fost judecat până acum. SME este cu atât mai sceptic cu cât consideră că "justiţia este în continuare dirijată astăzi de foşti membri ai acestui partid care a organizat teroarea de stat". În timpul alegerilor din 2010, KSS a obţinut 0.83 % din vocile exprimate în timpul sufragiului.

În curând, în Olanda ţigările cu canabis vor fi considerate droguri dure, anunţă De Volkskrant. Guvernul tocmai a decis că renumitele coffee-shops olandeze nu vor mai avea dreptul să vândă marijuana conţinând mai mult de 15 % THC, componenta activă a canabisului. În 2010, un studiu ar fi dezvăluit astfel că 80 % din canabisul vândut ar fi avut un procentaj superior a 15 %. Coaliţia de dreapta afirmă că nu face decât să urmeze sfaturile unei comisii instaurate de guvernul precedent (creştin-democrat) pentru a studia consecinţele sanitare ale procentului ridicat de THC. Măsura este încă o lovitură dură pentru coffeee-shop-urile olandeze care vor trebui, în 2012, să instaureze o carte de fidelitate pentru clienţi, presupuse să-i descurajeze pe turiştii drogurilor.

În Republica Cehă, în schimb, autorităţile par să opteze pentru o relaxare a legislaţiei. Ministerul Sănătăţii a anunţat că pregăteşte o lege asupra drogurilor care ar premite canabisului să fie considerat ca medicament. El va fi prescris persoanelor grav bolnave (chimioterapie, scleroză în plăci şi pacienţi în stare terminală). "Canabisul va fi cultivat de stat sau importat", titrează MF Dnes, care explică faptul că el ar putea fi adus chiar din Olanda, cel mai probabil, din cauza legislaţiei cehe. Rămâne de văzut, comentează cotidianul, cum ne vom asigura că noul "medicament" va fi disponibil exclusiv în farmacii şi pe baza unei reţete medicale, şi nu pe piaţa neagră.

"Un vot istoric introduce divorţul", anunţă The Times of Malta. În 25 iulie, deputaţii maltezi au adoptat legea care autorizează divorţul şi recăsătoria divorţaţilor începând cu octombrie viitor, cu 52 de voci contra 11 şi 3 abţineri. Primul ministru Lawrence Gonzi a votat împotrivă şi doar trei miniştri au aprobat legea, care de fapt consfinţeşte rezultatul referendumul din 28 mai. 53 % din alegătorii maltezi votaseră în favoarea legalizării divorţului. Malta a fost, până în prezent, una din cele două ţări din lume (împreună cu Filipine) unde divorţul era interzis.

“Avortul, la un telefon distanţă”, titrează Newsweek Polska, notând că în timp ce Polonia are una dintre cele mai restrictive legi din Europa (doar Malta şi Irlanda au o legislaţie mai strictă în acest sens), “să faci un avort e mai uşor decât să comanzi pizza”. Sunt două posibilităţi: clinici particulare din străinătate, de exemplu în Slovacia, sau echivalentele lor interne cărora li se face publicitate în termeni eufemistici în ziare. În oricare dintre cazuri procedura va costa cel puţin 500 de euro. Săptămâna trecută Parlamentul a primit un proiect de lege civic ce propune interzicerea completă a avortului, sprijinit de 600 000 de semnături.

Opozanţii argumentează că o legislaţie mai restrictivă va cauza doar o înflorire a “avortului clandestin”. Oficial, doar 538 de avorturi legale au avut loc într-o ţară de 38 de milioane de locuitori anul trecut, dar Federaţia pentru Femei şi Planificare Familială estimează că numărul ajunge la 100 000 anual. Asta înseamnă, scrie Newseek, că legislaţia actuală, ce datează din 1993, care permite avortul doar în caz de viol sau incest, risc puternic pentru viaţa sau sănătatea mamei, sau boală permanentă sau ireversibilă a fetusului, “nu funcţionează”. Un sondaj recent arată că polonezii sunt împărţiţi aproape egal în această privinţă, 45% sprijinind avortul legal iar 50% fiind în favoarea interzicerii absolute.

Legalizarea drogurilor. Această idee este preluată pe prima pagină a ziarelor The Independent, la Londra, Tageszeitung, la Berlin şi Libération, la Paris. Pe 2 iunie, Comisia mondială pentru politica privind drogurile a publicat un raport care incită la încetarea "războiului împotriva drogurilor" şi deschiderea "unei dezbateri mondiale despre alternative". Pentru Libération, semnatarii acestui raport (foşti preşedinţi, scriitori renumiţi, responsabili ONU) ar trebui să fie ascultaţi pentru că "nu sunt nici fumători înrăiţi, nici în slujba pieţei libere". "Reprimarea şi prohibiţia consumatorilor de droguri şi a traficanţilor a eşuat", subliniază Libération, care remarcă totuşi că a pune în balanţă reprimarea cu depenalizarea nu este o soluţie. "Doar o abordare specifică fiecărui drog în parte şi a diferitelor categorii de consumatori, printre care numerosi sunt bolnavi, ar putea lăsa să se întrevadă o soluţie atât legală cât şi morală."

"Violul este viol"- (spune prezentatorul radio) -" Nu, nu e" (Kenneth Clarke), titrează The Independent, citând un interviu care a provocat o polemică naţională. Ministrul britanic al Justiţiei era pe cale de a apăra un plan de reducere a condamnărilor la închisoare de până la 50% pentru cei care îşi mărturisesc vina din timp, un plan care ar fi putut de asemenea include unele cazuri de viol, dar a scandalizat părând să sugereze "că unele violuri ar fi mai puţin grave decât altele", scrie cotidianul londonez. Ministrul justiţiei încerca să facă diferenţa între ceea ce numea violuri "serioase" şi violuri "la întâlnire" (date rape), când a respins afirmaţia că "Violul este viol". "Nu, nu este", a spus el. "Şi dacă un băiat de 17 ani are raporturi sexuale cu o fată de 15 ani, chiar dacă aceasta este perfect de acord, este viol [acest tip de caz constituie un viol din punct de vedere juridic, deoarece vârsta consimţământului în Marea Britanie este de 16 ani]". Iar cu privire la subiectul condamnărilor, a adăugat apoi acesta, "Nimeni nu a spus că un caz grav de viol va fi eliberat din închisoare după 12 luni". Criticat din toate părţile de asociaţii de femei, de Partidul Laburist de opoziţie, şi de mass-media pentru a fi tratat cam uşor problema violului, "există speculaţii cum că va fi mutat de la Ministerul Justiţiei", observă cotidianul londonez.

“Rabinii, consternați de interzicerea sacrificării rituale”, titrează De Volkskrant. Pe 12 aprilie, un grup de rabini provenind din mai multe țări europene a organizat o conferință de presă la Schiphol (aproape de Amsterdam) pentru a arăta nemulțumirea lor în raport cu acest proiect de lege care ar trebui să fie examinat pe 13 aprilie de Parlamentul olandez. În prezent, este obligatoriu să se anestezieze animalele înainte de a le sacrifica, dar există o excepție în privința sacrificării rituale, practicate de evrei și musulmani, care interzice anestezia. Or, mai multe partide politice consideră că suferința animalelor cauzată de sacrificarea rituală este inutilă. Ziarul precizează că în jur de două milioane de animale sunt sacrificate fără anestezie în fiecare an în Olanda. Mai multe țări europene, printre care Suedia, Norvegia, Austria, Estonia și Elveția, aplică deja o lege similară.

 “S-a sfârşit cu Occidentul?”, se întreabă Courrier international pe prima pagină a ultimei sale ediţii speciale. Cu economia americană talonată de Asia, o Europă tot mai ştearsă pe scena internaţională şi ţări “emergente” devenite “cuceritoare”, declinul occidental este de acum înainte palpabil atât pe plan economic cât şi politic, scrie revista. “Fără să se întristeze, nici să joace rolul Cassandrei”, săptămânalul încearcă să înţeleagă miza noii problematici internaţionale, a unei “schimbări” care pentru unii înseamnă sfârşitul civilizaţiei occidentale în timp ce pentru alţii reprezintă în schimb “propagarea valorilor Occidentului în lume”.

Ezitările europenilor şi americanilor în faţa situaţiei din Libia “arată că Occidentul a renunţat în mod spontan la conducere. Şi locul lui este luat de alţii. Iranul, China şi Rusia fac deja coadă”, adaugă şi săptămânalul polonez Wprost, potrivit căruia “Occidentul nu mai este în măsură să se arate ca apărător al democraţiei, nici să mai sperie pe cineva într-un mod credibil”.

“Istoricii cenzurează Bundestag-ul”, titrează Gazeta Wyborcza, referindu-se la scrisoarea deschisă semnată de 69 de istorici din toată lumea care au protestat faţă de recenta rezoluţie adoptată de Bundestag, camera inferioară a Parlamentului german, despre germanii expulzaţi după cel de-al Doilea Război Mondial din Polonia, Cehoslovacia şi Uniunea Sovietică. Rezoluţia postulează, printre altele stabilirea unei Zile a Expulzaţilor şi recunoaşterea Cartei expulzaţilor germani din 1950 drept o piatră de hotar pentru reconcilierea Germaniei cu vecinii săi. Numai că, notează Wyborcza, Carta nu foloseşte cuvîntul “reconciliere” nici măcar o dată, iar printre semnatarii săi se găsesc numeroşi foşti membri ai partidului nazist şi ai SS. “Această rezoluţie trimite un mesaj fals atât din punct de vedere istoric cât şi politic”, explică scrisoarea (cei mai mulţi semnatari ai săi fiind germani). Cotidianul din Varşovia subliniază că scrisoarea este un simbol al refuzului societăţii germane de a accepta “manipulările istorice” ale politicienilor sau încercările de a “tăgădui responsabilitatea Germaniei în începerea războiului, sau eşecul în menţionarea victimelor”. Reaminteşte de asemenea că adevărata reconciliere a început în 1965 prin scrisoarea episcopilor polonezi către confraţii germani ce a inclus cuvintele istorice “noi iertăm şi cerem iertare”.

Titlul unuia dintre cele mai cunoscute cântece folk din Germania, "Kein schöner Land" (Nu există o ţară mai bună) – titlu preluat adeseori în teatru, în cântecele şi eseurile folosite pentru a critica starea Germaniei) devine "Ein schöner Land" (O ţară mai bună) pe prima pagină a numărului special din Die Tageszeitung. Număr consacrat imigraţiei şi a ceea ce înseamnă astăzi "să fi german". Pentru aceasta, cotidianul de stânga a invitat mai mult de 50 de autori. Printre ei, deputatul european verde Daniel Cohn-Bendit, polemistul Thilo Sarrazin, preşedinta Federaţiei expulzaţilor, Erika Steinbach, sau scriitorul Wladimir Kaminer. Cu această ocazie, TAZ lansează un apel pentru înlocuirea celei mai controversate expresii a momentului, Mensch mit Migrationshintergrund, literal "persoană cu origini migratoare".