Oficialii Partidului Conservator au început să se gândească la un plan de urgenţă în cazul în care Nick Clegg, partener al coaliţiei guvernamentale, ar fi incapabil să-i împiedice pe liberal-democraţii din partidul său să părăsească guvernul înainte de sfârşitul mandatului, în 2015.

Un scenariu îl vede pe premierul David Cameron conducând un guvern minoritar cu o susţinere limitată a liberal-democraţilor, explică The Times.

Aceste informaţii vin la sfârşitul unei săptămâni dificile pentru coaliţie, cu liberal-democraţii în general pro-europeni opunându-se euroscepticilor din Partidul Conservator în timp ce problema apartenenţei Marii Britanii la UE a ocupat titlurile săptămânii.

Premierul britanic David Cameron va face “extrem de neobișnuitul” pas de a publica un proiect de lege pe 14 martie, obligând guvernul să organizeze un referendum referitor la statutul de membru al UE al Marii Britanii până în 2017.

Mișcarea vine după ce premierul s-a aflat sub o imensă presiune din partea parlamentarilor din Partidul Conservator pentru a-și ţine promisiunea făcută în timpul discursului din ianuarie pentru a da poporului britanic dreptul la vot în privința relației țării cu UE, după ce acest lucru nu s-a regăsit în discursul Reginei de săptămâna trecută.

Planul a fost dezvăluit luni seara, după întâlnirea lui Cameron cu Barack Obama, președintele american sprijinind eforturile premierului de a renegocia relația Marii Britanii cu UE.

Decizia a venit de asemenea înaintea unui vot parlamentar cerut de conservatorii ce critică faptul că referendumul nu a fost abordat în discursul Reginei.

Ministrul Educaţiei, Michael Gove şi cel al Apărării, Philip Hammond au declarat în mod public că ei ar vota pentru ieşirea din UE, dacă un referendum ar avea loc acum, dându-i o lovitură premierului David Cameron.

Aceste comentarii urmează unor apeluri similare pentru o retragere britanică, făcute săptămâna trecută de o personalitate a partidului şi fost ministru al Finanţelor, Nigel Lawson, şi contrastează cu planul pentru UE al premierului.

The Guardian scrie că “zeci de deputaţi conservatori” se pregătesc să participe la un vot săptămâna aceasta pentru a se plânge de faptul că discursul Reginei din 8 mai asupra reformelor juridice prevăzute de guvern, nu se referea la organizarea unui referendum în privinţa apartenenţei Marii Britanii la UE.

Potrivit unui nou sondaj al YouGov, comandat de Times, 42% din cei întrebaţi doresc ca relaţia cu Europa să fie bazată pe liber schimb, în timp ce 21% vor o retragere totală a Marii Britanii.

Acest sondaj este ultimul semn al dificultăţilor cu care se confruntă premierul britanic David Cameron pentru a obţine sprijinul necesar pentru ca Marea Britanie să-şi menţină relaţia cu UE, înainte de referendumul pe acest subiect care ar trebui să aibă loc înainte de 2017. Premierul a promis să negocieze un nou contract cu Europa.

Sondajul a arătat că 46% dintre persoanele chestionate au declarat că ar opta pentru o ieşire din UE dacă un referendum referitor la sciziune ar avea loc astăzi, faţă de 35% care ar alege să rămână. Potrivit cotidianului,

dacă dl Cameron eşuează în negocierea unei noi relaţii cu Bruxelles care să fie mai legată de o piaţă comună, deputaţii avertizează că numeroşi parlamentari din partidul său i-ar întoarce spatele la referendumul promis.

Alegerile locale parţiale din 2 mai, din Marea Britanie, au marcat un progres îngrijorător al sprijinului acordat Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP) – a cărui principală platformă politică este pledarea pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană – având în vedere faptul că această grupare a obţinut aproape un sfert din voturi.

Creşterea bruscă a numărului de simpatizanţi a fost cea mai rapidă progresie pentru un partid situat pe locul patru ca importanţă în Anglia, în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Acest fenomen a fost considerat drept “un val de schimbare” şi “un eveniment seismic” în politica britanică. Dar editorialistul de la The Observer, Andrew Rawnsley, a fost în mod clar mai puţin emoţionat, îndemnându-i pe aceşti comentatori să “facă un duş rece şi să se calmeze”.

Rezultatele pentru partid, ai cărui simpatizanţi au fost descrişi de premierul britanic David Cameron, la un moment dat, drept “sonaţi, lunatici şi rasişti refulaţi” sunt “în mod clar remarcabile”, a spus el, “dar este extrem de prematur să începem să vorbim despre un punct de cotitură istorică”.

Votul a demonstrat exasperarea unor alegători faţă de Europa şi frustrarea altora faţă de întregul sistem politic, a continuat el, adăugând că

marea provocare pentru partidele istorice este de a şti cum să se poziţioneze faţă de spiritul “anti-politicieni” cu care se hrăneşte UKIP, resentimentul multor alegători care cred că Marea Britanie este condusă – pentru a servi interesul acestora şi al prietenilor lor – de o elită metropolitană care li se aseamănă, toţi aceştia fiind implicaţi în mizeria economică actuală. [...] UKIP poate că e format din excentrici, oameni dezagreabili şi chiar mai mult decât atât, dar într-un anumit fel, principalele partidele ar trebui să fie recunoscătoare pentru această modalitate foarte englezească de a protesta. În toată Europa, austeritatea alimentează o revoltă împotriva partidelor politice tradiţionala, care se manifestă prin sprijinirea extremei stânga sau a extremei dreapta: partide cum ar fi Frontul Naţional al lui Marine Le Pen în Franţa sau fasciştii de la Zori Aurii din Grecia. Dacă nu coborâm mai jos de UKIP, stăm încă bine.

Presiunea din partea euroscepticului UKIP ar putea să-l împingă pe premierul conservator David Cameron să ceară parlamentarilor britanici să voteze referitor la referendumul in-out înainte de 2017, anul în care spusese că se va lua o decizie.

Dacă parlamentarii votează în favoarea pregătirii unui referendum, acest lucru ar angaja guvernul să organizeze controversatul scrutin referitor la statul de membru al Marii Britanii la UE. Premierul a făcut aluzie la noul plan în timp ce ţara votează astăzi într-o serie de algeri municipale.

“Dl Cameron întotdeauna a dat înapoi când a fost vorba de un vot pre-electoral al parlamentarilor pentru propunerea sa legată de referendum. Asta ar diviza coaliţia şi ar atrage furia conservatorilor pro-europeni. Dar dorinţa sa de a întreţine această idee este o indicaţie a presiunii din partea partidului eurosceptic al lui Nigel Farage şi a unui număr mare al parlamentarilor săi”, scrie The Times.

“Cine împarte, parte-şi face”, scrie Gazeta Wyborcza pe prima sa pagină, făcând un rezumat al viziunii premierului David Cameron despre UE, pe care a prezentat-o într-un interviu oferit către cinci ziare europene: Le Monde, El Mundo, Il Sole 24 Ore, Süddeutsche Zeitung şi Gazeta Wyborcza.

După părerea sa, confruntată cu o concurenţă din partea puterilor în creştere precum China, India sau Malaezia, UE trebuie să fie mai “deschisă şi flexibilă”. Cotidianul din Varşovia notează –

cuvântul ‘flexibil’ a apărut de mai multe ori în conversaţii. Este parte a viziunii europene, în care nu toată lumea în Europa face aceleaşi lucruri în acelaşi timp. Astăzi, argumenteză Cameron, Marea Britanie rămâne în afara zonei Schengen, în timp ce Polonia şi Suedia sunt în afara zonei euro.

GW scrie că discursul lui Cameron din ianuarie, în care a cerut reformarea UE a dat naştere la temeri printre politicienii europeni, potrivit cărora alte ţări ar putea să încerce să solicite şi să aleagă elemente diferite ale statutului de membru al Uniunii, subminând astfel Uniunea.

Pentru Christopher Hope, corespondentul politic al The Daily Telegraph, interviul lui Cameron dă sentimentul unei “scuze”, în timp ce ambiţia lui, ca discursul său să-i facă să tacă pe eurosceptici, precum cei din Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP), nu şi-a atins scopul.

Faptul că domnul Cameron a trebuit să-şi [repete strategia de a reforma UE], în cinci limbi, la mai puţin de trei luni, arată că discusul de la Bloomberg a eşuat şi că dezvoltarea UKIP […] a încetinit de fapt foarte puţin.

Ceea ce am văzut, condensată în două zile, a fost de fapt istoria construcţiei europene. În 22 ianuarie erau aniversaţi 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysée, între Franţa şi Germania. A doua zi David Cameron şi-a pronunţat discursul asupra relaţiilor dintre Marea Britanie şi UE.

Ar fi tentant să opunem bunul tandem franco-german, garant al spiritului european (şi prezentat în acest fel, de altfel, în timpul ceremoniei de acordare a premiului Nobel pentru Pace), răului partener britanic, interesat doar de avantajele pieţei unice europene. Dar ar fi o greşeală. Căci cele două evenimente la care am asistat condensează în acelaşi timp provocările care vor urma pentru UE, în faţa unei realităţi cu mult mai nuanţate decât ar părea la prima vedere.

Lestate de criza euro, cu o diferenţa economică crescândă, ca şi de diferenţele personale şi politice ale celor doi lideri, Germania şi Franţa au sărbătorit jumătatea de secol a înţelegerii lor fără a trasa o perspectivă clară. Angela Merkel, François Hollande, au dorit să arate o bunăvoinţă comună, care rămâne esenţială pentru Europa, dar nu mai par capabili să poarte singuri un nou proiect european.

La Londra, primul ministru britanic a cerut "un nou acord" cu UE şi a anunţat un viitor referendum asupra apartenenţei ţării sale la UE, privind negocierile. Punând în balanţă posibilitatea unei ieşiri din UE, David Cameron îşi şantajează partenerii europeni, dar se pune şi cu spatele la zid. Antrenează UE într-o criză existenţială dar îi oferă în acelaşi timp ocazia de a exprima ceea ce doreşte cu adevărat. Faptul că redefinirea proiectului european vine din partea unui englez nu este decât aparent paradoxal, căci doar outsiderii mai pot arunca tabuurile în aer.

Evident, primul ministru britanic nu-şi închipuie această negociere decât după 2015, şi doar dacă va fi reales. Este deci posibil ca ea să nu aibă loc niciodată. Însă presiunea euroscepticilor nu va dispărea în 2015, şi nimeni nu afirmă că un Partid Laburist din nou la putere va fi ceva mai conciliant. Să aştepţi ca timpul să treacă pentru a scăpa de problemele ridicate de David Cameron ar fi o socoteală proastă.

Criza zonei euro a ridicat următoarea problemă: pentru a salva moneda unică şi a conserva economia europeană, UE trebuie să avanseze spre o integrare politică, însă aceasta nu poate privi decât 17 din cei 27 de membri, cei din zona euro. Dintr-un anumit punct de vedere, (mini) statul federal consacră în consecinţă o Europă cu mai multe viteze. O contradicţie peste care nimeni nu ştie cum să treacă.

David Cameron propune "o structură care poate împăca diversitatea membrilor săi [...], dintre care unii doresc o integrare economică şi poltică mult mai strânsă". Federaţie sau Europă à la carte? Alegerea există de vreo douăzeci de ani. Ar fi timpul ca nodul să fie tăiat.

Dacă doreşte cu adevărat regăsirea unui sens şi a unui rol important în politica europeană, tandemul franco-german trebuie să ridice mănuşa aruncată de Cameron. Dar nu mai poate şi nici nu trebuie să o mai facă de unul singur. Indispensabilă, axa Paris-Berlin nu mai este suficientă. Ea trebuie să asocieze state membre ca Italia, Spania sau Polonia, şi să lărgească acest cerc atât de mult cât se poate. Ea trebuie să treacă de diferenţele dintre membrii fondatori şi cei mai reticenţi, între ţările din zona euro şi celelalte, între Est şi Vest şi Nord şi Sud.

Chiar dacă referendumul britanic nu va avea niciodată loc, problema apartenenţei Marii Britanii a fost totuşi ridicată. Ar fi mortal să te prefaci că ea nu există, undeva în mijlocul discuţiilor Consiliului European. Britanicii, care insistă pentru ca Piaţa unică să se afle "în inima" relaţiei lor cu UE, vor trebui să se pronunţe, să zică dacă sunt sau nu gata să iasă din UE, cu toate pagubele colaterale evocate de şeful lor de guvern. La rândul lor, partenerii europeni vor trebui şi ei să se pronunţe. Cât de mult ar da pentru ca britanicii să rămână printre ei, cum ar vedea o viitoare putere europeană fără aceştia?

Organizare politică, sens istoric, acţiune economică: schimbările sugerate de provocarea britanică sunt cele impuse deja, în reflecţie, de către criza actuală. Se mai adaugă, de acum încolo, ameninţarea impozantă a plecării unui stat-membru. Este inutil să mai serbezi trecutul la Oslo sau la Berlin dacă nu înfrunţi şi aceste provocări.

Mai multe ziare recunosc de asemenea, aidoma majorităţii presei britanice că dl Cameron a ridicat întrebări legitime care merită să primească răspunsuri, atât la nivel naţional cât şi european.

La Paris, Les Echos consideră că discursul primului ministru britanic lansează nişte "pariuri periculoase". Cotidianul economic nu ezită să-l compare pe dl Cameron cu îndepărtata lui predecesoare:

În Germania Die Welt consideră că "dl Cameron pune degetul pe rănile UE" şi că – precum o majoritate covârşitoare a comentatorilor germani – şovăielile premierului britanic sunt legitime şi chiar "liberatoare".

"Marea Britanie nu visează la o existenţă călduţă şi izolată la periferia Europei", reaminteşte comentatorul Tomasz Bielecki, în Gazeta Wyborcza, reluând termenii lui Margaret Thatcher din '88. El adăugă că pentru dl Cameron care, aidoma lui Margaret Thatcher, critică puternic UE dar în acelaşi timp susţine fervent rămânerea Marii Britanii în Uniune, Brexit (ieşirea Marii Britanii din UE) ar fi un accident grav în cariera sa.

În Stockholm, Svenska Dagbladet scrie că dl Cameron nu este singurul din Europa care exprimă ideea cum că "aderarea la UE nu ar trebui să fie ca o cumpărare de bilet pentru un tren fantomă, care nu se opreşte în nicio gară şi goneşte către o destinaţie necunoscută". Reacţiile la discursul său erau previzibile, subliniază cotidianul: "pretutindeni în Europa auzeam că UE nu este un smörgåsbord [bufet suedez] unde oricine poate alege liber ce vrea". "Chiar nu există decât o singură cale posibilă?" se întreabă Svenska Dagbladet.

Pe aceeaşi lungime de undă, România liberă consideră că Uniunea "flexibilă, adaptabilă şi deschisă" propusă de dl Cameron este o provocare foarte gravă. Cotidianul din Bucureşti observă că:

"Cameron aruncă o umbră asupra UE", deploră la rândul său De Volkskrant. Cotidianul din Amsterdam, oraşul în care primul ministru trebuia iniţial să-şi ţină discursul, consideră totuşi că proiectul său ar trebui să fie luat în serios de către UE, dacă aceasta doreşte să-şi asigure supravieţuirea.

La Madrid, Lluis Bassets constată în El País că "Europa britanică" aduce mai mult cu "o simplă zonă de comerţ liber". Editorialistul consideră că

Anunţând un referendum pentru statutul de membru UE al Marii Britanii, premierul britanic David Cameron a promovat o convingere învechită potrivit căreia se poate separa integrarea economică de cea politică, spune GW.

Această viziune spune “da liberului schimb şi pieţei unice” şi chiar unei “cooperării mai apropiate pentru politica internaţională (totuși cu o participare puternică din partea NATO). Dar pune un mare semn de întrebare referitor la cooperarea în sfera securităţii şi justiţiei”, scrie cotidianul din Varşovia.

În mult-aşteptatul său discurs despre Europa, premierul britanic David Cameron a susţinut organizarea unui referendum referitor la statutul de membru UE al Marii Britanii dacă este reales în 2015. Acest referendum se va desfăşura înainte de sfârşitul lui 2017 şi după ce un nou acord se va fi încheiat între Marea Britanie şi partenerii săi din UE. Discursul “îi uneşte pe conservatori, îi încântă pe oamenii de afaceri şi obţine chiar susţinere din partea Germaniei”, scrie cotidianul eurosceptic, referitor la faptul ca Angela Merkel a spus că este “pregătită să vorbească despre dorinţele britanice”.

“Nu există nimic inevitabil în legătură cu ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, istoria va consemna în mod corect că David Cameron a trasat naţiunii această direcţie”, scrie editorialistul Financial Times, Philip Stephens, după discursul rostit de premierul britanic la Londra pe 23 ianuarie.

“Marea Britanie va organiza un referendum”,titrează Daily Express, dedicând prima pagină victoriei campaniei sale pentru organizarea unui plebiscit. Editorialistul Patrick O'Flynn notează că David Cameron a anunţat intenţia de a pleda pentru un vot în favoarea rămânerii ţării în cadrul UE înainte de a şti ce concesii poate obţine prin negociere. Editorialistul crede că

Decizia de încredinţare în mâinile poporului a apartenenţei la UE reprezintă “un mare risc, dar o manevră curajoasă”, scrie Tom Newton Dunn, editorialistul pentru afaceri politice al ziarului The Sun, comparând situaţia cu punerea “unui pistol încărcat la tâmplele liderilor UE şi a le spune: daţi Marii Britanii înapoi ceea ce vrea sau ar putea pleca”. Descriind viitoarele negocieri la care va participa primul-ministru drept “un joc de pocher cu Bruxelles prin inducerea în eroare a adversarului şi pentru cea mai mare miză”, Tom Newton Dunn continuă:

Potrivit corespondentului BBC pe probleme politice, Iain Watson, decizia de organizare a referendumului privind apartenenţa ţării la UE va face deliciul multor eurosceptici din partidul lui Cameron şi va uni conservatorii înaintea alegerilor din 2015, dar procesul de renegociere a statutului ţării în UE va genera noi clivaje.

Blogul “Blighty” al revistei The Economist notează că orice renegociere a termenilor apartenenţei Marii Britanii la UE va comporta doar modificări “mici, dar va avea un preţ diplomatic mare”.

James Kirkup, editorialist pe probleme politice la The Daily Telegraph, apreciază că discursul lui Cameron a readus în atenţia proiectului european principiul economic şi al interesului pe pieţele financiare, care ar putea fi primit bine în Olanda, Suedia, Finlanda. Cu toate acestea, alţii “nu vor reacţiona bine la ceea ce vor percepe drept o tentativă de şantaj din partea unui lider prea slab din punct de vedere politic pentru a opune rezistenţă în propriul partid”. James Kirkup adaugă:

Primul ministru britanic, David Cameron, a stabilit un termen-limită pentru organizarea unui referendum în Marea Britanie, în ceea ce priveşte apartenenţa la UE, cel târziu până în 2017. Intenţia sa a fost manifestată în discursul privind relaţiile cu Europa. El a promis, astfel, o negociere a revizuirii termenilor de aderare a Marii Britanii, în cel mult doi ani şi jumătate după alegerile din 2015, supunând-o unui vot public.

Extrase din discursul amânat al premierului britanic David Cameron referitor la locul Marii Britanii în UE, remis presei în avans, avertizează că reforma UE este esenţială pentru a evita ca britanicii să înceapă “să se îndrepte spre ieşire”. Discursul, descris de The Independent ca fiind “cel mai important discurs al premierului” trebuia să fie susţinut în Amsterdam, vineri 18 ianuarie, dar a fost amânat (data nu a fost fixată încă) din cauza crizei ostaticilor din Algeria. Cameron trebuie să se refere la trei provocări ale UE: criza din zona euro, a fi competitiv în economia globală și sprijinul public pentru UE. El spune –

există o breşă între UE şi cetăţenii săi, care a crescut dramatic în ultimii ani şi care reprezintă o lipsă a responsabilităţii democratice și a adeziunii – într-adevăr – resimţită în mod deosebit în Marea Britanie. [...] Vreau ca Uniunea Europeană să fie un succes și vreau o relaţie între britanici şi UE care să ne păstreze în interior. […] Sunt întotdeauna voci care spun “nu puneţi întrebările dificile”. Dar este esenţial pentru Europa – şi pentru Marea Britanie – să o facem. Există o frustrare în creştere, aceea că UE ar fi doar o entitate în care oamenilor li se spune ce să facă mai degrabă decât să se acţioneze în beneficiul lor.

The Independent a adăugat că David Cameron ar mai promite şi un referendum referitor la relaţia Marii Britanii cu UE, după alegerile generale din 2015, deşi acest extras nu a fost făcut public.

“Europenii au, în sfârşit, un motiv de bucurie”, scrie editorialistul Philip Stephens în Financial Times. Decizia preşedintelui SUA, Barack Obama, de a-i nominaliza pe politicienii pro-UE John Kerry, pentru postul de secretar de Stat, şi Chuck Hagel, pentru funcţia de secretar al Apărării, oferă o oportunitate Europei să revigoreze relaţiile cu principalul partener comercial. “Casa Albă doreşte să relanseze un obiectiv care stagnează de mult timp, cel de creare a unei zone transatlantice de liber-schimb”, scrie Stephens, dar Washingtonul este îngrijorat de poziţia antieuropeană a Marii Britanii:

Statele Unite cred că David Cameron este încântat să discute despre un referendum care ar putea avea ca rezultat desprinderea Marii Britanii de Europa. O consecinţă sigură a ieşirii Marii Britanii din UE ar fi scăderea influenţei britanice la Washington. Domnul Cameron a fost avertizat că, în afara Uniunii Europene, Marea Britanie ar fi pe cont propriu.

Potrivit publicaţiei, prin intermediul presiunilor diplomatice comune ale UE şi SUA asupra Iranului, ambele părţi pot intensifica relaţiile şi pot “depăşi actuala stare de distanţare sufocantă generată de criza din zona euro”. Oricum, nu există nimic care să nu aibă un preţ:

Relansarea alianţei va avea un preţ – dar acest principiu este valabil pentru orice lucru de valoare. Europenii nu se pot aştepta să fie luaţi în serios dacă vor continua să reducă bugetele pentru apărare, care oricum sunt mici.

Primul ministru britanic “David Cameron este gata să le ofere alegătorilor şansa de a respinge apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană printr-un referendum istoric”, relatează The Times. Şeful conservatorilor avea intenţia de a organiza un referendum asupra relaţiei dintre Marea Britanie şi UE, întrebând poporul dacă şi-ar dori ca ţara să-şi menţină legăturile actuale cu Europa sau să se le mai rărească puţin, fără a oferi opţiunea ieşirii totale din Uniune. Citând “surse bine plasate”, cotidianul adaugă faptul că

domnul Cameron a acceptat până la urmă ideea că referendumul trebuie să includă şi opţiunea “out” [de ieşire] pentru a fi credibil.

Ziarul mai scrie -

dl Cameron a fost convis că premiza unui astfel de vot “in-in” [cu două opţiuni de menţinere în perimetru] va fi ridiculizată de conservatorii eurosceptici şi de UKIP ca fiind un fals referendum care îi privează pe alegători de o alegere adevărată.

Între timp, Boris Johnson, primarul conservator al Londrei, pe care mulţi îl văd ca fiind viitorul lider al partidului său, a înfăţişat euro ca fiind un proiect “catastrofal”, lansând un apel pentru ca relaţia Marii Britanii cu UE să se limiteze la piaţa unică şi să fie supusă unui referendum. În discursul pe care l-a ţinut, preluat de The Guardian, Johnson a afirmat:

Putem avea o relaţie fericită care fie perfect viabilă, şi anume să ne mulţumim cu piaţa unică, cu liberul schimb, fără să acceptăm tot calabalâcul.

"Este vital pentru ţara noastră – pentru forţa economiei noastre, pentru sănătatea democraţiei şi pentru influenţa naţiunii noastre – ca relaţia noastră cu Europa să fie una bună", a scris premierul britanic David Cameron într-un editorial în The Sunday Telegraph. Articolul se referea la negocierea legăturilor Marii Britanii cu Europa, cu premierul adăugând că el nu "a fost împotriva referendumurilor în Europa". Media din Marea Britanie au dat amploare citatelor, cu The Times plângându-se –

Cameron se află în faţa a două riscuri majore, încercând că sublinize importanţa unui referendum acum. Incapacitatea sa de a răspunde la întrebări de bază despre moment şi conţinut, chiar dacă e de neînţeles, poate fi văzută ca o indecizie.

Între timp, fostul ministru Douglas Alexander, de la Partidul Laburiştilor, a scris în The Guardian că discuţiile despre un referendum UE sunt "atât politice cât şi imature". El a adăugat –

Adevărul este că Marea Britanie are nevoie de o strategie pentru Europa eficientă şi un referendum poate fi o politică dar nu înlocuieşte o strategie.

Pe prima pagină, The Daily Express a cerut un vot imediat pentru părăsirea UE, cu un editorial care spune –

Care este sensul ca Marea Britanie să se chinuie cu această euro-povară, târând stârvul unei monede în cădere şi un regim fără milă al celor de la Bruxelles care caută să ne distrugă suveranitatea, să ne încalce legile şi să ia bani de la plătitorii de taxe englezi precum suge un vampir sângele?

"Antantă împotriva lui Hollande", anunţă Der Spiegel, dezvăluind faptul că, în această luni, cancelarul german s-a pus de acord cu mai mulţi parteneri europeni pentru a nu-l primi pe François Hollande, candidatul socialist la preşedinţia franceză. Italianul Mario Monti, spaniolul Mariano Rajoy şi britanicul  David Cameron s-ar fi alăturat acestei alianţe secrete. Merkel acţionează astfel din grijă pentru politica sa europeană, căci Hollande a anunţat intenţia sa de a renegocia, în caz de victorie, pactul bugetar care tocmai a fost semnat la Bruxelles.

Pentru De Standard, această "conspiraţie bizară" arată că şefii de guvern conservatori în Europa îşi văd dominaţia politică pe cale să se prăbuşească. Prea puţin tandru cu Angela Merkel, cotidianul vienez afirmă:

Totul este transparent. Lovitura a fost ratată. Cancelarul nu-l putea ajuta mai bine pe Hollande. Francezii sunt sătui de promisiunile neonorate şi de gestele de sprijin către Sarkozy. Fără a mai vorbi de marea majoritate care nu vrea ca viitorul său preşedinte să fie dictat de la Berlin. Faptul că Merkel se sprijină pe Cameron (care o trimite sistematic la plimbare în dosarul euro) şi Rajoy (care tocmai a anunţat că va face să explodeze deficitul spaniol) arată cât de slăbită este. A ignora într-un asemenea hal viitorul posibil preşedinte al celui mai important partener dovedeşte o lipsă de instinct nemaivăzută de decenii încoace.

La Paris, Libération notează că acest incident apare în momentul în care într-un sondaj, 41 % din francezii interogaţi afirmă că sunt convinşi că Germania "utilizează criza pentru a-şi întări economia pe spinarea altora". Dacă François Hollande este ales, "oalele sparte vor trebui lipite", notează cotidianul, citând-o pe Sabine von Oppeln, politolog. Mai ales că în 2007, cu două luni înainte de scrutinul precedent, Angela Merkel o primise pe candidata socialistă Ségolène Royal, cu conferinţă de presă comună şi strângeri călduroase de mâini în faţa camerelor de luat vederi.

Acum, când premierul britanic David Cameron a fugit de integrarea europeană mai profundă, presa de la Londra a început să comenteze atitudinea lui. Corespondentul ziarului The Guardian, Michael White, consideră că aceasta este “o zi foarte înfricoşătoare” pentru Marea Britanie:

… pare să fie momentul culminant, cel în care Guvernul de la Londra a exercitat faimosul drept de veto într-o importantă problemă a Uniunii Europene, retrăgându-se la periferia Uniunii Europene şi punând capăt astfel unor politici mai mult sau mai puţin substanţiale din ultimii 50 de ani.

Potrivit lui Michael White, Marea Britanie s-a retras în “splendida izolare” de care se bucura ca imperiu în secolul al XIX – lea. “Izolarea de acum este splendidă sau mizerabilă? Este spre bine sau spre rău?”

Cu toate acestea, nu aud sunetul desfacerii sticlelor de şampanie sau al celebrărilor în rândul euroscepticilor britanici. Există un proverb care spune ‘ai grijă ce îţi doreşti’. Cine ştie ce se va întâmpla de acum înainte? Dar Europei, cu toate lucrurile sale absurde şi toate lipsurile, i se atribuie slăbiciuni care de fapt ne aparţin. Poate suntem pe cale să redescoperim crudul adevăr. Adică, în primul rând, motivul pentru care am aderat la UE.

O Europă sub conducerea Doamnei de Fier Merkel şi a poporului său, autor al "miracolului economic"? Teza  repetată de ziarele britanice exasperează presa germană. Editorialiştilor de peste Canalul Mânecii care pretind excluderea Germaniei din zona euro, pe motiv că Berlinul "ar fi destabilizat zona euro, cu salariile sale mici, productivitatea necruţătoare şi mentalitatea sa bine-cunoscută de tanc", Spiegel-Online le răspunde cu un biciuitor "Imperiul vostru şi noi". Ca de obicei, vorbim în termeni de victorie şi înfrângere, şi de "facturi neplătite ale istoriei", deplânge editorialistul Matthias Matussek.

A fi menţionat războiul trebuie să fi fost o mare satisfacţie. Parcă-i văd rânjind. Şi eu o fac. Ei calculează o contribuţie germană la Europa aproximativ echivalentă cu daunele cerute prin tratatele de la Versailles. Cât de interesant! Cât de util! [...] A cere acestor administratori ai  moştenirii Imperiului opiniile lor cu privire la starea germană este cum a-şi încredinţa oaia bolnavă pentru examinare măcelarului.

Ascultându-i filosofând asupra datoriilor istorice ale Germaniei, Europei şi lumii, este greu de crezut că a existat o criză financiară în Insulele Britanice

 La Paris, Le Monde remarcă "prăpastia" dintre opiniile germane şi britanice cu privire la viitorul Europei. Pe de o parte, cancelarul lansează un apel pentru mai multă integrare europeană, pe de alta prim-ministrul David Cameron consideră că această criză ar trebui să fie o oportunitate de a "remodela" UE după placul său. "Anume a "aduce înapoi orientarea competenţelor" spre Londra, mai degrabă decât "a le lăsa în derivă" spre Bruxelles".

Cu toate acestea, chiar dacă cuplul franco-german este imperfect şi inegal, el rămâne în continuare indispensabil pentru găsirea unei soluţii la criză, scrie cotidianul.

Nemţii, care nu vor în niciun caz să fie singuri în scaunul pilotului, sunt primii care o spun. Deoarece dacă ar trebui să se bazeze pe verii săi britanici, Germania ar face la fel de bine să abandoneze de pe-acum. Londra a ales să nu facă parte din zona euro, dar îşi asumă dreptul să participe la deciziile acesteia.

"În climatul actual, veşnica ambiguitate britanică subminează pe zi ce trece mai mult Europa", scrie Le Monde, care îşi rezumă gândurile cu titlul : "În privinţa Europei, Londra trebuie să aleagă... sau să tacă".

“David Cameron este zguduit de o revoltă masivă �n timp ce Europa �i �mparte pe conservatori din nou”, titrează The Guardian, după ce un număr record de 81 de parlamentari conservatori� au votat �n favoarea unui referendum referitor la relaţiile Marii Britanii cu UE, �n ciuda indicaţiilor de partid de a vota �mpotrivă. �nvinşi clar cu 483 de voturi, faţă de 111, rebelii conservatori au subliniat că premierul Cameron a obţinut “o victorie puternică pentru că Ed Miliband, liderul laburist a reuşit să-şi impună linia de partid propriilor parlamentari”. Potrivit cotidianului de centru st�nga, premierul britanic se poate aştepta la “patru ani de razboaie �n tranşee cu parlamentarii nemulţumiţi”. Pentru liderul său,

După ce anterior a făcut campanie pentru un referendum, sau măcar pentru o �ntoarcere a puterilor de la Bruxelles la Westminster, premierul a avut o nuanţă eurofilă �n timpul discursului din Camera Comunelor:

Totuşi, potrivit unui sondaj al The Guardian, publicat �n ziua votului, mulţi britanici cred că un obstacol �n calea crizei poate fi constituit de Canalul M�necii. Cu un total de 70% dintre votanţi care vor un vot referitor la statutul de membru al UE pentru Marea Britanie, patruzeci şi nouă de procente au spus că ar folosi referendumul pentru a spune că vor să părăsească UE, faţă de 40% care preferă să răm�nă �n interiorul UE. Experimentata editorialistă Polly Toynbee este furioasă. Pentru ea,

Un sentiment �mpărtăşit de Steve Richards �n The Independent, care argumentează că euroscepticii conservatori propuneau “un referendum al fanteziei despre o ‘Europă’ a fanteziei”. UE, scrie el:

Pentru The Daily Telegraph, �n această săptăm�nă au fost văzuţi doi “David Cameron �n acţiune”. �n Europa, primul “era �n prim-plan, ţin�ndu-i piept preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, care s-a declarat �n mod deschis ‘sătul’ să vadă zona euro primind o lecţie de la o ţară care a avut bunul simţ să nu i se alăture.” Totuşi, ziarul de orientare conservatoare critică:

Ziarul conservator The Times critică g�ndirea confuză referitoare la moţiune:

“Scandal pentru trădarea UE”, titrează Daily Express, care a fost liderul unei vehemente campanii pentru o retragere completă din UE – sursă, �n opinia sa, a tuturor relelor. �n principalul său articol, ziarul se pl�nge că “dorinţele poporului britanic au fost călcate �n picioare”. Totuşi