… În ultimele două decenii, birocraţii de la Bruxelles şi-au construit un cuib drăguţ, cald şi primitor, unde trăiesc în bunăstare şi fără stres. Un oficial UE a spus: “Nu a existat niciodată o recesiune la Bruxelles”.

În afară de multe privilegii şi bonusuri, eurocraţii sunt de asemenea protejaţi de o “imunitate blindată” inclusă în tratatele UE (deci efectiv irevocabilă din moment ce orice schimbări ar însemna renegocierea tratatelor) care le garantează imunitate nu doar cât ocupă posturi în cadrul UE ci şi după.

Cei suficient de norocoşi cât să fie angajaţi în instituţiile UE nu trebuie să se teamă de sărăcie. UE îşi cheltuie banii cu mână largă, fără nicio consideraţie pentru costuri sau opinia publică.

Afacerea, deja evocată de EUobserver, priveşte societatea britanică G4S-UK, care a câştigat, împotriva tuturor aşteptărilor, contractul de 10 milioane de euro cu Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), pentru a proteja instalaţiile Uniunii în Libia. Ea nu dispunea până atunci, precizează Rue89, "de niciun contract de securizare a vreunei delegaţii europene", faţă de alte societăţi care au participat la licitaţie, societatea maghiară Argus şi cea britanico-canadiană Garda World.

Pentru site-ul francez, afacerea ridică problema unui conflict de interese în SEAE, condus de englezoica Catherine Ashton.

Unii [...] bănuiesc că Marea Britanie utilizează cu bună ştiinţă de influenţa sa în cadrul SEAE pentru a favoriza principalele sale întreprinderi militare particulare.

 

Nu va trebui ca, pentru aceasta, partenerii europeni ai Parisului “să ajungă la concluzia că politica externă a lui François Hollande va avea oarecum o tentă antieuropeană. Ar fi o eroare”, consideră Le Monde. Cotidianul subliniază “o realitate politică pe care nu o putem evita”:

francezii nu au încredere în Europa. Sunt eurosceptici, retraşi, de parcă atribuie proiectului integrării europene toate tarele liberalismului economic. Europa, este, cu siguranţă, o mare piaţă: una dintre forţele sale, secretul atractivităţii sale, motorul însuşi al competitivităţii sale. Dar ea trebuie să fie de asemenea proiect politic, proiect de civilizaţie. D-l Fabius ar putea să nu fie cel mai prost plasat pentru a fi purtătorul de cuvânt al acestei Europe.

În orice caz, subliniază Libération, care aminteşte că Fabius şi Cazeneuve nu sunt “singurii eurosceptici din guvern”:

François Hollande i-a plasat în posturi unde, în realitate, nu vor avea nicio priză la afacerile europene. De fapt, ele sunt gestionate de Palatul Elysée, acestea făcând parte din “domeniul rezervat” şefului statului.

 

“Cu acest scrutin, ţara e pe roşu”, se nelinişteşte I Kathimerini. Cotidianul notează totuşi că, în ciuda faptului că se întăreşte ipoteza unui abandon al monedei unice, “Merkel şi Hollande vor ca Grecia să rămână în zona euro”.

“Previziunile casandrelor internaţionale s-au dovedit a fi adevărate” se plânge To Ethnos titrând despre “alegerile pe un câmp de mine”. “Ţara este în impas. În prezent este nevoie ca partidele să dea răspunsuri clare problemelor ţării”, mai ales o recesiune de 6,2% în primul trimestru şi un şomaj de 21%.

Pentru To Vima, aceste noi alegeri vor fi “un referendum cu Antonis [Samaras, şeful Noii Democraţii, dreapta] contra lui Alexis [Tsipras, liderul Syriza, Coaliţia stângii radicale] dreapta împotriva Coaliţiei stângii radicale, pro-europenii contra celorlalţi”. Totuşi, speră Ta Nea, această criză politică “este o şansă pentru a face să renască şi pentru a refonda social-democraţia. Cele două partide tradiţionale [Noua Democraţie şi socialiştii de la Pasok] trebuie să tragă învăţăminte din eşecul lor.”

necunoscutele se referă la voinţa noului preşedinte de a reduce cheltuielile […] Ele se referă de asemenea la capacitatea lui François Hollande de a renunţa la euroobligaţiuni şi de a modifica rolul BCE.

Totuşi, nuanţează Anne-Marie Le Gloannec,

compromisurile par probabile: tratatul [pactul bugetar] nu va fi renegociat ci va fi mai degrabă vorba de a se înţelege asupra unui pact de creştere structurală ale cărui linii mari au fost de altfel schiţate de François Hollande, atât pentru Europa cât şi pentru Franţa.

“Totul îi va apropia” pe cei doi conducători asigură şi La Croix:

principiile, mai întâi. Într-o Europă unită, nimic nu este posibil dacă Franţa şi Germania ne se înţeleg. Pragmatismul, de asemenea. […] Criza politică din Grecia cere să nu ne pierdem în certuri de principiu. Puţin realism, împrumutat din viaţa interioară a fiecărei ţări.

Pe de altă parte, în Germania, Süddeutschte Zeitung se întreabă:

este acesta sfârşitul tandemului franco-german? Deloc! Hollande se va modera, Merkel se va mişca. […] François Hollande nu are o viziune care să ne facă să ne gândim la Napoleon sau la Mitterrand.

Într-un alt comentariu, cotidianul consideră că François Hollande este

o nouă şansă pentru Merkel. Ei [cu Angela Merkel] vor intra în istorie drept cei care au menţinut euro sau i-au făcut lichidarea. Sunt condamnaţi la succes de la prima lor întâlnire. Această presiune poate da speranţă întregii Europe.

Potrivit cotidianului din Frankfurt,

Tema reducerii datoriei, aflată deja în centrul campaniei electorale eşuate a CDU, în scrutinul din landul Schleswig-Holstein, nu mai mobilizează pe nimeni. Ministrul Mediului a fost personificarea acestei contradicţii: este necesar să facem economii, trebuie să facem economii, spunea el, pledând pentru modificarea unei paradigme energetice extrem de costisitoare. În plus, este contradictoriu să vorbim de condiţii asemănătoare cu cele din Grecia, dar să constatăm că Germania nu a fost niciodată într-o situaţie economică mai bună decât cea de acum. Apoi, este contradictoriu ca CDU să se comporte ca şi cum alegătorii ar avea destule datorii, în timp ce francezii şi grecii par să vină de pe altă planetă.

În Franţa, Le Monde apreciază că rezultatul votului german

este o veste proastă pentru cancelarul german şi o veste bună pentru François Hollande, cu care se va întâlni pe 15 mai la Berlin, imediat după ce îşi va începe mandatul. Domnul Holande a devenit, în ultimele săptămâni, promotorul european al unei strategii de reluare a creşterii economice pentru depăşirea crizei din zona euro, în timp ce Merkel acordă prioritate stabilizării bugetare care, în opinia ei, este fundamentul unei ‘creşteri economice durabile’. Victoria lui François Hollande şi ideile pe care se promovează au suscitat aşteptări considerabile în statele europene afectate de criza datoriilor şi chiar dincolo de Rin, în cadrul SPD. Angela Merkel ştie că eşecul electoral suferit duminică este un impuls suplimentar pentru a face concesii în problema pactului privind creşterea economică.

Principalul motiv al acestui vot, precizează European Voice, este anunţul din 9 mai referitor la plecarea preşedintei EFSA. Diána Bánáti îşi părăseşte postul pentru

a se alătura International Life Science Institute Europe (ILSI), un grup de cercetare. Parlamentul a cerut auditorilor europeni să investigheze unele probabile conflicte de interese din cadrul EFSA, îndeosebi asupra legăturilor dintre Diána Bánáti şi industria agroalimentară.

Decizia Parlamentului a fost salutată de către Monica-Lisa Macovei (Partidul Popular European), raportorul Parlamentului pentru exerciţiul financiar al anului 2010, care s-a remarcat adesea prin lupta ei împotriva corupţiei. "Transparenţa şi buna gestionare a conflictelor de interese au devenit vitale pentru guvernare şi pentru cetăţeni. Conflictele de interese trebuie să devină un criteriu important în procedura de descărcare de gestiune pentru toate instituţiile europene", a declarat aceasta în România liberă.

De acum încolo, notează European Voice, "cele trei agenţii au până în luna septembrie pentru a da explicaţii mai ample referitoare la cheltuielile lor pe 2010, urmate de un vot în Parlament cel târziu la toamnă, pentru a le fi aprobate sau respinse conturile".

Fost comic celebru pentru polemicile sale şi animator al unui blog foarte popular, Grillo, 64 de ani, şi-a fondat partidul în 2009, pe valul unei serii de spectacole-mitinguri în care denunţa mai multe scandaluri politico-financiare, precum şi viciile "castei", aşa cum este poreclită clasa conducătoare italiană. L'Expresso scrie

ca toate mişcările de proteste, cea a lui Grillo aduce cu ea un vânt de reînnoire benefică [...] dar este de asemenea o reprezentare a spiritului demagogic al celor care visează să-l răstoarne pe Mario Monti, guvernul său, impozitele sale şi rigoarea lui fără creştere economică.

Corriere della Sera îi face ecou:

Desigur, Grillo este un histrion care, în tiradele sale torenţiale, aţâţă şi sentimentele, şi "poujadiste" [de la  Pierre Poujade, lider al extremei drepte franceze care a atacat politicile fiscale susţinute până în acel moment de regimul parlamentar şi “Statul cheltuitor”] şi anti-politice [...] Dar programul este plin de propuneri: de la gestionarea deşeurilor până la refuzul creşterii bazate pe sectorul imobiliar, de la transparenţa administraţiei până la  utilizarea Internetului la nivelul unei ţări occidentale.

 

Simplă şi neavând experienţa discursurilor frumoase, această protestantă născută în RDG a intrat în armonie până la urmă cu toţi germanii, mai ales din Vest, pe care îi considera “răsfăţaţi, puţini laşi şi leneşi”. Ei, la rândul lor s-au “merkelizat” mărturisind un adevărat cult pretinselor sale slăbiciuni – sobrietatea sa şi lipsa de strălucire. Potrivit Ulrich, criza euro a marcat punctul culminant al acestei transformări:

În 2005, Merkel credea că trebuie să le dea avânt germanilor. Astăzi, ea trebuie să-i convingă pe alegători să-i ajute pe ceilalţi, să-şi păstreze sângele rece, şi, mai ales, să continue cuminţi să consume cu zel. Politica sa s-a inversat total. Şi-a terminat ea oare misiunea din Germania; a emigrat ea în Europa? […] Fără normalitatea germană, protejată de acest cancelar foarte normal, Europa ar fi căzut în haos de mult timp.

Departe de a imagina o cădere iminentă a cancelarului, Ulrich conchide:

Este posibil ca Merkel germană să-şi fi depăşit zenitul, în timp ce Merkel europeană să-şi trăiască acum punctual culminant. Poate că nu mai avem nevoie de ea la noi, ci mai degrabă în Europa. […] Are doar 57 de ani. O femeie politician de viitor deci. Rămâne de aflat unde.

 

La Paris, cotidianul Le Figaro reaminteşte elementele inevitabilei înfruntări care va avea loc între Angela Merkel şi noul preşedinte francez:

Berlin nu-şi ascunde enervarea în faţa voinţei reafirmate de echipa lui Hollande de a renegocia pactul fiscal, pentru a îi adăuga un capitol referitor la creştere. Încercând să liniştească anturajul cancelarului referitor la acest subiect, consilierii candidatului socialist au lăsat să se înţeleagă faptul că era vorba de un "discurs electoral".

Cancelarul ştie că situaţia lui François Hollande nu îi permite multă marjă de manevră pentru a negocia şi că "va încerca să se impună cu orice preţ pentru a marca puncte", scrie cotidianul conservator. Şi totuşi, ea nu ar trebui să cedeze asupra obligaţiei de a semna tratatul ca atare, chiar dacă ar trebui să îl repună în discuţie mai târziu. Ar trebui deci ca noul preşedinte francez să facă primul pas, semnând pactul bugetar aşa cum este. Un gest care ar fi contrar campaniei sale conduse împotriva austerităţii în Europa.

Cu toate acestea, observă Le Figaro, cei doi lideri au câteva puncte în comun: "Singura surpriză plăcută, atunci când cancelarul îl va primi pe noul preşedinte francez la Berlin, ar putea fi cea a unei întâlniri" între doi conducători care îşi cultivă un caracter de "normalitate şi simplitate"…

Departe de a fi anecdotică, această legătură personală este soclul încrederii care permite depăşirea divergenţelor între Paris şi Berlin. Şi găsirea unui consens care să angreneze toată Europa în motorul franco-german. Dacă Hollande şi Merkel demarează cu acelaşi picior, totul devine posibil.

La Berlin, Die Tageszeitung se îndoieşte puternic de faptul că François Hollande poate să meargă foarte departe în promovarea programului său pentru creştere. Cu siguranţă, scrie cotidianul de stânga, mai-marii de la Bruxelles care privesc cu invidie la postul lui José Manuel Barroso, precum Martin Schulz, preşedintele Parlamentului, sau Viviane Reding, vice-preşedinta Comisiei, s-au grăbit să-l "linguşească pe noul om la putere de la Paris" pledând cauza unui pact pentru creştere. Dar…

în cele din urmă, este vorba de un compromis clasic, în stilul caracteristic de la Bruxelles: i se întinde mâna noului venit printre cei Douăzeci şi Şapte pentru ca, ulterior, acesta să fie atras spre ei. Pentru Bruxelles, un pact de creştere total castrat are mult farmec, pentru că ar lăsa neschimbat pactul bugetar al cancelarului Angela Merkel. Probabil că nici nu ar speria pieţele. Astfel, toată lumea ar fi satisfăcută: şi Merkel, şi Hollande; şi cetăţenii, şi pieţele. Deputatul european Elmar Brok (CDU) rezumă opinia a numeroşi oameni politici europeni: "În iunie, cel târziu, Hollande ar trebui să se fi aliniat".

Poziţia de lider a Germaniei nu este gata să fie cedată în curând şi, bazându-se pe susţinerea pieţelor, discursul neoliberal persistă la Bruxelles şi la Berlin, afirmă TAZ. Dacă mai luăm în considerare şi criza grecească…

…summitul UE din iunie ar putea foarte bine să devină încă o dată un summit grec şi să-i unească pe Merkel şi Hollande. Cât despre a vedea ce mai ramâne din programul socialist, numai cerul poate şti.

Această trecere de la guvernul Ungureanu la guvernul Ponta, “marchează o premieră în viaţa noastră politică – schimbarea puterii în timpul ciclului electoral”, remarcă Adevărul. La patru luni de la debutul manifestațiilor împotriva rigorii, programul lui Ponta include măsuri care au “un potențial populist”, consideră cotidianul, precum creșterea salariilor funcționarilor sau a pensiilor. Dar misiunea sa rămâne

cea a Guvernului Ungureanu – gestionarea problemelor curente şi organizarea alegerilor şi, desigur, pentru partidele care i-au trimis la putere, creşterea atractivităţii electorale.

 

Nicolas Sarkozy este cel de-al unsprezecelea conducător european ce a căzut după izbucnirea crizei financiare şi acest rezultat reprezintă mai mult decât un avertisment pentru foştii partizani ai preşedintelui ce îşi termină mandatul, Dna Merkel sau David Cameron. Noua direcţie a Franţei este o lovitură mortală pentru tratatul bugetar care a fost răspunsul Europei în faţa crizei.

“Frau Merkel, vin”, titrează cotidianul Frankfurter Rundschau. După alegerea sa, preşedintele a anunţat că va face prima sa vizită în străinătate la cancelarul german, care va trebui să se obişnuiească să aibă un nou partener, în ciuda diferenţelor lor ideologice:

Merkel nu ar fi Merkel dacă nu ar fi capabilă să-şi schimbe direcţia. Ea nu are probleme ideologice cu social-democraţii [a guvernat cu ei din 2005 în 2009], chiar dacă se numesc socialişti. Hollande nu va proclama revoluţia. Va trebui să înveţe să se adapteze, precum a făcut Merkel în timpul crizei greceşti.

“Hollande câştigă, provocarea începe în Europa”, titrează cotidianul milanez Corriere della Sera, pentru care noul preşedinte francez este “un conducător normal pentru timpuri excepţionale”.

Mesajul acestei luni mai din Franţa, în aceste timpuri de criză, de declin civic şi de anti-politică, este deci plin de speranţă. Pentru Franţa şi pentru Europa care priveşte Franţa. [… Este] de asemenea o alegere a apărării, faţă de Europa sacrificiilor fără echitate şi a austerităţii fără creştere. […] Franţa lui Hollande nu mai visează la socialism într-o singură ţară, ci la un pic mai multă social-democraţie în Europa.

Pentru El Mundo, “Victoria lui Hollande deschide o incertitudine în Europa”: cotidianul conservator se îngrijorează într-adevăr asupra formei pe care o va lua “noua eră” care se deschide “pentru Franţa şi pentru restul continentului.”

Niciodată o alegere prezidenţială în Franţa nu a avut atâtea repercursiuni în Europa. […] Victoria candidatului socialist rupe hegemonia pentru cei de centru-dreapta din ultimul deceniu şi suscită îndoieli în privinţa coabitării cu Angela Merkel, alături de care [preşedintele ce îşi încheie mandatul Nicolas] Sarkozy a vrut acordul de uniune bugetară şi politicile de austeritate [...].

“Un nou început pentru Europa”, consideră De Morgen, pentru care, totuşi, “socialistul Hollande se găseşte imediat pe drumul unei înfruntări cu Germania pe problema austerităţii”. Într-un editorial, cotidianul notează că

întrebarea dacă Hollande va putea realiza acest reviriment european [spre măsuri de creştere], rămâne deschisă. Ne gândim deja la această călătorie la Berlin, unde va trebui să ajungă la un compromis istoric cu o Merkel rigidă. Aceste discuţii se derulează într-un climat agitat, după alegerile parlamentare care au măcinat peisajul politic în Grecia ieri [6 mai]. Europa a devenit mai roşie de ieri. Dar în acelaşi timp, norii furtunii de deasupra continentului au devenit mai întunecaţi.

La Stockholm, Dagens Nyheter constată că, dacă în privinţa imigraţiei şi a minorităţilor, noul preşedinte a ales un drum mai tolerant şi mai deschis decât cel al lui Nicolas Sarkozy, “el ridică probleme neliniştitoare în ceea ce priveşte politica economică”:

Dacă Hollande rupe pactul bugetar, asta va duce la probleme serioase. Europa are nevoie de creştere, dar fără o barieră eficientă împotriva importantelor deficite bugetare ale statelor membre, monedei europene îi va fi greu să supravieţuiască. Asta va afecta uniunea monetară şi capacitatea lor de a lua decizii comune. Iată de ce pare dificil ca Hollande să ceară în mod serios să renegocieze pactul. Este mai probabil ca el să se mulţumească să adauge un protocol mai inofensiv despre importanţa creşterii.

În cotidianul praghez Hospodářské noviny, editorialistul Martin Ehl consideră că o “altă Europa” a ieşit din acest “week-end electoral”. Alegerile prezidenţiale din Franţa şi legislativele din Grecia demonstrează că Bătrânul Continent face faţă “unei noi Revoluţii franceze”. Aceasta zguduie consensul din jurul integrării europene, care traversează cea mai grea criză a sa din anii 50:

Europenii aşteaptă de la conducătorii lor mai mult decât o simplă limitare la tăieri bugetare. După pactul bugetar, Europa va avea nevoie să se gândească la economie în mod inovator.

Cotidian apropiat de cancelar, Die Welt judecă rezultatul din perspectiva coaliţiei aflate la putere la Berlin şi constată că ipoteza unei alianţe între SPD şi Verzi, ca în timpul cancelarului social-democrat Gerhard Schröder, devine din ce în ce mai improbabilă, căci "numeroşi cetăţeni aspiră [mai degrabă] la o mare coaliţie SPD-CDU".

Parafrazându-l pe John Kennedy, semnatarii petiţiei cer

Comisiei Europene şi guvernelor naţionale, Parlamentului European, ca şi Parlamentelor naţionale să creeze o Europă  “a cetăţenilor angajaţi activ”, dar şi să pună la dispoziţie condiţiile financiare şi juridice pentru a stabili un “An European al voluntariatului pentru fiecare”, drept contra-model al abordării “top-down” care predomină în prezent în Europa, o Europă a elitelor şi a tehnocraţilor. Scopul fiind aici de a democratiza democraţiile naţionale cu scopul de a reconstrui Europa pe baza acestui strigăt de reunificare: “Nu întrebaţi ce poate face Europa pentru voi, ci ce puteţi face voi pentru Europa – Faceţi Europa!”.

Dorind “adunarea cetăţenilor obişnuiţi care acţionează independent” iniţiatorii textului fac din proiectul lor “au act de autocreare datorită căruia Europa ar obţine o nouă constituţie ‘de jos’”.

"În primul rând, românii au câștigat încredere. Cum am mai scris, căderea Guvernului Ungureanu s-a produs încă din ianuarie", când "indignaţii" români au început să manifesteze împotriva măsurilor de austeritate, notează site-ul bucureştean de informaţii:

Traian Băsescu și fosta Coaliție de Guvernare nu au înțeles că nu oameni [în 6 februarie a avut loc o remaniere guvernamentală] așteptau românii să fie schimbați, ci orientarea României, politicile economice...(...) S-a spart un statu-quo conform căruia cei aflați la Putere pot face orice fără să existe nici cea mai mică posibilitate de control, de sancționare și, implicit, de responsabilizare.

Vox Publica previne că până la alegerile legislative prevăzute în noiembrie, "orice greșeală se poate întoarce înzecit și însutit împotriva" lui Ponta. Pentru noul şef de guvern, riscul principal este constituirea "Guvernului cu Termen Redus (TR). Pe de o parte va trebui potolită setea de Putere a oamenilor din 'vechea gardă'. Apoi, s-ar putea să existe oameni capabili, dar care să nu dorească să-și asume un mandat de jumătate de an".

După o posibilă pierdere a partenerilor stabili Franţa şi Olanda (guvernul olandez a demisionat ca urmare a scandalului în privinţa austerităţii), cultul lui Merkel pentru disciplina fiscală a luat foc ieri după ce preşedintele BCE Mario Monti a declarat că nu poate fi atinsă consolidarea fiscală doar cu tăieri şi taxe, şi cere “măsuri structurale pentru a favoriza creşterea economică”

Rezumând această poziţie prin titlul “Mai mult curaj pentru creştere”, cotidianul din Torino notează că –

În timp ce aşteaptă verdictul alegerilor franceze, Merkel îi acordă atenţie lui Draghi, ajungând la o recunoaştere oficială a faptului că “avem nevoie de creştere, susţinută de reforme structurale”.

 

creşterea în putere a extremei drepte arată că în multe ţări, politica nu a găsit încă răspunsuri la soluţiile simple ale populiştilor. Limbajul UE şi al guvernelor naţionale nu reuşeşte să impresioneze alegătorii care acceptă cu uşurinţă sloganurile populiştilor.

Pe un plan mai pragmatic, această tendinţă este o veste proastă pentru cancelarul Angela Merkel, după cum remarcă Süddeutsche Zeitung:

pentru guvernul german, căderea guvernului olandez este amară. El pierde astfel un aliat important în politica de austeritate. Şi în curând Angela Merkel  şi-ar putea pierde sprijinul său cel mai important. Preşedintele francez a pierdut primul tur al alegerilor prezidenţiale împotriva contracandidatului său François Hollande [...] Mulţi spanioli se roagă în gând pentru victoria socialiştilor francezi. [...] Ambianţa este similară în Italia. Din acest punct de vedere, faptul că am dat mai mult timp acestor ţări pentru a-şi reduce cheltuielile nu schimbă mare lucru.

 

“Nu accept ca persoanele în vârstă să plătească pentru absurdele revendicări ale autorităţilor de la Bruxelles”, a explicat Wilders, referindu-se la calculele Biroului Central ale Planului, potrivit cărora tăierile de 14,2 milioane de euro, care ar implica o pierdere a puterii de cumpărare de 3% pentru persoanele în vârstă, ar însemna o frână pentru creştere şi un şomaj ridicat. Măsurile privesc mai ales îngrijirile medicale, pensiile, salariile din administraţia publică, TVA, ajutorul pentru ţările în dezvoltare şi deductibilitatea dobânzilor pentru împrumuturile imobiliare.

După şapte săptămâni de negocieri “bomba pe care Wilders a pus-o sub guvernul lui Rutte a aruncat Olanda într-o perioadă de incertitudine”, consideră De Volkskrant. Deoarece fără susţinerea PVV, guvernul coaliţiei între creştin-democraţi şi liberali nu mai dispune de majoritate parlamentară. Premierul Mark Rutte va trebui să ceară luni reginei Beatrix să dizolve cea de-a Doua Cameră pentru a organiza alegeri anticipate.

“Noua linie de apărare a PVV – ‘Noi nu vrem tăieri bugetare din ordinul celor de la Bruxelles’ – este insolentă”, scrie Trouw, care aminteşte că în 2010, Wilders semnase acordul guvernamental stipulând un deficit maxim de 2,8%. Cotidianul aplaudă faptul că PVV s-a “demascat” astfel, dar fără bucurie: “Dacă nu era aşa gravă criza, Olanda ar fi scos un suspin de uşurare”.

Claude Guéant şi Hans-Peter Friedrich consideră că suspendarea tratatului Schengen se justifică atunci când securitatea este insuficientă la frontierele externe ale UE, şi problemele de securitate internă privesc suveranitatea naţională, explică ziarul din Munich.

Süddeutsche Zeitung, care presupune că stabilirea controalelor are de asemenea ca scop împiedicarea migraţiei economice, subliniază riscul unei politici anti-europene:

Cât valorează o deschidere fără rezerve? […] Ce valoare are libertatea circulaţiei dacă guvernele europene pot să o limiteze în mod liber? Dacă statele membre se retrag pe terenul lor naţional în caz de probleme, îşi manifestă convingerea că mica lume a statului naţional este mult mai bună decât Europa. În acest caz nu ar trebui să ne mirăm dacă partidele naţionale, populiste şi de extremă dreapta progresează peste tot în Europa. Închiderea temporară a frontierelor interne este o publicitate continuă pentru duşmanii Europei.

Comisarul european pentru Impozitare şi Uniune vamală, Algirdas Šmeta, propune o revizuire a regulilor statistice şi nominalizarea directorilor de agenţii naţionale pe criterii non politice. Potrivit cotidianului:

Ei trebuie să fie independenţi în luarea deciziilor cu privire la modul de elaborare, de producere şi de difuzare a statisticilor, precum şi în gestionarea institutelor de statistică.

Fiecare stat membru va trebui să se angajeze la “cel mai înalt nivel politic” să respecte Codul de bune practici al statisticilor europene, precizează Adevărul. Acest document va fi contrasemnat de Comisie iar Eurostat va fi însărcinat cu supervizarea respectării angajamentelor luate. Cererea de astfel de date a crescut şi mai mult ca urmare a regulilor privind coordonarea politicilor economice, din Uniune.

Acest eveniment este urmarea unui “annus horribilis” pentru instituţia regală. El se adaugă bănuielii de corupţie care apasă peste ginerele suveranului, Iñaki Urdangarin, şi recentului accident al nepotului său cel mare, Felipe Juan Froilán, care s-a împuşcat în picior. În ciuda tăcerii guvernului, politicienii şi media multiplică criticile voalate. Cotidianul barcelonez subliniază astfel că

inoportunitatea acestei călătorii regale a fost atât de clară, în timp ce ţara traversează probleme serioase, încât nici sectoarele care au convingeri solide monarhiste nu îşi pot disimula confuzia.

El Periódico aminteşte rolul crucial al lui Juan Carlos în timpul tranziţiei şi perioadei democratice. Dar dacă “monarhia a adus stabilitate instituţională timp de mai bine de trei decenii, […] afecţiunea şi respectul au slăbit în ultimii ani”.

Cotidianul deschide dezbaterea asupra succesiunii, deoarece Juan Carlos are 74 de ani şi a ajuns pe tron la vârsta de 37 de ani, în timp ce prinţul Felipe are astăzi 44 de ani:

Este, obiectiv vorbind, cel mai prost moment pentru ca Spania să se implice într-o polemică, care să pună sub semnul întrebării monarhia […] Dar monarhia trebuie să se înnoiască ea însăşi.

 

De la alegerile din mai 2010, în urma cărora VV a obţinut peste 10% din voturi, partidul lui Bárta a devenit "simbolul decăderii" politicii cehe, observă cotidianul economic din Praga. Şi totuşi, "Vít Bárta şi gruparea lui politică nu sunt rădăcina răului în politica cehă, doar unul din fructele sistemului care a fost zdruncinat vinerea aceasta, dar ale cărui baze sunt în continuare solide". Partidul VV este "unul dintre cele mai ciudate exemple de pe scena politică locală" şi "metodele lor tragi-comice şi câteodată foarte periculoase excelează prin amatorismul care reiese din felul lor direct de manifestare".

Hospodářské Noviny precizează că tipul de corupţie practicat de către alţi politicieni este mult mai sofisticat şi inventiv, drept pentru care este mult mai dificil de dovedit. "Dacă ar fi aduşi în faţa unui tribunal, întregul sistem politic s-ar prăbuşi", scrie cotidianul, adăugând totuşi că procesul lui Bárta este un mare pas înainte pentru tânăra democraţie a ţării.