Comisar european pentru Industrie şi antreprenoriat, Antonio Tajani se ocupă de un sector încercat de criză, dar pe care mizează mai multe state membre...pentru a se redresa. Invitat al Festivalului internaţional de jurnalism de la Perugia, în Italia, el oferă Presseurop reţetele UE pentru relansarea economiei europene, ca şi viziunea pe care o are despre criza care afectează Uniunea şi relaţia sa cu cetăţenii.

Criza este în toi în Europa iar şomajul a bătut recordurile din mai multe ţări. Competitivitatea întreprinderilor europene – mai puţin germane – ca şi slaba cerere internă, sunt arătate cu degetul. Se poate inversa tendinţa?

Doar printr-o politică care să permită întreprinderilor să înceapă să producă. Ţintă care ar putea fi atinsă printr-o simplificare a accesului la credit şi la plăţile aferente.

De aceea, pentru a remedia, Comisia a propus, nu cu mult timp în urmă, o nouă directivă asupra întârzierilor plăţilor, care a fost deja adoptată de 18 state membre.

[...] Trebuie, în acelaşi timp, acordate mai multe puteri Băncii Centrale Europene (BCE): ea ar trebui de facto să aibă acelaşi rol ca rezerva federală americană. Preşedintele BCE, Mario Draghi, este pe aceeaşi lungime de undă şi doreşte o BCE caapabilă să guverneze moneda euro în interesul cetăţenilor.

Diferenţele salariale europene crează diferenţe de competitivitate între întreprinderile din Uniune şi falsifică adevărata concurenţă. Intenţionează UE să intervină pentru o armonizare în acest sector?

Nu diferenţele salariale minează competitivitatea, ci presiunea fiscală asupra întreprinderilor. Excesivă în unele ţări. Aici putem interveni. Statele trebuie să relaxeze presiunea fiscală, să plătească întreprinderile şi să permită accesul la credit. La final, angajaţii vor beneficia de condiţii mai bune de muncă.

2012 a fost un an negru pentru industria europeană a automobilului, iar 2013 pare să fie identic – cu excepţia grupului Volkswagen. Ce face UE în acest sens?

Am lansat un plan de acţiune în trei domenii: dublarea fondurilor destinate cercetării şi inovaţiei în cadrul viitorului buget UE; o politică mai puţin naivă în sectorul comercial, protejând interesele industriei automobile în cadrul acordurilor semnate; o simplificare a regulilor existente şi elaborarea altora, noi, în materie de securitate rutieră.

Dar mai are oare vreun sens sprijinirea acestui sector când din ce în ce mai multe oraşe doresc reducerea numărului de autoturisme în oraşe?

Nu are niciun sens să reducem producţia de maşini. Este însă înţelept să promovăm o politică de sprijinire inteligentă, spre automobile verzi sau mai puţin poluante. Previziunile indică faptul că vom avea 2.5 miliarde de vehicule în lume în 2050, faţă de 1.7 miliarde azi. Există deci o marjă pentru export şi internaţionalizare. Fiat are de exemplu filiale în Brazilia, care permit, prin bunele lor rezultate, menţinerea celor din Italia.

Când va examina Consiliul aceste propuneri?

La sfârşitul lui iunie va avea loc un consiliu dedicat competitivităţii, apoi va urma un consiliu industrie. Un al treilea, dedicat apărării, va alea loc la finele anului. Europa este pe cale să repună industria în inima economiei, după ani întregi în care liderii politici s-au dedicat finanţelor. Într-un asemenea stadiu că ne-am fixat ca obiectiv un sector al manufacturii care să reprezinte 20% din activitatea economică UE în 2020. Astăzi avem mai puţin de 16%.

Dezindustrializarea începută în anii 1980 în Europa a fost identificată ca fiind una din cauzele crizei economice. Vom reveni asupra acestui proces?

Dezindustrializarea a fost o mare eroare. Avem nevoie de o industrie din ce în ce mai modernă şi mai competitivă. După cea a cărbunelui, a petrolului, a venit momentul pentru o a treia revoluţie industrială, cea a energiilor verzi.[...]

Ultimul Eurobarometru indică o scădere îngrijorătoare a încrederii europenilor în instituţiile europene. Ce putem face?

Această atitudine este o consecinţă a crizei economice: Europa este cea care cere sacrificii, în ochii europenilor. [...] Trebuie să ne schimbăm politica, mizând mai mult pe creştere economică şi economie reală. Gata cu sacrificiile, hai să facem mai multe pentru a ajuta industria, întreprinderile şi piaţa internă, aşa cum a subliniat de curând preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso. Austeritatea a folosit şi foloseşte doar dacă este însoţită de măsuri de susţinere a creşterii.[...]

Ne aflăm la o răscruce a Uniunii. Aceasta din urmă este atacată din toate părţile de puseuri eursceptice şi de o tentaţie spre o interiorizare a mai multor ţări. Cum vedeţi viitorul Uniunii?

Cred că trebuie să avansăm spre Statele Unite ale Europei. Dacă rămânem imobili în mijlocul drumului riscăm să fim duşi de val. Vom avea nevoie de timp – americanii au avut nevoie de un secol, cu un război civil la mijloc – dar cine se gândea, de exemplu, în urmă cu 20 de ani, că vom avea o monedă unică? Trebuie să fim determinaţi şi încrezători, căci nu putem acţiona singuri la nivel global. Nu va fi pentru mâine dimineaţă, dar sper să mai fiu aici să văd Statele Unite ale Europei.

Versiunea integrală a interviului, în limba franceză.

“Poţi încerca oricât, dar noua bancnotă de 5 euro introdusă pe 2 mai nu va fi acceptată de maşinile automate”, arată La Repubblica. Reporterii cotidianului italian au încercat să folosească noile serii de bancnote “Europa” în maşini folosite pentru a cumpăra bilete, bunuri de consum sau alte produse în zece oraşe italiene, şi au descoperit că marea majoritate nu erau capabile să le diferenţieze de banii falşi.

Noile bancnote, explică La Repubblica, sunt diferite de cele vechi nu doar datorită designului, ci şi a unei benzi holografice. Ca rezultat, peste 100 000 din maşinile italiene vor avea nevoie de o optimizare a softului iar proprietarii vor suporta un cost între 100 şi 500 de euro pentru fiecare dintre ele. Totuşi, multe modele vechi sunt depăşite şi vor trebui înlocuite cu unele noi, la un cost de până la 6 000 de euro fiecare.

Pentru a înrăutăţi lucrurile, preşedintele asociaţiei retailerilor din domeniul tutunului a spus pentru cotidian,

noile bancnote nu sunt realizate într-o singură unitate, deci optimizarea lor este întârziată oricum, pentru a evita ca micile diferenţe ce pot exista să nu le facă în continuare ilizibile de aparate. Și când noile banconte de 10 şi de 20 de euro vor fi introduse, va fi nevoie să o luăm de la capăt.

Dar haosul din cauza bancontelor este minim dacă îl comparăm cu ceea ce s-ar întâmpla dacă remodelarea ar fi extinsă la monede, adaugă preşedintele:

două milioane şi jumătate de maşini folosesc doar monede. Dacă ar fi schimbate, asta ar fi cu adevărat un dezastru.

“Frauda fiscală: cine a ascuns miliardele?” se întreabă pe prima pagină Libération, în timp ce conducătorii europeni se reunesc în acest 22 mai la Bruxelles pentru a discuta despre lupta împotriva evaziunii şi armonizării fiscale.

Atinse din plin de biciul crizei, cele Douăzeci şi Șapte de state membre ar dori de fapt “să recupereze sumele colosale” – dar greu de evaluat – care scapă de impozit prin fraudă şi optimizare fiscale, scrie cotidianul francez.

Or, dacă Libération admite, în editorialul său, că “toţi cei care vor să scape [de impozit] trebuie să fie urmăriţi neîncetat”, el arată totuşi cu degetul lipsa de coordonare a celor Douăzeci şi Șapte, ceea ce dăunează eficacităţii luptei împotriva evaziunii fiscale:

determinarea fiecărui guvern nu poate fi suficientă. Fraudele, fie că sunt organizate de particulari sau de grupuri industriale, sunt consecinţa lipsei de cooperare internaţională: o fiscalitate mondializată trebuie să fie opusă unei economii globalizate. Dacă suntem foarte departe de asta, miza este esenţială pentru toate ţările occidentale, care continuă să-i facă să plătească pe contribuabilii cinstiţi esenţialul greutăţii datoriilor lor.

Anterior ostile la orice schimbare, Austria şi Luxemburg joacă acum rolul cheie în lupta împotriva evaziunii fiscale, aminteşte Der Standard, la Viena:

ani de zile cele două ţări au frânat reformele referitoare la fiscalizarea veniturilor din dobânzi pentru a ceda până la urmă, de curând. Acum UE doreşte să profite de acest moment favorabil, pentru a lupta, de asemenea, împotriva fraudelor privind taxele pe cifrele de afaceri şi fiscalizarea companiilor. Înăsprirea prevede că nu doar dobânzile pe economii, ci şi cele la asigurările de viaţă şi fondurile de investiţii, trebuie să fie declarate la fisc.

În timpul summitului european din 22 mai, şefii de stat şi de guvern din statele membre ale UE vor decide schimbarea direcţiei politicii energetice a UE. Astfel, notează Der Standard,

dacă în ultimii ani accentul era pus pe dezvoltarea energiilor regenerabile şi pe protecţia climatului, prioritatea este astăzi scăderea preţului energiei. Accelerarea creşterii economice şi crearea de noi locuri de muncă sunt acum prioritare. Preţuri ieftine pentru energie sunt decisive pentru întărirea competitivităţii.

Cotidianul adaugă faptul că în timpul summitului se va discuta şi despre expansiunea energiei atomice. "Franţa şi Marea Britanie insistă pentru ca energia atomică să fie din nou demnă de a fi subvenţionată".

Este "efectul Hoeneß", constată Berliner Morgenpost. Mărturisirea preşedintelui clubului de fotbal Bayern München, către fiscul german, asupra deţinerii unui cont în Elveţia, estimat la aproximativ 10 milioane de euro, a avut un efect de exemplu.

Numărul germanilor care au admis că sunt vinovaţi de fraudă a crescut considerabil în primele 5 luni ale anului 2013, explică acest cotidian. La Berlin în faţa fiscului s-au prezentat 225 de persoane, raportând statului un beneficiu de 6 milioane de euro.

Numărul mărturisirilor a crescut în unele landuri, ca Renania de Nord-Westfalia, unde mai mult de 700 de persoane au declarat că au un cont în străinătate, deci de trei ori mai mult decât în 2012.

La întâlnirea sa cu Angela Merkel, cancelarul german, la Consiliul European din 22 mai, “premierul maghiar va avea cu siguranţă momente tensionate”, consideră Népzsabadság.

Se va scuza el într-adevăr pentru că a afirmat că “germanii au trimis deja prima dată cavaleria, mai exact sub formă de caruri. Le cerem să nu ni le trimită din nou. Oricum nu a fost o idee bună în epocă, şi nu funcţionase?”, se întreabă retoric cotidianul.

Orbán reacţionase astfel ca răspuns la afirmaţiile Angelei Merkel, referitoare la subiectul încălcării statului de drept şi a democraţiei în Ungaria – “Vom face totul pentru a [o] pune pe drumul cel drept, fără a merge totuşi până la a trimite cavaleria.” Surse diplomatice citate de Népzsabadság consideră că Orbán “nu se va scuza decât dacă i-o va cere cancelarul german”.

“Dacă nu părăsiţi Grecia până la sfârşitul lui iunie, va fi carnagiu”, este scris pe antetul unei scrisori a partidului neofascist Zori Aurii, trimisă Asociaţiei Musulmanilor din Grecia. Oficial, partidul a negat orice implicare, “dar puţini l-au crezut”, notează Gazeta Wyborcza.

Surse din Guvern au arătat că atacurile către străini în Grecia au atins cel mai ridicat nivel în 2012, înregistrându-se 154 de incidente. Organizaţiile pentru drepturile omului consideră că cifra reală este mult mai ridicată.

Un expert citat de cotidianul din Varşovia explică –

grecii obosiţi caută cauzele crizei, iar partidul Zorii Auri le oferă, dând vina pe economia slabă a ţării pe străini sau musulmani.

Guvernul grec a demarat procedura de concediere a mai multor mii de funcţionari, o măsură prevăzută de ultimul memorandum semnat cu troica FMI-UE-BCE.

Primii pe listă sunt bugetarii care au fost condamnaţi de justiţie şi care ar fi trebuit să-şi părăsească postul după memorandumului din 2010. Până la sfârşitul lunii iunie, vor fi date afară 3000 de persoane, şi alte 12 500 vor fi trimise în şomaj tehnic, explică To Ethnos.

Până în 2015, adaugă cotidianul, acordul dintre troică şi guvern prevede concedierea a 150 – 200 000 de bugetari.

Dacă cele 27 de state membre îşi vor da unanim acordul, alegerile europene vor avea loc între 22-25 mai 2014, în funcţie de ţară, şi nu în luna iunie, aşa cum fusese prevăzut iniţial.

În 21 mai, Parlamentul European a aprobat această schimbare de calendar, căci la Bruxelles s-a considerat că "participarea va fi mai mare în luna mai decât în timpul vacanţelor din luna iunie", explică De Morgen.

În consecinţă, adaugă cotidianul, alegerile belgiene vor fi şi ele avansate cu o lună, căci "cea de-a şasea reformă a statului [belgian] determină faptul că alegerile europene, regionale şi federale trebuie să aibă loc simultan".

Reputaţia Irlandei “a primit o lovitură” la o audiere în Senatul american pe 21 mai, scrie The Irish Times, fiind calificată drept “paradis fiscal” într-o investigaţie privind practicile offshore ale companiei tehnologice Apple.

Fabricanţii din California a iPhone şi iPad au fost acuzaţi că au făcut o înţelegere specială cu autorităţile irlandeze pentru a ascunde zeci de miliarde de dolari americani în “companiile fantomă” irlandeze.

Premierul Enda Kenny a respins alegaţiile şi faptul că Irlanda ar fi un paradis fiscal, spunând că “Irlanda nu face – repet – nu face înţelegeri speciale în privinţa taxelor cu nicio companie”.

“Liderii statelor europene vor să tundă iarba de sub Tratatul de la Lisabona”, atrage atenţia Spiegel Online

Site-ul publicaţiei germane, citând surse diplomatice, relatează că cei 27 de şefi de stat şi de guvern ai ţărilor europene s-au pus de acord să nu reducă numărul comisarilor europeni. O evoluţie previzibilă pentru Tratatul de la Lisabona.

În prezent, fiecare stat membru UE are dreptul să desemneze un comisar, iar şefii de stat şi de guvern doresc să menţină această regulă şi pentru viitoarea Comisie Europeană, care va fi formată după alegerile europarlamentare din 2014.

Decizia va fi anunţată cu ocazia reuniunii Consiliului European care se va desfăşura pe 22 mai la Bruxelles, explică Spiegel Online. Menţinerea numărului de 27 de comisari necesită o decizie luată în unanimitate, dar nicio ţară nu a anunţat că se va opune, întrucât, notează site-ul,

dacă numărul comisarilor europeni va fi redus la 19, unele state membre UE nu vor avea reprezentanţi în Comisia Europeană o întreagă legislatură.

“Fiecare comisar necesită costuri de aproximativ 1,5 – 2 milioane de euro anual”, remarcă Spiegel Online, apreciind că, într-o perioadă de austeritate, “această decizie va fi dificil de prezentat, din punct de vedere financiar, contribuabililor”.

Riscuri majore privind activităţi de spălare de bani, erori în registrele bancare, lipsa verificărilor de identitate şi date inexacte referitoare la clienţi – acestea sunt problemele cu care se confruntă din ce în ce mai frecvent sectorul bancar din Republica Cipru, conform unui raport al Uniunii Europene. Severitatea acestuia riscă să ducă la înăsprirea condiţiilor de acordare a fondurilor, în valoare de două miliarde de euro, garantate de contribuabili, în cadrul planului de asistenţă financiară.

La solicitarea miniştrilor de Finanţe ai statelor din zona euro, organismul UE pentru monitorizare Moneyval şi compania americană de audit Deloitte au verificat activităţile a şase bănci cipriote şi principalii lor clienţi, elaborând raportul în aprilie.

O versiune a concluziilor raportului, publicată la sfârşitul săptămânii trecute de site-ul cipriot Stockwatch, relevă că 58% dintre clienţii unei bănci prezintă un “risc major” privind activităţi de spălare de bani şi că aproape o treime dintre registrele depozitelor bancare conţin erori.

Alte concluzii sugerează că datele despre 27% dintre deponenţi şi 11% dintre clienţii care au contractat credite conţin “informaţii inexacte despre clienţi şi beneficiari”, identităţile clienţilor sunt neclare în aproape 75% dintre dosarele de afaceri internaţionale, iar verificările necesare de identitate asupra entităţilor “complexe” au fost făcute în doar 9% dintre cazuri.

EUObserver se întreabă astfel dacă băncile cipriote îşi monitorizează în mod eficient propriii clienţi, dat fiind că instituţiile bancare --

au lansat doar patru anchete interne privind posibile activităţi de spălare de bani [...] în perioada 2008 – 2012. Băncile au raportat autorităţilor zero ‘tranzacţii suspecte’ în intervalul 2008 – 2010, un singur caz suspect în 2011 şi ‘câteva’ în 2012. Însă firma de audit Deloitte a identificat 29 de tranzacţii suspecte doar în ultimele 12 luni.

Potrivit site-ului, raportul “arată că diplomaţii şi politicienii ciprioţi au minţit afirmând în ultimele luni că Ciprul respectă standardele internaţionale”; de asemenea, documentul sugerează că există o problemă şi pentru cancelarul german Angela Merkel, care, în momentul în care parlamentarii germani au aprobat planul UE de asistenţă financiară, a promis curăţarea economiei cipriote.

EUObserver citează, în final, un diplomat neidentificat care se proiectează în perspectiva alegerilor programate în Germania în septembrie: “Dacă poporul german ar vedea raportul, ar putea spune: ‘Nu aş da bani unei astfel de ţări’”.

Partidul Democrat (PD) pregăteşte o lege care ar limita finanţarea publică a partidelor politice şi ar exclude organizaţiile neconvenţionale, cum ar fi Mişcarea 5 Stele (M5S), condusă de Beppe Grillo. Acesta din urmă a reacţionat furios la propunere şi a făcut apel la boicotarea următoarelor alegeri, dacă legea este promulgată.

Grillo le-a cerut, de asemenea, disidenţilor PD să susţină o moţiune care urmează să fie votată marţi, care l-ar împiedica pe liderul Poporului Libertăţii (PDL), Silvio Berlusconi, să mai candideze. Motivul ar fi deţinerea unei reţele de televiziune. Dacă moţiunea ar fi adoptată, ar duce probabil la căderea guvernului de coaliţie PD-PDL.

Potrivit Corriere della Sera, guvernarea lui Enrico Letta s-ar putea dovedi chiar mai scurtă decăt a fost prezis, şi ar putea fi organizate chiar noi alegeri de îndată ce partidele vor ajunge la un acord cu privire la noua lege electorală.

Aproximativ 4500 de contribuabili britanici au beneficiat deja de programul Liechtenstein Disclosure Facility. Acest program semnat de Londra şi de principatul Liechtenstein în august 2009, permite evazioniştilor fiscali să declare averile netaxate plătind o penalitate de doar 10%.

Au fost finalizate astfel 2940 de proceduri, iar "174 000 de lire sterline [aproximativ 205 200 de euro] au fost plătite, în medie, ceea ce reprezintă un beneficiu de 523 de milioane de lire sterline [aproximativ 616.78 milioane de euro] pentru Marea Bretanie", explică Liechtensteiner Volksblatt.

Un succes "care depăşeşte orice aşteptare", se felicită cotidianul, care precizează că "o mare parte din averile declarate astfel provin din capitaluri externe", aducând astfel "bani proaspeţi" băncilor din Liechtenstein. Marea Britanie a prelungit deci termenul până în aprilie 2016.

Gigi Becali, deputat (PNL) şi patron al clubului de fotbal Steaua Bucureşti, a fost condamnat, în 20 mai, la 3 ani de închisoare pentru o afacere de corupţie care datează din 1997. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este cu executare.

Becali era acuzat de obţinerea unui profit disproporţionat în schimbul de terenuri făcut pe atunci cu Ministerul Apărării Naţionale.

Pentru România liberă,

Becali plăteşte, în sfârşit, pentru cel mai mare tun dat statului.[...]În acest dosar, instruit de procurorii anticorupţie, doi alţi demnitari (un fost ministru al Apărării şi un fost şef de Stat Major General al Armatei) care au participat la aceste fapte, au fost condamnaţi la 2 ani de închisoare.

Şeful grupului parlamentar al creştin-democraţilor şi al Uniunii Creştin-Sociale doreşte să interzică simbolurile fostei Republici Democrate germane (RDG), relatează Berliner Morgenpost.

Volker Kauder vrea să evite o nouă “provocare”, precum parada foştilor membrii ai Armatei Naţionale a Poporului (NVA, armata RDG) ) din 9 mai, de la Berlin. Bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi în uniforme ale Stasi şi NVA, s-au prezentat cu steaguri ale RDG la monumentul victimelor sovietice ale celui de-Al Doilea Război Mondial, din parcul Treptow.

Propunerea lui Kauder este susţinută de liberali, parteneri ai coaliţiei guvernamentale. Vicepreşedintele grupului parlamentar al liberalilor, Martin Lindner, intenţionează, de asemenea, să propună un proiect de lege care să interzică în mod oficial simbolurile SED (Partidul Unităţii Socialiste din Germania).

Pentru a doua noapte consecutivă revoltele au continuat la Husby, o periferie a capitalei Stockholm cu o populaţie formată în majoritate de imigranţi. Au fost incendiate mai multe autoturisme iar forţele de ordine au fost atacate cu pietre de grupuri de tineri purtând măşti.

Aceste revolte au izbucnit imediat după moartea unui bărbat în vârstă de 69 de ani, împuşcat în 13 mai de poliţiştii pe care-i ameninţase în prealabil. Însă segregarea şi şomajul ridicat sunt în aceeaşi măsură cauze ale acestor evenimente, consideră Dagens Nyheter.

Poliţia este, la rândul ei, condamnată pentru utilizarea unui limbaj rasist în faţa locuitorilor din cartier. "Ni s-a spus că suntem 'negri' şi 'maimuţe'", regretă Rami Al-Khamisi, purtător de cuvânt al asociaţiei *Megafonen (Megafonul), care se ocupă de tinerii din periferia capitalei.

José Manuel Barroso, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, a respins afirmaţiile celor doi deputaţi verzi conform cărora ar fi forţat fostul comisar pentru Sănătate, John Dalli, să-şi părăsească postul, fără a aştepta rezultatele anchetei care-l viza. Dalli era subiectul unei anchete pentru fapte de corupţie, condusă de Oficiul de Luptă Antifraudă al UE (OLAF).

Purtătorul de cuvânt a precizat că Barroso a cerut demisia lui Dalli deoarece a considerat că “poziţia acestuia devenise imposibil de menţinut din punct de vedere politic”.

Dalli era acuzat de a fi ştiut că una dintre cunoştinţele sale apropiate, Silvio Zammit, a cerut bani unui lobby suedez de tutun în schimbul intervenţiei sale pe lângă comisar.

Times of Malta precizează că

în urma anchetei realizate de OLAF, Zammit face obiectul unei proceduri judiciare pentru fraudă şi trafic de influenţă.

Beijing ameninţă că va aduce în faţa Oficiului Mondial al Comerţului decizia Comisiei Europene de a taxa panourile solare şi echipamentele chineze de telecomunicaţii. Germania, care deţine singură jumătate din exporturile UE spre China, se îngrijorează de turnura pe care o ia această încleştare şi lansează un apel la o înţelegere amiabilă.

Pentru Le Figaro:

este cazul ca Europa să înceteze să fie fascinată de imensitatea pieţei chinezeşti şi să ceară, asemeni Statelor Unite, un minimum de reciprocitate. [...] Interdependenţa economiilor mondiale militează în favoarea unui acord amiabil, aşa cum doreşte Berlinul. Dar pentru aceasta, ar fi timpul să ridicăm şi noi tonul şi să renunţăm la orice naivitate. Cu stilul rapid cu care creşte ponderea Chinei în lume, foarte curând va fi, altfel, prea târziu.

Franţa va cumpăra două Reaper, drone de supraveghere americane care vor fi utilizate înainte de sfârşitul anului în războiul din Mali, anunţă Libération.

Cotidianul, care aminteşte că Franţa prevede să se doteze cu 12 drone de observare în anii care vin, explică faptul că:

în afară de achiziţionarea celor două Reaper, va trebui să cumpărăm pe termen mediu alţi vectori. [...] Franţa doreşte mai ales, în orizontul lui 2035, să scoată de pe liniile de montaj drona viitorului, un fel de Rafale armată şi fără pilot. “Împreună cu britanicii, am investit fiecare 20 de milioane de euro pentru a începe acest program” se subliniază la ministerul Apărării. Fără îndoială una dintre ultimele ocazii de a nu se baza definitiv pe aliatul american.

Libération notează că ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drien, a evocat de altfel “o eventuală cooperare europeană” şi doreşte “ca britanicii şi germanii, care ‘au aceleaşi nevoi’ să intre în acelaşi joc”. Dar, “deocamdată, procesul pare gripat”, după anunţul omologului său german.

Într-adevăr, ministrul Apărării, Thomas de Maizière, tocmai a anulat cumpărarea a 4 drone de tip Euro Hawk, construit de EADS şi americanii de la Northrop Grumman. Acest anunţ survine după dezvăluirile Frankfurter Allgemeine Zeitung potrivit cărora “ministerul Apărării a continuat un program pentru a se dota cu Euro Hawk, ale căror costuri se ridică la mai multe miliarde de euro, ştiind de ani de zile că nu va obţine autorizaţia pentru a-l utiliza în spaţiul aerian german şi european din cauza problemelor în materie de prevenire a coliziunilor”.

“Adevărul este jenant şi nu îl priveşte doar pe actualul ministru al Apărării”, consideră FAZ. Ci de asemenea pe

predecesorii săi Guttenberg (CSU), Jung (CDU) şi Struck (SPD). Toţi au evitat să pună întrebarea decisivă: cum ar putea fi autorizată o dronă în spaţiul aerian civil dacă nu putem controla riscul de coliziune?

Pentru moldoveni, Sărbătoarea Europei a început pe 18 mai şi va dura până pe 26. Deoarece, pe 9 mai, zi în care ea este celebrată în UE, guvernul a preferat să comemoreze victoria din 1945 în prezenţa vicepremierului rus, Dmitri Rogozin. În Jurnal de Chişinău, Petru Bogatu denunţă “mizeria scursă din abundenţă la 9 mai prin Piaţa Marii Adunări Naţionale”.

Orgiile la care s-au dedat ruşii de aşa-zisa “sărbătoare a victoriei” chiar în inima statului nostru ne-au arătat o dată în plus că Republica Moldova nu-i doar un fel de sat prăpădit, ci şi unul fără câini. După 22 de ani de la proclamarea independenţei, am coborât la nivelul cel mai de jos al vagabondajului politic. Raportat la standardele europene, comportamentul de până acum al stăpânilor clipei de la Chişinău e ţigăneală curată.

Sărbătoarea Europei a fost deschisă de Štefan Füle, comisarul european pentru Extindere şi politica de vecinătare, care a cerut autorităţilor să facă “tot ce se poate pentru democratizarea republicii”. Dar Jurnal de Chişinău consideră că Rusia “a recucerit Moldova fără tancuri şi artilerie grea”. “Emisarul lui Putin ne-a arătat din deget, sugerându-ne cu impertinenţă să mergem spre Est, nu spre Vest”, adaugă cotidianul, care speră că noul guvern Leancă (Iurie Leancă fiind confirmat pe 15 mai), va putea scoate ţara din această ambiguitate.

Preşedintele ceh Miloš Zeman a provocat un val de critici în rândul profesorilor universitari, al politicienilor şi jurnaliştilor refuzând să ofere titlul de profesor istoricului literar Martin C. Putna, după cum cerea universitatea din Praga.

Șeful statului a declarat că el ezita să-l promoveze pe autorul popular al cărţii “Homosexualitate şi catolicism”, din cauza opiniilor sale liberale şi a participării sale la “parada gay”.

“Rolul preşedintelui în nominalizarea profesorilor este pur simbolic. Ceremonia semnării decretelor (…) este o moştenire a monarhiei austro-ungare”, aminteşte Lidové noviny, care consideră că preşedintele şi-a depăşit competenţele.

Un grup de oameni de afaceri britanici a semnat o scrisoare către The Independent, acuzând politicienii eurosceptici că pun “politica înaintea economiei”, prin cererea lor de a se retrage din UE.

Semnatarii, inclusiv magnatul din domeniul aerian şi muzical Richard Branson, au cerut premierului David Cameron o implicare “mai puternică şi mai profundă” pe piaţa unică europeană.

“Scrisoarea, semnată de figuri publice importante, inclusiv actualul şi următorul preşedinte al Confederaţiei Industriei Britanice (CBI), precum şi de preşedinţii BT, Deloitte, Lloyds şi Centrica, este primul răspuns coordonat din partea comunităţii de afaceri la retorica politicii anti-europene”, scrie cotidianul.

Portughezii nu sunt fericiţi cu intervenţia troicii în Portugalia, potrivit unui sondaj realizat de Eurosondagem pentru Facultatea de Drept la Institutul European din Lisabona, care va fi făcut public pe 20 mai.

Aproape jumătate din portughezi cred că înţelegerea între guvern şi troică nu ar fi trebuit să fie semnată, faţă de doar 12 procente care sprijină acordul. 82,5% vor să renegocieze sau să pună capăt înţelegerii cu troica.

Preşedintel Aníbal Cavaco Silva îi va primi pe membrii Consiliului de Stat – corpul politic care sfătuieşte preşedinţia – pe 20 mai pentru a vorbi despre perioada “post-troică” şi despre reuniunea Consiliului European ce va avea loc în iunie.

Mişcarea “Que se lixe a troika” (“La dracu, troica”) a demarat un protest în faţa Palatului prezidenţial, pentru a-i cere lui Cavaco Silva “să-şi asume în sfârşit poziţia, să respecte constituţia şi să demită guvernul, care distruge viaţa portughezilor”.

Milan Bandić, primarul din Zagreb, este marele câştigător al primului tur al alegerilor municipale care au avut loc în Croaţia în 19 mai, constată Večernji list.

Partidul Social-Democrat (SDP), care conduce coaliţia aflată la putere, pierde procente în sondaje, în timp ce HDZ (naţionalist) progresează.

Cu 47.3 % din voturi în urma primului tur, populistul Bandić, fost deputat SDP, ocupă o poziţie importantă în cursa pentru un al cincelea mandat în fruntea primăriei capitalei.

Ministrul Muncii, Enrico Giovannini a anunţat un plan de 12 miliarde de euro – dintre care jumătate din fonduri europene – pentru a crea 100 000 de slujbe pentru tinerii cu vârste de sub 24 de ani, ca parte a unui plan de a reduce cu 8% şomajul în rândul tinerilor.

Aceste măsuri, care ar trebui să fie gata în iunie, nu vor include reduceri ale costului forţei de muncă, pe care le-au cerut analiştii şi angajatorii, ci se axează pe flexibilizarea regulior contractelor pe termen scurt şi anulează parţial reformele introduse de guvernul lui Mario Monti.

Cu cifre care arată că unul din cinci tineri italieni nu are o slujbă, guvernul încearcă să urmeze iniţiativele luate în alte părţi ale Europei, dar această problemă este foarte delicată şi ar putea diviza coaliţia guvernamentală, previne La Repubblica.

Proiectul de legalizare a căsătoriei homosexuale trebuie să depăşească un nou obstacol, dat fiind că unii parlamentari încearcă să-l stopeze propunând să se extindă legea actuală, ce permite cuplurilor homosexuale dreptul de a forma parteneriate civile, la cuplurile heterosexuale.

Proiectul de lege în privinţa căsătoriei, care a fost aprobat de parlamentari după ce a fost dezbătut în februarie, se va întoarce în Camera Comunelor după ce va fi dezbătut de camera superioară a Parlamentului britanic, Camera Lorzilor.

Guvernul se teme că dacă Partidul Laburist va vota alături de conservatori împotriva acestui amendament, introducerea legii va fi amânată cu doi ani şi va costa alte 4,7 miliarde de euro.

Într-un interviu acordat Bild am Sonntag, preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann, a turnat o "găleată de apă rece peste timida politică a Băncii Centrale Europene privind stimularea economică", notează La Vanguardia.

Weidmann consideră că BCE şi Franţa "au încetinit în lupta lor împotriva cauzelor crizei". Şi critică în mod special scăderea dobânzilor decise de BCE ca şi răgazul acordat Franţei pentru atingerea obiectivelor sale de deficit public.

La rândul său, informează cotidianul, primul ministru spaniol Mariano Rajoy "trece la atac" şi pregăteşte o reuniune în 5 iunie, la Bruxelles, pentru a convinge Comisia Europeană de buna-credinţă a reformelor sale.

Tomáš Sedláček, unul dintre cei mai talentați economiști ai momentului, consideră că ştiinţele economice ar trebui să fie umanizate. Lucrarea sa de succes internaţional ”Economia binelui și a răului” a fost lansata recent și în Franţa, ocazie cu care Presseurop i-a solicitat un interviu.

În cartea ”Economia binelui și a răului” susţineţi că limitările economiei – și anume definirea acesteia ca o ştiinţă exactă, bazată pe formule matematice – ar trebui să fie lărgite pentru a putea lua în calcul filosofia, religia şi artele. Ce aduce nou acest concept şi la ce anume se referă titlul?

Oamenii au tendinţa să separe gândirea tehnică de problemele sufletului. Pe de altă parte, una dintre caracteristicile de bază ale economiei este aceea de a fi cât mai dificilă posibil; ceea ce încerc eu să arăt este că dacă separi trupul de suflet, nici unul, nici celălalt nu mai au niciun sens. Noi, economiştii, ne punem câteva întrebări clasice, cum ar fi: merge economia, este ea eficientă? Ceea ce ar trebui să ne întrebăm este însă care este scopul economiei.

Și care ar fi scopul economiei, atunci?

Ideea principală este aceea de a îmbina economia cu alte discipline. Biblia își pierde din semnificaţie atunci când este interpretată exclusiv din punct de vedere spiritual. La fel, economia îşi pierde din semnificaţie dacă este privită doar din punct de vedere tehnic. Acesta este mesajul pe care încerc să-l transmit prin cartea mea: să încercăm să vorbim despre sufletul economiei și să-l scoatem în evidenţă.

Dacă dorim ca economia să fie corectă, atunci ar trebui să o privim diferit. Dacă tot ce dorim este ca economia să ne aducă bunăstare, cum credeţi că este posibil? Dacă lăsăm totul pe mâna invizibilă a tranzacţiilor comerciale, atunci piaţa va fi cea care ne va conduce. Îmi place să numesc acest lucru o ”orchestră fără dirijor”: dacă nu poate fi dirijată, atunci ne va dirija ea pe noi.

Credeţi că ar trebui reintrodusă etica în economie?

S-a vorbit destul de mult despre necesitatea de a include etica și umanitatea în principiile economice. Sunt de acord cu acest lucru, dar ştiinţele economice au propria lor etică, care impune următoarele: să fi eficient, raţional și să nu fi emotiv; este acceptabil să fi egoist și este admisibil ca naţiunile să îşi urmărească propriul interes. Orice sistem își are propriile lui reguli.

Recent am citit o poveste despre Sodoma și Gomora. Pe scurt, ideea de etică din povestire se rezumă la faptul că nu trebuie să ajuţi pe oricine. Este povestea a două fete care oferă pâine unui cerşetor flămând. Ele au fost crunt pedepsite când oamenii au aflat că au încălcat legile de etică din Sodoma și Gomora: una a fost arsă de vie, iar cealaltă atârnată de zidurile cetăţii, unsă cu miere și lăsată să fie mâncată de vie de viespi. Nazismul a avut propriile sale legi etice, la fel și comunismul, și la fel le are și economia. În concluzie, dacă nu suntem mulţumiţi de etica timpului prezent, atunci ar trebui să o schimbăm.

Poate fi economia comparată cu un cult religios care impune un echilibru între materialitate și spiritualitate?

Ştiinţele economice în sine au devenit un fel de religie. Ne spun ce să facem, cum să raţionăm, cine suntem, cum să găsim înţelepciune în viaţa noastră, cum să interacţionăm unii cu alţii, care sunt principiile care unesc membrii unei societăţi. Am putea spune că într-un fel economia are nişte caracteristici religioase. Dacă este să scoatem matematica din economie, rămânem cu moralitate pură.

În ”Economia binelui și a răului” susţineţi că societatea noastră a devenit obsedată de ideea creşterii economice. Sunteţi împotriva progresului?

Nu sunt împotriva creşterii și progresului. Problema este că am ajuns să fetişizăm aceste noţiuni. Am apelat la exemple de indivizi din diferite pături sociale, cu diferite nivele culturale şi de educaţie, pentru a arăta că fetişizarea este nocivă pentru orişicine și că se întoarce împotriva ta, distrugându-te. Poate fi vorba de etică, de economie, de religie, sau chiar despre persoana iubită. Dacă îţi idolatrizezi dragostea – te poate înnebuni. Aceasta este ceea ce eu am denumit inversiunea subiect – obiect. Omul crează ceva ce se presupune că ar trebui să fie docil şi folositor, apoi ceva se întâmplă în relaţia subiect-obiect şi acel om sfârşeşte prin a fi el cel controlat şi folosit.

Am găsit în literatură multe exemple, începând cu Golem și până la Lampa lui Aladin sau Stăpânul inelelor. Sunt ferm convins că la începuturile sale sistemul – să-l numim democraţia pieței – a fost un teren foarte fertil pentru dezvoltare. În timp, ceva s-a inversat și acest sistem a devenit o condicio sine qua non a democraţiei pieţei. Ar trebui să fim recunoscători când creşterea economică este posibilă, dar în același timp ar trebui să fim capabili să supravieţuim în caz de stagnare a economiei. Criza apare doar atunci când credem că fără o creştere economică civilizaţia se va prăbuşi. Nu poate exista însă creştere în permanenţă. În unii ani putem inventa lucruri extraordinare, în timp ce în alţi ani poate nu inventăm nimic. În unii ani putem avea o creştere semnificativă a PIB (produs intern brut), în timp ce în alţi ani stagnăm sau avem rezultate negative.

Se poate identifica ceva pozitiv în criza actuală?

Carl Jung a spus că orice se poate schimba pe dinafară în momente de criză, mai puțin natura umană. Aceasta nu este o criză a Europei, ci o criză a vestului. America, Japonia și Europa, fiecare în parte, încearcă să trateze criza în termeni proprii. Cel mai important lucru este însă să vorbim despre criză. Chiar și locuitorii unui sătuc uitat din munţi vorbesc despre Europa în acest moment.

Îi luăm în derâdere pe americani că sunt asa de mândrii de ceea ce au realizat. În Europa, noi nu suntem mândrii de ceea ce am realizat. Criza a forţat Europa să de integreze mai repede decât se aştepta. Dacă acum zece ani cineva ar fi pomenit despre comuniune fiscală, ar fi fost o blasfemie curată. Faptul că în prezent ne ajutăm unii pe alţii este fără precedent. De aceea cred că Europa va ieşi din această criză mai bună și mai puternică. În trecut jumătate din Europa lipsea. Eu văd criza ca pe o oportunitate a Europei de a se autopropulsa.

Ce părere aveţi despre atitudinea euro-scepticilor referitor la Europa și moneda euro?

Comparând situaţia cu cea a anilor 1920-1930, nu cred că reprezintă un pericol semnificativ.

Ce credeţi despre politicile europene de austeritate care au fost implementate încă de la începutul crizei?

Am putea compara situaţia noastră cu cea din America, care se comportă la fel ca înainte de criză, dar adăugând mai multe tensiuni fiscale, nivele crescânde al deficitului și tipărind bani. Aici, în Europa, încercăm să facem faţă situaţiei altfel. Noi ştim că am devenit dependenţi de deficit şi de aceea avem nevoie să trecem printr-o perioadă dureroasă de detoxificare. Dacă nu am face acest lucru, economia ne-ar ucide.

Trebuie să fim competitivi datorită Chinei și a altor piețe care se impun pe plan mondial. Este însă adevărat că suntem forţaţi la austeritate în cel mai inoportun moment. Anul trecut, în Davos, subiectul principal al discuţiilor l-a constituit marea transformare, crearea de noi modele. Niciodată nu te întrebi cine eşti cu adevărat, până în momentul când ai probleme.

Cum explicaţi faptul că unii politicieni germani refuză să plătească pentru datoriile grecilor şi portughezilor şi să impună austeritatea?

Marea controversă este dacă Grecia reprezintă o piaţă comercială sau este un membru al familiei. Dacă cineva din familie îşi rupe piciorul, fugi şi îl ajuţi, dar dacă brutarul tău îşi rupe piciorul – te duci la altul. Fără resentimente, dar nu te interesează brutarul, ci să cumperi o pâine. În America nu au nici o problemă cu asta, au făcut transferuri între state de sute de ani, dar nu este atât de vizibil, pentru că America este o federaţie. În Franţa se face la fel, regiunile mai puternice ajută regiunile sărace. La fel se procedează și în Republica Cehă. Ar trebui să ne întrebăm cine ne este vecin, doar Franţa, sau şi Grecia?

Ştim că situaţiile de criză oferă oportunitatea de a regândi modelele economice. Ce sfat aţi da conducătorilor europeni referitor la ce ar trebui evitat pentru a nu-şi conduce ţările într-un deficit și mai adânc?

Cu câteva generaţii în urmă politicienii europeni aveau două mâini pentru a putea influenţa economia, una pentru a dirija politica monetară, iar cealaltă pentru a controla politica fiscală. Spus mai pe șleau, politica monetară este monopolul fiecărui guvern de a tipări bani, în timp ce politica fiscală este monopolul guvernului de a crea datorii. În zilele noastre, politicienii nu mai pot controla politica monetară.

Ei nu mai pot tipări bani. Au rămas cu o singură mână, prin care doar pot crea datorii oricât de mari doresc și nimic nu îi poate opri. Presiunea creată de Uniunea Europeană și pieţele ei nu este suficientă. Piaţa reacţionează destul de târziu și slab, iar obiectivul european asupra cărora noi am convenit ca federaţie – acela că deficitul fiecărei naţiuni a Europei să nu depăşească 3% din PIB – s-a dovedit a nu fi suficient în reducerea deficitului.

Acesta este motivul pentru care Europa nu are o problemă cu inflaţia şi de aceea noi încercăm să rezolvăm situaţia cu o singură mână, creând datorii. Subiectul de dezbatere ce apare astăzi este dacă ar trebui să eliberăm ambele mâini sau să o legăm și pe a doua? Eu consider că amestecul guvernului ar trebui să fie unul minimal și că guvernele ar trebui să renunţe la controlul nivelului de deficit.

Cu ce mit sau ecranizare aţi compara situaţia curentă a Europei?

Cu Stăpânul inelelor. Spiridușii și piticii se urăsc unii pe alţii, în timp ce hobiții se ajută unii pe alţii și sunt uniţi, trecând peste momentele dificile. Când totul era în regulă, nimeni nu a fost interesat de Europa. Ni se părea firesc să beneficiem de pace și comerţ. Ideea de uniune europeană a pornit de la dorinţa de a face schimburi comerciale și nu război. Cel de-al Doilea Război Mondial a fost rezultatul fetişizării ideii de stat naţional. Putem vedea Uniunea Europeană ca fiind un antidot al acelei fetişizări. Ceea ce am făcut a fost o mişcare ingenioasă, aceea de a schimba creşterea geografică a unei naţiuni cu propria creştere economică. Noi nu ne gândim însă la PIB-ul Europei, dar ne gândim în schimb la PIB-ul Franţei comparat cu cel al Germaniei sau al Greciei. Nu este nici un dubiu că schimbarea creşterii geografice cu cea economică a fost o idee bună şi pozitivă. Acum, când am dobândit o creştere economică, putem să o schimbăm pe o creştere în alte domenii, cum ar fi cultura, legături sociale sau alte domenii importante.

În zilele acestea unii vor avea privirile aţintite înspre Malmö, oraşul unde urmează să se desfăşoare concursul Eurovision. Dar ar face mai bine să plece urechea către ceea ce se întâmplă în Londra, Paris şi Berlin, unde sunt pe cale să fie făurite unele viziuni europene despre care într-o bună zi va trebui să discutăm serios.

Pe 14 mai, Partidul Conservator britanic a depus un proiect de lege pentru un referendum, prevăzut cel târziu pentru 31 decembrie 2017, cu întrebarea: "Credeţi că Marea Britanie ar trebui să rămână membru al Uniunii Europene?". Termenii dezbaterii au fost stabiliţi de către primul ministru David Cameron în luna ianuarie, atunci când a cerut "un nou acord" între ţara sa şi o UE mai flexibilă. Expunându-se astfel involuntar presiunilor din partea euroscepticilor din partidul său şi din UKIP, iar înscrierea referendumului în lege îl împiedică să mai dea înapoi. Dar astfel partenerii săi au fost puşi faţă-n faţă cu responsabilităţile lor.

Pe continent, François Hollande a dezvăluit în sfârşit marile linii ale intenţiilor sale privind Uniunea. Pe 16 mai, el a declarat că UE trebuie în termen de doi ani să definească un conţinut pentru uniunea politică [guvernanţă europeană]. "Este o chestiune de urgenţă europeană", a explicat preşedintele francez. Poate că nu este o întâmplare faptul că aceşti doi ani coincid cu sfârşitul mandatului lui David Cameron.

Preşedintele francez a propus, de asemenea, un guvern economic al zonei euro, cu un preşedinte şi cu summituri în fiecare lună, precum şi "o nouă etapă de integrare, cu o capacitate bugetară pentru zona euro şi posibilitatea, treptat, de a face împrumuturi".

Rămâne de văzut ce propune Germania. Deocamdată, până în 23 septembrie, Europa va trebui să aştepte să vadă cine va câştiga alegerile legislative. Angela Merkel pare bine instalată la cancelarie, dar alianţa roşu-verde nu şi-a spus ultimul cuvânt.

De aceea poate că şeful listei social-democrate, Peer Steinbrück, şi-a comunicat de asemenea viziunea sa a Europei în 14 mai. În programul acestuia, un rol mai important pentru Parlamentul European, care ar participa la Consiliile Europene, şi transformarea Comisiei într-un guvern eventual ales şi subordonat Parlamentului.

Iar Angela Merkel? Acum un an, cancelarul îşi exprimase dorinţa de a vedea Comisia asumând rolul de guvern, şi Consiliul şefilor de stat şi de guvern pe post de a doua cameră a unui Parlament cu puteri sporite. Mai recent, ministrul său de Finanţe, Wolfgang Schäuble, a repetat că uniunea bancară, considerată a fi o etapă esenţială în stabilizarea zonei euro, nu se va face fără un nou tratat european. Aşteptăm deci să vedem ceea ce propune astăzi dna Merkel.

Discursul lui François Hollande a fost întâmpinat cu interes la Berlin, unde se aştepta un gest din partea Parisului, considerat adeseori prea tăcut în ultimul an. Dar nu trebuie sperată nicio iniţiativă franco-germană înainte de sfârşitul anului, înainte de a şti dacă Hollande şi Merkel sunt condamnaţi să mai lucreze împreună câţiva ani sau dacă va apărea o alianţă social-democrată franco-germană.

Greul va veni mai târziu, atunci când această eventuală viziune comună va trebui confruntată cu cea a britanicilor. Sau cu realitatea opiniilor europene. Din acest punct de vedere, o altă iniţiativă franco-germană poate – şi trebuie – să aducă o viziune concretă a viitorului Europei: cea care trebuie să fie prezentată înainte de următorul summit european pentru a lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor. Vom reveni asupra acestui subiect.

“O ofertă franceză pentru Europa, în sfârşit!”: Le Monde salută orientarea europeană dată de preşedintele francez la conferinţa sa de presă pe 16 mai.

A fost un mesaj. Către europeni şi către Germania. În timpul conferinţei sale de presă, François Hollande a abandonat în sfârşit eschiva şi politica de vânătoare europeană de fantome pe care o practica de la alegerea sa. […] Afirmând că Franţa trebuie să fie “o punte de legătură” între Nordul şi Sudul Europei, şeful statului renunţă la federalizarea ţărilor latine împotriva Europei germanice.

Cotidianul consideră de altfel că, făcând apel la “un guvern economic” al zonei euro,

François Hollande acceptă propunerea Angelei Merkel, de acum un an, pentru o uniune politică. În acea vreme, el criticase o propunere vidă. Astăzi, el îi dă un “conţinut”. Să accepţi propunerea germanilor, este cea mai bună strategie. Există din nou o ofertă franceză pe masa europeană. În sfârşit! Dar ea nu va fi credibilă decât dacă dl Hollande pune Franţa în ordine.

În Germania, afirmaţiile lui François Hollande au fost primite cu mult mai puţin entuziasm. Die Welt consideră astfel că “aşa zisa sa ofensivă conţine mai ales măsuri pe care predecesorul său le prezentase deja”, că este vorba de

guvernul economic european, pe care Sarkozy îl ceruse în octombrie 2008, în faţa Parlamentului European din Strasbourg, sau de ideea obligaţiunilor europene, care din motive tactice nu se mai numesc eurobonduri la Hollande, pentru ca germanii, încăpăţânaţi, să le accepte într-o zi.

Referitor la mesajul său către Germania, Die Welt spune că trebuie să interpretăm atitudinea lui Hollande, consistând în “a bate monedă împotriva austerităţii germane, nu doar ca o poziţionare ideologică, dar şi ca o măsură tactică”:

prezentându-se drept cel care luptă împotriva spectrului dictatului austerităţii à la Merkel, el încearcă să câştige margine de manevră pentru a-i permite, în cel mai bun caz, să determine adoptarea unor reforme nepopulare. Angela Merkel ar trebui deci să-i facă serviciul de a-i folosi pe post de punching-ball european încă un timp.

Taxele pe importul de panouri solare din China, pe care UE intenţionează să le aplice, îşi ratează oare scopul? Conform NRC Handelsblad, “panourile solare importate din China aduc un profit surprinzător de mare pentru Europa”. În Olanda, sectorul energiei solare înregistrează chiar o “creştere spectaculoasă”, în ciuda crizei economice. Ziarul explică faptul că:

antreprenorii şi companiile de instalaţii electrotehnice, care au avut mult de suferit de pe urma crizei din domeniul construcţiilor de locuinţe, s-au precipitat masiv pe instalarea de panouri solare. Datorită echipamentelor chinezeşti, aceştia reuşesc pe moment să se menţină pe linia de plutire. Chiar nu au nevoie de o taxă europeană care să scumpească panourile solare. [...] AFASE [organizaţia care apără interesele companiilor europene din domeniul energiei solare] se teme că taxele vor duce la desfiinţarea a 242 000 de locuri de muncă în întreaga Europă. Această cifră este totuşi ferm contrazisă de susţinătorii acestei taxe, precum producătorul german de panouri solare SolarWorld.

NRC Handelsblad precizează că la finele lunii mai Comisia Europeană va decide dacă taxele vor fi sau nu puse în aplicare. Dacă va fi cazul, acestea vor intra în vigoare la începutul lunii iunie, dar nu vor fi definitive decât în decembrie. Taxa ar putea avea un efect retroactiv, începând cu data de 6 martie 2013.

Oficialii Partidului Conservator au început să se gândească la un plan de urgenţă în cazul în care Nick Clegg, partener al coaliţiei guvernamentale, ar fi incapabil să-i împiedice pe liberal-democraţii din partidul său să părăsească guvernul înainte de sfârşitul mandatului, în 2015.

Un scenariu îl vede pe premierul David Cameron conducând un guvern minoritar cu o susţinere limitată a liberal-democraţilor, explică The Times.

Aceste informaţii vin la sfârşitul unei săptămâni dificile pentru coaliţie, cu liberal-democraţii în general pro-europeni opunându-se euroscepticilor din Partidul Conservator în timp ce problema apartenenţei Marii Britanii la UE a ocupat titlurile săptămânii.

În timp ce datele arată că numărul de şomeri din Uniunea Europeană a atins 26 de milioane, săptămânalul italian dedică ediţia sa specială cu numărul 1 000 pentru a sublinia modul în care a acoperit presa europeană problema “generaţiei fără slujbe”.

“În multe ţări sunt idei bune despre cum trebuie abordată problema, dar deseori lipsesc voinţa politică şi finanţarea”, susţine Internazionale.

Într-un editorial pentru El País, José Ignacio Torreblanca avertizează în privinţa posibilului impact al frustrării şomerilor şi de ceea ce ei ar putea percepe ca sub-reprezentare la alegerile europene din 2014.

Dacă toţi şomerii ar vota împreună, partidul lor ar obţine 44-46 de locuri în Parlament. O forţă politică având mare vizibilitate.

Comisia de anchetă a Bundestag asupra grupului terorist Clandestinitate naţional-socialistă, (NSU) acuză serviciile de securitate germane de a fi “eşuat în totalitate”.

În raportul lor final, dezvăluit pe 16 mai dar care va fi prezentat Bundestagului în august, ea constată că “poliţia şi serviciile au anchetat într-un mod orb şi plin de prejudecăţi”, că “autorităţile la nivel federal şi regional nu au schimbat suficient informaţii şi că au subestimat enorm pericolul emanând din extremismul de dreapta”, explică Tagesspiegel.

Numeroşi experţi, printre care formatori de poliţie, cer ca iniţiativele contra extremismului de dreapta să fie coordonate în mod centralizat, precum şi punerea în practică a programelor de consiliere pentru cei care au părăsit mediile de extremă dreapta.

"We are one – Suntem unul singur", afirmă deviza concursului muzical Eurovision, care se desfăşoară în aceste zile la Malmö.

Însă, "în timp ce vechiul oraş industrial a devenit un 'melting pot' internaţional plin de optimism", scrie Dagens Nyheter, "un mare număr de familii evreieşti îl părăsesc. Antisemitismul a devenit un loc comun iar numeroşi evrei consideră deja că nu mai au niciun viitor în acest oraş".

Comunitatea evreiască din Malmö număra 2000 de membri în anii 1970. Nu mai sunt decât 500 astăzi, explică ziarul. "Majoritatea sunt plecaţi la Stockholm sau în străinătate".

În timpul unei conferinţe de presă, în 16 mai, preşedintele francez a confirmat direcţia: priroritatea sa va fi acordată redresării economiei şi muncii. Pentru La Tribune, "François Hollande este mai social-democrat ca niciodată".

"François Hollande a făcut din politica sa europeană 'obiectivul primordial' al anului II", scrie site-ul economic de informaţie, care precizează că "această politică se va baza pe patru stâlpi: o nouă instanţă de guvernanţă europeană, un plan pentru inserţia tinerilor, o comunitate europeană a energiei şi un pas înainte spre integrarea bugetară":

o modalitate foarte clară de a afirma că Germania, în ciuda puterii sale economice, nu conduce în Europa. Altfel spus, fără Franţa, integrarea europeană nu va avansa. Evident, François Hollande doreşte să incarneze persoana care va şti cum să relanseze Europa...

Miguel Blesa, fost preşedinte al Caja Madrid, principala casă de economii a grupului Bankia, cea mai mare bancă naţionalizată în Spania, a fost pus în detenţie provizorie, pe 16 mai la Madrid.

Blesa este acuzat de “administrare neloială, fals în înscrisuri publice, însuşire ilicită şi abuz de bunuri sociale” la cumpărarea City National Bank din Florida de Caja Madrid, în 2008. Potrivit El Periódico, pierderile pentru Caja Madrid s-ar ridica la 500 de milioane de euro.

Magistratul care anchetează a estimat că exista riscul ca fostul bancher să părăsească ţara, aşa că acesta va trebui să plătească o cauţiune de 2,5 milioane de euro pentru a ieşi din închisoare.

La un Forum despre Europa, pe 16 mai la Berlin, cancelarul german Angela Merkel şi candidatul social-democrat la cancelarie, Peer Steinbrück s-au înfruntat în privinţa eventualelor sancţiuni pentru Ungaria, acuzată că ar fi violat principiile dreptului comunitar.

Steinbrück, scrie Népszava, a evocat o excludere a Ungariei din UE şi a cerut lui Merkel să facă mai multe presiuni asuprea premierului maghiar Viktor Orbán, personal şi în cadrul Partidului Popular european, din care fac parte amândoi.

În schimb, cancelarul s-a declarat de acord cu Comisia Europeană în privinţa necesităţii de a modifica legile maghiare contestate şi a spus că preferă persuasiunea ameninţării. Ea a cerut ca “schimbările să fie făcute când legile sau amendamentele constituţionale nu sunt în conformitate cu tratatele UE”.

Cu o creştere de -0,2% în medie în primul trimestru (faţă de -0,1% în UE 27) şi perspective deloc mai bune pe ansamblul anului (-0,7%), potrivit Eurostat, acel “double dip” atât de temut a devenit realitate. Un rezultat pe care presa îl atribuie în mare parte politicilor de austeritate.

“Zona euro bate un nou record de durată a recesiunii” rezumă Financial Times pe prima pagină. Cotidianul economic notează că “acest record trist intervine când şomajul atinge 12,1% din populaţia europeană, nivelul său cel mai ridicat atins vreodată. Aceste cifre ar putea să adauge o presiune pe BCE pentru ca ea să ia măsuri suplimentare după ce a scăzut rata dobânzii luna aceasta, şi pentru ca să-şi revizuiască în scădere previziunile economice, cu o revenire preconizată mai târziu anul acesta”.

Potrivit corespondenţilor Financial Times Hugh Carnegy la Paris şi Peter Spiegel la Berlin, aceste cifre care confirmă că Franţa a reintrat în recesiune cresc presiunea pe François Hollande pentru a aplica reforme structurale:

La Paris, Les Echos speră că recesiunea, de acum oficială, va “constrânge Franţa să se reformeze”. Pe aceeaşi lungime de undă ca “FT”, Jacques Attali, economist şi fost consilier al lui François Mitterrand, îi cere lui François Hollande “un şoc al reformelor”:

Pentru România liberă, recesiunea din sânul zonei euro anunţă un an 2103 care “virează în roşu”. Cotidianul din Bucureşti notează că proasta performanţă a economiei europene nelinişteşte chiar şi peste Atlantic, unde

“Zona euro se afundă în recesiune”, titrează El Correo. O recesiune care este “cea mai lungă din scurta sa istorie”, precizează cotidianul:

Olanda, “care traversează cea mai rea perioadă economică, exceptând războiul”, nu scapă de această tendinţă. Dar, aici, “consumatorii evită o recesiune puternică”, după cum titrează NRC Handelsblad. Cotidianul arată că, printr-o scădere cu 0,1% în primul trimestru din 2013 față de aceeaşi perioadă a lui 2012, recesiunea care a început în trimestrul al treilea al anului trecut continuă. Cotidianul se bazează pe ultimele cifre ale Biroului central al statisticilor, publicate pe 14 mai. Dacă nu sunt dramatice, subliniază NRC, este mai ales datorită unor “puncte luminoase”:

Convulsiile zonei euro au repercursiuni şi asupra ţărilor care nu fac parte din ea. Astfel, în Republica Cehă, coroana suportă contralovitura: ea a pierdut 6% faţă de euro din septembrie 2012, notează la Praga Hospodářké noviny. Pentru cotidianul economic,

“Europa se sufocă” titrează Gazeta Wyborcza care dă vina pe politica de austeritate: “A-şi strânge cureaua ne conduce la recesiune”, se alarmează cotidianul în timp ce biroul polonez al statisticilor arată că economia ţării a progresat cu doar 0,4% în primul trimestru al lui 2013 – cel mai rău rezultat din aceşti ultimi patru ani şi după şase trimestre consecutive de recesiune în zona euro.

GW îl citează pe economistul şef al ING Mark Cliffe, care crede că “dacă strategia actuală care consistă în a strânge cureaua continuă, vom vedea mai multe ţări intrând în faliment”. Cotidianul notează că situaţia economică este mai ales rea în ţările care aplică măsuri de austeritate stricte precum Spania, Italia, Portugalia, Cipru şi Grecia.

Mă tem că viitoarea "euroviziune", cea care se apropie cu paşi repezi, în seara zilei de 18 mai, va fi una mai săracă, mai tristă, mai deposedată de sclipiri decât oricare alta până acum. Fără nicio viziune, pe scurt.

Mă tem că va fi un spectacol sec, desuet, cu un aer de déjà vu şi cu foarte multe note false. Mă tem că va fi un concurs sărac în candidați, sărac în calitate, în prestanţă. Mă tem că de data aceasta comentariile analiştilor nu se vor învârti în jurul sistemului de vot (cine cu cine votează, care stat vecin va favoriza întocmai această vecinătate, și nu talentul...), ca de obicei, ci că vor observa, în sfârşit, că de fapt candidaţii trimişi nu sunt aleşi "pe bune", ci printr-un alt sistem misterios. Fără a vrea să acuz pe nimeni în special, nicio capitală, niciun concurent, nicio intenţie, sunt totuşi câteva aspecte extrem de supărătoare în selecţia din primăvara aceasta.

Să recapitulăm. Mai întâi absenţii: Luxemburg sărbătoreşte anul acesta "20 de ani de când nu mai participă la concurs", din motive de de drepturi de transmisie sau de participare; este şi motivul invocat de Portugalia, Bosnia-Herţegovina sau Slovacia; Turcia, marea bucurie a fiecărui spectacol muzical Eurovision, alături de Moldova sau de Ucraina, ţări care aspiră să la o integrare în Uniunea Europeană dar care de facto fac parte din ea doar pe durata acestui spectacol, s-a retras anul acesta pentru a protesta în primul rând pentru introducerea sistemului de juriu format din profesionişti, în 2009, dar şi pentru calificarea automată a 5 state membre (Germania, Spania, Franţa, Italia, Marea Britanie, plus ţara organizatoare); în fine, Polonia nu s-a mai prezentat de doi ani. Singura veste interesantă este participarea, din nou, a Armeniei.

Altfel, tabloul final va prezenta 39 de candidați. Un tablou heteroclit pentru acest Malmö, oraşul de baştină, între altele, al fotbalistului Zlatan Ibrahimovic (naţionala Suediei şi PSG), în care, încă o dată, alegerile sunt foarte ciudate. Pentru Marea Britanie, de exemplu, Bonnie Tyler, o artistă care nu mai are nevoie de nicio prezentare, dar care nu reprezintă nici pe departe Anglia contemporană. Cezar, în România, pentru România, este la fel de contestat pe cât de discutabil, ca alegere, în condiţiile în care, de exemplu, Renée Santana sau Casa Presei aveau melodii cu mult mai potrivite cu "stilul" acestui concurs. Franţa apare cu o aproape necunoscută. Despre concurentul maghiar şi al său foarte melodios "Kedvesem"(Draga mea) se şopteşte deja că ar fi nu o alegere ci o "poruncă" dată de mai foarte noul patriot la sânge prim ministru maghiar, Viktor Orban. In fine, ascultând, una câte una, piesele intrate în concursul adăpostit de un oraş care i-a mai fost gazdă în trecut (1992) – garanţia unui spectacol vizual excepţional – nu putem să nu fim şocaţi de faptul că niciun cântec nu iese din lot, aşa cum a fost cazul în alţi ani, şi chiar anul trecut, cu Loreen şi a sa "Euphoria"...

Greu de crezut în aceste condiţii că celebrul concurs muzical, dorit purtător de speranţă şi având în gene, o altă adevărată singură viziune a Uniunii Europene de astăzi, mai este ceea ce s-a dorit din el când a fost creat. În 1956, la prima sa ediţie, copia aproape conformă a festivalului de la San Remo se dorea o imagine fidelă a unui continent fără limite administrative, geopolitice...

La 57 de ani după, concursul seamănă cu două entităţi: un senator îmbătrânit înainte de vreme care şi-a pierdut orice gust muzical (sau speranţă de viaţă) şi cu însăşi Uniunea Europeană. Statele fondatoare, în mare, zona euro, cu statele permanent prezente, şi ţările nou-intrate, care vin şi pleacă după cum stau finanţele. Dar care nu câştigă aproape niciodată. "Drumul spre Malmö", parafrazând emisiunea de la TVR, devine la fel de lung ca cel spre integrarea europeană. Şi la fel de lipsit de viziune...

*Azi, acum, aş paria de exemplu, pe Rusia!

*Articol apărut iniţial în Qmagazine.

"Situaţia romilor [în Europa] este cel mai grav caz de discriminare şi excludere, bazat pe apartenenţa etnică", afirmă Seorge Soros într-un interviu acordat săptămânalului român Dilema Veche. Miliardarul american, care a creat mai multe asociaţii de ajutorare a romilor din România, consideră că aceştia din urmă,

deja victime ale încălcării a ceea ce consider eu că sînt drepturile omului, sunt cel mai tare loviţi acum din cauza dificultăţilor economice, a recesiunii care afectează majoritatea populaţiei. La asta se adaugă şi suferinţele generate de creşterea animozităţii în rîndul populaţiei majoritare, care se confruntă şi ea cu dificultăţile economice. Situaţia e exploatată şi de politicienii populişti.

Pentru Soros, situaţia romilor pare a fi o consecinţă a soluţiilor alese de UE pentru a combate criza. Aceasta din urmă

a transformat deja Uniunea Europeană în ceva care este radical diferit de ceea ce s-a intenţionat să fie. Uniunea a fost creată ca o asociere voluntară de state egale, iar criza a dus la o divizare care separă statele creditoare de cele debitoare. Într-o criză financiară, creditorul devine cel care dictează termenii. [...]E nevoie să realizăm că scopul este să avem o Uniune Europeană ca o asociaţie voluntară, între egali, şi că euro e menit să fie doar un instrument pentru acest scop.

Desfăşurată pe 15 mai la Bruxelles, Conferinţa donatorilor pentru dezvoltarea statului Mali a decis acordarea unui ajutor financiar de peste trei miliarde de euro acestei ţări africane, pentru perioada 2013 – 2014, relatează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung. O sumă care “depăşeşte considerabil cele două miliarde de euro prevăzute iniţial”, adaugă cotidianul.

Printre principalii donatori figurează Germania, Franţa, Marea Britanie, Danemarca, Statele Unite, Banca Mondială şi Banca Islamică pentru Dezvoltare.

Fondurile au rolul atenuării consecinţelor economice şi sociale ale actualului război împotriva miliţiilor islamiste din nordul Mali, în special prin ajutoare destinate agriculturii şi infrastructurii, explică FAZ.

Ziarul Süddeutsche Zeitung notează totuşi că Mali are nevoie în primul rând de un guvern rezultat în urma unor alegeri democratice (programate în iulie) şi că, la Bruxelles,

puţini oameni îşi fac iluzii că statul Mali este capabil să se descurce atât de rapid cu forţele proprii. Armata din Mali, dezmembrată şi slab-calificată, nu va fi capabilă să înlocuiască forţele internaţionale de pace sau unităţile speciale franceze decât peste câţiva ani.

“Marea Britanie oferă cel mai bun cadru legal din spaţiul UE lesbienelor, homosexualilor, transsexualilor şi intersexualilor (LGBTI), în timp ce Bulgaria acordă cea mai mică protecţie minorităţilor sexuale”, scrie publicaţia EUobserver într-un material privind o nouă investigaţie referitoare la modul în care sunt tratate minorităţile sexuale la nivel european.

Articolul intitulat The Rainbow Europe – Europa Curcubeu, publicat pe 16 mai, oferă Marii Britanii un punctaj de 77% pentru cea mai bună protecţie legală acordată minorităţilor LGBTI, inclusiv pentru legislaţia pe tema “combaterii discriminării, recunoaşterii schimbărilor de sex şi sancţionării mesajelor discriminatorii”.

Belgia se clasează pe locul al doilea, cu un punctaj de 67%, fiind urmată de Suedia, Spania şi Portugalia, care au câte 65%, precum şi de Franţa, cu 64%. Bulgaria a obţinut un punctaj de doar 18% dat fiind că nu dispune de “nicio lege care să sancţioneze mesajele discriminatorii şi violenţele împotriva minorităţilor LGBTI, nu are reglementări privind schimbarea de sex şi a adoptat doar patru din cele 13 legi comunitare privind egalitatea şi combaterea discriminării”. Sintetizând datele, EUobserver precizează că

nu există niciun clasament pe criterii geografice, dar, dacă observăm bine direcţia, harta relevă că situaţia legală a minorităţilor sexuale se deteriorează cu cât mergi mai mult spre estul Uniunii Europene. [...] La nivelul continentului european, tabelul sugerează că Rusia (cu un punctaj de 7%) nu este în niciun caz o zonă propice minorităţilor sexuale, având scorul zero absolut în materie de combatere a discriminării, în privinţa libertăţii de asociere, a sancţionării mesajelor discriminatorii şi legislaţiei privind azilul.

"Spania se află sub lupa UE", declară cotidianul catalan, în timp ce guvernul spaniol încearcă să evite participarea la noul sistem de reglementare al Comisiei Europene, într-o luptă disperată pentru a impune noi reforme economice.

"Procedura asupra dezechilibrelor macroeconomice" este concepută pentru a face faţă lipsei de competitivitate şi supraîncărcării sistemelor bancare, care au alimentat de fapt criza datoriei publice.

Paşii care ar trebui urmaţi de Spania ar conţine o serie de noi reforme care ar fi controlate periodic de mai mulţi experţi comunitari. Decizia asupra obligativităţii Spaniei de a se conforma sau nu noilor reglementări va fi anunţată în 29 mai.

Parlamentul European va propune ca depozitele de peste 100 000 de euro, în principal deţinute de companii, să se bucure de o mai mare protecţie în cadrul noului mecanism de rezoluţie bancară adoptat de UE.

Cotidianul economic arată că ideea este că deponenţii “vor fi obligaţi să ia parte la un plan de salvare doar în ultimă instanţă, fiind mai protejaţi decât cei care deţin obligaţiuni”.

Propunerea a fi prezentată Comitetului pentru Afaceri Economice şi Monetare din 20 mai, potrivit unei surse citate de Jornal de Negócios.

Negocieri vor avea loc apoi în sânul Consiliului European unde în prezent există un consens pentru garantarea depozitelor bancare de până la 100 000 de euro.

Die Tageszeitung a făcut un joc de cuvinte, "cu stânga" însemnând în acelaşi timp efectiv a vota "cu Stânga", dar şi "cu degetele-n nas", pentru a-şi exprima sprijinul la apelul intitulat Este posibilă o altă Europă. Apelul a fost lansat în 15 mai de aleşii social-democraţi, de reprezentanţi ai stângii, de Verzi, de mai multe sindicate, ca şi de intelectuali şi de cercetători venind din Austria, Germania, Italia şi Franţa.

Pentru acest cotidian de stânga,

este pentru prima oară că are loc un astfel de protest supranaţional, comun mai multor partide ale stângii europene, împotriva politicii europene, mai ales cea a cancelarului [german] Angela Merkel.

Protestul priveşte direct "tratatul de competitivitate" pe care Consiliul European trebuie să-l adopte în iunie pentru a obliga ţările din zona euro să efectueze rapid reforme structurale, explică ziarul, care adaugă faptul că, pentru cei care au semnat apelul,

acest tratat nu înseamnă nimic altceva decât un dumping salarial, o reducere a binefacerilor statului-providenţă şi a privatizărilor.

Potrivit proiectului de reformă a sectorului public prezentat de guvernul lui Victor Ponta, 14 000 de funcţionari (dintre care 4 000 de angajaţi de la Poşta Română şi 2 500 de angajaţi în companiile energetice) vor fi concediaţi până în 2018.

Această măsură face parte din reformele cerute de Fondul Monetar Internaţional în schimbul ajutorului său, aminteşte România liberă, potrivit căreia ea marchează totuşi “sfârşitul lunii de miere între guvern şi poporul român”.

Oficiali germani au criticat politica de austeritate și creşterea taxelor – cele două unelte economice favorizate de troica liderilor internaţionali – acuzând Comisia Europeană de incompetenţă şi rigiditate, scrie cotidianul.

“Berlin consideră că majorările de impozite sunt o greşeală, care penalizează populaţiile în dificultate şi împiedică creşterea”, scrie Público, fără a cita sursele.

“Iritarea Berlinului” este mai ales îndreptată spre Comisia Europeană şi preşedintele său José Manuel Barroso, despre care cotidianul spune că în mod paradoxal, aplică “măsuri de austeritate ţărilor aflate în cadrul programelor de salvare care au fost în mod implicit prezentate la Bruxelles ca urmare a cererilor germane”.

Organizaţia olandeză a medicilor (KNMG) trebuia să discute pe 16 mai cu ministrul Sănătăţii, Edith Schippers, despre posibilitatea de a restrânge legea asupra eutanasiei, intrată în vigoare în 2002.

O mare parte dintre medici consideră că nu mai trebuie aplicată eutanasia pacienţilor care suferă de o demenţă gravă şi care nu mai sunt în stare să comunice, chiar dacă ei au semnat în prealabil o autorizaţie de eutanasie. Potrivit lor, eutanasia nu ar trebui aplicată decât dacă pacienţii pot confirma – verbal sau nu – dorinţa lor de a-şi pune capăt vieţii.

Unii medici nu sunt de acord. Un generalist explică pentru De Volkskrant: “Respectând voinţa sa, omagiem ideea că pacientul avea viaţă, şi nu fiinţa umană care nu mai ştie că există”.

“Lupta împotriva fraudei fiscale: Europa se poticneşte”, titrează Le Soir astăzi, 15 mai, a doua zi după reuniunea miniştrilor de Finanţe europeni, de la Bruxelles. Aceştia nu au reuşit să consolideze arsenalul de luptă împotriva fraudei fiscale, după cum doreau autorităţile europene, începând cu Comisia.

Această întâlnire avea ca scop extinderea acordului actual vizând fiscalitatea conturilor de economii la alte surse de venituri, precum asigurările pe viaţă, şi negocierea schimbului automat de informaţii, în preambulul Consiliului European de săptămâna viitoare. Dar Ecofin a fost confruntat cu opoziţia Austriei şi a Luxemburgului, care încearcă să amâne desfiinţarea secretului bancar. Cotidianul belgian relatează că

în cadrul unei conferinţe de presă comune, cele două ţări au explicat că nu puteau accepta un schimb automat de informaţii atâta timp cât alte ţări care se află în afara Uniunii Europene nu urmează aceleaşi reguli. Cea vizată fiind, fireşte, Elveţia.

Cu toate acestea, Austria şi Luxemburgul au acceptat totuşi să mandateze Comisia pentru a purta negocieri cu Elveţia, Andorra, Monaco, San Marino şi Liechtenstein. Un mandat pe care Comisia îl aşteapta de mai mulţi ani.

În Germania, Stern scrie că în felul acesta, UE a “avansat cu un pas în lupta împotriva banilor câştigaţi la negru şi a evaziunii fiscale”. Revista reaminteşte că “miniştrii UE se aflau într-o situaţie foarte complicată” până în prezent.

Pe de o parte, criticau paradisurile fiscale internaţionale de ani de zile şi ameninţau să le secătuiască. În acelaşi timp, în propria lor tabără, Austria şi Luxemburgul nu s-au comportat mai frumos decât aceste ţări atât de insultate, refuzând categoric să împărtăşească informaţiile asupra veniturilor capitalurilor aparţinând persoanelor suspectate de evaziune fiscală. Acum, o ieşire [din această dilemă] pare posiblilă.

Potrivit ministrului finlandez al Finanţelor Jutta Urpilainen, “Grecia dorea păstrarea secretului”. Dar Curtea administrativă supremă finlandeză a luat o altă decizie, obligând Guvernul de la Helsinki să publice termenii acordului semnat cu Grecia în 2012. Informaţiile au fost publicate pe 14 mai.

În acest acord, Atena se angaja să furnizeze garanţii financiare în schimbul unui împrumut, în cadrul planului internaţional de asistenţă financiară destinat Greciei.

Documentele publicate relevă că Finlanda şi Grecia au deschis trei conturi bancare în care au fost depuse fondurile şi titlurile financiare care servesc drept garanţii.

Curtea administrativă supremă a fost sesizată de partidul Adevăraţii Finlandezi şi de unele instituţii media, inclusiv de Helsingin Sanomat. Cotidianul salută această decizie “aşteptată şi importantă”:

Decizia va permite consolidarea regimului de transparenţă şi promovare, un principiu pe care Guvernul intenţionează să îl implementeze cât mai mult. Publicul are dreptul să fie informat în legătură cu toate documentele oficiale semnificative. [...]Ajutarea ţărilor din zona euro afectate de criză este o problemă dificilă şi controversată în Finlanda. Documentele confidenţiale nu fac decât să reducă încrederea în deciziile luate de politicieni în contextul crizei din zona euro.

În timpul crizei din zona euro, Finlanda a avut o abordare diferită faţă de alte state din cadrul uniunii monetare, cerând garanţii din partea ţărilor aflate în dificultate în schimbul asistenţei financiare. Acordul semnat cu Grecia a servit drept model pentru o înţelegere similară încheiată cu Spania în iulie 2012.

"Excepţie culturală: Franţa a reuşit să atragă de partea ei alte 13 state ale Uniunii", scrie La Tribune, care informează că ministrul francez al Culturii, Aurélie Filippetti, a reuşit să convingă 13 omologi europeni să semneze o scrisoare adresată Comisiei Europene şi preşedinţiei irlandeze a UE. Scopul este excluderea cinematografului şi audiovizualului din proiectul de acord de liber schimb cu Statele Unite.

Textul este parafat, astfel, de reprezentanţii german, austriac, belgian, bulgar, cipriot, spaniol, maghiar, italian, polonez, portughez, român, slovac şi sloven. Site-ul economic explică faptul că

ministrul consideră că “prin această scrisoare 14 state europene, reprezentând o vastă majoritate a populaţiei UE” – vom remarca absenţa Marii Britanii şi a Olandei – cer menţinerea acestei “excepţii culturale” constând în excluderea serviciilor audiovizuale [...] de la orice angajament de liberalizare comercială, în faţa “puterii industriei audiovizuale americane”.

La Tribune anunţă faptul că proiectul de liber schimb cu Statele Unite va fi la ordinea zilei la reuniunea miniştrilor europeni ai Culturii, în 17 mai viitor.

Printre cele 34 de ţări membre ale OCDE, Suedia este cea unde diferenţele între venituri cresc cel mai repede, potrivit unui raport al organizaţiei pe acest subiect.

Chiar dacă Suedia rămâne printre cele 10 ţări cele mai egalitare, Svenska Dagbladet subliniază că

cei mai mulţi suedezi şi-au văzut nivelul de viaţă crescând în ultimele decenii, dar diferenţa creşte rapid […] Suedia este ţara unde sărăcia relativă a crescut cel mai mult din 1995 [de la 4% din populaţie la 9%]: ea a trecut astfel de pe primul loc la al paisprezecelea, rămânând sub media OCDE (11%).

Potrivit cotidianului, această evoluţie negativă “s-a făcut la sfârşitul anilor 2000”. Ea a afectat mai ales

bolnavii, şomerii şi pensionarii, care sunt astăzi mult mai puţin favorizaţi de soartă faţă de 2006: indemnizaţiile lor nu au crescut, şi, în unele cazuri ele au fost reduse, în timp ce nu au beneficiat de scăderi ale impozitelor guvernului lui [Fredrik] Reinfeldt.

Pe 13 mai, Curtea de Justiţie federală germană a hotărât că sistemul de înregistrare semi-automatic al motorului de căutare al Google încalcă drepturile particularilor şi ale companiilor.

Pentru a ilustra această metodă, ediţia compactă a Die Welt publică rezultatul unei astfel de căutări în privinţa cancelarului german:

Angela Merkel / Angela Merkel nudism / Angela Merkel twitter / Angela Merkel CV / Angela Merkel costum de baie / Angela Merkel Joachim Sauer [soţul Angelei Merkel] / Angela Merkel teză / Angela Merkel privat / Angela Merkel contact / Angela Merkel vacanţă

“În acest caz, completările adăugate de Google sunt moderate şi amuzante”, notează cotidianul. Dar Google este de acum obligat să le şteargă când o persoană consideră că îi încalcă drepturile.

Curtea a dat dreptate unui om de afaceri care a făcut plângere împotriva Google pentru că a asociat automat cuvintele “scientologie” şi “fraudă” cu numele său.

Potrivit unui nou proiect de lege al guvernului, polonezii de sub 35 de ani “vor putea să conteze pe un sprijin substanţial de stat când îşi cumpără o locuinţă”, scrie Gazeta Wyborcza.

Guvernul vrea să acopere 10% din preţul final în cazul cuplurilor fără copii şi a oamenilor singuri. Cei care au copii vor primi 15% din preţ ca ajutor.

Legea provizorie, care trebuie încă să treacă de Sejm (parlament) ar putea intra în vigoare din 2014, scrie cotidianul. Potrivit analizei Home Broker, 41,2% dintre polonezi trăiesc în ceea ce UE a numit case suprapopulate.

Piaţa imobiliară italiană a înregistrat cea mai mare scădere din ultimii 28 de ani în 2012, realizându-se cu 150 000 de tranzacţii mai puţin decât în 2011.

Paradoxul, scrie Corriere della Sera, este că “în timp ce casele valorează acum mai puţin, a le cumpăra costă mai mult”, deoarece băncile afectate de criză oferă mai puţine împrumuturi şi vânzătorii cer mai mulţi bani.

Italienii se situează peste media UE în ceea ce priveşte proporţia celor care sunt proprietari ai domiciliilor lor principale.

Şomajul în creştere sugerează că această criză imobiliară nu se va termina curând. Pe 14 mai, un bărbat şi-a dat foc în semn de protest faţă de faptul că urma să îi fie scoasă la licitaţie casa, deoarece era în imposibilitatea de a rambursa o datorie de 10 000 de euro.

Primul ministru spaniol Mariano Rajoy a propus “o distribuţie asimetrică a deficitului” între regiunile ţării, făcând apel la “generozitate” pentru a permite Cataloniei un nivel de deficit pe 2013 mai mare decât 0,7% din PIB, cât este stabilit în prezent pentru fiecare regiune spaniolă.

Dar Rajoy se confruntă în prezent cu o rebeliune în cadrul propriului Partid Popular (PP), deoarece liderii celor trei regiuni conduse de PP – Extremadura, Madrid şi Aragon, care au respectat obiectivele de deficit în 2012 – resping propunerea, declarând că aceasta ar echivala cu “tratament preferenţial” pentru Catalonia.

Alte regiuni controlate de PP sunt, de asemenea, pe cale de a se opune la statutul special acordat Cataloniei.

Birourile londoneze ale giganţilor petrolieri BP şi Shell au fost percheziţionate pe 15 mai de anchetatori ai Comisiei Europene în urma suspiciunilor că aceştia au manipulat preţul petrolului brut.

Este cea mai recentă investigaţie în privinţa aranjării de preţuri din Marea Britanie, după cea a manipulării ratei dobânzii Libor şi a preţului gazelor, scrie The Independent, adăugând că:

acţiunea decisivă a CE intensifică o campanie care a făcut vâlvă în ultimele luni, după ce un raport pentru G20 a arătat în vara trecută că piaţa este larg deschisă pentru “manipulare sau distorsiune”.

În timpul summitului în privinţa demografiei care a avut loc la Berlin pe 14 mai, Angela Merkel a cerut guvernului său să faciliteze mobilitatea muncitorilor în sânul UE.

“Din moment ce vom avea cu 6 milioane de muncitori mai puţin în 2025, trebuie să fim deschişi tinerilor care vor să vină la noi”, a declarat cancelarul.

Germania oferă condiţii bune pentru imigranţi dar suferă din cauza reputaţiei prea ermetice, explică Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Ministrul de Interne german, Hans Peter Friedrich mizează înainte de orice pe venirea muncitorilor calificaţi provenind din ţările din Europa de Sud.

“Criza din zona euro s-a încheiat, acum trebuie să se încheie şi criza bancară”, titrează pe prima pagină publicaţia NRC Handelsblad, la două zile după ce, pe 11 mai, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a anunţat că “BCE va analiza posibilităţile de achiziţionare a activelor ipotecare bancare”. Acest anunţ, apreciază cotidianul, confirmă că la Bruxelles şi la Frankfurt se consideră că “etapa cea mai dificilă a crizei din zona euro a fost depăşită”.

“În momentul de faţă”, notează cotidianul, “au început să fie observate problemele subterane: multe bănci nu au fost curăţate în totalitate” de activele neperformante. “Chiar dacă criza din zona euro a fost o consecinţă a crizei bancare din 2007 – atunci când statele s-au îndatorat pentru a oferi capital băncilor naţionale şi a evita prăbuşirea acestora -, prea multe bănci au în continuare active toxice”. Din cauza acestor bănci zombi, care “nu sunt nici moarte, nici vii”, explică NRC, economia europeană este “ca un peşte scos din apă”, deoarece băncile au limitat creditările, iar consumatorii evită cheltuielile.

Spre deosebire de Statele Unite şi de Elveţia, unde măsurile pentru soluţionarea crizei bancare au fost mai eficiente, una dintre problemele din cadrul zonei euro este că supraveghetorii băncilor “se lovesc de politicieni”, constată cotidianul:

Misiunea lor nu este stabilizarea economiei europene, cu riscul închiderii propriilor bănci. Nu, misiunea lor este menţinerea pe linie de plutire a propriilor interese naţionale. Într-un peisaj plin de bănci pan-europene, supraveghetorii se ascund în spatele liniilor naţionale. Transmit rar informaţii, uneori chiar false.

O uniune bancară ar putea rezolva această problemă, dar acest lucru ar necesita modificarea tratatelor europene, adaugă NRC, bazându-se pe un editorial scris de Wolfgang Schaüble pentru Financial Times, ocazie cu care ministrul german al Finanţelor afirma că BCE nu poate achiziţiona singură activele ipotecare deoarece acest lucru ar fi o formă de “finanţare monetară”.

“Noul bolnav al Europei: Uniunea Europeană”. Acesta este titlul pe care Pew Research Center – un institut american care efectuează sondaje şi compară opiniile locuitorilor din aproximativ 40 de ţări în fiecare an – l-a dat studiului său, efectuat în martie pe un eşantion de peste 7 600 de persoane, în opt state membre UE (Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia, Republica Cehă, Spania, Italia, Grecia).

Rezultatele, comentează Libération, reflectă “povestea de dragoste sfârşită” dintre Europa şi cetăţenii săi: “Din 2012 până în 2013, susţinerea pentru UE a scăzut de la o medie de 60% la 45%”, o degringoladă care conduce la concluzia că “popularitatea Uniunii Europene este la cel mai scăzut nivel [...] în majoritatea ţărilor europene”.

“Totuşi”, după cum temperează editorialistul cotidianului, “în urma rezultatelor sumbre […] rămân mai multe motive de speranţă în soliditatea edificiului”:

în mod paradoxal, europenii se arată ataşaţi de moneda euro. [...] Aproximativ 63% dintre persoanele intervievate în Franţa doresc păstrarea monedei europene, care este preferată şi de 69% dintre greci, de 67% dintre spanioli, 64% dintre italieni şi 66% dintre germani.

“Germanii se disting prin soliditatea crezului european”, explică Libération, notând că 60% din cetăţenii germani sunt favorabili Uniunii Europene.

Departe de tristeţea francezilor: doar 41% dintre locuitorii din Hexagon sunt favorabili Uniunii Europene, fiind pentru “prima dată [când] atitudinile francezilor sunt asemănătoare cu cele ale grecilor”, comentează Bruce Stokes, unul dintre autorii studiului.

În Germania, Die Welt constată că “distanţa în privinţa opiniilor privind Uniunea Europeană” se măreşte în special între Franţa şi Germania.

De altfel, continuă publicaţia,

francezii au mai puţină încredere în instituţiile Uniunii Europene decât italienii şi spaniolii. [...] Încrederea în propriul guvern a scăzut în Franţa şi în ţările din sudul Europei aflate în criză. În schimb, cancelarul Angela Merkel beneficiază de o imagine pozitivă. Spre deosebire de criticile virulente existente în numeroase state UE faţă de planul său de austeritate, 74% dintre germanii intervievaţi cred că Merkel a făcut o treabă bună pentru gestionarea crizei.

“Uniunea Europeană pregăteşte întregul său arsenal pentru a lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor”, scrie cotidianul financiar, în timp ce guvernele francez şi german se pregătesc să dezvăluie un plan de 60 de miliarde de euro, cunoscut drept “New Deal pentru Europa”, pe 28 mai.

Noul plan, pe şapte ani, va fi centrat pe crearea de slujbe pentru persoanele sub 25 de ani, în timp ce Bruxelles va cere de asemenea ţărilor europene cu şomaj ridicat să avanseze în privinţa reformării pieţei muncii, continuă cotidianul.

Între timp, comisarul european pentru ocuparea forţei muncă, Laszlo Andor a cerut Spaniei pe 13 mai să adopte “un contract unic pe durată nedeterminată” pentru a lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor, dar premierul spaniol Mariano Rajoy, refuză să introducă alte reforme ale pieţei muncii.

Procurorii milanezi au anunţat pe 13 mai că vor cere o pedeapsă de şase ani de închisoare şi interzicerea pentru tot restul vieţii a ocupării unei funcţii publice pentru fostul prim-ministru Silvio Berlusconi, acuzat de luare de mită şi de relaţii sexuale cu o minoră prostituată.

Ei consideră că “nu există nici o îndoială că Karima El-Mahroug [fata de 17 ani din Maroc, despre care Berlusconi a afirmat că era nepoata lui Hosni Mubarak, în scopul de a evita ca aceasta să fie închisă pentru furt] a avut relaţii sexuale cu Berlusconi”. Politicianul, care se presupune că i-ar fi plătit domnişoarei El-Mahroug peste 4,5 milioane de euro pentru relaţii sexuale în anul 2010, a declarat că aceste alegaţii sunt produsul “minciunilor şi urii”. Tribunalul ar trebui să pronunţe verdictul pe 24 iunie.

Susţinătorii lui Berlusconi au organizat o demonstraţie săptămâna trecută împotriva “judecătorilor comunişti”, după ce acesta a pierdut recursul împotriva unei condamnări pentru fraudă fiscală, care a pus în pericol unitatea guvernului de coaliţie cu Partidul Democrat (PD).

Societatea suedeză H&M şi grupul spaniol Inditex (care deţine mai ales Zara) “vor semna un acord juridic constrângător în privinţa siguranţei împotriva incendiilor şi a clădirilor” unde sunt fabricate produsele lor în Bangladesh, scrie De Morgen.

Această iniţiativă survine la trei săptămâni după prăbuşirea unei clădiri adăpostind o fabrică de confecţii la Dacca, care a provocat moartea a 1 100 de persoane.

Potrivit experţilor în marketing, notează cotidianul, “fabricanţii au cedat înainte de orice la presiunea consumatorilor şi a opiniei publice, de teamă de o degradare a reputaţiei lor”.

“Miniştrii de Finanţe din zona euro au acceptat, pe 13 mai, să plătească o doză dublă de 7,5 miliarde de euro”, scrie *Kathimerini.

“Prima tranşă de 4,2 miliarde de euro, va fi vărsată pe 17 mai. A doua parte în iunie”, notează cotidianul, care precizează că va fi condiţionată de punerea în practică a reformei sistemului de colectare a impozitelor, a liberalizării anumitor profesii şi a reformei funcţiei publice.

Cotidianul notează că

obiectivele de deficit vor fi atinse în 2013 şi 2014, potrivit estimărilor Comisiei Europene. Totuşi, pentru anii 2015-2016, ea estimează că va fi nevoie de măsuri suplimentare la nivelul de 7,6 miliarde de euro.

“Fondurile speculative americane şi britanice mizează pe restabilirea băncilor din Grecia”, relatează Der Standard, adăugând că

fondurile de hedging investesc din nou în acţiuni bancare şi obligaţiuni corporative pentru a obţine profit datorită randamentelor mari.

Din iunie 2012, speculaţiile pe împrumuturile statului le-au adus, de altfel, sute de milioane de euro, precizează ziarul.

Pe 13 mai, Eurogrupul a aprobat deblocarea unei tranşe de 3 miliarde de euro pentru Cipru.

2 miliarde au fost vărsate în aceeaşi zi, celălalt miliard ar trebui să fie vărsat în iunie sub formă de bonuri de Trezorerie. Planul de ajutor decis în martie se referea la 10 miliarde de euro.

În schimb, adaugă Phileleftheros, miniştrii de Finanţe din zona euro au “cerut un plan de acţiune din partea troicii (UE-BCE-FMI) şi a Nicosiei asupra spinoasei probleme” a spălării de bani. Ei au cerut de asemenea o “aplicare rapidă a programului de ajustare” semnat de guvern cu creditorii săi.

Premierul britanic David Cameron va face “extrem de neobișnuitul” pas de a publica un proiect de lege pe 14 martie, obligând guvernul să organizeze un referendum referitor la statutul de membru al UE al Marii Britanii până în 2017.

Mișcarea vine după ce premierul s-a aflat sub o imensă presiune din partea parlamentarilor din Partidul Conservator pentru a-și ţine promisiunea făcută în timpul discursului din ianuarie pentru a da poporului britanic dreptul la vot în privința relației țării cu UE, după ce acest lucru nu s-a regăsit în discursul Reginei de săptămâna trecută.

Planul a fost dezvăluit luni seara, după întâlnirea lui Cameron cu Barack Obama, președintele american sprijinind eforturile premierului de a renegocia relația Marii Britanii cu UE.

Decizia a venit de asemenea înaintea unui vot parlamentar cerut de conservatorii ce critică faptul că referendumul nu a fost abordat în discursul Reginei.

În Belgia anul acesta, “pe piaţa neagră au circulat 63,17 miliarde de euro”, scrie De Morgen. Cotidianul din Bruxelles relatează că, potrivit unui studiu realizat în 31 de state europene de Universitatea Johannes Kepler din Linz, Austria, economia subterană belgiană reprezintă 16,4% din totalul activităţii economice a ţării. Este cel mai scăzut nivel în zece ani, dar rămâne cel mai ridicat din toate ţările Europei Occidentale: în Germania nivelul este de 13%, în timp ce în Franţa este de 9,9% iar în Olanda de 9,1%.

Proporţia medie a economiei subterane a Europei este de 18,5% din PIB, în scădere de la 22,3% în 2003, notează De Morgen, adăugând că Europa de Est este zona cu cel mai ridicat nivel din Europa.

În ciuda puternicei creşteri a economiei, piaţa neagră încă este mare, cu vârfuri de 30% în Bulgaria. Totuşi, există nişte îmbunătăţiri. În sudul Europei, nu este însă cazul. Înăbuşirea economiei informale a stagnat. Ţări precum Portugalia, Spania şi Italia au o economie neagră de aproximativ 20% din cea oficială. În Grecia acest număr creşte până la 25,4%. Pentru întreaga Uniune Europeană economia subterană este estimată la 1 trilion de euro.

O soluţie ar fi “descurajarea folosirii de numerar”, scrie cotidianul.

Plata în numerar pentru tranzacţii imobiliare – chiar şi pentru avansuri – va fi în curând uitată. Ar fi logic să se extindă acest lucru la sectoare de genul comerţului cu artă şi a cumpărării şi vânzării de maşini la mâna a doua şi de bijuterii.

Au trecut doi ani. În 2011, Presseurop îl interogase pe Mario Monti în timpul conferinței State of the Union, din cadrul Festivalului Europa din Florența (al cărei partener suntem și noi, redacția Presseurop). Pe atunci, fostul comisar european, președinte al Universității Bocconi, ne răspunsese spontan, în timpul unei pauze de cafea. Anul acesta, la ediția 2013 a State of the Union a participat un Mario Monti fost președinte al Consiliului Italian, înconjurat de gărzi și supus unui agende cotidiene calibrate milimetric. Dar după o scurtă conferință de presă acordată ziariștilor italieni dornici să-i afle pronosticul asupra noului guvern condus de succesorul său, Enrico Letta, Mario Monti a acceptat să ne acorde un scurt interviu în franceză.

Cu doi ani în urmă împărtășise un sentiment acut de îngrijorare în fața amenințărilor pe care criza le proiecta asupra pieței unice și a monezii unice. Viitorul acestor doi stâlpi de susținere ai Uniunii Europene pare să fie acum garantat, mai rămân însă nerezolvate problemele legate de felul în care UE și statele membre vor combate la criza. Atmosfera din Europa este astăzi mai propice rezolvării crizei decât în 2011?

Cred că da. Am făcut multe progrese concrete în rezolvarea crizei. Am reușit să proiectăm politicile europene spre viitor, schițând un plan pentru o veritabilă uniune economică și monetară, sub egida grupului condus de domnul Van Rompuy. Și cred, în același timp, că șefii de stat și de guvern sunt pe cale, în sfârșit, să ia în considerare la modul serios aspectele sale politice și psihologice, cum ar fi naționalismele sau populismele. Acest aspect nu va duce în mod obligatoriu la schimbarea politicilor economice. Cred în orice caz că ele ar trebui săe schimbe, dar nu ca urmare a unor fenomene extreme, ca cele naționaliste și populiste. Dar dacă dorim să implementăm anumite măsuri politice într-un climat fragil, expus acestor riscuri de respingere pe cale naționalistă și populistă, trebuie să fim capabili să luăm măsuri suplimentare de protecție.

În timpul mandatului de președinte al Consiliului, și mai ales în primăvara anului 2012, Mario Monti a încercat să echilibreze relațiile dintre statele membre, împreună cu președintele François Hollande și primul ministru spaniol, Mariano Rajoy, și să obțină o relaxare a poziției Berlinului. Crede el oare că diferențele de opinie dintre Franța și Germania sunt un element durabil și jenant în rezolvarea crizei și în continuitatea proiectului european?

Rămân convins că o bună cooperare franco-germană este o condiție esențială pentru mersul înainte al Europei. Esențială, necesară, dar nu suficientă. Deci este la fel de important ca mariajul franco-german să nu se facă într-un stil care ar da celorlaltor state membre impresia că sunt excluse, discriminate. Era, cred, oareșcum cazul pe vremea Angelei Merkel și a lui Nicolas Sarkozy, și cu mult mai puțin în epoca pe care am cunoscut-o, Merkel-Hollande.

“La Bellinzona, un mic oraş elveţian situat la graniţa cu Italia, începe astăzi, 13 mai, procesul care poate deveni istoric atât pentru Republica Cehă, cât şi pentru Elveţia”, scrie Hospodářské noviny.

Patru manageri (trei cehi şi un belgian) de la MUS, o companie minieră cehă, sunt judecaţi pentru corupţie şi spălare de bani. Aceştia sunt suspectaţi de a fi deturnat, între 1997 şi 2003, activele companiei şi de a fi cumpărat 97% din acţiunile întreprinderii cu aceşti bani.

Procesul, care ar trebui să dureze aproximativ două luni, se deschide în momentul în care Elveţia vrea să-şi schimbe imaginea, pentru a fi considerată o ţară mai transparentă, scrie cotidianul economic.

În 12 mai, la aproape doi ani de la naşterea mişcării “Indignaţilor”, din 15 mai 2011, au avut loc manifestaţii în aproximativ douăzeci de oraşe spaniole pentru a aminti “primul răspuns al străzii la criză” şi la primele măsuri de austeritate adoptate de guvernul socialist al epocii, constată El Periódico de Catalunya.

Aniversarea este ocazia de a face bilanţul mişcării 15-M, notează cotidianul, care nu este optimist:

mişcarea a slăbit până când a dispărut din presă, afectată de absenţa obiectivelor concrete ale protestului, lipsa unei conduceri şi dispersarea şi inexistenţa purtătorilor de cuvânt, dar este încă prezentă pe reţelele sociale.

Dar rămâne ceva “mult mai important”, continuă El Periódico:

sămânţa de protest social pe care a plantat-o a încolţit în puternicele mişcări sociale care au ocupat strada în ultimele luni. [15-M] va rămâne ca un embrion al forţei obţinute de Platforma celor Afectaţi de Ipoteci (PAH) sau de mareele umane de diferite culori – albă, verde, galbenă – care denunţă lovituri date sănătăţii, educaţiei şi altor sectoare care suportă deteriorarea statului bunăstării, decisă de cei care gestionează criza. Deviza manifestărilor pentru această aniversare exprimă perfect transformarea indignării în revoltă: o “escrache” a sistemului.

La alegerile legislative anticipate din 12 mai, (partidul conservator) GERB al premierului care îşi încheie mandatul Boiko Borisov a obţinut 30,1% din voturi şi este creditat cu 98 de locuri (din 240) în Parlament. Socialiştii lui Serghei Stanişev (din opoziţie) au obţinut 26,1% şi sunt creditaţi cu 86 de locuri.

Celelalte două partide care au trecut de pragul de 4% sunt MDL (Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi), care reprezintă minoritatea musulmană a ţării, (33 de locuri), şi ultranaţionaliştii de la Ataka (23 de locuri).

La doar trei luni după căderea guvernului ca urmare a unui val de manifestaţii împotriva sărăciei, ţara este din nou în impas politic, subliniază Standart, pentru care “constituirea unui nou guvern va fi un puzzle dificil”, dat fiind că niciunul dintre partide nu a primit suficiente voturi pentru a guverna singur şi toate partidele au exclus o alianţă cu GERB.

La câteva zile după decizia companiilor americane Marathon Oil şi Talisman Energy de a opri exploatarea prin fracturare hidraulică a gazului de şist în Polonia, apar informaţii conform cărora geologul şef al ţării şi vice-ministrul Mediului, Piotr Wozniak, s-ar fi opus investiţiilor companiilor americane în extracţia de gaz de şist în Polonia, dezvăluie Rzeczpospolita.

Ziarul citează o notă confidenţială scrisă de un angajat al unei ambasade aparţinând “uneia din ţările interesate”, care a fost redactată după o întâlnire secretă care a avut loc la Varşovia, pe 13 martie, cu 130 de investitori, oameni de afaceri şi diplomaţi, în cadrul căruia politicianul ar fi făcut comentarii în acest sens.

Între timp, un alt participant citat de ziar declară că

responsabilii din sectorul energiei avansează ideea de a păstra industria energiei în mâini poloneze.

“Populaţia germană este în scădere şi îmbătrâneşte”, constată Handelsblatt în ajunul unui summit privind demografia organizat de cancelarul Angela Merkel.

Cotidianul reaminteşte că Germania, care avea 82,5 milioane de locuitori în 2003, a scăzut la 81,7 milioane în 2011, iar statisticile prognozează o scădere la aproximativ 65 de milioane în 2060.

Dacă ţara nu reacţionează, populaţia activă va scădea de la 50 la 42 de milioane în 2030. Confruntat cu această problemă, notează cotidianul economic, “ministrul Economiei, Philipp Rösler, mizează pe imigraţie”. La rândul său, Angela Merkel ar trebui sa solicite companiilor să continue să instruiască angajaţii mai vârstnici.

Ministrul Educaţiei, Michael Gove şi cel al Apărării, Philip Hammond au declarat în mod public că ei ar vota pentru ieşirea din UE, dacă un referendum ar avea loc acum, dându-i o lovitură premierului David Cameron.

Aceste comentarii urmează unor apeluri similare pentru o retragere britanică, făcute săptămâna trecută de o personalitate a partidului şi fost ministru al Finanţelor, Nigel Lawson, şi contrastează cu planul pentru UE al premierului.

The Guardian scrie că “zeci de deputaţi conservatori” se pregătesc să participe la un vot săptămâna aceasta pentru a se plânge de faptul că discursul Reginei din 8 mai asupra reformelor juridice prevăzute de guvern, nu se referea la organizarea unui referendum în privinţa apartenenţei Marii Britanii la UE.

Într-un interviu acordat ziarului Népszabadság, europarlamentarul verde Rui Tavares, autorul unui raport cu privire la situaţia drepturilor fundamentale şi stării democraţiei în Ungaria, prezentat pe 2 mai, propune mecanisme de control şi un sistem de avertizare.

Scopul, subliniază ziarul, fiind acela de a evita utilizarea “armelor nucleare” din articolul 7 al Tratatului de la Lisabona, care prevede suspendarea dreptului de vot al unui stat membru în cazul încălcărilor grave ale valorilor europene.

Rui Tavares respinge acuzaţiile de părtinire şi se declară “deschis” dezbaterilor asupra acestui raport criticat puternic de către guvernul lui Viktor Orbán şi de presa conservatoare din Ungaria.

Reuniţi la Bruxelles, pe 13 mai, miniştrii de Finanţe din zona euro ar fi trebuit să deblocheze o primă tranşă de ajutor pentru Cipru, în valoare de 3 miliarde. “Două miliarde vor fi plătiţi la jumătatea lunii mai, cel de-al treilea la sfârşitul lunii iunie”, precizează Politis.

Ziarul reaminteşte că, din cele 10 miliarde stabilite în cadrul memorandumului, cu troica creditorilor internaţionali (UE, BCE, FMI), “9 sunt sub responsabilitatea Mecanismului European de Stabilitate şi unul provine de la Fondul Monetar Internaţional”, şi că acesta din urmă “trebuie să discute şi să aprobe contribuţia sa la programul de ajutor pe 15 mai”.

“Eurogrupul va lua în considerare, de asemenea, raportul privind spălarea de bani în Cipru”, precizează cotidianul cotidianul, conform căruia

Finlanda şi Slovacia solicita ca plata tranşei să fie supusă unor condiţii suplimentare referitoare, întocmai, la spălarea de bani de către băncile cipriote.

“Trei din patru familii care vor să înfieze refuză din start copiii romi”, regretă România liberă, preluând informaţiile transmise de Biroul Naţional de Adopţii pentru anul 2012.

Românii care trec “dincolo de prejudecăţi”, precum această profesoară a cărei fotografie, alături de fata ei “mai negricioasă”, este publicată pe prima pagină a ziarului, sunt o excepţie. “Românii sunt rasişti”, spune deschis un preot, care a adoptat doi copii romi.

Aceste prejudecăţi sunt cauzate de “carenţele în educaţie”, explică pentru cotidian Cristina Neacşu, psiholog în cadrul Oficiului Român pentru Adopţii.

[Familiile care vor să adopte] vin cu idei preconcepute. Noi tuturor le explicăm că nu există o genă a infracţiunii sau a agresivităţii. Altora le e teamă ca acel copil să nu fie stigmatizat.

În 2012, din cele 1 222 de familii care au fost atestate pentru a adopta, 875 au menţionat în scris că nu doresc să li se prezinte decât un “copil român, exclus orice altă etnie”. Ziarul mai adaugă faptul că

statisticile ne arată că românii preferă să aştepte ani de zile, până când statul le găseşte un copil compatibil cu ei, decât să adopte un minor rom.

‘Audiencia Nacional’ din Madrid (Înalta Curte spaniolă care se ocupă cu afacerile de importanţă naţională sau internaţională) a respins, în 8 mai, cererea de extrădare a lui Hervé Falciani, depusă de autorităţile din Berna, în cadrul unei “rezoluţii foarte dure faţă de Elveţia şi de banca HSBC”, scrie El Mundo. Curtea consideră că “nimic din ceea ce îi reproşează acestuia autorităţile elveţiene nu constituie un delict în Spania”, şi mai ales încălcarea secretului bancar sau spionajul economic, explică acest cotidian. Astfel,

delatorul de evazionişti fiscali va putea în continuare să se deplaseze în ţările interesate de meandrele enormei cantităţi de date pe care le-a adunat în calitate de informatician al băncii HSBC, din Geneva, timp de mai mulţi ani de zile.

El Mundo trage concluzia că

Falciani este deja liber să călătorească şi în Statele Unite, unde va fi primit cu braţele deschise.

“Este un superb gest de transmitere de punere a poftei în cui din partea Spaniei către Elveţia”, scrie Libération, care revine cu această ocazie asupra unei afaceri care otrăvise relaţiile diplomatice franco-elveţiene după transmiterea în folosul justiţiei franceze, de către Falciani, a 130 000 de fişiere ale HSBC.

Site-ul de ştiri Mediapart notează că avocatul lui Falciani “contează pe decizia spaniolă pentru a încuraja Uniunea Europeană să-şi asume responsabilitatea”.

Avocatul Bourdon consideră că

este o decizie care va face jurisprudenţă, ea trebuie să prefigureze ceea ce ar putea constitui în viitorul apropiat o lege europeană comună, adică o lege care îi încurajează şi îi protejează pe toţi cei care, încălcând secretul, servesc interesul general şi reduc astfel capacitatea băncilor de a fi parteneri de facto ai evaziunii fiscale şi sanctuare pentru bani murdari.

Serviciul de Decizii Anticipate în domeniul impozitelor (care se ocupă în mod special de regularizările fiscale) a primit între ianuarie şi aprilie1 715 declaraţii de regularizare a veniturilor care fuseseră ascunse de Fisc, conform informaţiilor publicate în Le Soir.

Un aflux de bani ne-declaraţi prealabil de către contribuabili care se explică probabil, afirmă cotidianul belgian, prin “anunţul făcut de către guvern a unei viitoare noi amnistieri fiscale”. Operaţiunea, care ar putea avea loc începând din iulie, “anticipează mai ales o mărire a penalităţilor de regularizare”.

Astfel, mai adaugă ziarul,

mulţi “secretoşi” profită de mecanismul de regularizare implementat în 2006 pentru a-şi scoate banii din umbra fiscală.

Curtea de Apel din Milano a confirmat condamnarea în primă instanţă a lui Silvio Berlusconi la 4 ani de închisoare şi interzicerea de a exersa o funcţie publică timp de cinci ani. Acesta era acuzat de manipularea plăţilor pentru drepturi de televizare pentru a evita taxele.

Nu se aşteaptă ca verdictul, condamnat de Partidul Poporul Libertăţii (PDL) al lui Berlusconi şi numit un alt capitol al “persecutării perene” împotriva fostului premier, să aibă consecinţe reale din moment ce infracţiunea expiră în 2014 şi mai este o cale de apel.

În orice caz, PDL a convocat o demonstraţie împotriva “judecătorilor de stânga” pentru sâmbăta viitoare în Brescia, iar problema, împreună cu un al proces, ce se va desfăşura în următoarele săptămâni, legat de prostituţie cu minore în care este acuzat Berlusconi, va cutremura echilibrul fragil al noii coaliţii de guvernare între PDL şi Partidul Democrat.

Fiscul britanic a intrat în acţiune în urma unor scurgeri de informaţii despre persoane bogate care ar ascunde miliarde de lire sterline în conturi bancare secret offshore.

Ministrul Finanţelor, George Osborne, a trimis un mesaj fără menajamente evazioniştilor fiscali şi celor 200 de contabili şi consultanţi care lucrează pentru aceştia: “Mesajul este simplu: dacă vă sustrageţi impozitării, vă punem sub urmărire”. Administraţia fiscală a clarificat că cei care nu dezvăluie în mod voluntar neregulile fiscale “vor fi supuşi urmăririi penale sau vor fi penalizaţi sever”.

The Guardian relatează că informaţiile de care dispune Fiscul asupra evazioniştilor bogaţi sunt aceleaşi la care a avut acces cotidianul în cadrul anchetei “Offshore Leaks” despre paradisurile fiscale, publicată în martie.

Profesorii din învăţământul de stat au făcut grevă pe 8 mai pentru a protesta împotriva reformelor propuse de ministrul Educaţiei, José Ignacio Wert. Acestea ar fi trebuit să fie prezentate la întâlnirea cabinetului de vineri, dar au fost amânate.

Organizatorii afirmă că 72% dintre profesori şi 90% dintre elevi au participat la manifestaţie, dar guvernul estimează că rata participării a fost de doar 20%.

În editorialul său, El País scrie că “nu exista un acord” şi că “o reformă respinsă atât de ferm nu ar trebuie să fie impusă”. Aceste reforme ar însemna tăieri bugetare estimate la 6,7 miliarde de euro.

Comisia Europeană ar putea renunţa la procedura de sancţiuni pentru deficit excesiv împotriva Ungariei, “cu condiţia ca aceasta să rămână pe calea consolidării fiscale”.

Pe 3 mai, Bruxelles a recunoscut că deficitul Ungariei a fost cu mult sub 3% din PIB în 2012, dar aceasta ar trebui să depăşească puţin acest prag în 2013 şi în 2014.

Guvernul condus de Viktor Orbán a anunţat că va lua măsuri “în concordanţă cu politica economică şi socială a ţării”, adică va refuza “măsurile cerute de Uniune celorlalte ţări: nu va creşte impozitul pe persoane fizice sau IMM-uri, şi nu vor fi reduse cheltuielile sociale”.

“Însănătoşirea Wall Street este contagiosă, inclusiv în Europa, ruda săracă a creşterii”, scrie Les Echos.

Astfel, la bursa din Frankfurt, indicele DAX “indică o creştere cu 124% faţă de martie 2009”, în timp ce Londra atinge “cel mai înalt nivel din 1 noiembrie 2007”.

Conform cotidianului economic, “pieţele beneficiază de mai multe elemente favorabile”, îndeosebi rezultatele bune ale producţiei industriale în Marea Britanie şi Germania, rezultatele bune ale companiilor, sau uşurarea tensiunile care afectau datoriile suverane.

O stabilizare a crizei datoriilor care

reasigură de asemenea investitorii, care nu s-au sfiit să revină pe pieţele financiare din Portugalia [acestea în contextul în care Grecia speră, de asemenea, să revină pe pieţe până în 2014].

Primul ministru Alenka Bratušek a anunţat, pe 9 mai, un program de privatizări masive şi o creştere a TVA-ului, care va trece de la 20% la 22% la 1 iulie. Aşteptate de mai multe zile, aceste măsuri sunt menite să contracareze riscul de criză bancară fără a apela la ajutorul internaţional.

Guvernul a renunţat la o “taxă de criză”, dar nu exclude recurgerea la aceasta dacă măsurile anunţate nu produc efectul dorit, explică Delo, care precizează că deficitul bugetar – care este de aşteptat să ajungă la 7,8 % în 2013, faţă de 4% în 2012 – trebuie redus la 3,3% din PIB în 2014. Guvernul negociază, de asemenea, cu sindicatele pentru reducerea salariilor din sectorul public.

15 companii naţionale vor fi privatizate, printre care a doua cea mai mare bancă a ţării, Nova KBM Bank, principalul operator de telecomunicaţii, Telekom Slovenia, compania aeriană Adria Airways şi societatea care gestionează aeroportul din Ljubljana.

Mai există oare vreun motiv pentru a se bucura, în ziua sărbătoririi Europei şi a aniversării declaraţiei Schuman, considerată un act fondator al Uniunii? Nu chiar, ar spune unii. Europa se simte într-adevăr în acest moment cum nu se poate mai rău: lovită de cea mai gravă criză economică şi instituţională de după război; divizată între un Nord virtuos dar cu capitalul de solidaritate epuizat şi un Sud care de abia se mai târăşte; blocată în integrarea sa de către vetourile încrucişate ale ţărilor membre, geloase pe suveranitatea lor; ruptă între tentaţia de a se replia a unora, şi cea de a se confrunta, a altora; victimă a lipsei de afectiune din partea cetăţenilor săi, şi mă opresc aici. Pe scurt, consideră cei mai înflăcăraţi adversari ai săi, explozia sa nu mai este decât o problemă de timp.

Totuşi, mai există încă motive pentru a crede că Europa a atins deja fundul nenorocirilor, şi că este pe cale să-şi revină. Semnele sunt slabe, este adevărat – şi avem nevoie de o lupă serioasă şi de o anumită doză de optimism pentru a le întrezări. Dar sunt totuşi aici.

Uniunea Bancară, indispensabilă în evitarea unei alte crize a datoriei suverane, pare a fi mai apropiată de realizare, de când, în 7 mai, Germania a calificat-o ca fiind un “proiect prioritar”, pe care-l doreşte aplicat cât mai ”rapid”.

Moneda euro, pe care nimeni nu mai paria cu şase luni în urmă, se simte mai bine, şi de acum înainte pare evident faptul că nimeni nu mai doreşte în Europa dispariţia sa, nici măcar Berlin. Ţările membre ale zonei euro par să fi înţeles, în acelaşi timp, că nu mai pot continua să aibă aceeaşi monedă fără a-şi coordona simultan politica economică.

Cât despre relansarea economică, Berlin – din nou – pare să fi realizat că nu este deloc în interesul său să aibă parteneri plini de bunăvoinţă, dar lipsiţi de vlagă, şi începe să-şi relaxeze poziţia avută faţă de politica rigorii bugetare, precedat în această acţiune de Bruxelles. Presiunile venite de la Paris, Madrid şi din partea noului guvern italian, au avut un cuvânt de zis.

Sigur, nu am ieşit încă din tunel, dar măcar vedem o lumină la capătul său. Care nu este deloc cea a luminilor unui tren...

Zilele trecute s-a desfăşurat la Paris ediţia franceză a proiectului My Europe, lansat în urmă cu doi ani la Bruxelles: Presseurop a fost partenerul acestei manifestări care s-a vrut, din start, un preambul al zilei Europei, 9 mai. Mi-a atras atenţia discursul rostit de Catherine Lalumière, preşedinta Maison de l’Europe, din Paris, despre Uniunea Europeană, astăzi, pe timp de criză. Vag pedagogic, dar excelent prezentat, discursul, lung de o oră, intenţiona să schiţeze liceenilor prezenţi la manifestare (veniţi de la mai multe licee prestigioase din Paris şi Saint Germain en Laye) cum arată chipul Uniunii, astăzi. Ei bine, dincolo de aspectul pur practic – starea Uniunii astăzi incită la reflecţie şi analiză – m-a marcat concluzia fostei deputate europene: UE duce lipsă de viziune...dacă la crearea sa, un Jean Monnet, un Robert Schuman, un Altiero Spinelli, ştiau spre ce se îndreptau şi ce vroiau anume de la această Uniune – în ocurenţă pacea pe continent – , astăzi Uniunea nu ştie spre ce se îndreaptă iar liderii ei nu au nici viziune, nici idei, nici măcar imaginaţie.

Elevii au reacţionat, logic, punând întrebări menite să le satisfacă neînţelegerea: dacă este aşa, de ce nu este posibilă o structură federativă, similară celei americane, de ce liderii se joacă de-a salvarea statelor aflate în dificultate, de ce nu există solidaritate, de ce...Toate, întrebări rămase fără răspuns concret.

Trebuie să recunoaştem, în pragul acestei aniversări a zilei Europei, că pe undeva am eşuat. Cu toţii. Nimeni nu mai celebrează această zi (a fost cazul vreodată?) aşa cum se cuvine unei zile naţionale: steaguri europene sunt prea puţine, unele state nici nu acordă o zi liberă de facto, europenii percep ziua mai degrabă ca o manifestare instituţională decât ca pe un motiv de bucurie personală. Nici nu mai vorbesc de patriotism. Pe ici pe colo chiar se întâmplă inversul: intelectualii se întreabă dacă nu cumva ne apropiem de sfârşitul Occidentului (ca în Bucureşti, unde Lucian Boia va lansa cartea cu titlul omonim şi va dezbate pe această temă alături de Gabriel Liiceanu, la Humanitas). Presseurop, la Paris, pregăteşte, pentru 9 mai, două texte care încearcă să afle, întocmai, de ce am ajuns aici, unde sunt visele în care am crezut, cu toţii, atunci când am dorit să aderăm. Spre Chişinău, dacă este magnific faptul că ziua Europei se va sărbători şi la Tiraspol(?!), în Transnistria, este totuşi de semnalat o anume lehamite şi dezamăgire:

ziua Europei 2013 în R.Moldova trebuia să fie una falnică. Cu Acordurile de Liber Schimb şi Asociere aproape semnate, celebrarea Zilei Europei ar fi fost ca un marş triumfal al Alianţei pentru Integrare Europeană. De câteva săptămâni însă, iureşul european al micuţei Moldove de mare succes s-a transformat într-un târârit de melc olog...

Scrie Alina Radu în Ziarul de Gardă.

Pe de altă parte, cum să nu observi faptul că, potrivit unui sondaj publicat de acelaşi cotidian, 35 % din cei care au răspuns la întrebarea Cine poate salva Moldova din criza politică (în care se află din 5 martie, data demiterii premierului Vlad Filat)? cred că soluţia se află în ...Uniunea Europeană?

Marile speranţe, marile speranţe, nu vreau să vă amintesc aici doar titlul unui imens roman de Charles Dickens, ci şi ce se aşteaptă şi ce se pune în acest nume propriu, Uniunea Europeană: mari speranţe. Cum putem face oare ca frumoasa adormită de la Bruxelles să se trezească odată? Poate că generaţia de liceeni pe care My Europe, proiect german având-o ca naşă pe vice-preşedinta Comisiei Europe, Viviane Reding, o chestionează şi o incită să-şi imagineze Europa din următorul deceniu, ne va da răspunsuri. Mă tem însă că deocamdată din statele în care manifestarea a avut loc până acum să nu ne vină doar pesimism...tristeţe...dezamăgire. Adevărat barometru al pulsului actual al Europei, My Europe încearcă să schimbe Europa. Este şi menirea Presseurop. Ma bucur că am şansa de a face parte din echipa care încearcă acest lucru. Vom fi prezenţi, până una-alta, în piaţa din faţa primăriei pariziene, Hotel de Ville, cu un stand dedicat aniversării Europei. Faites l’Europe, au intitulat francezii această aniversare. Tant qu’il n’est pas trop tard, am putea să spunem noi. La Mulţi Ani, Europa!

1,08 milioane de persoane, dintre care 966 000 de străini, au imigrat în Germania în 2012. Este numărul cel mai ridicat din 1995, scrie Frankfurter Allgmeine Zeitung, care titrează despre “Imigraţia la un nivel record în Germania în 2012”.

Potrivit Biroului federal de statistică, imigraţia a crescut cu 13% faţă de 2011. Cei mai mulţi imigranţi străini vin din Polonia, România şi Bulgaria. Un flux care bucură autorităţile: “Acest flux este o şansă enormă pentru toate părţile, deoarece acest nou val de imigranţi este mai tânăr şi mai bine format”, a declarat ministrul Muncii, Ursula von der Leyen.

În ciuda acestui fapt, mai multe zeci de mii de posturi sunt încă vacante, mai ales în domeniul îngrijirii medicale. O problemă pe care ar trebui să o remedieze noul regulament în privinţa slujbelor, care va intra în vigoare pe 1 iulie şi care deschide piaţa muncii şi cetăţenilor proveniţi din ţările non-UE, facilitând şi imigraţia pentru muncitorii specializaţi, de care Germania are nevoie urgentă, explică Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Ţările din Europa Centrală şi de Est şi cele din Europa de Sud, lovite de criză, se numără printre primii furnizori de mână de lucru în Germania. El País notează astfel că

astăzi, cei mai mulţi imigranţi din alte ţări vin din Europa de Est. Dar creşterea cea mai marcată îi priveşte pe cei care sunt afectaţi de criza euro, precum Spania (49 933 de muncitori în 2012), Grecia (34 109) sau Portugalia (11 762). […] Principalele ţări de provenienţă a imigranţilor în sânul UE sunt Polonia (176 000), urmată de România (116 000) şi de Bulgaria (59 000).

Nici Italia nu rămân datoare: peste 42 000 de italieni au emigrat în Germania anul trecut, notează Il Manifesto, care compară pe prima pagină această ţară cu “Lamerica”, America visată de imigranţi la sfârşitul secolului al XIX-lea. Potrivit cotidianului comunist totuşi,

pentru Germania, este un avantaj: demografia sa este în declin şi ea are nevoie de mână de lucru proaspătă. Dar, pentru ţările din Sud, este o pierdere, deoarece cheltuie bani pentru a-i educa pe aceiaşi tineri diplomaţi care formează grosul imigranţilor.

Motivul unui asemenea succes ţine în mare parte de eficacitatea Agenţiei germane pentru ocuparea forţei de muncă, explică Mediapart:

Bundesagentur für Arbeit, nu se mulţumeşte să publice sute de mii de posturi vacante pe site-ul său internet accesibil în mai multe limbi. Ea prospectează în străinătate pieţele de muncă devastate şi organizează burse ale locurilor de muncă în alte zone.

Totuşi, notează site-ul francez de ştiri,

accesul la noul Eldorado presupune câteva eforturi […] În afară de stăpânirea limbii, indispensabilă pentru a obţine o slujbă calificată, alte obstacole limitează încă instalările [...]: lipsa de echivalare a unor anumite diplome, faptul că mulţi angajatori nu sunt obişnuiţi, mai ales IMM-urile, mult timp reticente la recrutarea străinilor, şi barierele administrative pentru slujbele cel mai puţin calificate. Realitatea poate fi chiar dezamăgitoare, mulţi absolvenţi ai universităţilor din Sud trebuind să se mulţumească doar cu posturi precare cu jumătate de normă ce nu corespund calificărilor lor.

“UE sună alerta pentru numărul în creştere al tinerilor care pleacă în Siria pentru a lupta”, notează El Mundo, care reia declaraţiile responsabililor Oficiului European de Luptă împotriva Terorismului, un organism depinzând de Consiliul UE.

În lipsă de statistici comune întregii Uniuni, ei s-au referit la datele Centrului Internaţional pentru Studiul Radicalizării (ICSR) al King’s College din Londra, potrivit cărora între 7 şi 11% dintre combatanţii străini care luptă alături de grupurile rebele din Siria împotriva regimului lui Bashar al-Assad provin din Uniunea Europeană.

Această cifră reprezintă peste 500 de tineri care au fost recrutaţi de celulele jihadiste prezente în mai multe ţări europene, mai ales în Franţa, în Belgia, în Olanda şi în Marea Britanie.

“Recrutarea s-a intensificat în cursul ultimelor luni” iar nivelul de alertă a fost ridicat în Olanda în faţa unui posibil atac terorist, continuă El Mundo, care anunţă că fenomenul ar trebui să fie discutat la reuniunea miniştrilor de Interne din UE, de astăzi, 8 mai. Ei ar trebui să adopte măsuri pentru a ajuta statele membre să lupte împotriva acestei ameninţări.

Comisia Europeană doreşte să lupte împotriva comisioanelor bancare, considerate “insuficient de transparente”.

Pentru a face acest lucru, explică Der Standard, se doreste introducerea unei fişe de informaţii standardizate, valabilă în toate ţările din UE. Datorită acesteia, clienţii ar trebui să fie informaţi cu regularitate referitor la orice comision încasat pentru gestionarea conturilor lor.

Acest proiect, care prevede, de asemenea, un acces mai uşor la un cont bancar de bază şi o simplificare a procedurii pentru a trece de la o bancă la alta, trebuie să fie prezentat pe 8 mai de către comisarul pentru Piaţa internă, Michel Barnier, şi comisarul pentru Sănătate şi protecţia consumatorilor, Tonio Borg.

Cu ocazia unei conferinţe de presă organizată în La Valletta, pe 7 mai, deputaţii europeni José Bové şi Bart Staes au prezentat raportul Comitetului de supraveghere a Oficiului de Luptă Antifraudă al Uniunii Europene (OLAF) cu privire la ancheta realizată de acesta din urmă asupra fostului comisar european pentru Sănătate, John Dalli. Suspectat de corupţie, acesta a fost forţat să demisioneze de către preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso, în octombrie anul trecut. Raportul a fost preluat astăzi 7 mai pe site-ul Malta Today.

Conform domnilor Bové şi Staes,

Barroso este vinovat, deoarece, forţându-l pe Dalli să demisioneze fără a verifica dacă ancheta OLAF a fost realizată în mod corespunzător, “a stricat imaginea Maltei şi reputaţia lui Dalli”.

Cei doi, relatează The Malta Independent, au afirmat că preşedintele Comisiei

nu a observat că Comitetul de supraveghere al OLAF fusese informat imediat de această afacere şi [că] a permis ca raportul [realizat de OLAF] să fie transmis autorităţilor [din Malta] fără a aştepta încheierea termenului de cinci zile alocate Comitetului pentru a se asigura că procedura a fost urmată corespunzător în timpul anchetei. [...] Iar, potrivit raportului Comitetului, OLAF şi-a depăşit mandatul şi a încălcat probabil legea în privinţa modalităţii în care a obţinut informaţiile în ancheta privind “Dalligate”.

“Calitatea pământului, preţul foarte bun şi posibilitatea de a obţine ajutoare atrag investitorii străini”, subliniază Jurnalul Naţional, reluând constatarea mai multor ziare europene care califică România drept un “nou Eldorado” agricol.

Potrivit Tratatului de aderare la UE, piaţa funciară va fi liberalizată din 1 ianuarie 2014, permiţând străinilor să cumpere fără restricţie, ceea ce nu i-a împiedicat pe cei mai întreprinzători să achiziţioneze deja 10% din suprafaţa totală din terenurile agricole ale companiilor româneşti.

România deţine 11 milioane de hectare de terenuri agricole, dintre care doar 10 milioane sunt exploatate oficial; în realitatea 40% din terenuri nu sunt cultivate la ora actuală.

Jurnalul Naţional este îngrijorat de faptul că multinaţionalele din agricultură, care practică monocultura, ar putea să-i deposedeze de pământuri pe micii cultivatori români. De altfel de aceea ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a negociat cu băncile facilităţi de credit pentru fermierii români, mai ales posibilitatea de a garanta un împrumut cu terenul cumpărat, ceea ce nu era posibil până în prezent.

Pe 7 mai, la scurt timp după ora 23, containerul Jolly Nero a lovit turnul de control – încercând să părăsească portul din Genova – a cărui structură s-a prăbuşit peste o altă clădire.

Corpurile a patru persoane, dintre care doi agenţi de pază ai coastelor maritime şi un pilot, au fost deja recuperate din epavă şi cel puţin şase persoane sunt încă date dispărute. Primarul oraşului, Marco Doria, a declarat o zi de doliu.

Cauza accidentului nu este cunoscută încă, dar unii analişti sugerează că motoarele navei de 40 000 de tone s-ar fi putut bloca, făcând-o astfel imposibil de manevrat.

Tribunalul din Palma de Mallorca a anulat temporar punerea sub acuzare a prinţesei Cristina. Aceasta este suspectată de complicitate în afacerea pentru care soţul ei, Iñaki Urdangarin, este judecat pentru corupţie.

Pentru Instanţă, argumentele procurorului sunt “insuficiente”. Cu toate acestea, Curtea ordonă continuarea investigaţiilor, în scopul de a elimina “îndoielile şi incertitudinile” privind o posibilă infracţiune de spălare de bani prin intermediul companiei Aizoon, pe care Prinţesa Cristina o deţine împreună cu soţul ei.

Potrivit unui nou sondaj al YouGov, comandat de Times, 42% din cei întrebaţi doresc ca relaţia cu Europa să fie bazată pe liber schimb, în timp ce 21% vor o retragere totală a Marii Britanii.

Acest sondaj este ultimul semn al dificultăţilor cu care se confruntă premierul britanic David Cameron pentru a obţine sprijinul necesar pentru ca Marea Britanie să-şi menţină relaţia cu UE, înainte de referendumul pe acest subiect care ar trebui să aibă loc înainte de 2017. Premierul a promis să negocieze un nou contract cu Europa.

Sondajul a arătat că 46% dintre persoanele chestionate au declarat că ar opta pentru o ieşire din UE dacă un referendum referitor la sciziune ar avea loc astăzi, faţă de 35% care ar alege să rămână. Potrivit cotidianului,

dacă dl Cameron eşuează în negocierea unei noi relaţii cu Bruxelles care să fie mai legată de o piaţă comună, deputaţii avertizează că numeroşi parlamentari din partidul său i-ar întoarce spatele la referendumul promis.

Autorităţile europene, care tocmai au căzut de acord pentru un termen de doi ani acordat Franţei pentru a-şi scădea deficitele, presează totuşi ţara să se reformeze, scrie Le Figaro.

Astfel, pe 7 mai, în timp ce miniştrii francezi şi germani ai Economiei – Pierre Moscovici şi Wolfgang Schäuble – se întâlneau la Berlin, Comisia Europeană a cerut Franţei să facă reforme “îndrăzneţe” pentru a-şi ameliora competitivitatea. Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a încurajat Parisul să se reformeze “în profunzime”.

Însă, pentru cotidianul conservator,

strivit de un sector public lipsit de măsură şi prizonier al unui model social care o ruinează, Franţa nu s-a angajat în reformele profunde pe care i le cer sus şi tare europenii.

România face “pe şest” un prim pas spre exploatarea gazului de şist, anunţă Jurnalul Naţional. Pe 29 aprilie, Ministerul Mediului a dat undă verde pentru explorarea de către companiile străine, printre care cea americană Chevron, a eventualelor zăcăminte din Dobrogea.

Decizia, “a luat prin surprindere societatea civilă, care aştepta organizarea unor dezbateri publice, şi mai ales, prezentarea unor studii de impact asupra mediului” scrie cotidianul, citând-o pe Rovana Plumb, ministrul de resort:

toate ţările membre UE au nevoie de independenţă energetică, exploatarea gazelor de şist fiind una dintre soluţii.

Ministrul a precizat că “atât timp cât, în ceea ce priveşte explorarea gazelor de şist în România, nu se utilizează metoda de fracturare hidraulică [pentru a verifica resursele potenţiale ale acestei hidrocarburi neconvenţionale situată la mai multe mii de metri sub pământ], din punctul de vedere al protecţiei mediului nu există niciun risc.”

La anunţul veştii, asociaţia Vama Verde a organizat o manifestaţie în semn de protest în Vama Veche, în regiunea Dobrogea, şi alte manifestaţii sunt anunţate pentru sfârşitul lunii.

România urmează exemplul Poloniei şi pe cel al Marii Britanii, ţările europene cele mai angajate în prospecţie şi explorare. Altele, precum Franţa, au declarat un moratoriu.

Pentru trei europeni din patru, “ce e mai rău din criză trebuie să vină încă”, sintetizează El País, apropo de un sondaj publicat pe 7 mai de mai multe cotidiene europene. Realizat în luna aprilie în şase state (Germania, Spania, Franţa, Polonia şi Marea Britanie), această anchetă conţine câteva surprize, notează cotidianul.

Paradoxal, spaniolii sunt cei mai optimişti: 40% din respondenţi cred că situaţia se va ameliora într-un an, faţă de 60% care cred contrariul.

“Este singurul lucru încurajator pentru Spania”, continuă El País, dat fiind că spaniolii “sunt cei mai neîncrezători” faţă de reforme şi măsurile de austeritate: 76% dintre ei cred că acestea vor avea o influenţă negativă asupra economiei şi asupra societăţii. Ei sunt urmaţi de italieni, 71% dintre ei pronunţându-se împotriva acestei politici.

În general, peste jumătate din europeni se alătură acestei teze, care pune la îndoială beneficiile schimbărilor aşteptate în viitor. Doar polonezii se arată în majoritate în favoarea austerităţii, cu 76%.

Dar trofeul pentru pesimism revine Franţei, subliniază Le Monde.

În medie, 92% dintre europeni au un sentiment negativ privitor la viitorul ţării lor sau asupra soartei concetăţenilor. În Hexagon, 97% dintre gospodării văd lucrurile în negru. […] Mai ales, 85% dintre francezi cred că lucurile nu vor face decât să se agraveze anul viitor, faţă de 75% dintre europeni.

Cotidianul notează că “această depresie întăreşte sentimentul de apropiere al francezilor de ţările latine”.

Ea nu este însoţită de o respingere radicală a Europei: apartenenţa la UE rămâne un atu pentru 55% dintre francezi, în timp ce 57% dintre germani cred că este vorba de un handicap.

Chiar dacă “temuta catastrofă, alimentată de discursul ce o înconjoară, ţine deocamdată de domeniul fantasmei, [...] aceasta indică o teamă care depăşeşte o criză de conjuctură. [...] Angoasa ‘numărul unu’ nu este pierderea slujbei ci imposibilitatea de a îmbătrâni în condiţii demne (47%) sau de a nu mai avea posibilitatea de a se îngriji corespunzător (25%)”.

Într-un dosar numit “SOS Bruxelles”, Le Soir se arată preocupat de un oraş “ultra-mixt, căruia îi este greu să-şi gestioneze diversitatea”.

“Având în vedere că 75,6% din populaţia sa provine direct de imigraţie, eterogenitatea capitalei este de trei ori mai mare decât cea a Valoniei, şi de cinci ori mai mare decât a Flandrei”, scrie cotidianul. Această proporţie ar trebui să atingă 83% în 2023.

Citat de ziarul, sociologul Corinne Torrekens rezumă:

Bruxelles este un oraş din ce în ce mai cosmopolit şi multicultural. O realitate care adesea nu este percepută ca o bogăţie, ci ca o problemă. Bruxelles este în continuare un oraş segregat; există diferenţe enorme între calitatea vieţii din cartierele locuite de expatriaţi sau funcţionari europeni şi cartierele în care populaţia majoritatară provine din imigraţie.

Guvernul sloven trebuie să prezinte un plan de reforme economice şi ale sistemului bancar înainte de sfârşitul săptămânii, un termen fixat de Comisia Europeană.

Diferitele partide ale coaliţiei guvernamentale de centru-stânga conduse de Alenka Bratušek s-au reunit pe 6 mai pentru a elabora acest program.

Potrivit Večer, principala măsură va fi o taxă pe veniturile particulare începând cu 600 de euro, care va fi pusă în practică în iulie şi ar trebui să aducă 300 de milioane pe an.

Un alt plan ar trebui să fie prezentat la sfârşitul anului, în privinţa reducerilor cheltuielilor statului. Slovenia este într-o situaţie financiară dificilă, mai ales din cauza crizei din sectorul său bancar.

Procesul celor cinci membri ai grupului terorist neonazist NSU a fost amânat încă de la deschiderea sa, pe 6 mai, la München. Avocaţii principalei acuzate au contestat judecătorul, care a ordonat ca reprezentanţii apărării să fie supuşi unui control corporal la intrarea în sala de judecată. Procesul se va relua pe 14 mai.

La deschiderea şedinţei, “presupusa teroristă neonazistă Beate Zschäpe nu a spus nimic”, relatează Die Tageszeitung:

mestecă gumă şi se uită la familiile victimelor fără emoție. [...] Dar când domneşte tăcerea, trebuie să interpretezi semnele non-verbale. Prima imagine a lui Beate Zschäpe este cea a unui femei care are aproape patruzeci de ani, în sacou albastru închis şi cămaşă albă, [...] cu braţele încrucişate, extrem de tensionată fizic, [...] serioasă, discretă, convenţională, [...] cu un aspect îngrijit. [...] Zschäpe ştie să joace rolul femeii de faţadă, care reprezintă normalitatea.

Uniunea Europeană prevede să impună taxe pe importarea de echipamente solare fabricate în China, o intenţie care riscă să declanşeze “una dintre cele mai mari bătălii comerciale din ultimele decenii”, potrivit cotidianului de afaceri.

Taxele, care vor include panourile solare, şi componentele lor primare, celulele solare şi plachetele de siliciu, se vor ridica la 46% potrivit surselor WSJ, şi vor trebui să protejeze producţia europeană a importurilor de materiale chinezeşti ieftine. Ele ar putea fi aplicate din 5 iunie.

Zeci de companii europene şi-au închis deja porţile de când China a intrat pe piaţă acum şase ani, în timp ce oameni de afaceri europeni denunţă vărsarea ilegală de subvenţii de stat către concurenţii lor chinezi.

Europa este prima piaţă mondială pentru panourile solare şi în 2011, China controla 80% din această piaţă pentru a sumă de aproape 21 de miliarde de euro, adică 7% din totalitatea exporturilor chineze în Europa.

Şaizeci de azilanţi, reţinuţi în închisoarea din Rotterdam refuză să se alimenteze şi să bea din 6 mai, în semn de protest împotriva “stării inumane de reţinere a refugiaţilor”.

Cu o săptămână în urmă, alţi 20 de azilanţi deţinuţi la Schipol au intrat în greva foamei. Zece dintre ei refuză încă să se hrănească.

Motivul principal al acestui protest rezidă în diferenţa de tratament a azilanţilor în funcţie de condiţiile în care au ajuns în ţară. Cei care vin cu avionul sunt întemniţiaţi, câteodată timp de peste şase luni, în timp ce persoanele care ajung trecând frontiere terestre nu sunt.

UNCHR şi organizaţia de apărare a refugiaţilor Vluchtelingen Werk denunţă condiţiile de detenţie şi de tratament aplicate refugiaţilor la Schipol, mai severe decât o permite legislaţia internaţională.

Senatorul pe viaţă Giulio Andreotti a decedat pe 6 mai, la Roma, la vârsta de 94 ani. Deputat între 1946 şi 1991 al formaţiunii cândva atotputernice creştin-democrate, de şapte ori şef al guvernului, de 21 de ori ministru, el a fost cel mai proeminent politician italian din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Abilitatea sa politică, ironia lui, capacitatea lui de a ieşi nevătămat din scandaluri i-au adus mai multe porecle, printre care “Belzebut”, “Divinul” (Il Divo) şi “Vulpoiul”, reaminteşte Corriere della Sera.

Nici procesele pentru complicitate cu Mafia – în care a fost achitat, iar pentru anumite infracţiuni, doar datorită prescrierii faptelor – şi nici o putere care avea reguli, referinţe şi actori aflaţi la ani-lumină de el nu l-au frânt. Atâta vreme cât lumea era împărţită între Occident şi comunism, el părea a fi etern. Aceasta era lumea “lui”, lume pe care o străbătea cu stilul şi cinismul celor care îi cunosc atât aparenţele cât şi culisele.

Prim-miniştrii spaniol şi cel italian, Mariano Rajoy şi respectiv Enrico Letta, care s-au întâlnit la Madrid pe 6 mai, s-au înţeles pentru a “face presiune” astfel încât UE să aprobe un plan vizând ocuparea forţei de muncă pentru tineri, cu ocazia Consiliului European din luna iunie.

Cei doi lideri au subliniat, de asemenea, necesitatea unor noi politici pentru a lupta împotriva populismului şi a sentimentului anti-european care se dezvoltă în toate ţările din UE.

La Vanguardia suliniază că “frontul italo-spaniol este încă activ” pentru a face presiune asupra ţărilor din Nord şi a cancelarului german Angela Merkel, pentru punerea în aplicare a măsurilor convenite la summit-ul de la Roma din iunie 2012, inclusiv pentru a avansa spre o uniune bancară şi fiscală în UE.

Cumpărarea de haine la mâna a doua, schimbul de servicii între vecini sau vacanţele petrecute în grup, sunt unele din noile obiceiuri pe care le-au luat aceşti “slovaci care nu au fost distruşi de criză, dar care învaţă a trăi cu ea”, după cum titrează Pravda. Cotidianul îşi pune întrebări despre schimbarea comportamentului oamenilor, provocat de o criză economică de durată, într-o ţară unde a economisi evocă sărăcia din perioada socialistă. Astfel, spune un sociolog pentru Pravda,

unele persoane continuă să cumpere produse de firmă având nevoie să arate că pot să îşi permită. Dar există tot mai mulţi oameni care gândesc altfel: […] “consumul alternativ” este tot mai frecvent, dar această tendinţă este încă mai puţin răspândită în Slovacia decât în ţările mai bogate din Europa Occidentală.

Instrumentul privilegiat al slovacilor care economisesc este Internetul, care le permite să compare preţurile şi care găzduieşte site-urile de reduceri. Astfel, explică pentru ziar o consumatoare,

mergem la coafor, la cosmeticiană sau în călătorie doar având cupoane de reducere. Cumpărăm pneuri, renovăm apartamente sau spălăm geamurile prin intermediul site-urilor de reduceri. Asta ne permite să economisim câteva sute de euro pe an.

Alegerile locale parţiale din 2 mai, din Marea Britanie, au marcat un progres îngrijorător al sprijinului acordat Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP) – a cărui principală platformă politică este pledarea pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană – având în vedere faptul că această grupare a obţinut aproape un sfert din voturi.

Creşterea bruscă a numărului de simpatizanţi a fost cea mai rapidă progresie pentru un partid situat pe locul patru ca importanţă în Anglia, în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Acest fenomen a fost considerat drept “un val de schimbare” şi “un eveniment seismic” în politica britanică. Dar editorialistul de la The Observer, Andrew Rawnsley, a fost în mod clar mai puţin emoţionat, îndemnându-i pe aceşti comentatori să “facă un duş rece şi să se calmeze”.

Rezultatele pentru partid, ai cărui simpatizanţi au fost descrişi de premierul britanic David Cameron, la un moment dat, drept “sonaţi, lunatici şi rasişti refulaţi” sunt “în mod clar remarcabile”, a spus el, “dar este extrem de prematur să începem să vorbim despre un punct de cotitură istorică”.

Votul a demonstrat exasperarea unor alegători faţă de Europa şi frustrarea altora faţă de întregul sistem politic, a continuat el, adăugând că

marea provocare pentru partidele istorice este de a şti cum să se poziţioneze faţă de spiritul “anti-politicieni” cu care se hrăneşte UKIP, resentimentul multor alegători care cred că Marea Britanie este condusă – pentru a servi interesul acestora şi al prietenilor lor – de o elită metropolitană care li se aseamănă, toţi aceştia fiind implicaţi în mizeria economică actuală. [...] UKIP poate că e format din excentrici, oameni dezagreabili şi chiar mai mult decât atât, dar într-un anumit fel, principalele partidele ar trebui să fie recunoscătoare pentru această modalitate foarte englezească de a protesta. În toată Europa, austeritatea alimentează o revoltă împotriva partidelor politice tradiţionala, care se manifestă prin sprijinirea extremei stânga sau a extremei dreapta: partide cum ar fi Frontul Naţional al lui Marine Le Pen în Franţa sau fasciştii de la Zori Aurii din Grecia. Dacă nu coborâm mai jos de UKIP, stăm încă bine.

Ideea de a da Comisiei Europene un rol de “jandarm democratic” este “o impertinenţă”, consideră politologul olandez Alfred Pijpers în De Volkskrant. La începutul lui martie, Germania, Danemarca, Finlanda şi Olanda propuseseră să doteze UE cu noi instrumente pentru a lupta împotriva derivelor democratice precum cea din Ungaria. Dezbătută la Luxemburg pe 22 aprilie, în cadrul Consiliului miniştrilor de Afaceri Externe ale celor 27 de state membre, propunerea obţinuse susţinerea majorităţii. “Cu excepţia ministrului ceh care îşi exprimase reticenţele, toţi miniştrii au cerut Comisiei Europene să elaboreze ideea pe termen scurt”, notase ziarul pe 24 aprilie.

De Volkskrant arată că instrumentele actuale pentru a repune democraţiile cu probleme pe drumul cel bun lipsesc.

Singura armă de care dispune Comisia Europeană în prezent este arma ultimă: suspendarea dreptului de vot [în Consiliu] şi suspendarea subvenţiilor vărsate statului în chestiune. Cum această ‘opţiune bombă’ repugnă întregii Uniuni, [statele] doresc măsuri mai puţin grave, cum ar fi recomandări însoţite de sancţiuni sub forma unor amenzi din ce în ce mai mari.

Politologul consideră că este folosită în mod greşit criza din zona euro pentru a transfera tot mai multe competenţe la nivel european şi că este mai bine să se întrezărească o ieşire din UE a democraţiilor cu probleme.

Criza din zona euro este utilizată de conducătorii politici şi comisarii europeni prea zeloşi în aşa fel încât tot felul de organisme naţionale să fie puse sub supravegherea autorităţilor de la Bruxelles, cum se întâmplă cu supravegherea bugetară din ce în ce mai amplă în Europa. [...] În loc să pună în practică o supraveghere generalizată, mai bine ar încerca să ejecteze ţara care nu se comportă bine în afara UE, dacă este nevoie printr-o modificare a Tratatului [european].

O persoană a murit şi 49 au fost spitalizate după ce au inhalat gazele toxice eliberate atunci când un tren care transporta produse chimice a deraiat şi a luat foc în Wetteren, nord-vestul Belgiei, pe 4 mai.

Cauzele exacte ale accidentului nu sunt cunoscute încă, deşi mecanicul de locomotivă a mărturisit că a depăşit limita de viteză pe porţiunea respectivă de drum.

Un total de 250 de persoane care locuiau într-o rază de 500 de metri de locul accidentului au fost evacuate imediat în urma accidentului, iar persoanele din satele din apropiere au primit instrucţiuni să rămână în interior.

Unele dintre victime, inclusiv persoana care a decedat, locuiau dincolo de perimetrul de securitate, şi se bănuieşte că s-au îmbolnăvit după ce apa folosită pentru a stinge focul, amestecată cu substanţele chimice toxice, s-a scurs în canalizare. Acest lucru a dus la o polemică în jurul modului în care autorităţile au gestionat criza.

“Domnul Rajoy şi noul prim-ministru italian fac presiuni pentru un pact european care să promoveze creşterea economică”, scrie cotidianul catalan.

Noul prim-ministru italian, Enrico Letta, se află astăzi în vizită la Madrid, o nouă etapă a turneului său european, după ce a fost la Berlin, la Paris şi la Bruxelles, în încercarea de a construi un front puternic împotriva politicii europene de austeritate.

Primul ministrul spaniol, Mariano Rajoy, va prezenta noile măsuri de reduceri bugetare pe 8 mai, în faţa Parlamentului.

UE va dezvălui un plan pentru a constrânge ţările membre să schimbe informaţii asupra plasamentelor şi veniturilor investitorilor într-o nouă ofensivă împotriva evaziunii fiscale.

Într-un interviu acordat Financial Times, comisarul european pentru Impozitare şi Uniune Vamală Algirdas Šemeta prevede că noua măsură care ar trebui să fie anunţată în următoarele luni va obliga autorităţile fiscale din statele UE să împărtăşească informaţii mai ample în privinţa afacerilor financiare ale cetăţenilor lor, asupra acţionariatului privat şi a fondurilor de plasament.

Luna trecută, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Spania s-au pus de acord asupra unui schimb automatic de date dar acest nou demers tinde să extindă măsura pentru a include ţări precum Luxemburg şi Irlanda, unde se găsesc mai multe dintre cele mai mari fonduri de investiţii din Europa.

Astăzi, 6 mai, la exact un an după ce a fost ales în fruntea ţării, socialistul François Hollande a scăzut în sondaje până la numai 24% de opinii favorabile, cel mai mic nivel înregistrat de un preşedinte al celei de-a V-a Republici la un an de la alegerea sa.

Pe 5 mai, Partidul de Stânga, care a susţinut totuşi alegerea lui Hollande, a reunit la Paris între 30 000 şi 180 000 de persoane, pentru a denunța “eşecul” guvernului format de către socialişti şi verzi, condus de către Jean -Marc Ayrault.

Într-un interviu acordat în exclusivitate cotidianului economic, ministrul de Finanţe german, Wolfgang Schäuble, comentează perioada de doi ani acordată de către Bruxelles Parisului pentru a-şi reduce deficitul public la 3%.

Reamintind că “Franţa şi Germania au o responsabilitate specială” în Europa, el a subliniat faptul că acest răgaz a fost acordat de către Comisia Europeană cu condiţia asumării unor “angajamente clare privind reformele necesare”.

Schäuble abordă, de asemenea, polemica declanşată de un document intern al Partidul Socialist francez, în care Angela Markel era numită “cancelarul austerităţii”:

în loc să abordeze cauzele reale ale problemelor actuale, unii politicieni preferă să caute ţapi ispăşitori. Această tendinţă există şi la noi. Dar ceea ce contează, la final, este ceea ce spun guvernele şi popoarele. Şi ambele guverne au subliniat clar importanţa pe care o acordă prieteniei franco-germane.

În timpul deschiderii celei de-a paisprezecea adunări generale a Congresului Mondial Evreiesc (WJC), pe 5 mai la Budapesta, premierul Viktor Orbán a pledat pentru “toleranţă zero” faţă de antisemitism, în timp ce incidentele vizând comunitatea evreiască s-au multiplicat în ţară în cursul ultimelor luni.

Dacă ministrul israelian al Energiei, Silvan Shalom, a calificat intervenţia lui Orbán drept un “semnal puternic şi clar pentru comunitatea evreiască maghiară şi extremişti”, WJC s-a arătat mai critic, regretând că premierul

nu a făcut nicio referinţă la vreun incident antisemit sau rasist şi nici nu a arătat în mod clar diferenţa între guvern şi facţiunea de extremă dreapta.

În ajun, partidul de extremă dreapta Jobbik adunase 500 de manifestanţi la Budapesta pentru a omagia “victimele sionismului şi ale bolşevismului”, denunţând “complotul israelian împotriva Ungariei”.

Astăzi, 6 mai, “se deschide la München cel mai mare proces împotriva unor neonazişti din Germania”, relatează Die Tageszeitung, care afişează pe prima pagină lista celor zece victime (nouă imigranţi şi o germană) ale grupului terorist de extremă dreapta NSU (Clandestinitatea Naţional-Socialistă).

Cinci dintre membrii acestuia sunt acuzaţi de crimă. Principala acuzată este Beate Zschäpe, în vârstă de 38 de ani. “Este vinovată? Ea a organizat crimele rasiste ale celor nouă persoane? Sau a construit [numai] faţada trioului neonazist [cei doi complici ai săi, Uwe Mundlos şi Uwe Böhnhardt, s-au sinucis în 2011] şi nu era la curent cu nimic altceva?” se întreabă Die Tageszeitung. Conform acestui cotidian,

nimeni nu ar putea compara procesul împotriva NSU cu procesele de la Nürnberg împotriva criminalilor de război ai regimului nazist, sau cu procesul de la Auschwitz [...]: proporţiile acestora au fost de neegalat. Dar există totuşi o continuitate între acestea: fie doar şi numele de Clandestinitate Naţional-Socialistă, care arată în ce tradiţie se înscrie NSU. [...] La un an şi jumătate după desfiinţarea NSU, este greu de înțeles cum se poate ca un grup terorist neonazist să fi fost capabil să fure, să pună bombe şi să ucidă zece persoane timp de peste un deceniu, fără a fi deranjat, şi toate acestea în ţara de criminalilor nazişti.

Croaţia, care va adera la UE la 1 iulie, doreşte să intre în spaţiul Schengen până în 2015, relatează Der Standard. Dar, explică ziarul austriac, o intrare în spaţiul de liberă circulaţie, ale cărui frontiere externe ar trebui să fie gestionate de această ţară,

rămâne o provocare pentru Croaţia din punct de vedere al dotării materiale şi al personalului: conform ziarului Novi List, ar trebui să fie angajaţi 750 de ofiţeri suplimentari. Pentru apărarea frontierelor terestre şi maritime, mai lipsesc încă elicoptere şi vehicule speciale care să poată fi folosite pe uscat şi pe mare, precum şi camere termice.

Controalele la frontierele cu Italia, Slovenia şi Ungaria nu vor fi desfiinţate automat după aderare, dar Zagrebul doreşte să se pregătească încă de pe acum pentru îndeplinirea criteriilor de aderare la spaţiul Schengen, continuă Der Standard. “Ţara negociază în prezent condiţiile pentru efectuarea controalelor în comun cu Slovenia şi Ungaria, pentru a facilita accesul turiştilor în Croaţia”.

Controalele cetăţenilor UE la frontiera cu ţările UE, cu Bosnia şi Herţegovina, cu Serbia, cu Muntenegru, în porturi şi aeroporturi ar trebui să fie efectuate cu mai multă uşurinţă, explică Der Standard, care reaminteşte că la sfârşitul lunii aprilie au fost deschise două posturi de frontieră cu Bosnia şi Herţegovina. Pentru UE, aceasta era o condiţie indispensabilă pentru aderarea Croaţiei.

Preşedintele irlandez Michael Higgins este sub focul criticilor în urma unui interviu realizat de Financial Times, în care a declarat că UE este “hegemonică” şi se confruntă cu o “criză morală” la fel de mare ca şi cea economică. El a cerut, de asemenea, o reformă a Băncii Centrale Europene pentru a evita riscul unei revolte sociale şi al pierderii legitimităţii populare. Şi-a atras astfel furia criticilor care spun că a depăşit limitele constituţionale ale mandatului său. Dar acest lucru nu ar trebui să îl conducă pe prim-ministrul irlandez Enda Kenny să se folosească de “creionul de cenzor”, scrie Irish Times.

Pledând în favoarea unei Europe sociale şi a respingerii neoliberalismului strict, poate că preşedintele, în felul său inimitabil, face divagaţii care depăşesc orizontul ideologic al guvernului său. [...] Domnul Higgins, împingând limitele şi îndemnând la dezvoltarea unei noi viziuni a UE şi a locului nostru în cadrul acesteia, joacă un rol esenţial, fără putere de decizie, în stimularea unei dezbateri care este necesară şi întârziată.

Problema constituţionalităţii comentariilor lui Higgins ar trebui să fie lăsată la aprecierea irlandezilor, afirmă Financial Times într-un editorial. Dar “problemele pe care le-a abordat sunt exact cele care ne-am dori să fie dezbătute public de orice politician ales”. Cotidianul economic mai adaugă:

domnul Higgins consideră poate că argumentele morale sunt edificatoare împotriva austerităţii. Dar ceea ce contează, de asemenea, din punct de vedere moral, este dacă împrumutul realizat astăzi împovărează generaţiile viitoare; şi dacă împrumuturile publice sunt cheltuite pentru a servi interesele unor iniţiaţi privilegiaţi. Cu toate acestea, are dreptate în privinţa faptului că dezbaterea trebuie să aibă loc.

Pe 5 mai sunt programate numeroase festivităţi la nivel mondial pentru comemorarea bicentenarului filosofului danez Søren Kierkegaard (1813-1855).

Cu acest prilej, De Groene Amsterdammer remarcă un interes reînnoit faţă de acest “Socrate de la Copenhaga”, care se explică prin reflecţiile sale cu privire la existenţa individului, conştiinţa de sine şi viitorul său.

Eseurile sale despre “posibilitatea [individului] de a-şi dobândi autenticitatea prin afirmarea libertăţii sale, îl fac pe Kierkegaard din nou foarte actual [...], chiar dacă misiunea pe care el o conferă individului este fundamental diferită de incitările care se găsesc în prezent în manualele de dezvoltare personală”.

Pentru a marca Ziua Mondială a Libertăţii Presei, pe 3 mai, cotidianul din Torino publică o ediţie specială, afişând pe prima pagină o fotografie a corespondentului său de război, Domenico Quirico, care a dispărut în Siria acum 3 săptămâni, şi panglica galbenă simbolizând campania pentru eliberarea acestuia.

“Un efort internaţional pentru a face ca regimurile care limitează libertatea presei să simtă presiunea opiniei publice poate face o diferenţă”, scrie redactorul-şef Mario Calabresi în editorialul său.

Într-o rubrică dedicată invitaţilor, secretarul general al asociaţiei Reporteri Fără Frontiere, Christophe Deloire, aduce un omagiu “eroilor noştri”, jurnaliştii care îşi riscă libertatea şi viaţa pentru “a apăra dreptul nostru de a ne menţine ochii deschişi”. Printre aceştia se numără Mazen Darwish, şeful Centrului pentru Presă şi Libertatea de Expresie din Siria, aflat în închisoare, căruia asociaţia i-a decernat în 2012 Premiul pentru Libertatea Presei.

Închisoarea este locul unde Uli Hoeneß, preşedintele FC Bayern ar trebui să urmărească finala Ligii Campionilor între echipa sa şi cea din Dortmund, pe 25 mai la Londra, estimează Tageszeitung.

Mărturisirea lui Hoeneß, care a recunoscut că a deţinut un cont în Elveţia, ia dimensiuni tot mai politice în Germania, în cadrul campaniei pentru alegerile legislative din septembrie.

“Hoeneß se prezintă ca un suflet păcătos dar asta va avea trecere pe lângă justiţie?” se întreabă cotidianul alternativ, care pune o altă întrebare: cea a demisiei preşedintelui care declarase că nu vrea să-şi părăsească postul înainte de faimoasa finală.

“BCE a scăzut dobânda de referinţă de la 0,75% la 0,5%” pe 2 mai, ceea ce este “o nouă scădere record”, notează Die Presse, care adaugă că preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, “nu exclude alte scăderi”.

Pentru cotidianul vienez, această măsură este în beneficiul băncilor din zona euro, deoarece “ele au încă posibilitatea de a împrumuta câşi bani vor de la BCE în condiţii foarte favorabile timp ce del puţin un an”.

Dar pierd cei care economisesc, consideră ziarul:

Scăderea istorică a dobânzii va avea consecinţe catastrofice. Având în vedere rata inflaţiei şi impozitul pe veniturile de capital, a economisi a devenit o afacere în pierdere. În Austria, cei care economisesc au pierdut 10 miliarde de euro între 2010 şi 2012 din cauza dobânzilor reale negative.

După alegerea sa la preşedinţia Franţei, pe 6 mai 2012, François Hollande înţelegea “să reorienteze politica europeană” spre o flexibilizare a austerităţii bugetare susţinută de cancelarul german Angela Merkel.

Dar “bilanţul este departe de a fi la înălţimea speranţelor iniţiale”, asigură Le Figaro. Nu numai că “alianţa pe care încercase să o organizeze cu ţările din Sud a slăbit”, dar “niciodată relaţia cu Berlin nu a fost atât de tensionată”.

Cotidianul conservator constată că:

Vocea Franţei cântăreşte tot mai puţin în timp ce mesajul său împotriva riscurilor unui exces de austeritate este tot mai auzit, şi asta până la Bruxelles. […] Poate că François Hollande a greşit având dreptate prea devreme.

Primarul Atenei, Giorgos Kaminis, a interzis, pe 2 mai, o distribuire de alimente organizată de partidul neonazist Zori Aurii şi rezervată grecilor.

Ca represalii, povesteşte cotidianul, un deputat al Zori Aurii, Yorgos Germenis, “a îndreptat o armă” spre primar şi a rănit un copil încercând sa-l lovească. Poliţia a utilizat gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe militanţii neonazişti.

Este prima dată când autorităţile se opun la ceea ce jurnalul califică drept “supă populară a urii”. Cotidianul se întreabă totuşi dacă este vorba de o schimbare în atitudinea puterilor publice sau începutul unei tensiuni cu Zori Aurii, în vederea alegerilor municipale din 2014.

Preşedintele BCE, Mario Draghi a anunţat pe 2 mai o scădere cu 0,25% a ratei dobânzii directoare (de la 0.75% la un minim istoric de 0,5%). Dar aceasă măsură “nu va fi suficientă pentru ca Spania să-şi poată regăsi creşterea” economică, susţine El Periódico.

Cotidianul admite că este vorba de un “stimul necesar”, dar că el nu va permite să “faciliteze creditul pentru companiile mici şi mijlocii” spaniole, cheie pentru revenirea economică.

BCE a anunţat de asemenea că ea îşi va continua operaţiunile de finanţare ilimitată a băncilor până în iulie 2014.

A fost un “debut fără niciun complex de inferioritate” scrie La Stampa după primul turneu diplomatic european al lui Enrico Letta. Primul ministru italian, care a fost învestit în funcţie pe 29 aprilie, s-a întâlnit cu Angela Merkel, cancelarul german, pe 30 aprilie, iar cu preşedintele francez François Hollande şi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pe 1 mai.

A trebuit să “se facă cunoscut la Berlin şi la Paris, unde destinul Italiei este decis într-o mai mare măsură decât îşi îmaginează unii”. În ciuda vârstei sale tinere – doar 46 de ani – a “intrat în pantofii unui şef de guvern în câteva ore”, observă cotidianul. Dar încrederea Europei se va dovedi a fi mult mai greu de câştigat, adaugă cotidianul într-un editorial,

Turneul diplomatic timpuriu al lui Letta a fost “o idee bună”, consideră Il Sole 24 Ore, nu numai pentru a sublinia “mai mult statura politică a Italiei pe scena continentală”, dar, de asemenea, pentru a consolida poziţia premierului în faţa disputelor – în special cea cu privire la rambursarea impozitului pe locuinţe cerut de liderul PDL Silvio Berlusconi – care fac să tremure deja marea coaliţie care sprijină actualul guvern. Letta

De partea germană, Die Zeit face o reflecţie asupra “băiatului deştept” care i-a succedat “seducătorului zâmbitor” Berlusconi şi “profesorului curtenitor” Monti.

În ceea ce priveşte ideea unei alianţe cu Franţa lui François Hollande, în scopul de “a obţine o relaxare a Pactului de stabilitate şi [...] a obiectivelor de deficit”, Der Standard consideră că aceasta este “complet exagerată”. Cotidianul austriac afirmă că

În cele din urmă, călătoria lui Enrico Letta în Europa se aseamănă mai degrabă cu un “pelerinaj”, consideră cronicarul de la ABC, Alfonso Rojo. Ducându-se mai întâi la Berlin, noul prim-ministru italian a arătat pur şi simplu că ştie cine conduce în UE.

"UE a avut întotdeuna probleme în definirea frontierelor sale periferice. De acum înainte problema este rezolvată de înșiși candidații la extindere: cei mai mulți și-au abandonat deja visele de integrare europeană", scrie editorialistul publicației Rzeczpospolita, Jędrzej Bielecki.

Cotidianul notează faptul că, pe lângă euroscepticismul aflat în creștere în statele mai bogate, cum ar fi Islanda, care nu prea mai vrea să continue negocierile de aderare, entuziasmul pentru integrare devine șovăitor acum și în sânul candidatelor mai sărace, de exemplu Ucraina, care – în ciuda încurajărilor primite din Polonia – nu se poate decide dacă să se apropie sau nu mai mult de UE.

De asemenea, opinia publică din Turcia s-a întors împotriva aderării țării lor la UE, în timp ce Croația s-ar putea foarte bine să fie de fapt ultima venită din Balcani pentru anii următori: candidații din regiune nu par să simtă aderarea ca fiind avantajoasă și meritând dureroasele reforme care trebuie aplicate între timp.

Potrivit cotidianului din Varșovia,

acesta este rezultatul direct a cinci ani de criză în care liderii UE nu au fost capabili să ia decizii curajoase, necesare pentru restabilirea monedei euro. În același timp, slăbiciunea Franței, Italiei și Spaniei a condus la dominația politică a Germaniei în Europa unită și la renașterea unor resentimente istorice. Criza din zona euro nu numai că a avut loc din cauza minciunii autorităților elene sau a imprudentelor investiții bancare spaniole, ci și din cauza unor erori în structura uniunii monetare, produse de nemți și de francezi. Dar astăzi, doar cele mai sărace și mai slabe state din Europa sunt presupuse să plătească oalele sparte. Un aspect care dă de gândit statelor candidate.

Iulia Timoşenko a fost arestată ilegal şi din motive politice, potrivit deciziei Curţii Europene pentru Drepturile Omului, de la Strasbourg, din 30 aprilie.

Timoşenko a fost reţinută în 2011 şi închisă pentru şapte ani pentru “abuz în serviciu” referitor la rolul ei în semnarea unui acord pentru gaz cu Rusia.

Potrivit Gazeta Wyborcza, “decizia fără precedent a judecătorilor de la Strasbourg, care înainte au evitat să ia o poziţie atât de clară în disputele politice, lasă Kievului prea puţin loc de manevre. A o lăsa pe Timoşenko în închisoare va distruge speranţele Ucrainei pentru semnarea unei înţelegeri de asociere cu UE care a fost iniţial programată pentru această toamnă, la Vilnius.”

Vârsta de pensionare nu va mai fi fixată la 65 de ani, ci în viitor va depinde de durabilitatea sistemului de securitate socială, în conformitate cu noile planuri care urmează să fie discutate pe 2 mai, în cadrul unei şedinţe a miniştrilor guvernului portughez.

Guvernul lui Pedro Passos Coelho a promis troicii UE-FMI-BCE că va reduce cheltuielile publice cu 4,7 miliarde de euro între 2014 şi 2016. Este prevăzută adoptarea unei serii de măsuri radicale pentru a reduce deficitul la 5,5% din PIB în cursul acestui an, la 4% în 2014 şi 2,5% în anul care urmează.

Statul se pregăteşte să desfiinţeze 20 000 de locuri de muncă ocupate de funcţionari publici în urmatorii trei ani. O parte din reducerile globale ale cheltuielilor publice pe 2014 provine din reducerea cu 1,3 miliarde de euro a prestaţiilor sociale, inclusiv pensiile.

Nu va exista niciun omagiu pentru soldaţii germani de 4 Mai, ziua în care Olanda îi comemorează pe cetăţenii olandezi care au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi în misiuni de pace începând cu 1945.

Comitetul naţional a subliniat acest lucru pentru a evita confuziile, după o serie de proteste care au avut loc anul trecut când un băiat de 15 ani trebuia să recite o poezie, în timpul ceremoniei, despre unchiul său, un membru SS. După o lungă dezbatere, comitetul a interzis poemul, aminteşte Trouw.

Cotidianul dedică de asemenea prima sa pagină redeschiderii, pe 1 mai, a Muzelui Van Gogh, din Amsterdam, recent renovat.

Șomajul în rândul tinerilor creşte în continuare în Belgia, potrivit ultimelor cifre Eurostat, care arată că 22,4% dintre persoanele sub 25 de ani nu au o slujbă.

Ceea ce “atrage atenţia”, notează De Morgen, este că “se înregistrează cea mai mare creştere pentru cei cu educaţie medie şi superioară. Educaţia superioară nu mai este o garanţie pentru o slujbă”.

În Flandra, creşterea medie a ratei şomajului este acum de 8%, dar printre cei care au diplome universitare, este de 12,8%.

Presiunea din partea euroscepticului UKIP ar putea să-l împingă pe premierul conservator David Cameron să ceară parlamentarilor britanici să voteze referitor la referendumul in-out înainte de 2017, anul în care spusese că se va lua o decizie.

Dacă parlamentarii votează în favoarea pregătirii unui referendum, acest lucru ar angaja guvernul să organizeze controversatul scrutin referitor la statul de membru al Marii Britanii la UE. Premierul a făcut aluzie la noul plan în timp ce ţara votează astăzi într-o serie de algeri municipale.

“Dl Cameron întotdeauna a dat înapoi când a fost vorba de un vot pre-electoral al parlamentarilor pentru propunerea sa legată de referendum. Asta ar diviza coaliţia şi ar atrage furia conservatorilor pro-europeni. Dar dorinţa sa de a întreţine această idee este o indicaţie a presiunii din partea partidului eurosceptic al lui Nigel Farage şi a unui număr mare al parlamentarilor săi”, scrie The Times.

Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, reunit la Bratislava în 2 mai, ar putea să anunţe o scădere a dobânzii de referinţă, de la 0,75% la 0,5%, sau chiar mai puţin.

Această decizie, deja bine primită de pieţe, “pare mai degrabă politică decât salvatoare a economiei zonei euro”, consideră La Tribune. “Spune multe mai ales despre situaţia dificilă în care se găseşte banca centrală, strânsă cu uşa între imperativele situaţiei economice şi cerinţele germane”.

Pe 25 aprilie, cancelarul Angela Merkel a declarat că “în timp ce în Germania, rata dobânzii mai ridicată ar fi posibilă, alte ţări au nevoie de rate mai mici”.

Felix. Fără Otilia...este vorba despre porecla dată cândva Oscarului european, și acum uitată. Felixurile recompensau cele mai bune filme europene, cei mai buni actori europeni, cele mai bune actrițe europene (a fost și rândul Maiei Morgenstern cândva...). Şi, nu, în ultimul rând, contribuția europeană a unui actor la cinematografia mondială. Titlul, frumos, a dispărut, dar nu și aceste premii, acordate de un juriu prezidat de Wim Wenders, care se întrunește o dată la doi ani într-o capitală europeană, alta decât Berlin, în ceilalți ani. Data viitoare va fi la Riga, capitală culturală europeană a anului 2014. Mi-am adus aminte de acest premiu, discret și cu atât mai interesant, aflând că actorului danez care l-a interpretat pe dr Struensee în A Royal Affair, Mads Mikkelsen, i-a fost acordat acest premiu în 2011. Aș zice că pe merit...Nu știu ce cred unii, dar eu zic că de fapt, prin interpretare și stil unii actori europeni reușesc să facă să tremure în noi cu mult mai multe fibre decât monștrii din America...Pe orice continent ne-am afla.

A Royal (european) Affair....Crezusem că am ghicit toate registrele de interpretare ale acestui film, superb, văzut de curând. De când l-am văzut nu încetez să mă plimb pe paginile caselor regale, europene, suedeze, daneze, spaniole, europene, în general. Şi mă întreb, cu groază, dacă ultimul registru de interpretare nu ar fi dat cel al condițiilor în care se făceau și se desfăceau reformele în acel secol...Dacă nu asistăm, astăzi, în UE a noastră, la o bătălie la fel de nemiloasă și de dureroasă între dogmă și progres, și la ce cuplu oare face și desface de fapt ițele. La Bruxelles..Berlin...Paris...București.

Fotbal și eternitate. Revin la articolul pe care l-am semnalat mai demult pe contul FB: "Six idea to save the EU". Nu mi se pare chiar o aberație această Europe FC United, cu atât mai mult cu cât, de fapt, nicio echipă de fotbal din Europa, de club sau națională, nu mai este 100% pur sânge. Din naționala suedeză face parte un Zlatan Ibrahimovici care este de fapt din Balcani...francezii vibrează la auzul numelor unor jucători care numai francezi nu sunt (Beckam, Zlatan...). Imaginați-vă doar o clipă o echipă cu acest nume...European FC United. Nu v-ați duce pe jos până la Bruxelles pentru ea? "Football's governing authorities have clearly been thinking about this. After France hosts the 2016 European championships, the tournament will change radically, with 13 cities in 13 nations hosting matches in an attempt to make the competition more pan-European. But even Uefa's general secretary, Gianni Infantino, admits: 'There is a common concept, but the concept of nationality endures'. A soccer team Europe seems a long way off". Nu știu voi, dar eu de abia aștept să văd cum o să arate campionatul european de fotbal din 2016...în 13 state europene. Sper că va fi și România pe listă...

Eurovision...se apropie cu pași mari. Finala va avea loc în 18 mai în Suedia. Şi aflu cu bucurie că la Paris, duminica trecută au fost lansate 1000 de baloane pentru a sprijini nu candidatura Franței la Eurovision, Amandine Bourgeaois, ci pe cea a Moldovei, Aliona Moon. Ce-am văzut mi-a plăcut: Hai Aliona!

Lăcrămioare. Franța miroase a lăcrămioare, de câteva zile. Noblesse oblige, de 1 mai toată lumea oferă aceste flori...e ciudat cum pentru fiecare stat european Ziua Muncii are altă semnificație. Tradiția zilei ar veni se pare din Antichitate, însă treaba cu gingașele flori vine din secolul 19: este o floare care poartă noroc...deci, dacă vreți să fiți altfel mâine, nu mergeți la mare, la Constanța, dacă sunteți în România, ci oferiți lăcrămioare...

3.14. M-am distrat cu acest format pentru că este vorba de o rubrică pe care o citesc mereu cu plăcere, în Dilema Veche. Cu ochii-n 3.14. O vă ca pe un fel de magazin cu amintiri din viitor, de gesturi și bibelouri intemporale, ca o prăvălie cu poezie în care te îngropi atunci când ai un moment de respiro. Deci, de ce nu și eu din când în când? Un bun exercițiu de stil, din când în când, considerând că, dintr-un anumit punct de vedere, toată lumea știe să scrie romane, dar atât de puține persoane...pamflete. Sic.

PS. Pentru Serendipity vă las să descoperiți singuri ce înseamnă...

Parlamentul nord-irlandez a respins pe 29 aprilie căsătoria pentru persoanele de acelaşi sex. Partidul unionist din Ulster (protestant conservator), s-a opus legii, împins de liderii religioşi.

“Irlanda de Nord este singura naţiune din Marea Britanie unde cuplurile homosexuale nu au dreptul la căsătorie”, aminteşte cotidianul.

Căsătoria pentru toţi a fost adoptată de Anglia şi Țara Galilor pe 5 februarie 2013 şi un proiect de lege în acest sens e pe drumul cel bun în Scoţia.

Vizita premierului sârb Aleksandar Vučić la Zagreb, pe 29 aprilie, marchează o dezgheţare a relaţiilor între Serbia şi Croaţia, care cunoscuseră un blocaj după alegerea naţionalistului Tomislav Nikolić la preşedinţia Serbiei.

Vučić a estimat că după aderarea Croaţiei la UE, cooperarea între cele două ţări se va întări, scrie Danas.

Pe de altă parte, ministrul Afacerilor Externe al Croaţiei, Vesna Pusić a anunţat că ambele ţări se gândesc să demareze discuţii vizând să renunţe la plângeri reciproce pentru genocidul din timpul războiului din 1991-95 depuse la Curtea Internaţională de Justiţie.

Pe 29 aprilie, noua coaliţie de guvernământ a Italiei, condusă de Enrico Letta (Partidul Democrat), a fost aprobată de camera inferioară a Parlamentului cu 453 de voturi faţă de 153 şi se aşteaptă de asemenea să primească aprobare de la Senat pe 30 aprilie.

În discursul său către parlamentari, Letta a dezvăluit unele dintre punctele de bază ale programului său: tăierea costurilor cu forţa de muncă şi reducerea taxei pe locuinţe (IMU), după cum au cerut partenerii de coaliţie de la Partidul Libertăţii Poporului, precum şi abolirea fondurilor pentru partide. El şi-a acordat 18 luni pentru a începe reformele.

După votul din Senat, Letta va demara o serie de vizite diplomatice la Bruxelles, Berlin şi Paris în speranţa de a-i linişti pe partenerii europeni ai Italiei, dar şi pentru a solicita o interpretare mai flexibilă a pactului de stabilitate pentru ţara sa.

Parlamentul cipriot ar trebui să adopte în acest 30 de aprilie, cu o majoritate strânsă, însă, memorandumul de înțelegere cu troica creditorilor internaționali(UE, BCE, FMI) ca și acordul asupra împrumutului de 10 miliarde de euro care vine și el la pachet, "creând astfel condițiile pentru vărsarea ajutorului financiar" în următoarele zile.

Doar Adunarea Democrată a președintelui Nicos Anastasiades, Partidul Democrat și Partidul European – 29-30 de locuri din 56 – ar trebui să voteze textul.

După ce a îndepărtat ipoteza – susținută de Partidul Comunist – de a părăsi zona euro, "aceasta este singura opțiune valabilă pentru Cipru".

"Dragostea s-a dus. Relația franco-germană s-a răcit în timpul crizei euro", rezumă cotidianul economic.

"După foarte severe critici ale socialiștilor francezi față de cancelar, cele două guverne au încercat oareșcum să limiteze pagubele", scrie Handelsblatt, însă "acum numărul doi al cancelariei conduse de Angela Merkel vine să mai pună ceva lemne pe foc": ministrul economiei, Philipp Rösler, a realizat recent un studiu, obținut de ziar, în care "enumeră greșelile economice și politice ale țării vecine".

Printre ele, "creșterea costului muncii ca și taxele ridicate", "al doilea cel mai slab număr de ore lucrate în UE"; "greutatea fiscalității și a celei mai ridicate protecții sociale din zona euro".

Potrivit lui Rösler, competitivitatea Franței este în scădere iar domeniul industriei, plombat de impozite, înregistrează delocalizări masive, după cum informează Handelsblatt.

"Franța este in derivă spre sud", consideră ministrul, care crede și că s-ar putea ca Franța să nu-și mai poată juca în curând rolul de stabilizator în criza euro.

Premierul Donald Tusk l-a demis pe ministrul Justiţiei Jarosław Gowin după doar un an şi jumătate în acest rol. “Nu am timp să-i dau explicaţii ministrului în fiecare săptămână”, a spus Tusk, subliniind că Gowin, care provine din aceeaşi Platformă Civică (PO), “politizează” în mod inutil problemele de care se ocupă şi exprimă opinii “supărătoare” pentru cabinetul său.

Rzeczpospolita notează că Gowin şi-a pierdut postul după ce a acuzat clinici de fertilizare in vitro de comerţ cu embrioni umani şi chiar de vânzarea lor spre Germania unde se presupune că erau folosiţi pentru experimente.

Gowin va fi înlocuit de Marek Biernacki (PO), un fost ministru pentru Afaceri Interne din guvernul lui Jerzy Buzek.

În ziua abdicării reginei Beatrix și a accesiunii pe tron a fiului acesteia, Willem-Alexander (46 de ani), ziarul enumeră "cele șapte motive pentru a sărbători azi această decizie, dar fără prea mare entuziasm", în ciuda numeroaselor critici vehiculate, totuși, la adresa monarhiei olandeze.

Printre acestea, ziarul enumeră competențele regelui; absența sa din orice dezbatere politică anul trecut; "aspectul glamour" în comparația cu un președinte; rolul său reprezentativ în timpul vizitelor internaționale cu caracter comercial, precum și "coeziunea națională" pe care o generează.

La trei zile de la alegerile legislative, şeful statului, Ólafur Ragnar Grímsson, trebuie să indice în acest 30 aprilie persoana însărcinată să formeze noul guvern.

În cărţi sunt şeful Partidului Independeţei, Bjarni Benediktsson (43 de ani), care a obţinut 26,7% din voturi şi 19 locuri în Alþingi (Parlament), şi Sigmundur Davíð Gunnlaugsson (38 de ani), lider al Partidului Progresului, care a obţinut şi el 19 locuri. Chiar dacă nu a obţinut decât 24,43% din voturi, Gunnlaugsson revendică pentru el postul de premier, deoarece partidul său şi-a mai mult decât dublat scorul faţă de legislativele din 2009.

Ambele partide ar trebui să stabilească o alianţă – aceeaşi care a fost la putere în anii 1990 şi 2000.

Prezumţiile de corupţie pentru care a fost demis fostul comisar european pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorilor, John Dalli, sunt pe cale să se întoarcă la ora actuală împotriva Oficiului de Luptă Antifraudă al Comisiei Europene (OLAF), care a investigat acest caz.

Times of Malta relatează că ancheta realizată de OLAF este pusă la îndoială de către Comitetul de Supraveghere al Oficiului. Raportul acestuia, pe care Times of Malta a avut posibilitatea să-l parcurgă rapid, “este păstrat într-un seif în Parlamentul European”. Din acesta reiese că “personalul OLAF a acţionat ilegal atunci când l-a chestionat pe Zammit” şi că “OLAF şi-a depăşit atribuţiile”, de exemplu, “cerând autorităţilor din Malta înregistrări ale convorbirilor suspecţilor”.

Şi tocmai, dosarul OLAF împotriva lui Dalli “se bazează pe apeluri telefonice”, după cum titrează pe prima pagină cotidianul, astăzi, pe 29 aprilie. Ziarul explică faptul că “dovezile clare şi precise” pe care se sprijină acuzaţiile de trafic de influenţă formulate de către OLAF împotriva lui Dalli, se bazează, printre altele, pe o serie de apeluri telefonice dintre acesta din urmă, omul de afaceri Silvio Zammit şi asociata acestuia, Gayle Kimberley “imediat înainte, după, sau chiar în ziua în care au avut loc întâlniri importante”, şi pe “neconcordanţele între ceea ce a declarat domnul Dalli anchetatorilor şi faptele pe care le-au descoperit”.

Dalli a fost forţat să demisioneze în octombrie anul trecut, după ce OLAF a descoperit că Zammit, unul dintre apropiaţii lui, i-a propus unui producător de tutun suedez să intervină în favoarea acestuia, pe lângă comisar, în schimbul unei importante sume de bani.

Cu toate acestea, potrivit Times of Malta, raportul OLAF asupra propriei anchetei, publicat parţial în Malta Today ieri,

nu include dovezi concludente care să demonstreze că fostul comisar european era la curent cu mita care se presupune că ar fi fost cerută celor care fac lobby pentru tutun.

Cele două ţări se înfruntă de mai multe luni cu privire la strategia care ar trebui adoptată pentru depăşirea crizei, iar tensiunea a crescut şi mai mult vineri, 26 aprilie, după scurgerea de informaţii în presă provenind dintr-un document al Partidului Socialist francez, pe tema Europei.

În acest proiect de declaraţie este denunţată într-adevăr “intransigenţa egoistă” a cancelarului german. Deşi textul final, care trebuie să fie aprobat pe 30 aprilie, ar fi mai temperat, suntem departe de “tensiunea amicală” cu Angela Merkel evocată anterior de către preşedintele francez François Hollande.

O atitudine a Franţei criticată de Le Figaro, care în editorialul său consideră că

nimic nu este mai iresponsabil decât a face din Angela Merkel şi politica europeană a Germaniei ţapii ispăşitori pentru dificultăţile care se acumulează în ţara noastră. Această strategie, alimentată la cel mai înalt nivel la Paris, denotă un machiavelism de doi bani care vizează un eşec electoral al cancelarului german în septembrie [alegerile parlamentare se vor desfăşura pe 22], şi faptul că Germania va fi obligată să renunţe la exigenţele de austeritate pentru a satisface o Europă de Sud incapabilă de a se reforma.

Pentru Le Monde, “acest joc mărunt nu este doar infantil, este şi extrem de periculos”, iar aceasta din mai multe motive:

în primul rând, pentru că a arunca asupra Uniunii Europene responsabilitatea dificultăţilor politice şi economice ale Franţei alimentează euroscepticismul. [...] Apoi, pentru că, deşi doamna Merkel se preface a fi indiferentă la atacurile personale care provin partea de sud a Europei, afacerea ia o cu totul altă dimensiune atunci când ofensiva vine de la Paris.

De partea germană, Der Spiegel consideră că acest dezacord al cuplului franco-german reprezintă un obstacol pentru ieşirea din criză.

François Hollande îşi pune speranţele într-un nou guvern, format în urma alegerilor parlamentare germane, care să fie mai deschis şi mai dispus a face compromisuri. De la guvernul actual, el nu mai aşteaptă nimic. La un an de la începutul preşedinţiei lui Hollande, relaţia franco-germană este mai rea decât cele mai pesimiste previziuni provenind din cele două ţări. Berlinul şi Parisul sunt în dezacord pentru aproape toate deciziile politice ce vizează depăşirea crizei.

Mâine, Willem Alexander, 46 de ani, îi va urma mamei sale, regina Beatrix, la tronul Olandei.

Pentru belgieni, această întronare ar putea avea “aerul unei repetiţii generale”, deoarece “de câteva luni, zvonurile fac referire la o abdicare a lui Albert II în favoarea fiului său Philippe”. Se spune, într-adevăr, că regele este obosit şi că “prinţul se grăbeşte să domnească”. Totuşi pentru cotidianul belgian,

perspectiva unui cataclism politic în seara legislativelor din 25 mai 2014 complică şi mai mult o predarea a ştafetei care suscită semne de întrebare de ani de zile, mai ales în privinţa capacităţii lui Philippe de a-şi îndeplini rolul de rege al belgienilor.

Însă divergenţele între cele două ţări “relativizează oportunitatea de a compara două urcări la tron”.

Conservatorii austrieci şi-au conservat poziţia de primă forţă politică a landului la alegerile regionale, pe 28 aprilie. Astfel, creştin-democraţii (ÖVP) au obţinut 39,6% din voturi. Totuşi este cel mai slab scor realizat de partid în Tirol.

Socialiştii (SPÖ) au ajuns în poziţia a doua, cu 13,8% din voturi. Și ei înregistrează cel mai prost rezultat al lor în acest land.

Aceştia i-au devansat pe verzi (12,1%) şi Înainte Tirol – un partid creat de disidenţii ÖVP – (9,3%). Extrema dreaptă (FPÖ) obţine 9,6% din sufragii, o scădere faţă de scrutinul din 2008 (-2,8%).

Înaintea comemorării a 70 de ani de la masacrul din Volînia, preoţii creştini din Consiliul Bisericilor din Ucraina au lansat un apel la polonezi şi ucraineni pentru a-şi exprima încă o dată iertarea pentru evenimentele care au constituit un “lanţ al răului care este vechi de mai multe sute de ani”.

În 1943-1944, naţionaliştii ucraineni au ucis aproximativ 100 000 de polonezi în Volînia, regiune care înainte de cel de-al Doilea Război Mondial a aparţinut Poloniei. Pe de altă parte, se estimează că în jur de 20 000 de ucraineni au murit în atacurile de retorsiune poloneze.

Gazeta Wyborcza scrie că

acest apel fără precedent [...] ar putea să calmeze tensiunile premergătoare aniversării din luna iulie, eveniment care s-a dovedit dintotdeauna a fi un test dificil pentru relaţiile polono-ucrainene.

În timp ce noul guvern depunea jurământul în palatul prezidenţial Quirinale din Roma, în dimineaţa de 28 aprilie, un bărbat a deschis focul aproape de intrarea principală a Palazzo Chigi, locul unde se reuneşte cabinetul, rănind doi poliţişti, unul dintre ei grav, şi o femeie care trecea prin zonă.

Luigi Preiti, 49 de ani, care şi-a pierdut recent slujba şi s-a despărţit de soţie, a încercat să scape dar a fost prins imediat. El a spus că se gândea de ceva timp să “omoare vreun politician, apoi să se sinucidă”, dar a rămas fără muniţie.

Cei 21 de miniştri conduşi de liderul interimar al Partidului Democrat Enrico Letta nu au fost informaţi de atac, şi şi-au depus jurământul conform procedurii obişnuite. Coaliţia de guvernare sprijinită de PD, Partidul Poporul Libertăţii al lui Berlusconi şi Alegerea Civică vor înfrunta un vot de încredere în Parlament luni după-amiază.

Premierul Mariano Rajoy “nu va schimba nimic. Nici strategia economică nici guvernul”, notează El Mundo, la o zi după summitul între Irlanda – care deţine preşedinţia rotativă a Uniunii – şi Spania, la Granada.

Anunţul intervine la câteva zile după publicarea ultimelor statistici asupra şomajului în Spania, care a depăşit acum 6 milioane (27,19% din populaţia activă), în plină politică de austeritate economică sub directivele autorităţilor europene.

Dar “‘răbdarea’ trebuie să se fondeze pe expectative”, critică ziarul, ceea ce nu este posibil “când se renunţă la reforme structurale indispensabile şi se gestionează o continuitate care duce la dezastru”.

Alegerile legislative din 27 aprilie s-au soldat cu o înfrângere a guvernului social-democrat al Jóhannei Sigurðardóttir şi cu întoarcerea puterii de centru-dreapta. Cu 26,7% din voturi, Partidul Independenţei al lui Bjarni Benediktsson a obţinut 19 din cele 63 de locuri din Alþingi (Parlament), la fel şi Partidul Progresului al lui Sigmundur Davíð Gunnlaugsson (24,43% din voturi).

Cu 12,9% din voturi, Alianţa Social-Democrată obţine 9 locuri, în timp ce Partidul Piraţilor (5,1% din voturi) obţine 3 locuri, devenind astfel primul de acest gen care intră într-un Parlament naţional.

Partidul Independenţei şi cel al Progresului au început discuţiile în vederea formării următorului guvern, în fruntea căruia ar trebui să se afle Benediktsson (43 de ani) chiar dacă Gunnlaugsson revendică de asemenea postul de premier, estimând că partidul său este cel care a progresat cel mai mult explică Fréttablaðið.

Ambele partide, notează confratele său Morgunblaðið,

sunt sceptice în privinţa procesului de integrare în Uniunea Europeană şi scorul lor ar putea încetini aderarea Islandei la UE.

Cicatricile nu sunt încă închise, dar Gazeta Wyborcza a rezumat bine situaţia la care asistăm în acest moment: “Sfârşitul războiului de 24 de ani din Balcani”.

Pe 19 aprilie, la 15 după intervenţia NATO şi după luni de negocieri sub egida UE, Serbia şi Kosovo au semnat un acord pentru a normaliza relaţiile dintre ele. Un gest calificat pe bună dreptate drept istoric, deşi nu implică o recunoaştere a Priştinei de către Belgrad, iar punerea în practică a autonomiei acordate regiunilor cu majoritate sârbă va fi cu siguranţă spinoasă.

Mai puţin de o săptămână mai târziu, preşedintele sârb a adresat un gest simbolic vecinilor bosniaci. Tomislav Nikolić probabil că nu va lăsa o imagine puternică precum cea a cancelarului german Willy Brandt îngenuncheat în faţa Memorialului ghetoului evreiesc din Varşovia. Dar cerându-şi iertare “în genunchi” pentru “crima din Srebrenica”, el recunoaşte vinovăţia Serbiei în genocidul din 1995 şi deschide calea pentru un dialog care oricum nu va fi deloc uşor.

Aceste două evenimente au un punct comun: dorinţa de a întoarce pagina războaielor în fosta Iugoslavie şi de a lua calea Uniunii Europene. În această perioadă de criză a proiectului european, ţările din Balcanii de Vest ne arată că UE îşi păstrează ceva din “soft power”, atracţia ei care poate stabiliza şi democratiza vecinătatea ei imediată.

Dar această dorinţă de Europa manifestată de sârbi (cine ar fi crezut că naţionalistul Nikolić şi primul său ministru Ivica Dačić, fost purtător de cuvânt al lui Slobodan Milošević vor face vreodată acest dublu pas?), de kosovari, şi pe termen mai lung de bosniaci, poate fi o legătură primejdioasă pentru UE. Fiindcă deschide două posibilităţi între care va trebui inventată o cale de mijloc.

Un răspuns pozitiv la aceste dovezi de bunăvoinţă şi o eventuală aderare a Serbiei (cea mai avansată dintre cele trei ţări) în următorii ani creează riscul unei extinderi prea pripite şi prost pregătite. Economia, structurile statale, sistemul de justiţie, şi mai general obiceiurile politice ale acestui nou membru ar fi prea prea departe de normele europene optime. Şi ar crea în cele din urmă o respingere din partea opiniilor publice europene şi deziluzie în ţară.

Pe de altă parte, focalizarea pe aceste întârzieri ale Serbiei în aceste domenii şi amânarea perspectivei unei aderări prezintă riscul de a stopa elanul reformist şi democratic, al liderilor săi precum şi al întregii societăţi.

Cu alte cuvinte, Serbia şi vecinii săi dau în ultimele zile semne încurajatoare, şi UE va trebui să le prezinte o perspectivă stabilindu-le în acelaşi timp limite. Un exerciţiu de geometrie politică în care a fost întotdeauna neîndemânatică. Să ne amintim ca exemplu de aderarea Ciprului, care era presupusă să contribuie la rezolvarea problemei ocupaţiei turceşti a unei jumătăţi din insulă, sau de discuţiile eratice cu Turcia. Cu atât mai mult cu cât Balcanii de Vest, un caz aproape de şcoală, rămâne o regiune cu înalt risc de explozie.

Faptul că acestea se întâmplă în jurul aderării Croaţiei, prevăzută pe 1 iulie, nu este o coincidenţă. Fiindcă liderii din Belgrad se simt obligaţi să evite a se găsi printre micile state balcanice fără perspective de aderare. Dar trebuie mai ales să fie o ocazie, cum amintea recent politologul Jean-Sylvestre Mongrenier, “ca statul de drept să se afle în inima politicii de extindere”. Pentru a pregăti mai bine primirea noilor intraţi şi pentru a evita viitoare dezamăgiri.

De mai mulţi ani, cetăţenii din Moldova încearcă să identifice, fără rost, vreun "înger" în politica de la noi. După atâtea decepţii, ce ne rămâne să facem?

Să încetăm să mai căutăm "îngeri", aşa cum spuneţi, pentru că nu-i vom găsi. Să nu mai căutăm un lider naţional-salvator al neamului, şi nici "martiri ai cauzei". Ar trebui să ne învăţăm să alegem dintre noi, cetăţeni fără titluri pompoase, oameni valoroşi, competenţi, buni specialişti în domeniile lor şi cu bun-simţ. Avem printre noi asemenea persoane? Cred că avem. Dacă sunt cumva prea optimist şi greşesc, atunci ne merităm suferinţa şi deriva în care ne găsim ca popor.

Cum pot fi pedepsiţi politicienii iresponsabili?

Politicienii trebuie sancţionaţi la vot. Prin refuzul de a le mai încredinţa o demnitate publică. Din păcate, memoria colectivă e scurtă, se iartă uşor.

Politicienii aflaţi azi la putere au o mare responsabilitate: să nu ne priveze de alternative democratice. Or, deocamdată, este cu adevărat dramatic faptul că cetăţenii cu convingeri pro-româneşti şi pro-occidentale, care ar dori să se delimiteze de partidele din arcul guvernamental, împotmolite în prea multe scandaluri, nu au pentru cine vota. În afară de Mişcarea Antimafie a lui Sergiu Mocanu, care mizează pe un mesaj justiţiar cu priză la populaţie, în zona extraparlamentară bate vântul, cum se mai spune… Cinismul actualilor guvernanţi se manifestă tocmai în această exploatare a lipsei de alternativă: ori ei, ori comuniştii. Argumentul lor nu poate să ţină la nesfârşit. Aici e marele pericol: într-o bună zi, mulţi moldoveni ar putea prefera alternativa comunistă, dezgustaţi de ceea ce văd acum pe scena politică, şi atunci idealurile tinerei generaţii, care a manifestat în aprilie 2009 pe străzile Chişinăului, vor fi compromise.

În cât timp am putea avea o clasă politică responsabilă?

E o chestiune care ţine de educaţie, de onoare. Iar cu educaţia şi onoarea stăm foarte prost. La noi nu s-a înţeles că un politician ajuns într-o funcţie publică (parlament, guvern…) se pune în serviciul poporului, nu a fost delegat să prade ţara şi să se îmbogăţească.

M-a dezamăgit şi primul val al absolvenţilor de după ‘90, din România şi din străinătate. S-au topit, au fost anihilaţi de obiceiurile locului: au devenit tranzacţionişti, corupţi. Vom avea o clasă politică responsabilă atunci când vom deveni noi înşine, ca societate, mai exigenţi, mai corecţi, mai morali. Când vom învăţa să respectăm legea şi să mai uităm de "tocmeli"… Aşa încât nu vă pot oferi un răspuns prea optimist. Ştiţi vorba aceea, cu gazonul englezesc. Îl tunzi, uzi, pliveşti, îngrijeşti şi tot aşa, decenii la rând… Dar tocmai ceea ce ne lipseşte e timpul. Nouă, generaţiilor de azi. Măcar să nu lăsăm celor ce vor veni după noi un dezastru.[...]

Este Dorin Chirtoacă, primarul capitalei, o şansă pentru menţinerea Partidului Liberal pe arena politică din Moldova?

N-aş vrea să fiu foarte critic acum cu Dorin Chirtoacă. Este un om în care şi eu am crezut la un moment dat, dar prestaţia sa i-a dezamăgit pe mulţi. Are momente de demagogie populistă, e bătrânicios ca discurs — nu se deosebeşte aproape prin nimic de unchiul său, Mihai Ghimpu, şi gestionează destul de prost treburile Chişinăului. De ce nu încheie parteneriate cu capitale din Uniunea Europeană? De ce nu scrie proiecte, nu atrage investiţii occidentale, nu încearcă să obţină granturi avantajoase, pentru a reface, pentru a schimba infrastructura complet degradată a oraşului? Un credit pentru a repara 10 străzi în Chişinău e prea puţin… De ce nu-şi angajează nişte consilieri cu studii şi relaţii în străinătate, experţi cu gândire emancipată? El ne spune, cu o retorică de Ev Mediu, că-i gata să-şi taie o mână pentru integrarea europeană, crezând că impresionează pe cineva. Omule, nu te mutila, suntem în alt secol, lucrează cu capul, nu te da populist curăţind zăpada în faţa primăriei sau adunând uscăturile în parcul de lângă Lacul Morilor…

Pe de altă parte, riscul revenirii comuniştilor la guvernare nu poate fi exclus. Cum poate fi prevenită o eventuală revanşă a comuniştilor?

Prin constituirea unei noi majorităţi parlamentare, care să continue reformele, poate chiar să le înceapă, ca să aibă şanse la alegerile din 2014.[...]

De la ce a început, totuşi, actuala criză politică|[primul ministru Vlad Filat a fost demis în 5 aprilie, din 24 aprilie Iurie Leancă, viceprim-ministru, conduce executivul]? De la "Pădurea Domnească" [tragic accident de vânătoare, muşamalizat] sau de la denunţarea de către Vlad Filat a Acordului AIE 2?

Criza politică a început chiar de la constituirea AIE. De la faimoasele "principii şi valori" ale lui Marian Lupu[preşedinte al parlamentului, demis în 25 aprilie]. Şantajul şi trădările de atunci au alimentat disputele dintre componentele Alianţei. Să ne amintim că Vlad Filat mergea la negocieri flancat de Alexandru Tănase şi de Mihai Godea – pe atunci figurile nr. 2 şi nr. 3 în partid –, care mai apoi au părăsit PLDM.

"Pădurea Domnească" a intensificat doar un conflict în plină desfăşurare, când am văzut cu toţii cât de putred e sistemul justiţiei din Moldova. Denunţarea acordului AIE nu a destrămat Alianţa, liberal-democraţii au rămas în guvern, ca şi miniştrii PD şi PL, de altfel. A fost o declaraţie politică prin care s-a dorit o curăţare a sistemului, o atenţionare a opiniei publice… Sigur că nu se poate nega că Vlad Filat a încercat să facă "surfing" pe valul de indignare populară pe care l-a provocat incidentul de la vânătoare. Dar asta ar fi făcut orice politician cu instincte vii: să profite de o conjunctură favorabilă, pentru a-şi consolida poziţia. Însă Filat nu şi-a calculat bine acţiunile şi nu s-a aşteptat la o ripostă atât de puternică şi de perfidă.

Criza politică a început cu adevărat o dată cu demiterea guvernului în Parlament, când PD a votat alături de comunişti moţiunea de cenzură, iar liberalii, deşi n-au votat, au pus atâta virulenţă în atacurile lor, încât au fost percepuţi de opinia publică drept "killerii" morali ai guvernului.[...]

Tot mai puţini politicieni preferă lecturile. Dacă ar citi mai mult, cel puţin din presă, credeţi că ar putea lua altfel de decizii? Cum pot influenţa lecturile calitatea clasei politice de la noi?

Lectura ar face clasa politică mai educată, mai stilată. Citind, luând înţelepciune de la alţii, politicienii moldoveni ar învăţa să negocieze şi să coabiteze fără a cădea în promiscuitate, fără a face compromisuri inacceptabile. Pe scurt: ar deveni mai onorabili, mai frecventabili. Aş dori o clasă politică onestă, cultă şi responsabilă. Este chiar o utopie?

Ce cărţi, pentru lecturi, le-aţi recomanda politicienilor?

Aş insista să înceapă cu "Abecedarul" şi cu "Albinuţa". Oamenii noştri politici, cum spuneam şi mai devreme, ar trebui să deprindă exerciţiul lecturii, să citească literatură artistică – ca să-i vedem că se exprimă inteligibil, coerent, să nu mai aibă vorbirea aceasta accidentată, grosolană, acest vocabular de interlopi. Să se sensibilizeze, să înţeleagă că viaţa nu înseamnă doar bani şi putere, că există şi alte noţiuni care îl înnobilează pe om, precum onoare, curaj, altruism, demnitate.

Aş recomanda — nu doar politicienilor, dar şi ziariştilor noştri, tuturor celor interesaţi să-şi lărgească orizontul – câteva titluri dintr-o bibliotecă imensă, obligatorie pentru cultura unui politician de azi: "Dialogurile" lui Platon, "Principele" şi "Discursurile" lui Machiavelli, "Eseurile" lui Montaigne, "Dicţionarul filosofic" al lui Voltaire, sau o lucrare de căpătâi cum este cea a lui Alexis de Tocqueville "Despre Democraţie în America". Aş recomanda autori din secolul XX, care au reflectat asupra democraţiei moderne: Karl Popper "Societatea deschisă şi duşmanii săi", sau care au "deconstruit" totalitarismul: Hannah Arendt, Jean-François Revel. Filozofi, istorici şi politicieni din fostele ţări comuniste, cum este Adam Michnik, de exemplu (polonezii au o bogată tradiţie a gândirii liberale). Să citească textele lui Václav Havel din perioada disidenţei ("Puterea celor fără de putere"), dar şi memoriile de preşedinte ale acestuia, apărute recent în româneşte cu titlul "Pe scurt, vă rog!". Le-aş mai recomanda un volum publicat recent la Chişinău: Jonathan Powell "Noul Machiavelli. Cum se gestionează puterea în lumea modernă". Autorul acestei cărţi a fost consilier şef al premierului britanic Tony Blair şi ştie ceva despre politică. Ai noştri vor afla din această carte, între multe altele, cum să se comporte cu presa şi cum să respecte opinia publică.[...]

Necazul cel mare al Basarabiei post-sovietice e că nu am avut în aceşti 22 de ani suficient răgaz, nu am avut barem o legislatură democratică de 4 ani, pentru ca nişte reforme să înceapă ca lumea, necum să mai fie şi duse până la capăt. Or, ne-ar trebui măcar două legislaturi complete pentru a putea spune că am trecut Rubiconul. O demonstrează experienţa ţărilor din Europa Centrală, din fostul bloc sovietic. Şi aceste naţiuni încă au avut o poziţie de start mult mai bună ca a noastră. Basarabia n-a fost decât o biată colonie rusificată, în care cei care puteau de bine-de rău să redacteze o declaraţie, un manifest politic în limba română, la începutul anilor ’90, erau o mână de filologi, 3-4 scriitori… Sper totuşi că după ce se vor face toate aranjamentele între foştii parteneri din AIE, guvernul să fie votat şi să evităm alegerile anticipate – ele ne-ar duce direct în braţele Rusiei.

În calitatea dvs. de lider de opinie, jurnalist, scriitor… Cum credeţi, ce-i interesează astăzi cel mai mult pe cetăţenii din Moldova?

Îşi doresc o viaţă mai bună. E multă sărăcie şi disperare în ţară, iar elita politică – de fapt, e vorba de o cooperativă politică – îşi iese din minţi, copleşită de intrigi şi lupte pentru ciolan. Ar fi bine să se-apuce în sfârşit să facă ceva pentru oameni. La ţară, în "Basarabia profundă", nostalgiile după "stabilitatea" erei Brejnev sau după "liniştea" asigurată de Voronin sunt foarte mari.

Credeţi în parcursul european al Moldovei… fără Transnistria?

Aş vrea să cred că ne-am putea dezlega de "ghiuleaua transnistreană" (fără a recunoaşte independenţa regimului de la Tiraspol, ar fi o prostie şi o trădare a intereselor naţionale!), pentru că Rusia nu va pleca, mă tem, niciodată din această regiune. Doar o catastrofă politică şi socială majoră în Rusia o poate obliga să se retragă din teritoriile ocupate. Noi trebuie să spunem clar, pe toate canalele diplomatice şi în toate limbile care contează: "Transnistria e o zonă ocupată militar şi economic de Federaţia Rusă. Nu condiţionaţi integrarea europeană a R. Moldova de rezolvarea conflictului separatist, nu ne aruncaţi în braţele călăilor noştri!"

Dacă ratăm, totuşi, şansele Summitului de la Vilnius, ce ne aşteaptă în 2014, 2015, 2030?

Nimic bun. Vom plictisi pe toată lumea cu mediocritatea şi lipsa noastră de viziune, cu vendetele noastre politice meschine, s-ar putea să fim abandonaţi de partenerii occidentali, mai ales că sunt copleşiţi şi ei de probleme şi crize. Îngrijeşti un bolnav, dar ar trebui să vrea şi bolnavul să se însănătoşească. Dacă nu… sunt destui nefericiţi care aşteaptă la rând!

• Varianta integrală a interviului, în Ziarul de Gardă.

Interviu cu scriitorul Vitalie Ciobanu, preluat din Ziarul de Gardă, preluat în fragmente cu amabilitatea colegilor din Chişinău.

Cancelarul german Angela Merkel a redeschis problema spinoasă a politicii bancare privind rata dobânzilor, spunând că Germania ar avea nevoie, în mod ideal, de rate mai mari decât şi-ar dori Europa de Sud, relatează Financial Times. Cotidianul economic precizează că

intervenţia de joi, foarte neobişnuită, a cancelarului german, cu o săptămână înainte ca independenta Bancă Centrală Europeană [BCE] să anunţe – după cum prevăd mulţi economişti – reducerea principalei rate a dobânzii, subliniază diferenţele care persistă între economiile din Nordul prosper şi Sudul afectat de austeritate.

Comentariile ei intervin simultan cu publicarea cifrelor care arată că peste 6 milioane de persoane sunt în şomaj în Spania, în timp ce Franţa stabileşte un nou record cu 3,2 milioane de şomeri. Acestea subliniază provocările cu care se confruntă BCE în stabilirea unei rate a dobânzii care să fie adecvată diferitelor situaţii economice ale ţărilor din UE.

“Este inutil să câştigi sau să pierzi alegeri”, dacă se păstrează acest spirit nervos, a spus preşedintele Aníbal Cavaco Silva în timpul discursului său pentru a marca festivităţile oficiale ale revoluţiei din 25 aprilie.

Cu ocazia celei de-a 30-a aniversare a revoluţiei, preşedintele a declarat că “actualul conflict şi absenţa de consens îi vor penaliza pe jucătorii politici înşişi”. El a recunoscut de asemenea că programul de salvare al troicii (UE-FMI-BCE) “a dus la consecinţe serioase” pentru portughezi dar şi la “rezultate pozitive” pentru sistemul bancar şi balanţa de plăţi a ţării.

Câteva mii de oameni au ieşit în stradă strigând slogane precum “FMI, pleacă de aici” şi protestând împotriva discursului preşedintelui, în timp ce partidele politice de opoziţie l-au acuzat pe preşedinte de “condescendenţă” faţă de guvern.

Într-un interviu pe postul naţional de televiziune din Bosnia şi Herţegovina, preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolić, a cerut scuze pentru masacrul de la Srebrenica din iulie 1995.

“A fost o crimă oribilă comisă de către membri ai poporului meu. Şi vreau să fie cu toţii pedepsiţi”, a declarat şeful statului, care a creat o polemică în 2012, afirmând că nu a existat niciun genocid la Srebrenica.

Aproximativ 8 000 de persoane din enclava musulmană, care fusese plasată sub protecţia ONU, au fost ucişi de către forţele sârbe din Bosnia. Un masacru care a fost recunoscut ca gencide de către ONU.

Raportul de activitate al comisiei de control al OLAF pentru anul 2012 adânceşte “îndoielile asupra muncii Oficiului European de Luptă Antifraudă”, remarcă Die Presse:

În mod normal, activitatea sa nu ar trebui să lase nicio îndoială. […] Dar după demisia forţată a comisarului european pentru sănătate, John Dalli în octombrie trecut, în care OLAF are o parte de responsabilitate deloc de neglijat, impresia potrivit căreia se lucrează cu metode îndoielnice se întăreşte.

Cotidianul vienez consideră că raportul dă imaginea unei organizaţii “care veghează febril să se ascundă de un control exterior […]. OLAF în ansamblul său, şi directorul general Giovanni Kessler, sunt responsabili de asta”. Pe site-ul său, OLAF denunţă “tentative de dezinformare”, asigurând că “ancheta privitoare la fostul comisar Dalli ar putea să ducă la impresii false”.

Au fost înregistraţi 6,2 milioane de şomeri în Spania, în primul trimestru, fie 27,19% din populaţia activă, potrivit cifrelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, în data de 25 aprilie.

Este “un record dramatic”, se îngrijorează Cinco Días, care precizează că în anumite regiuni, cum ar fi Extremadura sau Andaluzia, rata şomajului depăşeşte 35%, şi necesită o “atenţie maximă pentru o urgenţă naţională”.

Guvernul lui Mariano Rajoy (de centru-dreapta) trebuie să prezinte în 26 aprilie noi măsuri, cum ar fi mărirea impozitelor pe salarii pentru a creşte veniturile statului, facilităţi pentru crearea de întreprinderi şi accesul la finanțare pentru IMM-uri, sau modernizarea şi reforma administraţiei publice.

Numărul de şomeri a ajuns la 3,224 de milioane în luna martie, fie 10,2% din populaţia activă. Rata şomajului a crescut cu 11,5% într-un an şi bate recordul din 1997.

“De altfel, guvernul nu crede cu adevărat – fără să poată mărturisi acest lucru – în litaniile prezidenţiale despre scăderea şomajului în acest an”, declară Le Figaro. Într-un editorial, cotidianul de dreapta pledează pentru “măsuri de amploare” împotriva şomajului [...], chiar dacă acestea şifonează concepţiile tipic socialiste”*: reducerea drastică a costului forţei de muncă, suprimarea săptamânii de 35 de ore, revizuirea indemnizaţiilor de şomaj.

“Toate măsurile [...] pe care cele mai puternice ţări europene le-au adoptat deja cu mult timp în urmă”, afirmă ziarul.

Pentru cel de-al patrulea număr al Europa, suplimentul pe care îl realizează în comun, Gazeta Wyborcza, The Guardian, Le Monde, El País, La Stampa şi Süddeutsche Zeitung analizează criza de încredere a europenilor faţă de Uniune, care, după cum dezvăluia ultimul Eurobarometru, a atins culmi nebănuite. Acest euroscepticism, scrie cotidianul parizian,

s-a răspândit deja în toată Europa, sub multiple forme: populism, naţionalism, neîncredere, resentiment, revoltă. A fost, pentru mult timp, propriu doar britanicilor. El se află acum la originea revoltei greceşti, a haosului politic italian, a decepţiei franceze, a frustrării nemţilor, asupra cărora se concentrează, în acest moment, ostilitatea tuturor.

Un sentiment împărtăşit de Mario Calabresi, directorul La Stampa, potrivit căruia

suntem în pană, fără a avea o ideee puternică, aptă să redea speranţă şi, mai ales, suntem mai dezuniţi ca niciodată. [...] Criza construcţiei europene şi interiorizarea societăţilor noastre şi a propriului nostru model social au dus la reapariţia egoismelor şi a vechilor ranchiuni. Religia unică a austerităţii nu a cucerit spiritele, dar a îngheţat inimile şi a îndepărtat popoarele.

Motivul, analizează în El País cercetătorii Mark Leonard şi José Ignacio Torreblanca, constă în mare parte în faptul că

prin intermediul pactului bugetar şi al reformele naţionale de mare amploare cerute de Banca Centrală Europeană, eurocraţii au încălcat nenumărate linii de netrecut în materie de suveranitate naţională, şi şi-au extins influenţa cu mult dincolo de normele de securitate alimentară, cu scopul de a controla pensii, impozite, salarii, pieţe ale muncii şi posturi din administraţie. Ori aceste domenii ţin de însăşi esenţa statului providenţă şi a identităţilor naţionale. [...] În acest nou scenariu, guvernele se urmează unul altuia, însă politicile rămând în mod fundamental aceleaşi, iar legitimitatea lor nici măcar nu poate fi discutată.

Va sfârşi oare această tendinţă prin a ucide Uniunea? “Fiecare din noi speră că, o dată cu întoarcerea creşterii economice, euroscepticismul va bate în retragere”, scriu Leonard şi Torreblanca, potrivit cărora, totuşi

entuziasmul faţă de valorile Uniunii nu va renaşte dacă aceasta nu-şi va modifica radical felul în care se poartă cu statele membre şi cu cetăţenii acestora.

Acest “şoc al democraţiilor”, această opoziţie Nord-Sud, incarnează de fapt Europa cu două viteze de care tot se vorbea în trecut în domeniul apărării, politicii externe sau a liberei circulaţii, notează directoarea adjunctă a cotidianului spaniol, Berna González-Harbour. UE

este astăzi un lucru tragic, care nu reuşeşte nici măcar să adopte forma cea mai pacifică a două paralele care, chiar dacă nu se întâlnesc niciodată, măcar nici nu se lovesc. Direcţiile sunt divergente şi ambele avansează, în cel mai bun caz, spre un dezacord.

Între timp, cele şase publicaţii partenere formulează câteva propuneri pentru ca UE să iasă din impas, rezumate de The Guardian. Ele merg de la desfiinţarea unuia dintre cele două sedii ale Parlamentului European, la constituirea unei armate europene, trecând printr-o “Eur-app” pentru tablete şi smartphone-uri, ca şi “găsirea unei idei puternice, care ar da europenilor simboluri şi obiective, care ar provoca emoţii, ataşament şi mai multă solidaritate”.

Elveţia a decis, în 24 aprilie, să extindă la toţi cetăţenii Uniunii Europene (exceptând bulgarii şi românii, constrânşi deja la o perioadă de tranziţie), pentru un an de zile, aplicarea cotelor în acordarea permiselor de muncă de lungă durată. Măsura, care va intra în vigoare la 1 mai, este o urmare a cotei introduse în aprilie 2012 pentru perioadele de muncă de scurtă durată, pentru cetăţenii UE – 8, de fapt ţările din Estul Europei care au aderat în 2004.

“UE regretă” această decizie, titrează Neue Züricher Zeitung. Căci, extinzând aceste resctricţii la aşa-zisul grup UE – 17, Berna afirmă că nu face decât să aplice “clauza de salvare” prevăzută prin acordurile bilaterale semnate cu Uniunea în 1999. Această clauză se va aplica pentru tot ceea ce depăşeşte limita de 53 700 de permise eliberate. Ori, notează cotidianul,

dacă, totuşi, Consiliul federal [guvernul elveţian] spera astfel să scape de stigmatul unui reproş de discriminare, aplicând clauza la alte 17 ţări europene, el nu a convins-o deloc pe Lady Ashton. Căci, potrivit acesteia, [Elveţia] continuă să practice o discriminare între statele membre, ceea ce nu este admisibil.

La rândul său, Le Temps consideră că această măsură “nu jenează UE”. Totuşi cotidianul din Geneva califică măsura ca fiind o “cosmetică migratoare”, care va linişti poate Bruxelles, dar în niciun caz populaţia elveţiană:

această decizie poate fi acceptată la Bruxelles din trei motive. Elveţia respectă contractul cu UE. Dispozitivul evită discriminarea dintre europeni. Nu se aplică şederilor de lungă durată, ceea ce reduce oareşcum câmpul său de acţiune. [...] Este naiv să crezi că-i vom linişti astfel pe elveţieni. Deoarece nu sunt stupizi, vor vedea că presiunea imigraţiei europene nu va scădea cu adevărat. [...] Elveţienii por pricepe, au dovedit-o deja, că imigraţia europeană, favorizată din foarte bune cauze în comparaţie cu cea din restul lumii, contribuie la prosperitatea ţării.

Şefa Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), Catherine Ashton a eşuat, UE nu a vorbit pe o singură voce în nicio problemă importantă de afaceri externe în ultimii ani. Aceasta este concluzia unui prim raport al Comitetului pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, care revizuieşte organizarea şi funcţionarea SEAE, care a fost înfiinţat în decembrie 2010.

“Am făcut un pas înainte, în timp ce aşteptăm încă mulţi paşi” a spus pentru Rzeczpospolita, şeful comitetului Elmar Brok. Acesta crede că SEAE nu a folosit în mod adecvat mecanismul pentru cooperare consolidată înscris în Tratatul de la Lisabona, care

face posibil ca un grup selectat de ţări să ajungă la un acord în privinţa unor operaţiuni, ca parte a unei politici unice în întreaga UE. Din nefericire, această soluţie nu a fost niciodată folosită, chiar dacă s-ar fi potrivit perfect, de exemplu pentru intervenţia din Libia.

Brok spune că eşecul SEAE este cauzat de o lipsă de unanimitate în privinţa afacerilor externe din Consiliul UE plus lipsa viziunii deschise a lui Ashton sau a abilităţii de a stabili agenda pentru afaceri externe. Cotidianul notează că, din perspectiva comitetului, lipsa de influenţă a SEAE arată o structură imperfectă cu multe competenţe care se încrucişează şi încetinesc procesul luării deciziilor.

Raportul recunoaşte totuşi unele realizări ale SEAE, mai ales când a promovat o înţelegere referitoare la normalizarea relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo, şi s-a dovedit a fi un bun negociator în privinţa programului iranian pentru arme nucleare.

Curtea Constituţională a Germaniei a decis, pe 23 aprilie, să impună o separare strictă între activitatea poliţiei şi a serviciilor de informaţii.

Curtea, cu sediul la Karlsruhe, consideră că schimbul de date între Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei, serviciile de informaţii, contraspionajul militar şi poliţia constituie

o încălcare masivă a drepturilor persoanelor în cauză. Acesta este motivul pentru care nu poate fi aplicată decât în cazuri excepţionale.

Cu toate acestea, judecătorii au aprobat fişierul “antiterorist”, declarând în acelaşi timp neconstituţionale informaţiile asupra contactelor serviciilor de informaţii. Iniţiat în 2006, acest fişier reuneşte informaţii referitoare la 18 000 de persoane, potenţial teroriste, furnizate de 38 de agenţii de informaţii.

Cu ocazia aniversării a 39 de ani de la revoluţia portugheză, care a pus capăt unui guvern dictatorial ce a condus ţara timp de 41 de ani, sunt prevăzute manifestaţii împotriva politicii de austeritate a guvernului.

Mai multe personalităţi importante au anunţat că vor fi absente de la festivităţile oficiale de sărbătorire a revoluţiei – cum ar fi tradiţionala sesiune parlamentară solemnă – printre care fostul preşedinte Mário Soares şi poetul Manuel Alegre, al cărui cântec Trova do vento que passa va lansa ceremonia în Parlament.

Această absenţă intenţionată este o consecinţă a faptului că actuala “conducere politică este în contradicţie cu spiritul [revoluţiei] din 25 aprilie, idealurile şi valorile sale”, explică publicaţia de stânga.

Pe 24 aprilie, liderului interimar al Partidului Democrat (PD) Enrico Letta, 46 de ani, i-a fost încredinţat un mandat din partea preşedintelui Giorgio Napolitano pentru a forma un guvern şi acesta a început imediat discuţiile cu partidul de centru Alegerea Civică (Scelta civica) şi Partidul Poporul Libertăţii al lui Silvio Berlusconi (PDL).

Negocierile s-au blocat deja în câteva puncte. PDL vrea să-i plaseze pe membrii săi importanţi în posturi cheie, cum ar fi ministerele de Educaţie şi Interne, în timp ce PD preferă personalităţi din afara partidului. Ministerul Economiei, un post crucial, ar trebui să fie condus de preşedintele Băncii Italiei, Fabrizio Saccomanni.

Un alt obstacol în calea formării guvernului este dorinţa lui Berlusconi de a anula foarte importanta taxă funciară, introdusă de premierul ce îşi încheie mandatul Mario Monti, şi de a rambursa ceea ce a fost deja plătit, o măsură care, potrivit PD, ar provoca o nouă urgenţă financiară. Votul de încredere pentru Enrico Letta ar trebui să aibă loc pe 29 aprilie.

“Guvernul va spori cheltuielile, pe măsură ce va colecta mai mulţi bani datorită dobânzilor mai mici” scrie Hospodářské noviny, menţionând că ministrul Finanţelor, Miroslav Kalousek, şi-a pus în practică declaraţiile: nicio nouă măsură de austeritate nu mai este prevăzută.

La rândul său, primul ministru ceh Petr Nečas a declarat: “Suntem de acord cu faptul că deficitul public nu va depăşi 3% din PIB, şi că, alături de consolidarea fiscală, vom fi capabili să pregătim terenul pentru creştere”.

“Militarii ruşi au surprins încă o dată Suedia”, scrie Svenska Dagbladet, după un alt astfel de incident de la sfârşul lui martie.

Cotidianul arată că, în 20 aprilie, un avion spion rus probabil provenind din enclava Kaliningrad a efectuat un zbor în strâmtul spaţiu aerian internaţional dintre insulele suedeze Öland şi Gotland, în Marea Baltică, “în momentul în care Suedia făcea un important exerciţiu militar” în cadrul NATO, implicând 1 400 de soldaţi.

Comisia de Apărare şi Afaceri Externe din Parlamentul suedez trebuia să se reunească pe 25 aprilie pentru a-i interoga pe şefii Forţelor Armate suedeze pentru acest nou episod care le pune sub semnul întrebării reactivitatea.

“‘Escraches’, atâta timp cât nu sunt violenţi – ceea ce nu este cazul – sunt un exemplu al libertăţii de a manifesta”, a declarat unui post de radio Gonzalo Moliner, preşedintele Curţii Supreme spaniole, referitor la maifestaţiile care se desfăşoară în faţa domiciliilor politicienilor.

Acest procedeu este din ce în ce mai folosit de către cei care se opun evacuărilor familiilor aflate în imposibilitatea de a-şi rambursa împrumuturile imobiliare. Mediile juridice, care în general se opun evacuărilor, sunt divizate în privinţa legalităţii acestuia, deoarece ar putea afecta viaţa privată şi libertatea individuală.

Declaraţiile magistratului au provocat un adevărat “incendiu politic într-o atmosferă deja tensionată”, observă El Mundo. Dar presiunea nu poate fi un “exemplu de libertate”, critică ziarul.

Piaţa auto europeană este în dificultate, iar perspectivele pentru 2014 sunt mediocre, constată La Tribune.

Cifra de afaceri trimestrială a diviziei de automobile a PSA (Peugeot-Citroën) a scăzut cu 10,3%. Daimler a înregistrat o scădere cu 60% a profitului net în primul trimestru, iar volumul de vânzări al firmei Volkswagen a scăzut uşor în primul trimestru al anului 2013.

Între timp, fabricantul american de automobile Ford şi-a triplat deficitul realizat pe Bătrânul Continent: 350 de milioane de euro de pierderi trimestriale şi o cifră de afaceri în scădere cu 7%.