La un an de la debutul crizei greceşti, zona euro este încă pe marginea prăpastiei. Nici cele 110 miliarde promise de UE şi FMI, nici planul de austeritate drastică al guvernului Papandreu nu au îmbunătăţit situaţia financiară a Greciei. Şi cu atât mai puţin au convins pieţele financiare şi agenţiile de rating, care au accentuat presiunea.

După Grecia, Irlanda şi Portugalia, supuse presiunii planurilor de salvare şi durităţii măsurilor de austeritate, Italia şi Spania sunt lovite de acţiunea mediilor financiare. Or, un risc de faliment al uneia dintre aceste ţări ar putea să însemne expolzia zonei euro, având consecinţe politice şi economice imprevizibile.

La Bruxelles, la Frankfurt, sediul Băncii centrale Europene, la Berlin, la Paris, şi în toate capitalele europene, responsabilii politici şi economici caută soluţia: austeritate crescută, solidaritate între ţări, incapacitate de plată, contribuţie a sectorului bancar? Între apelurile la federalism şi apărarea intereselor (egoiste?) naţionale, conducătorii europeni ezită în privinţa comportamentului de adoptat. Terorizaţi de puterea pieţelor şi a agenţiilor de rating, par incapabili de o acţiune decisivă. Cu riscul de a scăpa situaţia de sub control.