Primele pagini de astăzi
-
Italia
Criză: Merkel avertizează Europa
În ajunul următoarei reuniuni a Eurogrupului din 20 iulie, Angela Merkel a îngheţat guvernul italian declarând că “nu va exista solidaritate fără control” în Europa. Într-un interviu acordat ZDF, cancelarul german a indicat de asemenea că problema salvării băncilor în Europa nu era încă reglată.
Articolul original în La Repubblica it LinkLa Repubblica Roma -
Spania
“Men in black” ai lui Montoro pentru a controla regiunile salvate
Regiunile spaniole care duc lipsă de lichidităţi vor putea să solicite ajutorul guvernului central printr-un nou mecanism numit Fondul de lichidităţi regional (FLA) şi dotat cu 18 miliarde de euro. Iniţiativa ministrului de Finanţe, Cristobal Montoro, prevede că agenţii ministeriali vor parcurge regiunile în dificultate pentru a studia eventualitatea unei salvări financiare şi a stabili un calendar al tranşelor, cum a fost cazul în Grecia, în Irlanda sau în Portugalia.
Articolul original în El País es LinkEl País Madrid -
Ungaria
Un ziar britanic l-a regăsit pe nazistul ungur care trăieşte în ţara
Reporterii The Sun au găsit urma lui László Csatáry, la domiciliul său din Budapesta. Criminalul nazist cel mai căutat din lume, în vârstă de 97 de ani, este acuzat de complicitate la moartea a 15 700 de evrei, în cel de-Al Doilea Război Mondial. El conducea poliţia în ghetoul din Caşovia, oraş din Slovacia la acea epocă, anexat de Ungaria. Csatáry este căutat de justiţia maghiară din septembrie 2011.
Articolul original în Népszava hu LinkNépszava Budapesta -
Bulgaria
Imprudenţă suicidară
Cu cinci zile înainte de următorul raport al UE asupra progreselor reformelor judiciare în Bulgaria, preşedinta principalului sindicat al judecătorilor, Miroslava Todorova a fost revocată. Ea criticase deseori “dependenţa politică” a Consiliului Superior al Magistraturii. Destituirea sa a provocat o mişcare de protest inedit din partea judecătorilor bulgari.
Articolul original în Kapital (bulgară) LinkKapital Sofia -
Elveţia
Bănci: noua încălcare a legii care îi scandalizează pe jurişti
Băncile elveţiene, sub presiunea autorităţilor americane care îi urmăresc pe fraudatorii fiscului ce îşi plasează fondurile în băncile străine, mai ales elveţiene, au acceptat să transmită mii de nume şi documente implicându-i pe angajaţii lor care lucrează la gestionarea afacerilor clienţilor americani. Aceşti colaboratori ar putea fi urmăriţi pentru complicitate la fraudă fiscală.
LinkLe Temps Geneva -
Marea Britanie
Marea Britanie inundată de “poliţia mărcilor” pentru a-i proteja pe sponsori
În ajunul deschiderii JO, pe 27 iulie, la Londra, sute de ofiţeri vor brăzda ţara pentru a verifica legalitatea acordurilor comerciale realizate de sponsori pentru sute de milioane de euro. Aproape 300 de agenţi de la menţinerea ordinii se vor asigura că firmele nu au practicat un “marketing parazit”, care constă în a se asocia cu sponsorii oficiali ai Jocurilor ca Adidas, McDonald’s, Coca-Cola şi BP, fără a achita costurile de sponsorizare.
Articolul original în The Independent en LinkThe Independent Londra -
Sport
Cupa Mondială la Fotbal 2006 ar fi fost cumpărată
Preşedintele Fifa, Sepp Blatter, lasă să se înţeleagă că atribuirea Mondialului din 2006, Germaniei, ar fi fost obţinută prin corupţie. Unul dintre votanţi ar fi părăsit sala în ultimul moment, permiţând Germaniei să fie desemnată cu 10 voturi faţă de 9 pentru Africa de Sud. Organizatorii dezmint.
Articolul original în Süddeutsche Zeitung de LinkSüddeutsche Zeitung München






