"Criză constituţională în Republica Cehă", titrează Lidove Noviny: "Pentru prima oară în istoria Republicii cehe, Curtea constituţională a anulat alegerile legislative anticipate, prevăzute pentru 9 şi 10 octombrie". Curtea a dat astfel urmare unei plângeri depuse de către un deputat de stânga, potrivit căruia alegerile l-ar fi împiedicat să meargă până la termenul mandatului său. Votul anticipat fusese decis după căderea, în martie, a guvernului conservator al lui Mirek Topolánek. "Judecătorii au vrut să dovedească că sunt superiori Parlamentului", afirmă un specialist de drept constituţional citat de cotidianul praghez. Decizie considerată de altfel neconstituţională. In prezent, estimă cotidianul, soluţia cea mai probabilă este ca Parlamentul să schimbe Constituţia în week-end astfel încât alegerile să aibă loc la începutul lui noiembrie.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.