Cotidianul declară "război cenzurii". Cotidianul românesc publică pe prima sa pagină fotografia unui soldat american ucis în Afganistan, Joshua Bernard. "Într-un război, publicul, politicienii şi autorităţile preferă o realitate care să le evite responsabilităţile şi care să le avacueze problemele dureroase", scrie ziarul. "Este cu mult mai util să afrunţi realitatea".
Cotidianul a luat această iniţiativă după polemica care a urmat publicării clişeelor, în 7 septembrie, de către Associated Press. Departamentul american al apărării ceruse AP să nu publice seria de fotografii din care face parte imaginea lui Joshua Bernard pe moarte. Agenţia a preferat să sensibilizeze opinia publică asupra dramei pe care moartea tuturor victimelor războiului o constituie, inclusiv soldaţii. Aceste clişee au "lansat o dezbatere care poate schimba cu adevărat comportamentul media", estimă ziarul.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.