Stiinţă şi mediu înconjurător Energy

Libia: Cursa pentru petrol a început

24 august 2011
Presseurop
Die Presse

Die Presse, 24 august 2011

Cursa pentru petrolul libian” e în plină desfăşurare, constată Die Presse. Cotidianul vienez explică faptul că, pentru a se asigura viitoarele contracte se înmulţesc contactele cu rebelii. În timp ce opozanţii lui Gaddafi vor “să pedepsească companiile chinezeşti pentru lipsa de acţiune” a guvernului lor, ziarul citează un şef de companie germană care nu se teme de consecinţele abţinerii Berlinului în timpul votului ONU pentru autorizarea intervenţiei internaţionale: “Cancelarul a reparat toate acestea”.

Handelsblatt consideră din contră, că poziţia Germaniei în cursa pentru “comoara petrolului libian” este ameninţată. Pentru cotidianul economic german, Turcia, care tocmai a propus un ajutor de 300 de milioane de dolari rebelilor, este “câştigătoarea etapei”. Italia, “care a construit puţurile de extracţie din Libia”, se află într-o poziţie bună, dar Nicolas Sarkozy “nu va accepta” să cedeze locul firmelor italiene. Companiile germane nu vor obţine “partea uşoară”, continuă Handelsblatt, căci guvernul german “a ratat startul industriei germane” în această cursă.