Politică Apărare

Polonia-Republica Cehă: Statele Unite renunţă la scutul anti-rachetă din Europa de Est

27 august 2009
Presseurop
Gazeta Wyborcza

Gazeta Wyborcza , 27 august 2009

Statele Unite par că vor să abandoneze programul de construcţie al elementelor pentru un scut anti-rachetă în Polonia şi Republica Cehă, dezvăluie cotidianul varşovian Gazeta Wyborcza. Potrivit lobbyistului Riki Ellison, purtător de cuvânt al Alianţei pentru sprijinirea scutului anti-rachetă, Casa Albă se gândeşte deja la noi opţiuni. În timpul unei conferinţe de presă despre acest scut, mai mulţi generali americani nici măcar nu au pomenit Polonia sau Republica Cehă, iar administraţia Obama ar fi astăzi pe cale să fixeze lansatoare de rachete pe nave de război şi baze militare în Israel, Turcia şi eventual într-un stat din Balcani.

În timp ce strategia proiectului de scut anti-rachetă lansată în cadrul noii preşedenţii americane încă nu a fost finalizată, experţii sunt de acord a afirma că şansele instalării pe teritoriile poloneze se reduc, cu atât mai mult cu cât Washington este sensibil la obiecţiile Rusiei în acest dosar. Lipsa de încredere a consilierilor în ceea ce priveşte eficacitatea acestui scut rămâne principalul obstacol al proiectului.