O reţea secretă de spionaj formată dintr-o sută de persoane şi numită ORG, lucrează pentru ca Danemarca să fie “curăţată” de imigranţi, scrie cotidianul danez Politiken. Potrivit cotidianului, care a avut acces la un forum internet cu circuit închis al reţelei, ORG există de 20 de ani. Spionează stânga daneză şi furnizează informaţii despre personalităţile sale cele mai vizibile grupărilor cele mai radicale ale extremei dreapta daneză cum ar fi “Den danske forening” (Asociaţia daneză). Organizaţia mai doreşte şi “reglarea conturilor” “trădătorilor” care au permis imigraţia sau au susţinut-o public.
În 2009, un poliţist membru al reţelei a fost condamnat pentru că a abuzat de poziţia sa cu scopul de a obţine informaţii asupra “adversarilor politici”. Mai mulţi fondatori ai ORG au fost membri ai conducerii Partidului Poporului Danez (DF, populist) şi, potrivit fotografiilor postate pe forumul organizaţiei, sărbătoresc solstiţiul de vară în jurul unor cruci de foc, păstrând un vechi rit danez. Şeful ORG, Jesper Nielsen, nu a dorit să îi întâlnească pe jurnaliştii de la Politiken, dar le-a scris că “ORG nu a dorit atenţia actuală, căci presupunem că ar fi prost interpretat caracterul non-public al organizaţiei”.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.