A doua zi după acordul asupra ridicării plafonului datoriei americane, De Volkskrant consideră că "populiştii iau crizele ca ostateci". Cotidianul olandez notează că în doar două săptămâni, conducătorii de pe cele două părţi ale Atlanticului "par să fi evitat falimentul celei de a şaptesprezecea (Grecia) şi a primei economii (America) a lumii", însă în realitate soluţiile alese dovedesc că au acţionat cu toţii în funcţie de propriile lor interese. "Planul grecesc de salvare este un labirint în care nici măcar specialiştii finanţelor nu se mai regăsec. Planul american de austeritate este un tub gol care arată bine ceea ce nu s-a decis (creşterea impozitelor) însă lasă la mijloc ceea ce se va întâmpla cu adevărat".
"Conducătorii europeni au ajutat Grecia, dar refuză să aducă fondul de salvare la un plafon care ar permite şi altor ţări să profite de el. Politicienii din Washington au ridicat plafonul creditului, dar refuză să reducă structural datoria statului, printr-o creştere a impozitelor". Pentru a face pe placul alegătorilor, puterile de la Bruxelles şi de la Washington ar trebui să fie stăpânite. Potrivit lui De Volkskrant, acest aspect este datorat "temerii crescânde a populiştilor care, în anumite ţări (Olanda, Finlanda) au luat ostatec guvernele şi care, în alte ţări, ameninţă să o facă într-un viitor apropiat". Cotidianul regretă că, în vederea viitoarelor alegeri, Barack Obama, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy ignoră "ocazii istorice cum ar fi integrarea accelerată a Europei şi un mai mare rol pentru guvernul federal" în detrimentul "concesiilor politice cu populişti cum ar fi Marine Le Pen, Bild-Zeitung şi Tea Party".
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.