Republica Cehă şi Slovacia vor comemora fiecare în felul său aniversarea a 41 de ani de la invadarea ţării de către trupele Pactului de la Varşovia. La Praga, cehii îşi amintesc de prăbuşirea "socialismului cu faţă umană" şi de debutul "normalizării" care va rupe Cehoslovacia de Vest timp de 20 de ani. Cu această ocazie, Mlada Fronta DNES publică un reportaj foto inedit ilustrând represiunea protestelor de la Praga în timpul primei aniversări a invaziei, în 21 august 1969.
La Bratislava, aniversarea a fost ocazia pentru un nou scandal slovaco-maghiar: Lidové Noviny informează că mai mulţi politicieni slovaci, cu preşedintele Republicii şi Primul Ministru în frunte, au semnat un apel pentru a-l împiedica pe şeful Statului maghiar să inaugureze o statuie dedicată Sfântului Stefan, patronul spiritual şi primul rege al Ungariei, la Komarno, în sudul Slovaciei. Cotidianul regretă epoca încă proaspătă în care responsabilii slovaci evocau istoria comună şi înţelegerea dintre slovaci şi maghiari în cadrul Imperiului Austro-maghiar.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.