“Cine este ciudatul aici?” titrează The Independent, propunând fotografii cu nunta regală de anul acesta, cu primăvara călduroasă ca în niciun alt sezon, cu dezastrul de la Fukushima, o platformă petrolieră învechită din Marea Nordului şi în final cancelarul George Osborne. Răspuns – “Primii patru sunt consideraţi responsabili de dezastrul economic, dar, în aparenţă, nu şi cancelarul.” Cotidianul londonez propune această ghicitoare după publicarea statisticilor care arată cifrele sumbre ale creşterii economice din Marea Britanie – + 0.2% pentru trimestrul al doilea, -0.5% şi +0.5% în cele două trimestre anterioare. Oficiul Naţional de Statistică a dat vina pe cei patru inculpaţi de mai sus – nunta regală a costat economia aproximativ 0.25% din PIB, sau 3.5 miliarde de lire sterline (3.96 miliarde de euro) – dar pentru cotidianul de centru-stânga partea vinovată este chiar cancelarul, ale cărui “stoarceri ale finanţelor publice” şi creşterile TVA, au “sufocat în mod nesăbuit” recuperarea economică.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.