"Datorie: cursă contra cronometru în Statele Unite", anunţă Les Echos, în timp ce încleştarea dintre republicani şi democraţi, asupra posibilelor soluţii pentru a evita o posibilă incapacitate de plată, continuă. "Din punct de vedere european, cea mai surprinzătoare este atitudinea investitorilor faţă de acest risc", analizează cotidianul economic. "În timp ce cea mai mică ezitare a Vechiului Continent face să urce vertiginos dobânzile şi să cadă în haos pieţele bursiere, perspectiva unui pas greşit al Unchiului Sam nici nu le răceşte nici nu le încălzeşte, până în prezent".
"Există o 'apreciere' optimistă asupra Statelor Unite aşa cum există 'o apreciere' pesimistă asupra Europei", explică Les Echos, care aminteşte că "creşterea pe cap de locuitor şi crearea de noi locuri de muncă pot fi mai importante de această parte a Atlanticului, nimeni nu se sinchiseşte". Fenomenul oricum nu se va inversa atâta timp cât nu va fi găsită o soluţie politică: "zona euro va continua să îngrijoreze atât timp cât ea nu va fi pilotată coerent şi clar".
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.