"Datoria irlandeză tăiată până la ratingul 'junk' [speculativ], criza din zona euro se adânceşte", titrează the Irish Times, a doua zi după ce Moody's a retrogradat ratingul Irlandei. Anunţul a avut loc la doar "câteva ore după ce ministrul de Finanţe a spus că măsurile de ajutorare a Greciei propuse de miniştrii de finanţe din zona euro luni seara vor fi în beneficiul Irlandei", notează ziarul din Dublin. Dimpotrivă, pentru Moody's – "măsurile contemplate pentru Grecia au crescut posibilităţile ca Irlanda să intre în incapacitate de plată la anumite datorii, dacă trebuie să caute o nouă salvare din partea Europei". Este de aşteptat ca retrogradarea la categoria investiţii speculative, precum Portugalia săptămâna trecută, să ducă la o vânzare în masă a obligaţiunilor irlandeze când pieţele se vor deschide astăzi. The Irish Times adaugă că, "Retrogradarea a venit la sfârţitul unei zile în care comisarul european pentru piaţa internă, Michel Barnier, a spus că ar propune 'măsuri stricte' în noiembrie pentru a contracara puterea agenţiilor de rating". "Am fost surprinşi că agenţiile ar retrograda ratingul unei ţări fără nicio avertizare", a spus el, referindu-se la Portugalia.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.