“Agenţiile de rating ameninţă ajutorul pentru Grecia”, titrează Público. Potrivit cotidianului din Lisabona, noul pachet al ajutorului financiar pentru Grecia, în valoare de 85 de miliarde de euro, discutat în prezent, riscă să se lovească de un zid. “Băncile germane şi franceze doresc să ia parte la o prelungire a perioadei de rambursare cu condiţia ca agenţiile de rating să nu retrogradeze ratingul de ţară”. Dar este tocmai ce ameninţă să facă Fitch şi Standard & Poor’s (cele mai mari agenţii de rating). Agenţiile spun că actualele discuţii între UE şi Grecia duc la “incapacitate de plată potrivit criteriilor noastre”. La trei zile după ce miniştrii din zona euro au fost de acord să elibereze ultima tranşă din actualul program de ajutorare a Greciei, în valoare de 12 miliarde de euro, fără să-şi ia un angajament în privinţa datei pentru aprobarea noului pachet, presiunea pe ţară creşte din nou.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.