Uniunea Europeană a intrat într-o nouă fază, cea a "transferului de bogăţii", consideră Arie Elshout în De Volkskrant. Pentru jurnalist, "jocul miliardelor" în jurul Greciei s-ar putea să nu fie de fapt decât debutul unui proces structural care, în numele unităţii, ar obliga ţările bogate să transfere o parte din bogăţiile lor către ţările aflate în criză.
Ori, consideră Elshout, "este imposibil să jumuleşti un pui şi este la fel pentru rambursarea salvării de miliarde. Mai ales atunci când puiul dispune de un mijloc de şantaj: 'Dacă eu cad toată lumea cade cu mine'". Pentru cele mai bogate ţări ale UE nu există decât două soluţii. Prima este ceea ce jurnalistul numeşte "dilema alpinistului: lăsăm răniţi în urmă pentru a evita ca ceilalţi să nu cadă şi ei. Pe scurt, formaţi două grupuri de ţări cu euro sau abandonaţi-l".
Cea de a doua soluţie este "transferul de bogăţii". Economistul american laureat cu premiul Nobel Paul Krugman numeşte aceasta "uniune a transferurilor", şi ea "consistă în faptul că guvernele puternice le ajută automat pe cele mai slabe".
Pentru Arie Eleshout, această din urmă alegere poate să se facă "pe baza drăguţului principiu al solidarităţii şi al credinţei într-o Europă unită. Însă oamenii politici ar trebui în acest caz să justifice această decizie într-un fel democratic şi să fie cinstiţi spunând că aceste miliarde nu sunt abstracte, trebuie scoase de undeva. Din buzunarul contribuabilului, al proprietarilor, al pensionarilor, al părinţilor de copii şi adolescenţi şcolarizaţi, ai utilizatorilor de sisteme de sănătate, ai consumatorilor de artă şi de cultură. Pe scurt, de dvs".
Această evoluţie va modifica conceptul de solidaritate între europeni, pe care s-a fondat de fapt UE, estimă la rândul lor Ryszard Petru şi Pawel Swieboda. În Gazeta Wyborcza, preşedintele Societăţii economiştilor polonezi şi cel al think-thank-ului demosEUROPA consideră că odată cu criza Europa nu mai este divizată "între bogaţi şi săraci potrivit unei axe Est – Vest" ci "între un Nord conservator şi un Sud cheltuitor şi fără perspective".
De fapt, solidaritatea implementată în timpul extinderilor din 2004 şi 2007 lasă locul unei noi solidarităţi care, constată cei doi autori, vizează întărirea ţărilor periferice din zona euro pentru a salva instituţiile financiare din centrul prosper. Însă acest gest ridică oareşce probleme, iar cercul vicios al noilor împrumuturi, disimulate sub eufemismul "mecanisme europen", ar trebui să fie spart. Ryszard Petru şi Pawel Swieboda preconizează concentrarea asupra a ceea ce favorizează creşterea în ansamblul UE: ameliorarea productivităţii.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro. 
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi. 
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.