Stiinţă şi mediu înconjurător Energy

Uniunea Europeană: Industria nucleară o duce încă bine

21 iunie 2011
Presseurop
La Tribune

La Tribune, 21 iunie 2011

La o sută de zile de la accidentul de la Fukushima, La Tribune se apleacă asupra "acestei Europe care spune Da domeniului nuclear". Cotidianul economic parizian constată că "dacă Germania, Elveţia şi Italia se orientează spre o ieşire programată din sectorul nuclear, nici măcar nu este vorba de aşa ceva în alte ţări", cum ar fi Franţa, Marea Britanie, Finlanda, Olanda sau Polonia, care construiesc noi centrale. Totuşi, notează ziarul, "în ochii populaţiei securitatea rămâne principala problemă". Şi în timp ce cei 27 se pregătesc să efectueze teste de rezistenţă pentru ansamblul centralelor lor, comisarul european pentru Energie, Günther Oetinger, consideră că "nu vom mai putea evita investiţiile necesare modernizării instalaţiilor noastre, iar industria va trebui să-şi asume acest cost".