În portul Constanţa, la marea Neagră, este "război total", constată Evenimentul Zilei. Pe de o parte, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a arestat 28 de persoane, vameşi, poliţişti şi politicieni bănuiţi de a fi primit mită. Şi pe de altă parte, Senatul, care încă nu a decis ridicarea imunităţii senatorului Mircea Banias, şi ministerul de Interne, al cărui secretar general, Laurenţiu Mironescu, este unul dintre coordonatorii presupuşi ai traficului de la Constanţa. Ministrul de Interne, Traian Igaş, acuză în ceea ce îl priveşte serviciile secrete române de a fi acoperit afacerea. "Pentru fiecare container cu marfă care intra în Uniunea Europeană prin Portul Constanţa, altminteri cel mai mare de la Marea Neagră, era percepută o şpagă cuprinsă între 1.000 şi 7.000 de dolari (între 713 – 5000 de euro)", explică astfel Evenimentul Zilei, care cifrează la 1.5 miliarde de euro suma anuală a şpăgii astfel vărsate.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.