Întrebarea care se pune din ce în ce mai acut este astăzi pe prima pagină a Libération: "Este oare fotbalul francez rasist?". La sfârşitul lui aprilie, site-ul de informaţii Mediapart dezvăluia informaţii potrivit cărora antrenorul echipei naţionale franceze de fotbal, Laurent Blanc, ca şi direcţia tehnică a fotbalului francez, ar dori "să limiteze numărul de jucători francezi de tip african şi nord-african", instaurând procente de reprezentare pentru jucătorii cu dublă naţionalitate din centrele de formare. Afacerea, care readuce în discuţie aşa numita imagine a echipei "black-blanc-beur" (neagră-albă-arabă) campioană a lumii în 1998, primeşte o conotaţie politică şi societală. Pentru Libération, care publică un apel lansat de antrenorii de cartier pentru a denunţa "denigrarea negrilor şi a arabilor în cadrul Federaţiei franceze de fotbal", "polemica se justifică (...). Ea pune degetul – dincolo de simbolul pe care îl reprezintă echipa celui mai popular sport naţional – acolo unde Franţa suferă: pana reprezentată de modelul său de integrare ca şi segregaţia socială şi urbană în care sunt menţinuţi, de trei generaţii deja, milioane de cetăţeni de origine imigrantă".
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro. 
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi. 
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.