Süddeutsche Zeitung a primit rareori cu atâta entuziasm o decizie a Curţii Constituţionale germane : "Detenţia de siguranţă este neconstituţională", jubilează astfel cotidianul din München. Pe 4 mai, judecătorii au pus capăt, "printr-o hotărâre memorabilă", doctrinei "detenţiei – pentru totdeauna" a prizonierilor consideraţi periculoşi, chiar şi după ce şi-au executat pedeapsa. Această doctrină, în vigoare de zece ani, a adus Germaniei numeroase critici din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului. Curtea Constituţională a formulat deci o nouă concepţie a detenţiei, prin care statul este obligat să ia toate măsurile posibile pentru reintegrarea deţinuţilor (luarea în considerare a pregătirii profesionale, a contactelor familiale, psihoterapie şi socio-terapie) de la începutul detenţiei. "Rareori am citit o decizie a Karlsruhe [sediul Curţii Constituţionale] atât de detaliată, rareori am simţit o astfel de neîncredere faţă de legiuitor, rareori am citit o ponderare atât de precisă între libertate şi securitate", se felicită ziarul, pentru care Curtea "nu acceptă ca politica judiciară să se înfăptuiască cu vorbe de tarabă".
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.