"Comuniştii vor să guverneze, deci promit scuze", anunţă Hospodářské Noviny pe prima pagină. La douăzeci de ani de la căderea cortinei de fier, comuniştii cehi intenţionează să se scuze pentru crimele comise în timpul celor 40 de ani de putere totalitară. Dar Vojtěch Filip, şeful Partidului comunist din Bohemia şi Moravia nu-şi ascunde dorinţa de a obţine în schimb o influenţă politică în ţară, în cazul în care social-democraţii ar câştiga alegerile legislative din octombrie viitor. "Avem interes să colaborăm cu stânga şi pentru asta suntem capabili să facem şi noi un gest".
Hospodářské Noviny aminteşte că Filip nu va face decât să repete scuzele exprimate deja de către vechiul Partid Comunist din Cehoslovacia în 1989 şi că "comuniştii consideră în continuare represiile comise de regim ca o necesitate a epocii". Nu este vorba deci de scuze veritabile, ci de "o viclenie politică pentru un capăt de putere", consideră cotidianul economic, care consideră totuşi că comuniştii ar putea totuşi să-şi atingă obiectivele.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.