Eliberată de sub regimul lui Zine al Abidine Ben Ali şi pe drumul democraţiei, Tunisia ar trebui să adere la Uniunea Europeană, sugerează în Libération un grup de profesori universitari francezi şi tunisieni. Ţară “în tranziţie”, cum au fost cândva Grecia, Portugalia, Spania sau chiar ţările comuniste, Tunisia
“este o ţară mai europeană decât alte ţări din UE pentru că trei sferturi din schimburile sale comerciale se fac cu Europa; are în comun cu ţările europene un mare număr de fundamente istorice, tradiţii culturale, norme şi oameni (diaspora, multiplicarea modurilor de viaţă ce unesc cele două maluri)”. “Este o ţară mică, cu spaţii de bogăţie limitate (nicio legătură cu partea orientală a Turciei, a cărei sărăcie extremă va avea nevoie de importante fonduri structurale dacă Turcia intră în UE); PIB-ul pe cap de locuitor este la acelaşi nivel cu cel al Turciei. Stabilizarea macroeconomică era verificată până în decembrie, semn că Tunisia a ştiut să profite de constrângerile pozitive din Acordul de asociere cu UE; aceasta ne lasă să ne gândim că perspectiva unei aderări va accelera reformele, aşa cum se întâmplă în Turcia. În sfârşit, coeziunea naţională rămâne puternică, nivelul de calificare mediu este ridicat şi extins la o clasă mijlocie numeroasă”.
UE ar fi şi ea avantajată de această aderare pentru că astfel s-ar stabili noi relaţii Nord-Sud, şi “ar stimula tranziţia celorlalte ţări arabe, şi ar frâna apetitul Statelor Unite sau al puterilor asiatice asupra Magrebului”, conchid ei.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.