“UE este hotărâtă să restricţioneze puternic regulile accesului la informaţie, la doar şapte ani după ce au fost introduse”, scrie EUobserver, fapt ce nemulţumeşte o alianţă formată din 180 de organizaţii ale drepturilor omului, grupări care fac presiune pentru transparenţă şi sindicate ale jurnaliştilor. Conform noilor reguli, discutate în prezent de o comisie a Parlamentului European, “doar documentele care sunt transmise în mod oficial vor fi disponibile la cererea unui membru al publicului”. Asta înseamnă că mii de documente informale [de exemplu acte şi e-mailuri] care circulă între factorii de decizie ai politicii europene nu vor mai fi făcute publice. Site-ul cu sediul la Bruxelles notează că noile reguli “vor permite de asemenea statelor membre să înăsprească condiţiile de acces la comunicările lor cu instituţiile UE şi să reducă accesul la documente în legătură cu disputele iniţiate de Comisie împotriva capitalelor europene". Cerând membrilor Parlamentului European “să pună frână” unei asemenea iniţiative legislative, un membru al alianţei a spus: “Reprezentanţii noştri ar trebui să lupte pentru extinderea drepturilor cetăţenilor, nu să le reducă."
Parlamentul European
Accesul la informaţie este ameninţat
2 februarie 2011
Presseurop
EUobserver.com
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.