La Vanguardia, 7 ianuarie 2011
"Trupele vor părăsi Afganistanul anul acesta", anunţă La Vanguardia. Pe 6 ianuarie, Ministrul Apărării, Carme Chacón, a declarat că speră "să înceapă în curând procesul de transfer de puteri spre guvernul afgan". Aproximativ 1500 de soldaţi spanioli sunt prezenţi în această ţară începând cu 2001, în cadrul ISAF, misiunea NATO în Afganistan. Acest anunţ a fost făcut la Palatul regal din Madrid, cu ocazia schimbului tradiţional de urări între regele Juan Carlos şi armată. Această ceremonie ("Pascua militar") s-a "derulat pentru prima dată în condiţiile în care ţara este în regim de stare de urgenţă", scrie cotidianul din Barcelona. Starea de urgenţă a fost decretată în decembrie, cu ocazia grevei controlorilor aerieni.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.