Camioane uriaşe de 60 de tone şi 25 de metri lungime în curând prezente pe toate străzile Europei? – Foarte posibil, răspunde Die Presse, care se alarmează pentru faptul că constructorii de maşini grele fac un lobby intens pe lângă Comisia Europeană pentru a obţine auytorizaţia de a circula.
"Comisia s-a pronunţat în favoarea celor de la Gigaliner într-un prim raport", scrie cotidianul vienez, care se teme că "Stockholm, cu fabricanţii Volvo şi Scania, ar putea să crească încă presiunea, acum că se află la conducera Europei". Suedia este, pe de altă parte, alături de Finlanda, singura ţară europeană unde maşinile Eurocombi, cum sunt numite, circulă deja. În UE părerile sunt împărţite: Danemarca, Olanda şi Belgia sunt mai ales pentru; Austria, Germania şi alte ţări ale Europei centrale, sunt contra. "Costurile pe termen lung vor fi enorme: multe străzi n-ar suporta o greutate de 60 de tone", se remarcă la Viena, şi se adaugă şi faptul că ar trebui să se reconstruiască şi străzile, podurile şi curbele prea strânse. Astăzi, notează Die Presse, camioanele în circulaţie au 18 metri şi cântăresc 40 de tone maximum.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.