"Am ucis la revoluţie", titrează România liberă, care publică mărturia lui Corneliu Stoica, fost campion internaţional de tir-talere, despre rolul său la Revoluţia din 1989. La aproape 21 de ani de la căderea regimului comunist, asociaţia "21 décembre 1989" a scos la iveală o parte din declaraţiile care au fost făcute în faţa Parchetului, în cadrul anchetei despre cei aproape 1 200 de revoluţionari ucişi începând cu 22 decembrie1989, procedură care a fost stopată chiar înainte de finalizare. Stoica afirmă că a ucis, la cererea lui Dan Iosif – unul din colaboratorii lui Ion Iliescu, liderul revoluţiei – mai multe persoane care la rândul lor au tras asupra manifestanţilor pe 22 decembrie. Mărturia aceasta, conchide România liberă, sprijină ipoteza loviturii de stat urzită de către Iliescu şi Iosif.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.