SME, 15 decembrie 2010
"Cel puţin, Viktor Orbán şi Iveta Radičová s-au întâlnit", scrie SME. Pe 14 decembrie, premierii ungur şi slovac au avut o întrevedere la Bratislava, prima din 2001 şi până în prezent, perioadă caracterizată de relaţiile dificile dintre cele două ţări. Cu ocazia acestei scurte vizite a lui Viktor Orbán, care pregăteşte mandatul Ungariei la preşedinţia UE din primul semestru 2011, cei doi vecini au căzut de acord referitor la două aspecte: pe de o parte urgenţa construirii unui gazoduct care să fie integrat reţelei dintre Marea Adriatică şi cea Baltică, pentru a reduce dependenţa Europei Centrale de Rusia, şi pe de altă parte necesitatea lansării unor noi proiecte de cooperare transfrontalieră.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.