"Încrederea depinde de şapte voturi", titrează Corriere della Sera, în momentul în care în Parlament se deschid discuţiile asupra viitorului lui Silvio Berlusconi: pe 14 decembrie, Senatul trebuie să se pronunţe asupra unui vot de încredere cerut de guvernul său şi Camera Deputaţilor asupra unei moţiuni de neîncredere depuse de opoziţie şi prezentată de preşedintele Camerei, fost aliat al lui Il Cavaliere, Gianfranco Fini. Dacă prima instanţă nu ar trebui să ridice probleme, Berlusconi dispunând de o confortabilă majoritate în Senat, este mai puţin sigur că acesta va reuşi să obţină votul celor 316 deputaţi de care are nevoie. Chiar dacă, explică Corriere, Il Cavaliere a lansat o campanie îndârjită pentru a ralia – sau pentru a corupe, cum spun unii – deputaţii independenţi sau ai opoziţiei. Pentru a se asigura prezenţa lor în timpul votului, deputaţii au fost rugaţi să ajungă "în zori", pentru a nu fi blocaţi în manifestaţiile care ar trebui să paralizeze astăzi Roma.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.