Berliner Zeitung, 4 octombrie 2010
"Wulff: Islamul face parte din Germania". In 3 octombrie, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la reunificarea germană, preşedintele Christian Wulff a afirmat că fraza "Suntem un popor", care era sloganul manifestanţilor din Germania de Est în 1989, se aplică astăzi realităţii oferite de integrarea străinilor, informează Berliner Zeitung. Cotidianul aminteşte că situaţia celor patru milioane de musulmani care trăiesc în Germania este extrem de dezbătută de la publicarea cărţii-pamflet a lui Thilo Sarrazin. Pentru Berliner Zeitung, creştin-democratul a încercat mai ales să transmită un mesaj banal: "Suntem un popor simpatic".
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.