"Pieţele financiare se reînvigorează după vânzarea a 1,5 miliarde de titluri de stat", titrează Irish Times. După săptămâni de speculaţii în zona euro în jurul solvabilităţii Irlandei, a opta licitaţie de titluri de stat organizată anul acesta este încheiată, dar cu ce preţ. Dobânda medie a fost stabilită la aproximativ 6% pentru titlurile cu scadenţă de 8 ani – aproape triplu faţă de rata germană de 2,47% – şi la mai puţin de 5% pentru titlurile cu scadenţă de 4 ani.
"Această vânzare coincide cu publicarea unor noi statistici care arată o creştere a emigraţiei irlandeze şi o uşoară mărire a ratei şomajului pe plan naţional", scrie cotidianul din Dublin. Conform ultimelor estimări, 35 000 de persoane au părăsit ţara între aprilie şi iunie, ceea ce reprezintă cel mai important val de plecări după cel din 1989, în timpul ultimei recesiuni.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.